Pentru un înger…

Ea este Hestia. Toţi am cunoscut-o sub numele de Zâmbeţel şi o alintam Zâmbi.

Toţi am iubit-o pentru inocenta ei, pentru felul ei de a fi. Pentru prieteni a fost prietenă, pentru apropiaţi apropiată, pentru mine… puica mea, aşa-i spuneam eu, şi iubita mea. Dacă ne-a fost aproape aici , acum s-a dus  în Cer ca să ne poată veghea pe toţi…A mers la cules de lumină şi a devenit zeiţa mea…O iubiţi? Păstraţi-o în gând  şi nicicând  numele Hestia/ Zâmbi să nu dispară de pe buzele voastre…

Puica ultimii trandafiri pe care ţi-i dau aici…

 Şi pentru că-ţi place ce spun şi cum spun  ţi-am încropit  şi  o poezie…numai pentru tine

 

N-a fost să fie să mai stai cu noi

 O oră crudă bate-n fapt de seară

A mea zeiţă şi prietena voastră

Pe aripi de îngeri se-nalţă la cer

Tu-n urma ta lăsat-ai amintire dragă

Eşti stea acum pe ceru-ntunecat.

 

Bună ai fost cu mine, bună ai fost cu toţi

Un zâmbet frumos venit din altă lume

 Noi, Eu…ţi-am da toţi trandafirii lumii!

 Acolo sus să stai să ne veghezi

 

Zamolxe Taică lasă-mă pe mine

A noastră Zâmbi este mai de preţ

Măicuţa noastră să o ţină-n braţe…

Biserica e plină de tristeţe

Iubesc un înger ce-a plecat la cer

 

Acum nu mai pot sa spun decât… zamolxe cuprinde făţuca lui Zambi în palme şi o sărută uşor pe frunte. Te iubesc puică. :*

Traian învins!

         Războiul daco-roman din 101-102 se încheiase.

Pacea pe care  Traian a impus-o lui Decebal n-a fost decât un armistiţiu, un armistiţiu pe care regele dac  l-a folosit să câştige timp şi să îşi încheie  socotelile cu trădătorii din  războiul care abia se termina. Căci prin trădare pierduse şi primul război.

Încă din primul an al armistiţiului Decebal  a întreprins o expediţie  de pedepsire a yazigilor  care-l trădaseră atacându-l pe la spate în Panonia deoarece Aurutralis , conducătorul lor,  fusese  cumpărat cu aur de romani. Acum, asupra yazigilor s-a abătut năpasta. Tăvălugul dac  le-a pustiit  aşezările lăsând în urma lui doar distrugere şi vetre de sate arse şi pustiite. Aurutralis, care primise destul aur pentru trădarea sa se stabilise în cetatea Tomis, fălindu-se acum cu cetăţenia romană şi cu faptul ca-şi va trimite fii la studii în Atena. Va reuşi oare?

Decebal îi hotărâse o pedeapsă groaznică. Sărmanul! Nu stia ce-l aşteaptă. Pană când, într-o noapte zări  o umbră scheletică ce se prelingea pe lângă pereţii casei. Auzea zgomote suspecte. Stătea deja de câteva luni la Tomis când, ,într-o noapte cu lună plină, auzi gemete în odaia copiilor. Luă o făclie şi se duse într-un suflet acolo. Se cutremură: toţi trei copii  săi iubiţi îl priveau cu ochi sticloşi şi cu groaza morţii întipărită pe chipuri.Toţi erau fără suflare. Morţi.

Trecu un răstimp şi nu se mai întâmplă nimic. Dar…la următoarea noapte cu lună plină, când  să se întindă pe blana de urs pentru odihna de peste noapte,  atingându-şi soţia o simţi rece şi  ţeapănă. Încremeni. Pe gâtul ei se vedeau urmele fine ale ştrangulării. Era moartă! Iar lângă el se afla  făptaşul. Un om înalt slab , aproape scheletic, cu părul lung şi barba albe ca neaua, care-i spuse cu glas măsurat , dar hotărât: „ E rândul tău!”. Degetele scheletice ale bătrânului se strângeau în jurul grumazului său, privirea i se împăienjenea iar în urechi îi răsunau cuvintele  bătrânului „E rândul tău, E rândul tău”. Apoi, tăcere.. pedeapsa lui Decebal era deplină!

 

Iscoadele lui Decebal  veniseră cu vesti proaste de la Roma. Noi trupe erau pregătite şi aşteptau semnalul  să  pornească spre Dacia. În  consecinţă, Decebal atacă garnizoanele romane  şi-l i-a prizonier pe Longinus, un pretorian apropiat împăratului , cu ajutorul căruia spera să-l poată şantaja pe Traian. Viaţa generalului său contra opririi înaintării în Dacia.

Prinsul fu dus în faţa sfatului tarabostes-ilor. Decebal stătea falnic pe tron. Era încă stăpân la el acasă. Decebal întrebă pe un ton egal dar plin de manie stăpânită:

–          Romanule cine eşti tu şi ce cauţi aici?

–    Sunt general roman, mă numesc Longinus, şi nu dau socoteală de faptele mele decât împăratului Romei! Cine eşti tu să-mi ceri socoteală?

Pentru câteva momente se aşternu o tăcere mormântală. Tarabostes-ii erau uimiţi de îndrăzneala  lui Longinus. Decebal  încruntă din sprâncene dar se stăpâni, glăsuind pe un ton egal:

– Eu sunt regele Daciei! Eu, îţi cer socoteală în numele acestei ţări şi acestui popor căruia i-ai calcat pământul cu gând vrăjmaş. Am dreptul sfânt de a-ţi cere socoteală şi ţie  şi împăratului Romei si chiar zeilor dacă  aşa trebuie! tună glasul lui Decebal

Romanul nu se pierdu cu firea şi continuă pe un ton trufaş:

-Decebal, nimeni nu are dreptul de a cere socoteală Romei!

Câteva săbii încovoiate zvâcniră din teacă. Decebal ceru tăcere:

-Romanule cine sunteţi voi de nu are nimeni dreptul de a vă cere socoteală? Îţi fi poate zei sau alte făpturi cereşti?

Longinus ricană:

-Noi suntem stăpânii lumii, Decebal!

Decebal răspunse aproape silabisind:

–          Doar când om pieri noi , Longinus!

Longinus fu uimit de răspuns dar nu lasă să se vadă nici o tresărire pe faţa sa. Decebal continuă pe un ton mai potolit:

-Aţi transformat neamurile într-o turmă de sclavi, Longinus! Pe noi nu o să ne puteţi învinge! Pentru noi libertatea e ca aerul, ca apa, ca lumina pe care ne-o dă marele Zamolxe. Noi om muri poate, apărând pământul sfintei noastre Glii, dar s-or naşte alţii şi alţii. Nu ne puteţi omorî pe toţi, romanule. Cât timp va exista suflet de dac în ţara asta, nu veţi fi bine primiţi ca si cuceritori.

După un moment de gândire  Longinus spuse pe acelaşi ton trufaş:

-Rege al dacilor  cruţă viaţa ta şi a celor ce sunt alături de tine. Nu veţi putea învinge!

Decebal ricană:

– Atunci om muri Longinus! Până la unu dacă trebuie! Dar nu ca si nişte câini care ling mâna stăpânului ci ca oameni liberi  cu fruntea sus şi apărând pământul lăsat nouă de  străbuni!

                      Longinus era impresionat. În faţa sa se plecaseră capete ornate cu coroane de  aur şi acest cap „încoronat” de o cuşmă stătea  cu fruntea sus sfidând de  unul singur puterea Romei. Nu se putea  abţine să nu admire atâta curaj. Cu un ton care se dorea oarecum împăciuitor spuse în tăcerea care se aşternuse în sală:

-Orice aţi face stăpânirea Romei se va întinde şi asupra neamului vostru Decebal. Cu toţi veţi deveni supuşi ai Romei şi veţi învăţa să-i respectaţi legile!

Gerula nu se mai putu stăpâni. De la începutul discuţiei fierbea. Trufia romanului îl scoase din pepeni:

-Ho! Că te despic! Vorbe ca astea să nu mai grăieşti romanule. Eu nu stiu cuvânta ca măritul Decebal, da’ ştiu lovi cu sabia… şi se alege prafu’. Înţeleseşi Romanule?

După un moment de  linişte, Gerula continuă mai molcom:

-Romanule ai văzut cum curg apele Dunării spre izvoarele luminii? Ai putea face ca acele ape să curgă invers?

–          Nu . Este peste puterile omeneşti!

–           Atunci  pricepe romanule, ,aşa cum nu poţi întoarce din drum apele  sfinte ale Dunării tot aşa nu poţi  sugruma dorinţa de libertate a neamului nostru! Înţeles-ai?

 Decebal fu trezit din gândurile sale de tăcerea care se lăsă în sala tronului. Ridică capul  şi spuse cu voce egală:

-Nobile Longinus preţuiesc viaţa şi curajul tău şi de asemenea ştiu  că eşti omul de nădejde al împăratului. Aş vrea să-ţi las viaţa ţie şi generalilor de sub  comanda ta.

–          Ce trebuie sa fac rege a dacilor?

-Să faci carte lui Traian şi să-i ceri să nu treacă Dunărea. Vei primi toate cele de trebuinţă pentru  a trimite  veste împăratului.

-Eu  nu pot face aşa ceva, aş cere împăratului un preţ prea mare pentru viaţa mea

-Atunci vei muri! Gândeştete!

 

În aceeaşi noapte Longinus se sinucide bând otravă. Planul lui Decebal eşuase. Romanii trec Dunărea şi se îndreaptă direct  spre inima Daciei, Sarmisegetuza. Capitala regatului dac  cade sub presiunea romană. Decebal se oferă pe sine jertfă  lui Zamolxe pentru a se pune scut între neamul lui  şi romani:

– Zamolxe! primeşte la tine pe cel mai de seamă dintre  fiii Daciei sfinte şi pecetluieşte  legământul apărarării libertăţii neamului meu. Apoi luă în pumn ţărână  o puse pe piept  şi zâmbind, convins că Zamolxe l-a ascultat, îşi tăie gâtul.

Traian cucereşte Dacia pas cu pas. Bicilis cel care trădase spunând romanilor pe unde se poate intra în Sarmisegetuza şi unde se afla tezaurul lui Decebal. Asupra lui căzuse mania zeilor. Fiul său fu găsit cu un pumnal în spate. Fiica lui a fost ucisă în bătaie.  Şi el, ca un Iudă al neamului dac, se ascundea mereu purtând cu sine plata trădării. Dar… un  călugăr al lui Vezina l-a găsit şi scoţându-i ochii l-a lăsat  să trăiască pentru a-şi duce  mai departe vina trădării.

 Odată cu terminarea războiului Traian începu să înţeleagă…să înţeleagă  că de fapt nu a câştigat nimic. În sufletul lui împăratul se simţea învins. Femeile dace năşteau mai departe copii cărora le povesteau despre măritul Decebal, despre Gerula şi  le cântau lângă leagăn:

 

Nani, nani copilaş

Dormi cu mama fecioraş

Că neamul nostru-i fără de-nceput

Şi fără de sfârşit pe-acest pământ!

Puiu mamii puişor, dormi cu mama binişor,

 A lui Decebal fecior, …din stirpea lui te-ai nălţat,

S-aperi libertatea şi pământul dac!

Să nu pleci capul, niciodată,

C-aşa a scris Zamolxe-n carnea noastră, odată.

 

Traian a înţeles în sfârşit! Un asemenea popor nu putea fi învins! Un popor care punea atâta preţ pe libertate şi credinţă nu putea fi redus la tăcere şi supus de lege omenească!

 

zamolxe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din vremea lui Pazvante Chioru

                    Aţi auzit cu toţii expresia, „ din vremea lui Pazvante Chioru” – cu referire la un eveniment „foarte vechi”… dar câţi ştiţi oare, cine a fost cu adevărat, Osman Pazvant-Oglu supranumit şi Pazvante Chioru ?

                     Personaj real ajuns de bazm, Pazvante – amestec insolit din toate naţiile balcanice (printre stramoşii săi având albanezi, evrei, sârbi, bulgari şi turci), a rămas „de poveste” drept singurul paşă, care a cutezat sa se ridice impotriva autoritaţii Inaltei Porţi, dar şi drept conducător al bandelor de „pazvanţi”care au intreprins unele din cele mai crunte jafuri din istoria Ţării Româneşti.

                     În conştiinţa românilor însă, a rămas drept tâlharul sângeros care a terorizat Ţara Românească, care la 1800 a jefuit şi incendiat Craiova (doar 300 din cele 7000 de case ale Craiovei acelor timpuri au scăpat de incendiere!) şi care până la urmă a sfârşit de mâna şi iataganul lui Iancu Jianul, acelaşi care cu ocazia unei alte înfruntări, i-a scos un ochi (de unde şi porecla de Chioru).

Moscheea lui Pazvant-oglu

Notă:         – se pare că, în cinstea victoriei Jianului, Nae Băloi – vestit lăutar din Işalniţa – a compus celebrul „M-a făcut mama oltean”

                   – În oraşul Vidin din Bulgaria de astazi, se mai pot vedea incă, ruinele moscheei, bibliotecii şi cazărmii construite de Pazvantoglu-paşa şi distruse de pandurii conduşi de Iancu Jianu.            

       Vezi mai multe pe http://www.descopera.ro/cultura/3144977-povestea-lui-pazvante-chioru.

                                                                                                Zâmbeţel

Chestia aia…

Astazi am avut o zi oarecum neobisnuita- la prima ora a diminetii, cineva, undeva, m-a anuntat, cu sufletul la gura, ca vine sfarsitul lumii- sau, oricum, asa se banuieste. Am izbucnit in ras. „LHC trebuie sa fie vinovat!”, mi-am spus si mi-am vazut de treburi. Ora 10 a sosit, Omul Negru… n-a venit. Am ajuns acasa dupa amiaza cu hotararea ferma de a vedea exact ce o fi LHC asta si cu ce se ocupa (marturisesc ca nu m-a prea interesat subiectul pana acum). Iata ce am aflat…

Large Hadron Collinder (LHC), adica Mare Accelerator de Hadroni, nu este altceva decat un accelerator de particule- adica un dispozitiv folosit pentru a accelera particule elementare. Se accelereaza de regula particulele ce poarta sarcina electrica (proton si electron), accelerarea facandu-se cu ajutorul unui camp electric. LHC ciocneste protonii unii de altii la o energie de 14 TeV (tetra-electronvolti), rezultand fenomene fizice care au loc la energii de zece ori mai inalte decat cele deschise exploatarii pana acum.

Care este scopul accelerarii particulelor? Ciocnirea cu alte particule stationare, ciocnire care, la randul ei, produce descompunerea in alte parcticule care, apoi, sunt urmarite cu diverse aparate. Prin aceste ciocniri, s-au descoperit cele mai multe patricule subatomice.

De ce se accelereaza particula? Pentru a se analiza comportamentul ei- de exemplu, electronul accelerat isi mareste masa.

Nu cunosteam foarte multe despre fizica particulelor- acum insa, fin`ca m-am edificat, ma intreb cu stupoare: de ce si pentru ce toata agitatia? Dreptcredinciosi isterizati, gauri negre care ne inghit (cu papuci cu tot), arme nucleare (parca n-ar fi destule, era nevoie de atatia bani si specialisti ca sa mai creeze una), tranta cu Dumnezeu… „Partide” pro si contra. Ramasite de mentalitati de ev mediu? Sa nu uitam ca si Terra noastra era plata si sedea pe spatele unor broaste testoase candva…

Solomonar

Mi-am pierdut ziua, prieteni !

Diavolul bate cu sfiala la Poarta Raiului – asa cum il stiti cu totii, invesmantat in straie negre, nelipsita coada care aproape-i atinge pamantul si coarnele de un rosu rubiniu. Dar e un lucru pe care nu-l cunoasteti, desi il banuiti: e frumos! Cat de frumos! De sub fruntea boltita, alba, se ivesc doi ochi violeti sclipind incandescent la umbra genelor lungi. Narile fin taiate, care ar fi starnit admiratia unui Michelangelo (una din multele sale creaturi) ii palpita aproape im-perceptibil, pe cand buzele usor tuguiate murmura ceva de neinteles – repeta, desigur, propozitia cu care se va prezenta in fata Creatorului. Sfiala lui nu e sfiala, se pricepe de minune – nu-i asa? – sa joace teatru.

Sfantul 4 se apropie fara chef de poarta masiva, frecand-se cu podul palmei la ochi. Bietul Diavol se trezeste cu lumina lanternei cu halogen in fata. Se aude vocea somnoroasa a Sfantului:

-Care esti, ba, la ora asta? Aaa! Poftim cine ma trezeste, abia am inchis si eu ochii. Ce vrei, Impielitatule?

-Sa-mi fie cu iertare, Sfinte, saru` mana…

-Lasa, lasa! N-am chef de linguselile tale. Spune: ce vrei? Si repede, ca-mi sare somnu`… Dracu` a mai vazut sa bati in portile oamenilor in miez de noapte!

Si Sfantul 4 priveste in sus cu o mutra pocaita:

-Doamne iarta-ma!

Aghiuta ranjeste de dupa gratiile Portii, aratandu-si dintii albi.

-Lasa-ma sa intru, Sfinte…, se milogeste el.

-Ce ore nepotrivite iti gasesti pentru vizite! se enerveaza brusc Sfantul 4, zanganind cheile. Tine tu lanterna asta aci, sa vad care-i cheia…

Uciga-l Toaca face intocmai, privind cu coada ochiului in jur. Peste Rai pluteste linistea. Doar luminile din Centru si de pe Bulevard mai sclipesc. Un bec chior atarna deasupra cocioabei de paznic a Sfantului 4 si mai incolo, la punctul de control, se vede un neon. In rest, bezna.

Sfantul gaseste cheia descuind Poarta:

-Treci… intra.

Diavolul pasese inauntru, zambitor:

-Multumesc Sfinte, sa-ti dea Zeii…

-Taci, ba! i-o reteaza Sfantul morocanos. Nici n-ai habar cat am avut azi de lucru. Nu-mi mai vad capul si, hodoronc-tronc, nu ma lasi nici tu sa dorm. Plus ca dintr-un minut in altul astept un nou transport.

-Cat iti da pe ora?

-Ce treaba ai tu? Ca doar nu-mi da tac-tu leafa!

Aghiuta zambeste, ridicand sprancenele. Sfantul se intinde, scarpinandu-se in barba si la subsiori. Zice:

-Hai ca fac o cafea, mi-a sarit somnu`.

Pornesc spre baraca- inauntru e placut. Un dulap, un pat, o soba si o masa cu doua scaune e tot mobilierul. Sub soba, un brat de lemne. Miroase a vin fiert. Sfantul pune ibricul pe foc, cand aude vocea Diavolului:

-Eu am filtru…

4 ii arunca o cautatura inciudata:

-Mare scofala! Mie-mi place la ibric!

-Mai bine recunoaste ca esti demodat!

-Lasa, bine ca esti tu modern, bombane Sfantul turnand cafeaua in cestile ciobite.

Musafirul isi pune sase lingurite de zahar, cu gandurile departe. Isi aprinde o tigara, pufaind rotocoale in aer.

-Iar fumezi la mine-n baraca! Degeaba iti zic, parca as vorbi cu tencuiala de pe pereti!

Se aude o bataie in usa si intra un inger blond, cu parul carliontat, haina pana-n pamant si aripi mari, albe. Se opreste brusc, cu ochii tinta la Aghiuta, care-l masoara din cap pana-n picioare. Ingerul clipeste marunt, rosind.

-Intra, intra! A mai ramas cafea si pentru tine! il pofteste binevoitor Sfantul. N-are chef sa ramana singur cu Diavolul, il enerveaza uneori in asa hal incat ii vine sa-l pocneasca cu ceva intre coarne.

Ingerul se aseaza cu grija pe marginea patului:

-Am vazut lumina la dumneata, zice el. Cum nu-mi e somn, m-am gandit sa vin sa-ti tin de urat!

Se intoarce spre Diavol:

-Al tau e Mertanul ala negru parcat la Poarta?

-Al meu! se umfla proprietarul in pene. Cand facem o tura?

Sfantul sare la fereastra:

-Ia te uita… Nici nu l-am vazut, eram prea somnoros. Fain, ba, fain! Cand ti l-ai luat?

Aghiuta nici nu-l ia in seama, vorbeste cu Ingerul:

-Ei, ce zici? Facem o tura?

Oferta e tentanta, dar Ingerului nu-i prea da ghes inima sa urce in masina cu Diavolul. In primul rand are mania vitezei si el are rau de viteza. Apoi Diavolul trazneste de la o posta a Calvin Klein si, in spatiul stramt din masina i s-ar face rau, e foarte sensibil la mirosuri puternice. Ii e frica si de accident, isi aminteste de accidentul de acum trei ani cand Arhangelul l-a rugat pe Diavol sa-l duca pana-n Raiul Arabesc ca-i plateste benzina. S-au ciocnit de un TIR cu smoala. Pe langa spaima si masina (un Audi ultimul tip) facuta praf, Arhanghelul si-a spart capul si i-au zburat toate penele din aripi. Satana s-a ales doar cu un corn ciobit.

Aghiuta parca i-ar fi citit gandurile:

-Hai, Ingerule, conduc incet. Si, in plus, autostrada e libera la ora asta.

-N-am voie sa parasesc Raiul, gaseste el o portita de scapare.

Sfantul ii sare-n aparare Ingerului:

-Asa e! Daca va prinde, eu nu va apar.

Aghiuta cedeaza:

-Treaba ta, Ingerule! Sa nu zici ca nu m-am oferit!

Ingerul schimba subiectul:

-Cand soseste transportul ala, Sfinte? Te ajut la liste.

-Nu stiu, veni raspunsul. Ar cam trebui sa soseasca intr-o ora, cel mult doua. M-am pus sa dorm nitel, dar uite ca s-a nimerit sa vina Diavolul si mi-a sarit somnu`.

-Ce te tot plangi? se ratoieste Aghiuta, ofensat. Poftim, plec! Daca nu-s binevenit…

-Stai ma jos! Ce te-a apucat? Daca nu viam, nu te invitam. Zau, ca tare mai esti cu toane!

Satana nu se lasa:

-Parca nu te cunosc! Maine-poimaine o sa stie tot Raiul ca am avut nesimtirea sa te trezesc in miez de noapte, iar ma dau astia la Gazeta Edenului, ca atata asteapta! Hai sa plecam, Ingerule. Mergem si bem o cafea in Centru si lasa-l pe Sfantu` 4 sa doarma, auzi tu, e obosit! S-a spetit!

Se ridica, luandu-l pe Inger de-o aripa:

-Vii sau nu? Sa stiu!

Sfantul sare cu gura:

-Ia lasa-l in pace pe Inger! A venit la mine, nu la tine!

Ingerul se foieste si zice impaciuitor:

-Dar nu va certati…

Vazand ca Ingerul nu are de gand sa se ridice, Aghiuta se stropseste la el:

-Nu vrei, traba ta! Recunoaste mai bine ca ti-e rusine sa iesi cu mine-n Centru si pace! Ce fosti oameni!

Iese, trantind usa, cu tigara in coltul gurii. Sfantul priveste in urma lui, clatinand din cap.

-Repede-i mai sare tandara…

Ingerul ofteaza:

-Asa e de cand il stiu… De, ce sa-i faci? Fiecare cum ii e firea.

Diavolul se indreapta spre Centru, luand-o direct pe Bulevard. Bombane in sinea lui, lovind cu copita (am uitat sa va spun ca are copite) intr-o piatra. Deasupra lui trece in zbor o ceata de ingeri intarziati, razand infundat:

-Ia uitati-l pe Diavol! Merge-n Centru.

-Ssst! Hai sa-l urmarim.

-Hai! Nu falfaiti tare, ca ne aude si iar sare cu gura la noi.

Lui Aghiuta nici ca-i pasa – e prea pornit pe Sfantul 4, mormaind:

-Batran carpanos…

Ingerii chicotesc:

-Iar s-a certat cu Sfantul!

Ii aude, dar n-are chef de prostiile lor. Intra-n primul local, asezandu-se la masa. E aproae gol – un inger batran si soios sta la masa din colt, cu halba de bere in fata, mazgalind ceva pe un petec de hartie. Doi ingeri tineri stau la bar, cocotati pe scaune inalte, cu mape pe genunchi, discutand aprinsi politica. Sunt reporteri la Gazeta Edenului, Diavolul ii stie. Si, zau, si ei pe el! In rest, pustiu. Barmanul, dupa tejghea, se tot baga in vorbele celor doi. Il vede pe noul sosit si se apropie fara chef:

-Buna seara. Ce mai faci, Scaraotchi?

-Am o treaba pe la voi. Da-mi un coniac. Una dubla!

-Vine acum!… dar…(si se apleaca la urechea musteriului)… contisorul ala…

-Scade apa ce-o pui tu prin sticle… Inca nu te-ai intors cu coniacu`?

Barmanul pleaca repede. Ceata de ingeri intra, asezandu-se toti la o masa. Aghiuta ii numara- sunt sapte. Pe cinci din ei ii stie, doi sunt noi. Isi fac ucenicia, cu siguranta. Ivan, seful bandei, se preface ca atunci il vede, salutandu-l zgomotos din capul mesei:

-Hei! Sal`tare, Intunecatule! Ai mai venit pe la noi?

Aghiuta ia o inghititura din coniacul proaspat adus si-si aprinde o tigara, plictisit:

-Salut, Ivan…

-Sapte oranjade! comanda Ivan, ridicandu-se. Se apropie de Copitat:… nu-mi dai si mie sa trag un fum?

Diavolul il priveste pe sub sprancene cu ochii lui superbi:

-Fugi ma d`aci…

-Ce, iar esi prost-dispus? Hai cu noi la masa!

-Tttz…

Ivan il ia de brat:

-Hai, ma! Stai aici, singur…

Diavolul cedeaza- il enerveaza insistentele ingerului si n-are chef sa se prelungeasca. Se pomeneste in mijlocul cetei – baietii il primesc zgomotosi. Toti par la fel, cu hainele lor lungi, parul blond, carliontat, ochii albastri si aripi albe, imaculate. Doar unul din cei nou-veniti ii atrage atentia. Toti sunt frumosi, nu incape-ndoiala, dar asta ii intrece. Are cel mai auriu par, cele mai sic bucle, cei mai frumosi ochi de culoarea cerului, aripile ii sunt noi, cel mai probabil din lotul anului in curs. Si harpa, pe care o poarta legata la spate, e ultimul ragnet in materie.

-Sa ti-i prezint pe noi colegi! zice Ivan incantat. Asta e Giovanni… un baiat de zahar! Si asta e Johnny.

Asadar preferatul lui se numeste Johnny. Frumos nume! Frumos purtator! Johnny il priveste printre genele lungi si negre, analizandu-l atent. Il intreaba politicos:

-Domnule Diavol, aripi nu ai?

-Are! se baga Johann, care se tinea mai mandru dintre toti fin`ca tac-su ala pamantean fusese bancher. Ia arata-ne aripile, Impielitatule!

Aghiuta nu prea are chef, s-a saturat sa tot scoata aripile sa se mire unii si altii cat sunt de superbe. Johann insista, mizand pe cartea cea mare:

-Ei, haide! Uite, Johnny nu a vazut niciodata aripi de drac…

Satana se uita la Johnny, care mizeaza si el pe ultima carte – farmecul personal. Intinde gatul spre Copitat, fluturand genele. Zice cu o voce dulce:

-Haaaaaai… te roooog….

Diavolul nu rezista acestei rugaminti si se ridica, dezbracandu-si pardesiul a la Alain Dellon. Pe dedesubt poarta o camasa de firma, superba. Incet si cu grija, sa nu loveasca vreun inger, desface aripile. Un murmur de uimire se aude pe buzele tuturor. Pana si ziaristii intrerup conversatia, privind cu ochii mari spectacolul. La fereastra sclipeste un blitz.

-Iar ne-au luat-o inainte afurisitii de la Nac-Nac…, bombane unul din reporterii asezati pe scaunele de la bar, privind printre petele intunecate provocate de lumina blitzului spre Diavol.

Cu o anvergula de sase metri, aripile lui sunt coplesitoare. Ca si forma, seamana cu cele de liliac, de un negru cu irizatii albastrui. Fosnesc precum satinul. Johnny, mut de uimire, isi trece varfurile degetelor peste materialul rece si alunecos:

-Fantastic…, murmura ingerul, impresionat. Din ce sunt facute?

Satana, cu o miscare brusca, de efect maxim, le ridica in sus parand gata sa-si ia zborul.

-Din piele de inger, raspunde el serios. Johnny tresare.

-Face misto! il linisteste Ivan. Nu-l crede! Oricum, n-o sa iti spuna din ce-s facute, cica e secretu` lui…

Johnny isi revine din soc. Diavolul strange aripile, imbracand pardesiul. Se uita la ceas – un „Rolex” de aur. E aproape miezul noptii. Hotaraste ca mai e timp, deci o sa mai stea.

-Ti-am vazut mertanul saptamana trecuta, zice Johann. E mistooo… Mi s-a parut ca are si computer de bord.

-Are!

-Cate sute de mii ai dat pe el?

-Destule.

-L-ai luat in leasing?

-Cu banii jos.

-Ohohoooo! rade Giovanni. Si e chiar asa misto?!

-E ! intareste Johann nitel invidios.

-Si io vreau sa-l vad, zambeste Johnny.

Diavolul nu pierde ocazia:

-Hai sa te fac o tura!

-Vin! zice el.

Ivan il coteste, strecurandu-i printre dinti:

-Taci, ma… Esti nebun?- apoi catre Satana: nu vine! A glumit!

Johnny se intoarce revoltat spre Ivan:

-Ce ma cotesti?!

-Taci, ma… suiera acesta, ingrijorat.

Aghiuta se ridica, zanganindu-le cheile masinii pe sub nas:

-Care veniti sa va fac o tura?

Toti sar, incantati:

-Io, io!

Ivan, vazand ca se ingroasa gluma, zice:

-Bine, fie… Hai ca vin si eu cu voi.

Se gandeste ca o sa-l tempereze pe Uciga-l Toaca, altfel nu s-ar duce. Ies cu alai, zburand toti – in frunte cu Dracu` – spre Poarta. Sfantul 4 si Ingerul ies in usa baracii. Sfantul striga in urma lor:

-Baaa! Aveti grija! Ba Satana, sa conduci cu grija, baaa!

Coboara langa masina. Ingerii se invart in jurul Mertanului, analizandu-l impresionati.

-Cum ne grupam? intreaba unul. Incapem?

-Va inghesuiti… Johnny, tu vii in fata. Restul in spate.

Intra toti. Diavolul la volan, Johnny in dreapta si restul claie peste gramada pe bancheta din spate.

-N-avem aer! se plange Ivan, care nu vede nimic din pricina lui Giovanni care s-a cuibarit la el in brate, gadilindu-l cu penele de la aripi pe la nas. Stranuta.

Satana striga:

-Se rezolva! O facem decapotabila!

Apasa pe un buton si iacata Mertanul Decapotabil. Toti chiuie de fericire si incantare, mai putin Johann care e morocanos din pricina ca Johnny a fost preferat si pus in fata si nu el.

Diavolul da volumul la maxim, privind in spate. Ceata de ingeri urla:

-West-coaaaast!!!

Boxele bubuie. Aghiuta pleaca in tromba – cauciucurile scrasnesc, starnind un nor de Praf Auriu de Rai. Toata lumea zbiara, pana si Johann, care pare sa fi uitat de necaz. Johnny scoate haina lunga si alba, sub uralele tuturor. Pe dedesupt poarta o pereche de blugi, pantofi sport „Adidas” si un tricou pe care scrie mare: „CAZUT IN LUPTA DREAPTA”.

Ies pe autostrada – pe un panou mare e scris: Raiul Musulman – 77 de km si o sageata in stanga. Dedesupt: Campiile Elizee: 177 de km si o sageata in dreapta. Si, mai dedesupt: Iadul Universal: 666 de km si sageata in jos. O iau la stanga. Autostrada cu 24 de benzi e frumos luminata. Din cealalta directie vine o masina rosie, tot decapotabila:

-E „Lancia” puicutelor din Campiile Elizee! zice Satana.

-Merg la ziua Ingeritei Rahela! zice Ivan. Cica face chef intre fete in noaptea asta…

-Care-i ma Rahela? se intereseaza Aghiuta. Cumva aia de la Finante, cu Loganu` albastru?

-Aia, aia!

-Pfuaaaaai! E draguta!

-Ati auzit ca s-a despartit de Vladimir de la Interne? zice Giovanni.

Urmeaza o serie de fluieraturi cand trec pe langa „Lancia” rosie, apoi vocea mirata a Diavolului:

-Hai ma, serios? Pai cum, ca in toamna i-am vazut impreuna la Sofitel!

-Eh! Nu de mult! Sa tot fie vreo luna, lamureste Ivan.

-Si de ce s-au despartit, ma? Imi parea ca se inteleg bine.

Ivan mormaie:

-Nepotrivire de caracter…

Toti izbucnesc in ras.

-Da` Maria Magdalena ce mai face? Chiar n-am mai vazut-o de la bombardament.

-Ieri m-am intalnit cu ea la Mall, zice Giovanni. Nimic nou. Era furioasa ca si-a rupt tocul de la pantof pe scarile rulante. Am invitat-o la o cafea, dar n-a stat, se grabea ca incepe „Big Brother”.

Ivan se baga:

-Da` Messalina ta ce mai face, Impielitatule? Am auzit ca te-ai impacat cu ea.

Johnny scotoceste in bord:

-N-ai Britney Spears?

-Vezi p`acolo, tre sa fie… M-am impacat! zice Satana.

-Esti fraier! veni raspunsul. Si Aspasia?

-Ei, na! Aspasia… Aia nu vrea decat timp de gandire! Poftim, i l-am dat. Pana se gandeste ea, o am pe Messalina. Cat se gandeste asta-ntr-un minut, aia se gandeste intr-o luna!

Ivan priveste bordul:

-Maaa! Mai incet, Drace! 230 de km la ora?! Te-ai dilit? Hai sa intoarcem, e tarziu!

-N-avem unde, numai la sensul giratoriu de la poarta Raiului Musulman.

-Cat mai e?

-Vreo 10 minute – maxim.

Pe drumul de intoarcere, Johnny isi imbraca haina lunga, cuminte. Nu poate intra asa in Rai, nu se cade. Cand ajung la Poarta, vad un autocar – transportul de suflete de pe pamant. Sfantul 4 si Ingerul fac listele. La punctul de control se vede miscare. Sufletele nou-sosite asteapta cuminti sa le vina randul sa intre. Soferii au iesit la o tigara, palavragind. Diavolul si ceata de ingeri intra, sub privirile uimite ale sufletelor necunoscatoare. Sfantul zice in graba:

-Bine ca v-ati intors intregi! si continua sa noteze. Se despart in capatul Bulevardului.

-Cand ne mai vedem Impielitatule?

-Cred ca vinerea viitoare. Ne vedem?

-E Vinerea Patimilor, ai uitat? Suntem la slujba!

-Face prezenta?

-Nu intotdeauna, da` nu se stie…

-Ma, io vin! Daca va gasesc liberi, e bine, daca nu…

-Bine, pa!

-Salut, baieti! Noapte buna! Eu ma duc la Creator.

Dupa ce se despart, Ivan se apleaca spre Johnny – a banuit el ceva:

-Ei, ce zici de Diavol, hm?

Johnny se apara:

-Ce te legi iar de mine? Ce sa zic? Are masina misto…

-Da, da…

-Lasa-l ma Ivane-n pace! sare unul.

-Gata, tac!

In timpul asta, Diavolul se indrepta spre Palatul Ceresc. Aleea strajuita de plopi care duce la Poata de Aur e luminata frumos, intr-un amestec de beculete colorate ca acelea pe care crestinii le pun pe pomii de Craciun, ramasite ale credintelor pagane. Diavolul isi aminteste atunci de bunul lui prieten Zeus, care, uitat de toata lumea (si pierzandu-si astfel puterile) zace intr-o hruba sub Muntele Olimp imprena cu Hera, care nu conteneste sa-l cicaleasca, amintindu-i de vechile lui aventuri. Pana si pe Diavol l-a dat intr-o zi afara, geloasa pe frumusetea lui. Toti stiau ca sufera de paranoia, biata zeita. Luase intr-o vreme si antidepresive. Saracu` Zeus! Ce glorie, si cat de dureroasa caderea! Dar nu avea a face. Politica se schimba. La vremuri noi, zei noi. Si Diavolul, tot Diavol! Stie el ce stie. Eol il ghideaza cu iscusinta, dupa cu are chef sa bata. Si Eol stie intotdeana in ce directie sa bata.

Dar iata Poarta de Aur! Nu e timp de irosit, e trecut de miezul noptii.

-Cine e acolo? se aude o voce soldatoasa, apoi zanganitul unui AKM.

-Diavolul!

Seful gardienilor – un heruvim stralucitor – il priveste cercetator:

-Actele dumneavostra, va rog!

Dracu` ridica tacticos o copita. Heruvimul o cerceteaza cu mare atentie – s-a mai lovit el de falsuri – apoi spune:

-Bine. Poti sa treci. Si data viitoare sa nu mai umbli prin Rai nepotcovit! S-a dat lege.

Copitatul ridica nepasator din umeri:

-Nu mai pot eu de legile voastre…

Heruvimul ii striga iritat, privindu-l cum se indeparteaza:

-Ar fi mai bine sa nu iti faci un obicei din asta!

Intrusul da a lehamite din mana si nu se sinchiseste sa-i raspunda. Escortat de alti doi heruvimi, intra in Palatul Ceresc – arhitectura, de un inconfundabil stil Louis Quatorz ii ia ochii. „De unde fonduri, dom`le?! Si cand te gandesti ca e nu pot nici sa-mi renovez nenorocirea aia de castel gotic!”- simte invidia draceasca incoltindu-i inima. Fantasticii sai ochi violeti se intuneca, facandu-l de o mie de ori mai irezistibil. Heruvimii-escorta il privesc cu coada ochiului, nelinistiti.

Ajunsi in fata Biroului-Oarecum-Oval, heruvimii il opresc:

-O secunda, domnule Diavol. Sa-l anuntam pe domnul Creator.

Vizita e anuntata – este primit. Paseste inauntru pe varful copitelor si simte ca se scufunda in covorul persan culoarea untului (de arahide). Nu intra pentru prima data acolo, insa de fiecare data e la fel de impresionat. Ciuda si invidia ii razbat prin toti porii, otravind aerul frmos mirositor. In spatele B.O.O. (Biroului-Oarecum-Oval), Creatorul citeste ultimele rapoarte, cu ochelarii pe nas, putin ingrijorat.

-Buna seara, Creatorule! zice Diavolul mieros.

Atotputernicul ii face semn sa sada, mormaind:

-O clipa, o clipa…

Isi mai plimba o data privirea peste foile din fata lui, apoi le strange, asezandu-le sub un press-papir. Pune ochelarii jos:

-Tiii…! Ce de treburi! Spune, Aghiuta. Ce probleme ai?

Diavolul se foieste, sfios, chipurile:

-Pai… stii, Preamarite, ar cam fi…

-Te acult! vine raspunsul binevoitor.

-Unu: mai am nevoie de un transport de smoala. Plus cazanele unsprezece si unsprezece bis, s-au spart.

-Ghinion… n-ai fost la sudat cu ele?

-Ba am fost! Nu tine, lucru de mantuiala. Trebuiau, oricum, schimbate demult..

-Mda…, zice Creatorul, scarpinandu-si incurcat ceafa. Smoala cand ti-o trebuie?

-Cel mult… spun cel mult intr-o saptamana! Ieri mi-a venit un transport mare de pe Pamant.

-Si n-ai sunat la firma?

-Ba da, dar furnizorii au spus ca n-au intrat inca fondurile pe anul trecut! Ca ei pe ochii mei frumosi nu mai dau.

Preamaritul se intuneca:

-Ete nu mai dau! Io ce sa fac daca n-am acum fonduri pentru smoala? Spune-mi tu, ce sa fac? Sa ma fac eu smoala? In primavara ne apucam de amenajatul parcurilor si aleilor. Pe unde sa se plimbe cuviosii sfinti si cuvioasele sfinte? Punem dale… Plus ca multe izvoare de miere din Centru s-au infundat, trebuie platite suflete sa le curete si asta presupune bani si munca!

Aghiuta protesteaza:

-Bine, bine! Si eu ce sa fac? Sa tin transporturile de pe Pamant cu lunile in Purgatoriu? Crezi ca oamenii aia mai au rabdare? Chiar zilele trecute au iesit in strada cu pancarde, la protest.

Creatorul ridica o spranceana:

-Transportul de francezi?

-Pai care altul? Pe francezi trebuie sa-i bag, ca altfel am de furca cu ei.

-Ministrul apararii ce zice?

-Napoleon? Pai… a vrut sa dea ordin sa se traga, dar nu l-am lasat. Se teme de o revolutie. Daca se ingroasa gluma, il las sa-i mature cu tunurile.

Atotputernicul se incrunta, foc si para:

-Ce faaaci?! Fara sa ma consulti?

Necuratul ridica din umeri. Celalalt fierbe:

-Auzi! Sa-i mature cu tunurile! Dar cum iti permiti? Asta nu denota decat inconstienta din partea ta, proasta crestere si lipsa de respect pentru autoritatile si poporul Raiului! Nici sa fi cautat, nu gaseai o cale mai buna de a ma scoate din sarite!

Scaraotchi ridica o spranceana, spunand pe un ton calm si hotarat:

-Si ce te precipiti? In fond, e marfa mea. Li s-a pus pe pasaport stampila „Iad”, e treaba mea ce fac cu ei.

-Dar Purgatoriul inra sub jurisdictia Raiului! Si e proaspat renovat!

-Nu si locatarii actuali ai Purgatoriului! Si apoi, ce treaba ai dumneata? Avem cumva aceleasi legi? Ma amestec eu in treburile interne ale Raiului? Asa ca, te rog, nici tu sa nu te amesteci in ale noastre. Si termina cu tirania asta.

-Al saraciei sa fie ala care nu ti-o taia tie fondurile nerambursabile de la FCI (Fondul Ceresc International, sa se inteleaga de catre cititor) daca faci o gafa de genu` asta!

-Da` pe alea rambursabile? se intereseaza Copitatul.

-Indraznesti?! tuna Opozitia. Ce datorii ai platit tu de cand esti? Esti un afurisit, un nerecunoscator si mai esti si prost-crescut! Obraznicule! Ce ai facut ma cu banii pe care ti i-am dat pentru aripi de drac si tridenturi noi? Ti-ai luat tie Mertan! Am inchis ochii, ca de, saracu`, umbla cu caruta!

Diavolul se lumineaza la fata:

-Aaa! Bine ca mi-ai amintit! Apropos de conditii precare de trai! S-a cam darapanat cetatuia mea.

-Te pomenesti ca vrei vila de cinci stele cu piscina si jacuzzi!

-Merge si atat…

Preamaritul ofteaza cu naduf:

-Esti absolut imposibil…

-Ei, haide! Mai uit si eu apoi sa dau ordin sa se traga cu tunurile in Purgatoriu.

Atotputernicul devine interesat:

-Asa?…hm! De vila cu piscina n-am. Da` iti dau sa renovezi jumate din aripa vestica a cetatuii, am vazut ca aia e mai subreda.

-Nu! Toata cetatuia.

-Esti criminal, Lucifer! Absolut criminal…

Aghiuta sta concentrat, socotind ceva pe degete:

-Trei… plus sapte… asa… acolo mai am doua… cu patru…

-Ce socotesti acolo? se otaraste Interlocutorul.

-Ah! Nimic important. Calculam cam cate tunuri in stare de functionare mai am.

Creatorul simte ca i se prabuseste tavanul in cap. Incearca sa-si pastreze calmul:

-Toata aripa vestica a cetatuii, Drace! Ultima oferta.

Satana se aseaza picior peste picior:

-Si smoala aia?

-Marti. Mai devreme nu pot.

-Fie si marti.

Atotputernicul casca discret:

-Daca nu mai ai nicio problema eu merg la culcare. Tie-ti arde sa umbli creanga noaptea, ca n-ai alta treaba.

-Somn usor! ii ureaza Copitatul. Eu mai stau.

-Cum adica mai stai?

-Uite-asa. Ce sa fac acasa? Ma mai plimb pe aici… Ma mai uit pe la cate vreun heruvim…

-„Ma mai uit pe la cate vreun heruvim”! il imita Gazda batjocoritor. Tot nu ai renuntat la proastele tale obiceiuri? Nu-ti stau bine ochii aia-n cap! Mai ai vreo problema majora?

-Spatiul locativ.

Preamaritul isi reia locul in fotoliu, resemnat:

-Baga… ascult.

-Am nevoie de spatiu!

-Adica?

-Adica! Uite-asa! Cate transporturi vin in Rai pe zi?

-Vreo zece-doispe…

-Aha! La mine vin si patruzeci-cincizeci! Nu mai incap in baza de date, au dat toate programele peste cap! Nici nu mai au loc, stau claie peste gramada!

-Ai fost la Fondul Funciar?

-Fost, cum nu? Cica nu mai au teren.

-Bine, si atunci? Ce sa fac eu? De unde teren?

-Oaza Soparlelor?

-Nici n-ai tupeu… Aia ti-am luat-o pentru datoriile alea imense pe care le aveai, n-o mai vezi.

-Ai masluit zarurile…

-Si, in plus, e locuita!

-De cine?

-Am un program de constructie acolo, pentru sufletele mai sarace… Am turnat deja fundatiile pentru locuinte sociale!

-Aiurea! Ce locuinte? Nici macar nu exista izvoare de miere acolo! Doar de nectar! Bani frumosi…

-Transportam necesarul de miere cu cisternele.

-M-am saturat, asa nu se mai poate! Aici umbli de innebunesti sa intalnesti suflare de inger sau de sfant! Acolo ne batem aripa-n aripa pe sus. De umblat pe jos nu incape vorba, n-ai loc sa pui un ac de lume. Praf ne facem aripile!

-Las` ca pe banii de aripi ti-ai luat Mertan!

-Ei, eu nu-mi permit Rolls, ca alti…, zice Satana, privindu-l cu foarte mult inteles. Creatorul schimba vorba:

-Si-acuma vrei sa ma fac luntre si punte sa-ti fac tie rost de spatiu?

Diavolul se ridica, gata sa se incaiere:

-Foarte bine! Tot ce e surplus iti trimit tie aci dimineata, la prima ora!

-Lasa, nu te supara pentru atata lucru, zice impaciuitor Celalalt. Se rezolva si asta cumva, o sa ma gandesc.

-Pe saracie se rezolva! De doua mii de ani se tot rezolva!

Atotputernicul ii pune mana pe umar:

-Ei, lasa si tu… Hai, stai jos. De ce sa ne certam acum? In plus, cand te enervezi asa, te faci urat. Uite cum te-ai incruntat. Iti piere tot farmecu`.

Scaraotchi inceaca sa se calmeze.

-Acuma trebuie sa intelegi si tu, mai Luciferut, ca nu se poate. Nu pe moment. Tu vrei totul acum. Chestiile astea cer gandire. O sa gasesc eu solutii. Promit ca ma gandesc. Intr-adevar, e o mica problema cu spatiul. Dar o sa gasim noi solutii pe viitor.

Diavolul suspina:

-De-as fi eu stapan…

Creatorul cauta sa-l consoleze:

-Fiecare din noi are in ranita bastonul de maresal!

Satana il priveste printre sprancene, brusc enervat:

-Ai zis-o, ce sa spun! Ti-am spus, dimineata ti-i trimit aici!

Se aude o bataie in usa, care se deschide lasand sa intre lumina emanata de un heruvim:

-Va cauta cineva cu o problema urgenta, domnule…

-Cine e?

Heruvimul scoate in fata buza de jos, ridicand din umeri:

-Unu` calare pe un ponei.

-Potcovit, sper! Am dat lege!

-Ihi…

-Intreaba-l cum il cheama!

-Pandalievici, sau cam asa ceva…

-S-astepte!

Heruvimul iese. Statatorul in Spatele B.O.O. se intoarce spre Diavol:

-Esti scrantit?! Ce sa caute aici? N-au ce cauta, nu pot intra fara vize, si vizele nu le ridic! Imi pare rau, asta e legea!

-Necesitatea nu stie de lege!

Atotputernicul se ridica:

-Ti-am spus, o sa ma gandesc Situatia nu va ramane asa. Ma duc la culcare, vorbim maine pe mess. Noapte buna! Transmite-i la Ala cu Poneiu` sa vina maine. Sau mai bine vezi tu ce vrea, ti-l dau in primire.

Si iese. I se aud pasii pe scara. Gardienii intra:

-Va rugam sa ne urmati, domnule Diavol.

Copitatul crapa de necaz. Escortat de aceeasi doi heruvimi, iese, bombanind inciudat:

-Cu cat se schimba, cu atat ramane la fel…

Il vede pe Ala cu Poneiu`, care-l priveste cu ochi mari, nelamurit. Diavolul scoate din buzunar o carte de vizita:

-Ai acolo mobilu` si ID-ul meu de mess. Nu pune intrebari. Is surescitat.

Iese pe Poarta de Aur, apoi pe Bulevard. Crasma e inchisa, altfel cum ar mai lua o bere macar! Isi desface aripile si zboara spre Poarta Raiului, bombanind mereu numai el stie ce. Sfantul 4 tocmai stampileaza listele, autocarul care a adus sufletele a plecat deja. Peisajul ii pare dezolant.

-Gata, Aghiuta? Ai terminat treaba pe la noi?

-Mdea…

-Ce ai? Te vad abatut…

-Eternele probleme.

Sfantul zambeste:

-Eh, las`! O sa se rezolve. De ce consum nervos?

-Mdea… Poate!

-Hai, du-te cu bine. Las` ca vezi tu!

Copitatul face un looping de efect, continuandu-si apoi zborul spre poarta. Aude vocea Sfantului:

-Te mai intorci?

-Doar mortii nu se mai intorc!

Iese si tranteste Poarta. Mertanul lui drag il asteapta si i se pare ca-i face cu farul, ca ochi n-are. Nu-i trebuie mult sa vada, agatata de stergatorul de parbriz, o fituica alba de hartie. O ia, o desface si, in prima clipa, nici nu realizeaza ce scrie aclo. Ceva de bani, o suma maricica, o stampila, o semnatura, niste cuvinte insirate fara logica… Ii pica fisa. A uitat sa puna tichetul de parcare. De fapt, nici n-a observat semnul de parcare cu plata – cand il pusesera? Ultima data nu era! S-a ales cu o amenda de toata frumusetea. Se reazama cu o mana de capota si-si aprinde o tigara, invartind petecul de hartie intre degete, Scuipa intre copite cu dispret si mototoleste hartiuta contrariat, mormaind apasat si cu hazna:

-Iote-ai dracului!

Notă: orice asemanare cu personaje din realitate, (nu) este intamplătoare !

Solomonar

8 septembrie – Naşterea Maicii Domnului

                                       Articol scris pentru concursul lui Visurât şi Arhi

Motto:
Astăzi uşa vieţii se deschide, astăzi raza Soarelui Celui intelegător răsare, astăzi Maica bucuriei se naşte spre mântuirea a toata lumea. Veseliţi-vă popoare şi vă bucuraţi şi, cu credinţă, din inimă, laudaţi-o aşa: Bucură-te, dumnezeiască Pruncă Maria, care astăzi te-ai născut spre bucuria şi spre mântuirea a toată lumea!

                                      Fragment din Acatistul naşterii Maicii Domnului 

       

        În cântările şi pricesnele bisericeşti închinate Fecioarei Maria, Măicuţa noastră cea din totdeauna, poartă diferite denumiri care o elogiază ca apărătoare a creştinilor şi născătoare a Luminii. Menţionăm şi noi câteva: deschizătoarea uşilor Raiului, steaua care arată Soarele, scara cerească pe care s-a pogorât Dumnezeu, ajutătoarea săracilor, bucuria mâhniţilor.. Toate nume care exprimă bunătate şi sfinţenie

Astăzi, 8 septembrie, sărbătorim Naşterea Maicii Domnului, sărbătoare care în popor se numeşte Sântă Mărie Mică.

Maica Precista, cum mai este numită fecioara Maria, are un rol important în viaţa ţăranului român precum şi în tradiţia bisericească aşa cum arată sumedenia de legende culese de Simion Fl. Marian într-o culegere închinată ei, intitulată Legendele Maicii Domnului.

Legendele legate de Naşterea Maicii Domnului ne pun în evidenţă o naştere miraculoasă. Una dintre aceste legende, ne spune că Ioachim şi Ana, părinţii pământeşti ai Mariei, nu aveau copii deşi se aflau la o vârstă înaintată. Într-o zi Ioachim a fost apostrofat de către preotul templului unde obişnuia să-şi aducă jertfă: – Ioachime, degeaba vă mai trudiţii să aduceţi atâta jertfă tu şi femeia ta, căci Dumnezeu nu o primeşte pentru că nu aveţi copii.

Alte legende spun că până şi aerul dinăuntrul lăcaşului de cult îi respingea, nelăsându-i să-şi aducă prinosul în faţa Dumnului.

Cuprinşi de supărare, cei doi soţi se hotărăsc să se despartă şi să meargă fiecare, atât cât l-or ţinea puterile şi o vedea cu ochii şi să nu se întoarne înainte de împlinirea unui an. Astfel că, ajunşi în faţa unui pod, se despart, luând-o unul într-o parte, altul în cealaltă.

În drumul ei, Ana junge la salaşul unui pustnic, pe care-l găseşte gol întrucât acesta murise şi se stabileşte acolo

.

Naşterea Fecioarei Maria

Din acel moment, ea şi-a petrecut zilele şi nopţile în rugăciune cu speranţa că doar-doar s-o îndura Dumnezeu de ea şi i-a hărăzi un prunc. Într-o zi, în timp ce se ruga, Ana văzu venind spre dânsa, purtată de vânt, o frunză de păr care se aşeză taman pe cartea sa de rugăciuni. Femeia privi mirată frunza apoi o ridică, o sărută pe amândouă părţile şi o bagă în sân.

După împlinirea anului, Ioachim şi Ana, viitorii părinţi ai Fecioarei Maria, se întâlniră la acelaşi pod unde s-au despărţit, numai că de această dată Ana purta în pântec un prunc, pe Fecioara Maria.

În acest praznic luminat, creştinii fac pelerinaje la locurile de cult închinate Fecioarei Maria. Unii dintre pelerini fac ocolul lăcaşului cultic pe coate şi pe genunchi. Este cazul pelerinajului la mănăstirea Radna (jud.Arad) unde unii pelerini urcă pe coate şi pe genunchi până în vârful dealului sau până unde îi ţin puterile.

Potrivit tradiţiei populare, Ziua Naşterii Maicii Domnului marchează încheierea verii în calendarul arhaic. Se spune că în această zi rândunelele pleacă spre locurile de iernat, semn că omul se poate apuca de lucrările agricole de toamnă.

Un vechi proverb care spune „ O trecut Sântă Mărie, leapădă şi pălărie”, iar tradiţia spune că de acum şi pană la Sângeorz să se poarte căciulă. De asemenea, este oprită scălda în râuri şi dormitul afară, pe prispă.  

Mâna Maicii Domnului (Lonicera-japonica)

Se culeg şi plante de leac care sunt puse la Icoana Maicii pentru o mai mare eficienţă curativă.

Se spune că în această zi oamenii trebuie să deschidă uşa înainte de revărsatul zorilor, pentru ca Maica Domnului să intre şi să lase noroc.

În unele zone, se fac pomeni de fructe şi pâine, care, după ce sunt sfinţite, se dau pentru odihna sufletelor morţilor.

În tradiţia românească, se obişnuieşte ca înainte cu două zile de prăznuirea binecuvântată, să nu se aprindă focul în vatră deoarece aceasta duce ghinion, boală şi pericol de incendii (cine aprinde foc, de foc va pieri). Ignorarea acestei superstiţii,aduce boli care-i pocesc (desfigurează) pe cei ce mănâncă gătit la foc, în aceste zile.

Femeile care-şi doresc să rămână însărcinate, se roagă la icoana Fecioarei Maria, iar femeile însărcinate se roagă şi ele, pentru o naştere uşoară.

Fetele de măritat se roaga pentru un “ursit” bun, femeile pentru sporul casei iar bărbaţii pentru recolte îmbelşugate.

În fiecare casă creştinească, la Icoana Maicii Domnului, în această zi arde candela sau lumânarea neîncetat.

Să cinstim dar, praznicul cum se cuvine şi să le urăm tuturor Măriilor şi celor cu nume derivate din Maria, la mulţi ani, sănătate şi tot ce îşi doresc !

                                                                                         zamolxe

 

 

Kogaion – muntele sacru al dacilor

Articol înscris în concursul lui Visurât si Archi

Motto: ”Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit

şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină. Dacă are

cineva urechi de auzit, să audă:” (Marcu 4:22-23)

Despre muntele sacru al dacilor s-a vorbit mult, însă cercetătorii nu au reuşit încă să ajungă la un consens în ceea ce priveşte localizarea sa. Unii sunt de părere că acest munte sacru al antichităţii ar fi Ceahlăul, iar alţii, susţin că acest munte atât de venerat al antichităţii preelene ar fi Bucegiul.

Care are dreptate? Pornind să judecăm după legea exclusivismului, din două păreri doar una poate fi adevărată ! Care să fie aceea? O să vedem în măsură în care ne-o permit documentele!

Vă voi cere scuze, de la bun început, pentru că nu voi trata acum foarte cuprinzător această problemă a Muntelui Sacru, ci doar vă voi atrage atenţia asupra unor chestiuni ce nu pot fi trecute cu vederea. Funcţie însă de interesul manifestat, voi reveni cu alte articole pe tema aceasta.

Pentru a arăta ca Muntele Sacru al dacilor – Kogaionul – este muntele sfânt al antichităţii, vom apela la izvoare istorice, mitologice, la simbolism şi la …. geografie !

Să vedem pentru început, ce ne spun dovezile existente despre localizarea Kogaionului – muntele sacru al antichităţii, considerat de tradiţiile vechi, centrul şi polul lumii ?

Localizarea Kogaionului după declaraţia lui Strabon

Strabon ne spune explicit: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc geţii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături” (Geografia, VII,3,5) Acelaşi autor ne spune că aici se afla şi peştera unde se retrăgea marele preot al lui Zamolxe, care-i purta numele, fiind el însuşi considerat zeu: „La început el (Zamolxe) a fost ales mare preot al celui mai venerat zeu de-al lor, iar după un timp a fost socotit el însuşi zeu. S-a retras atunci într-o peşteră, inaccesibilă altora şi acolo şi-a petrecut o bună bucată de vreme, întâlnindu-se rar cucei de afară, doar decât cu regele şi cu slujitorii săi”

Din mărturia lui Strabon tragem însă şi o altă concluzie pe care însă nu o vom dezbate în studiul de faţă. Catehizarea nu este un obicei creştin întrucât ea era practicată în cultul lui Zamolxe de la început. Prin urmare, mărturiile pe care le avem noi, nu sunt în legătură cu Zamolxe zeul ci cu Zamolxe Marele Preot, ridicat la rang de zeu prin catehizare!

V. Kernbach ne lămureşte însă pe deplin prin afirmaţiile sale, urmând textul lui Strabon: „Locuinţa marelui preot dac ar fi fost într-o peşteră din Kogaion şi aici, în clipe de cumpănă venea să se sfătuiască sau să consulte voci oraculare probabil chiar regele dacilor. Autorii greci relatează că dacii îşi numeau preoţii <călători prin nori>; de aici pare să rezulte cel puţin că sanctuarul principal era pe un munte atingând norii”

Strabon ne semnalează prezenţa unei ape care curgea pe alături de Muntele Sacru şi într-adevăr, Ialomiţa, izvorăşte din vecinătatea întreitului Stâlp al Cerului, menţionat în tradiţia antică, format din piscurile Găvanu, Vârful Ocolit şi Omu. Mai departe acest râu ocoleşte platoul Babelor ajungând la picioarele peşterii care-i poartă numele

V. Kernbach şi Strabon ne mai spun că Zamolxe s-a retras într-o peşteră unde aveau acces doar regele şi slujitorii săi pentru a tine sfat de taină în problemele ţării. Din nou realitatea se poate verifica în teren.

Faptul că peştera avea reputaţie sacră ne-o demonstrează denumirea, păstrată de tradiţie a celui mai îndepărtat punct accesibil al ei – La Altar. În plus, vechea denumire a Peşterii Ialomiţei este „Peştera lui Decebal” iar una dintre grote se numeşte chiar „sala lui Decebal”, fapt ce demonstrează că regele-erou dac, obişnuia să vină aici ca şi înaintaşul său Burebista şi nu numai ei.

În al treilea rând, V. Kernbach ne atrage atenţia supra „călătorilor prin nori”, cum se numeau preoţii daci, de aici ajungând la concluzia că sediul marelui preot se afla pe un munte atingând norii. Or, este cunoscut faptul ca Vârful Omu este în permanenţă învăluit de nori sau deasupra lor ! Iată, deci, unde se afla şi Olimpul pre-elenic de care vorbesc Hesiod şi Homer.

Triplul sanctuar din Bucegi şi cele trei trepte ale iniţierii antice

Ce este iniţierea? Toate textele antice echivalează iniţierea cu drumul parcurs de neofit pentru a ajunge la „a doua naştere”. Orice iniţiere veritabilă are o structură triplă aceasta fiind după părerea lui Rene Guenon, gradarea fundamentală. Numai că templul arhetipal din Bucegi ne prezintă şi el o structură pe trei nivele ceea ce-l face să devină simbolul arhetipal al iniţierii zamolxiene.Primul nivel şi cel mai de jos este Peştera Ialomiţei sau Peşteră lui Zamolxe unde neofitul murea pentru lume pentru a se naşte a doua oară din pământ cu scopul bine fixat de a ajunge să cunoască tainele cerului. Această ultimă etapă a iniţierii, a cunoaşterii tainelor cereşti , spirituale era realizarea supremă a omului în tradiţia orientală dar şi în cea a Occidentului, cel puţin la începuturile Evului Mediu (v. Legenda Graalului, Legenda regelui Arthur şi a cavalerilor Mesei Rotunde).

Spuneam că templul din Bucegi este structurat pe trei nivele şi că aceste nivele reprezintă cele trei trepte ale iniţierii autentice. Astfel, după ce neofitul se năştea a doua oară în Peştera lui Zamolxe, după o instruire prealabilă pe cel de-al doilea nivel, Platoul Babelor, unde devenea iniţiat, ajungea, în sfârşit, la cel de-al treilea nivel (Altarul sau Sanctuarul Principal, Întreitul Stâlp al cerului) atingând iniţierea divină, în Centrul Lumii.

Fig. 1. Structura triplă a sanctuarului din Bucegi

Aşa desemnează toate tradiţiile antice Dacia, iar dacii, şi nu numai ei, vedeau în Kogaion centrul suprem al lumii, Axa, Polul Getic. Această Axis Hiperboreus, Axis Mundi este formata din trei vârfuri alăturate: Găvane, Omu şi Vârful Ocolit.

Spuneam că Kogaionul, imensul templu natural, este un simbol arhetipal, adică un model. Model pentru ce? Model pentru toate templele antice legate de religiile de mistere care presupuneau o naştere a doua oară.

Astfel, structura trinitară a templului din Bucegi se regăseşte în construcţia bisericilor creştine care sunt împărţite în pronaos, naos şi altar. La fel templele egiptene şi cele greceşti în care „cele trei diviziuni ale templului egiptean se menţin totdeauna” după părerea lui Constantin Daniel.

Simbolism cu cântec … în teren!

Urmărindu-l pe marele esoterist Rene Guenon, vedem că svastica este emblema Polului Ceresc cunoscută în Orient şi sub numele de Giuvaerul Cerului. Probabil o să mă întrebaţi ce treabă avem noi cu svastica? Avem… şi încă una mare de tot !

În timpul călătoriilor sale prin Tibet, Jean Marques-Riviere a primit de la marii maeştri lama două informaţii de inestimabilă valoare pentru istoria noastră străveche:

1. „Tradiţia ne spune că înaintea glorioasei dinastii din Lassa, înaintea înţeleptului Passepa, înainte de Tsangkhapa, Domnul Atotputernic, locuia în Occident, pe un Munte înconjurat de mari păduri…În acel timp exista încă Floarea pe svastică…Dar ciclurile negre, l-au determinat să părăsească Occidentul şi să vină în Orient, la poporul nostru. Atunci el a umbrit Floarea, şi svastica singură rămâne, simbol al puterii „Giuvaerului Cerului”. Atotputernicia lui ne ocroteşte, dar legile inexorabile ne domină şi în faţa ciclurilor sumbre trebuie să se ascundă şi să aştepte”

2. „ Reţine şi meditează la ceea ce îţi voi spune – de înţeles vei înţelege mai târziu: odinioară, centrul „Domnului Celor Trei Lumi” nu era unde este acum. Au fost epoci, în acest ciclu, când Tradiţia Vieţii era cunoscută şi adorată aproape deschis; Centrul Spiritual al lumii era în valea unui mare fluviu; apoi în faţa valurilor crescânde ale năvălirilor barbare, El s-a mutat în Orient unde îşi are cum reşedinţa, ascuns de ochii oamenilor”

Concluziile impuse de textele mai sus citate, ne demonstrează că:

Centrul spiritual din Tibet este derivat direct din centrul suprem, care se afla în vechime în Carpaţi, fapt exprimat prin formularea „Domnul celor Trei Lumi (Zamolxe)” care „s-a mutat în Orient”. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în raport cu Tibetul, Carpaţii de află situaţi în Occident. Toate mărturiile ne spun că Munţii Carpaţi erau acoperiţi de păduri mari şi înfricoşătoare iar fluviul despre care se vorbeşte în text nu este altul decât Dunărea.

Mai rămâne însă svastica, acest simbol care desemnează polul ceresc. Cum putem confirma spusele iniţiatului tibetan. Simplu ! consultând o hartă

Svastica, desenata de schema principalelor culmi ale Masivului Bucegi

a Bucegilor şi urmărind persistenţa simbolului svasticii la poporul român.

Desfăşurând harta masivului Bucegi, suntem de-a dreptul uimiţi simbolul svasticii este desenat de însuşi culmile Muntelui în mijlocul căreia se află întreitul Stâlp al Cerului format din vârfurile Găvane, Vârful Ocolit şi Omu ! Svastica marchează istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în prezent când mai există păstrători ai tradiţiei despre Muntele Sfânt (a se vedea legenda Întoarcerea lui Deceneu de pe blogul lui Quadratus). Astfel regăsim acest simbol al Axului Lumii, al Polului Spiritual Getic, pe o piesă de aur din tezaurul de la Băiceni, pe motivele cusăturilor şi broderiilor bucovinene sau pe acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, doamna lui Ştefan cel Mare, strălucitul Domn al Moldovei, ca să dau numai câteva dintre exemple. La acestea se adaugă un fapt inedit, menţionat de Nicolae Lovinescu. El ne povesteşte cum că un profesor stând de vorbă cu un ţăran încerca să-l convingă pe acesta din urmă că svastica este un simbol nazist. Ţăranul, cum îi e felul, a stat, l-a ascultat cu răbdare, apoi, scuturând din cap a zis: „ Ba nu ! E a nost ! Îl avem de pe vremea urieşilor !” Ciudată această memorie genetică răsfrântă în mentalul colectiv prin intermediul tradiţiei. Memorie care face ca ţăranul, să fie mai presus decât savantul. Şi tot pentru a demonstra persistenţa Muntelui Sfânt al dacilor în credinţele noastre, trebuie să mai menţionăm o povestioară. În gura peşterii Ialomiţa, s-a ridicat o lavră creştină unde trăiesc câţiva călugări. Doamna Cristina Pănculescu aflată în excursie de cercetare la faţa locului a fotografiat într-una dintre deplasările ei Vârful Ocolit asupra căruia coboară un jet de lumină si a dat-o stareţului. Iată ce relatează doamna Pănculescu:” Ne-am întors la schit pentru a ne lua rămas bun, şi pentru a participa la slujba de dimineaţă. Biserica era deschisă dar pustie. Când a venit stareţul, i-am arătat fotografia cu Vârful Ocolit deasupra căruia străluceşte coloana de lumină şi fără să-i dau vreo explicaţie, l-am întrebat numai dacă-i spune ceva sau daca seamănă cu ceva… a rostit abia şoptit: „Sfântul Munte”…i-am oferit fotografia; tot timpul slujbei vocea stareţului a fost marcată de o emoţie pe care îi era greu s-o stăpânească”. Acum va întreb eu pe dumneavoastră: nu vi se pare ciudat că pentru respectivul călugăr, crescut în dogma ortodoxă, Vârful Ocolit este mai presus decât munţii sacri ai creştinismului, Athos si Golgota? Un alt simbol pe care-l găsim atât în Orient cât şi in Occidentul străvechi, este simbolul cunoscut sub numele de Yin/Yang. Ciudat este faptul că, Vârful Ocolit transpune în natură acest simbol tradiţional!

În altă ordine de idei, Herodot ne spune despre trimiterea solului la cer prin aruncarea lui în trei suliţe, obicei dacic sângeros, săvârşit odată la 4 ani în cinstea zeului Zamolxe . Înclin să cred că grecii nu au văzut niciodată acest ritual, deoarece relatarea lui Herodot pare a fi o poveste iniţiatică. Nu sunt de acord cu el din mai multe motive. Cel mai important este însă faptul că pentru acest sacrificiu, spune Herodot, era ales cel mai drept şi mai viteaz dintre dânşii. Câteva rânduri mai încolo, acelaşi autor spune că dacă trimisul nu moare, cade în dizgraţie.

Îmi exprim părerea, că aici ar fi vorba despre moartea iniţiatică de care vorbeam în paragraful anterior. Cel mai bun dintre daci, era trimis, o dată la patru ani, ca sol la Zamolxe; adică era trimis la peştera Ialomiţa pentru a „muri” şi a se naşte a doua oară după care ajungea pe Întreitul Stâlp al Cerului (simbolizat de cele trei suliţe), unde era capabil să transmită dorinţele poporului direct lui Zamolxe. Dizgraţia survenea în urma faptului că solul, nu era capabil să depăşească toate cele trei nivele iniţiatice ale templui pentru a ajunge sa se prezinte în fata lui Zamolxe pe Altarul Cerului.

Mai adaug că Adrian Bucurescu spune că ritualul trimiterii solului se mai numea şi TIARANTOS adică „cel jertfit Cerbului”

Şi un fapt inedit: dacă rotim schema hărţii masivului Bucegi cu 180 de grade (adică o privim dinspre nord), obţinem imaginea stilizată a Cerbului Sfânt, între cornele căruia, creşte Arborele Vieţii sau Arborele Cosmic.

Solomonarii şi Muntele Sfânt şi Tăbliţele de la Sinaia

Solomonarii sunt, în tradiţia românească, vrăjitori, practicând magia, socotiţi a fi investiţi cu puteri miraculoase, putând avea raporturi cu duhurile. În imaginarul popular, ei încalecă balauri, sunt capabili să facă ascensiuni cereşti si să oprească sau să aducă grindina. Tradiţia românească ne spune că solomonarii poartă ca veşmânt o ţundră albă, zdrenţuită, o traistă în care îşi ţine instrumentele magice şi Cartea Solomonăriei. Viitorii solomonari, erau răpiţi de mici de către solomonarii bătrâni şi crescuţi în crugul (centrul) pământului unde învăţau toate limbile făpturilor vii, toate formulele magice şi toate tainele naturii, vrăjile şi farmecele. Că ar fi urmaşii regelui biblic Solomon, mă îndoiesc la modul foarte serios.

La poalele Bucegilor, în staţiunea climaterică Sinaia , s-a descoperit un tezaur format din plăcuţe de plumb, care conform părerii unora dintre cercetători, ar relata istoria dacilor din cele mai vechi timpuri până la domnia lui Decebal şi chiar mai departe. Iată ce ne spune Adrian Bucurescu despre aceste tăbliţe: „În tăbliţele de la Sinaia apare şi cel mai important conducător de după Decebal, necunoscut de istoria noastră oficială, dar sugerat de celebrul poem germanic medieval „Cântecul Nibelungilor” sub numele de Ramunc sau Siheger, ca duce al valahilor. Aceasta este eliberatorul Daciei, cel care a iniţiat revenirea la vechile tradiţii ale ţării, precum şi culegerea de legende divine sau mirene, consemnate în tăbliţele de la Sinaia. Variante pentru numele lui sunt: Romanh, Romansie, Lomanh şi una foarte importantă, SO LOMONIUS însemnând „Cel Luminos”.

Atributul dat acestui rege dac, luminează atât enigma textelor de la Sinaia cât şi originea Solomonarilor. Ei nu sunt urmaşii regelui biblic Solomon, ci ai acestui rege luminos al Daciei. Aceleaşi tăbliţe ne spun că Solomonarii fac parte dintr-un ordin mistic cu sediul în cetatea Babariului. Această cetate poate fi pusă însă în legătură cu stâncile din vecinătatea Platoului Bucegilor, numite Babe unde neofitul, după ce era născut a doua oară în peştera lui Zamolxe se pregătea, pentru a se naşte a treia oară pe Întreitul Stâlp al Cerului, ultimul stadiu al templului iniţiatic din Bucegi.

Prin urmare, tăbliţele de la Sinaia par a fi scrise de solomonari, urmaşi ai acelor kapnobatai „calatori prin nori” despre care ne vorbeşte Strabon.

Există şi detractori ai acestor tablite care le consideră falsuri.

De ce ar fi?

Eu cred altceva, cred că prin activitatea acestor „vrăjitori”, scoborâţi din stirpea călugărilor daci, Kapnobatai şi Ktistai, activitatea în Muntele Sfânt s-a menţinut nealterată până în zilele noastre.

Şi oare acei călugări de la schitul Ialomiţa, care şi-au construit chiliile în Gura Peşterii lui Zamolxe şi care ştiu de existenţa Muntelui Sfânt, nu sunt moştenitorii şi păstrătorii tainelor templului din Bucegi?

Viitorul ne va lămuri în această privinţă.

În loc de în încheiere

Prin pierderea credinţei, certitudinile existenţiale se prăbuşesc deoarece nu mai există o Credinţă care să le susţină. Ele sunt înlocuite atunci de Neant: de certitudinea că ne năştem din Neant şi dispărem în Neant. Acesta este Omul Modern, pentru care religia a devenit literă moartă, goală de sens, iar miturile ei lipsite de orice fundament. Din această cauză, omul modern este plin de angoase, se simte mereu ameninţat de spectrul morţii, este terorizat de scurgerea timpul şi de presentimentul unui ipotetic „sfârşit al lumii”. Pentru aceasta, el, omul modern, îşi risipeşte viaţa, acest dar sacru, în activităţi care mai de care mai negândite şi de cele mai multe ori autodistructive şi distructive la scară planetară (homosexualitate, încălzire globală, poluare exagerată, etc).

Soluţia revenirii la bunul simţ şi la credinţa strămoşilor, care se mai păstrează doar în puţine locuri din ţară, este revenirea fiului risipitor la Tatăl.

Omul este devorat de timp şi de istorie, nu pentru că trăieşte în timp ci pentru faptul că el crede în realitatea infailibilă a timpului, uitând şi dispreţuind Eternitatea

zamolxe

Bibliografie:

1. Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului, Muntele sacru al dacilor, Ed Ştefan, Buc.,2008

2. Adrian Bucurescu, Tainele tăbliţelor de la Sinaia. Cronica adevărată a tracilor, Ed. Arhetip, Buc, 2005

3. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed Albatros, Buc., 1983

4. Constantin Daniel, Cultura spirituală a Egiptului antic, Ed Cartea Românească, Buc, 1985

5. Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Ed Humanitas, Buc., 1997

Notă: – pozele sunt preluate din cartea doamnei Cristina Pănculescu

FENOMENE STRANII IN ZONA BUSTENI-SINAIA

S-a scris putin despre evenimentele care au avut loc si probabil vor continua pe aria geografica dintre Busteni si Sinaia. Din cand in cand aflam despre activitatea energetica a zonei, Bucegii fiind considerati un punct energetic deosebit de puternic, exprimat printr-un presupus tunel energetic si prin ipoteticele galerii subterane vizualizate si de celebra Valentina, oarba din Iasi care le-a descris inainte de a se fi nascut ipoteza din unele teste radiestezice. Reticenta fata de comunicarea fenomenelor a fost dictata de ratiuni turistice. Sper sa nu le atingem acum tocmai pe acestea si si trecem in revista fenomenele observate de Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu” din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor si evenimentelor care urmeaza. Observatiile au inceput sa fie retinute prin anii 1993-1994, cand numerose familii din Busteni acuzau brusc stari paradoxale, de agitatie fara un motiv si de afectare a sanatatii. Manifestarile aveau loc numai an timpul noptii. S-au cautat eventuale surse artificiale, dar fara nici un rezultat. Atunci s-a emis ideea ca ar fi vorba despre emanatii din subteran. Si au inceput cutremurele! Paradoxal, dar acestea nu au putut fi localizate in Bucegi si nu aveau nici o legatura cu sursa seismica din Vrancea. Dupa lantul de cutremure care nu au produs victime, ci doar usoare pagube materiale, manifestarile descrise de localnici, privind starea de sanatate, au incetat. S-a petrecut insa un nou fenomen, aproape generalizat in zona: aproape toti locuitorii din Busteni s-au incarcat energetic intr-un mod de neinteles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mana obiecte metalice pentru ca se electrocutau. Atingerea palmei de corp producea arsura, iar oamenii evitau sa-si stranga mainile, toate acestea la inceput amuzau, dar dupa un timp au inceput sa ingrijoreze. Fenomenul poate fi observat si la ora actuala, fara a i se gasi o explicatie fizica demna de luat in seama… Ciudat este ca in zona Busteni-Sinaia nimeni nu-si aminteste de evocarea unor cutremure in vreun document sau de catre varstnici. Au avut loc manifestari telurice intr-o adevarata cavalcada, dar ele nu depaseau 3-4 grade pe scara Richter; cutremurele se repetau la ore fixe, mai ales seara. A existat un moment cand lumea din statiuni a intrat in panica, multi oaspeti au parasit zona. S-a luat legatura cu Statia Seismica de la Cheia, dar specialistii nu au putut lamuri lucrurile. In anul 1995 numarul de cutremure a sporit si s-a putut evidentia un fenomen straniu: Inainte de producerea unui seism, se auzea un tunet infundat, ca si cum se surpa o cantitate uriasa de materie sub pamant. Misterele s-au succedat. Dupa o activitate atipica si stresanta, de patru ani, dupa ce specialistii de la Centrul de Fizica a Pamantului au inceput sa priveasca manifestarile cu ingrijorare, ca la un ordin, toate au incetat. S-a nascut in acest moment ipoteza, sugerata de unele observatii ale localnicilor, dupa care lantul de cutremure ar fi provocat de extraterestri si ca in Bucegi ar exista uriase coridoare subterane unde ar avea loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman – exact cum vizualizase anterior celebra Valentina din Iasi, fara sa fi fost vreodata in zona respectiva. Ipoteza extraterestra este sustinuta de receptionarea, dupa cutremure, a unor semnale radio. Niste casti special confectionate au evidentiat emisiile radio subterane si nu din eter. Cine produce acele amplificari stranii, pentru ce, in ce scop, cui ii sunt destinate acele comunicari radio bizare? Comunicarile au fost si sunt si acum insotite de dereglari in fluxul electric, palpairi nejustificate, intreruperi de curent electric curioase. Misterele din Bucegi nu au incetat, iar specialistii inca nu pot oferi explicatiile de natura fizica asteptate de la ei… Articol preluat de pe http://www.revistamagazin.ro/content/view/854/4/ Solomonar

Avem o problemă !

                 Articol scris pentru concursul lui Visurât şi Arhi

    

     Cum spuneam, avem o problemă! Care se preconizează a fi mare şi periculoasă. Ziarul „Ziua” ne informează că România şi românii sunt ţinta unui atac informativ de amploare pe forumurile presei on-line.

      Să fie oare aşa?

      Ziarul „Ziua” ne semnalează că: „Personaje obscure, care folosesc „nickname-uri” cât mai originale, reuşesc performanţa să fie  active 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Explicaţia  nu poate fi decât una singură: mai multe persoane care folosesc acelaşi username, lansând mesaje asemănătoare”. Şi că  toate, cel puţin cele în discuţie, denigrează poporul român si România !!!     

       Se poate aşa ceva?

       Nu trebuie să ne uităm pe  forumuri pentru a observa fenomenul  descris. Ajunge să ne uităm în jur. Vom vedea o acută lipsă de discernământ la toate nivelele societăţii „de la cel cu barbă sură pân’ la cel cu ţâţa-n gură” ca să folosesc o vorbă populară, pe care nu sunt sigur, că o mai cunoaşte multă lume.

      Să se urmărească distrugerea valorilor morale şi naţionale în mod deliberat?

       Posibil, având în vedere că  „importăm” de la occidentali, şi de prin alte părţi, tot ce nu-i bun. Cum să numim acest fapt dacă nu lipsă de discernământ?                                          

       Homosexualii şi alte anomalii sexuale luptă pentru drepturi, făţiş ! Pentru asta le trebuie susţinere. Cine se ocupă de această susţinere? Nu ştim ! Ceea ce este însă clar, este că ei cer drepturi şi fac demonstraţii, pentru care trebuie (şi primesc !)  suport material !

       Pe de altă parte, peisajul religios este un dezastru. România este o ţară majoritar ortodoxă. Sau mai degrabă, a fost pentru că actualmente e , să  zicem, un „mozaic” de religii. Aceste religii, multe dintre ele apărute peste noapte, după binecunoscuta „revoluţie” din 89, practică un prozelitism acerb.

       Mă întreb nu mai e bună ortodoxia, care a fost religia noastră  timp de veacuri, şi ne  trebuie oarece îmbunătăţiri pentru a reîmprospăta peisajul ? Nu cred !

      Am primit infuzii masive de budism tibetan, de psihoreligii de tip yoghinic (yoga în sine este o practica spirituala bună, eu însă mă refer aici la MISA, yoghinii zburători, etc), „secte” neo-protestante. Pentru ce? Avem oare nevoie de ele? Nu suntem şi aşa destul de debusolaţi ne mai trebuie şi credinţe artificiale?

      Constituţia României prevede că România este stat indivizibil şi unitar, dar se aud tot mai multe voci iredentiste care  cer autonomie.

        De ce? La ce le trebuie?

      Au drept de exprimare la fel ca şi noi românii,  sunt egali cu noi în faţa legii (tot drept prevăzut prin constituţie), au dreptul de a se exprima cultural şi politic (ceea ce nu se poate spune şi despre toţi conaţionalii noştrii trăitori pe străine meleaguri) !

       Peisajul politico-cultural este de-a dreptul hilar. Te pufneşte râsul.. un râs amar, când vezi cum dorm politicienii în parlament… sau cum se muşcă între ei,  cum se bălăcăresc, pentru interese mărunte, fără nici o tangenţă cu interesele statului sau ale celor care i-au ales ?

       Cum să califici oamenii de teapa lui Patapievici care vor să renunţăm la simbolurile naţionale, ba chiar şi la limba româneasca, care ne defineşte printre altele ca naţiune?

        Să nu uităm că România încă este capabilă să dea valori, chiar dacă, din varii motive (cu astea e o alta poveste), nu este capabilă să le şi promoveze!

         Închei citând un vers al  trupei  „Sarmalele Reci”, destul de cunoscută cred, în rândul tinerilor: „Nu uita ca ţara te vrea prost !”

        Dar nu Ţara ne vrea proşti, ci cineva anume ! Cine ?!?… iar nu ştiu….

         Mă întreb de unde  toata această vânzoleală  în România?

         Ce ştiu sigur, e că noi nu o vrem ! Sau aveţi altă părere?

                             

                                                                            zamolxe    

      http://ziare.ro/1220362245-Romania_si_romanii_tinta_unui_atac_informational_de_amploare_pe_forumurile_presei_online  

Asia „casa cu daci”

Articol scris pentru consursul lui Visurât si Arhi

La prima vedere, titlul articolului pare paradoxal. Multă lume se va întreba, cum m-am întrebat şi eu la început, ce să caute dacii în Asia?

O poezie a lui Mihai Eminescu mi-a atras atenţia în mod special asupra acestui paradox al existenţei dacilor în Asia. Poezia marelui nostru poet naţional se numeşte „De la Nistru pân’ la Tisa” şi zugrăveşte următoarea stare de lucruri:

De la China pân’ la Rin

De geto-daci pământu-i plin,

De la Vistula-n Grekia,

Este scumpa mea Dakia.

Mulţi au fost, puţini mai sunt,

Căci destinul lor e crunt.

Au venit năvălitori-

Ca şi hoardele de ciori.

Peste daci s-au aşezat,

Pâinea toată le-a mâncat.

Aurul lor l-au luat,

Iar naţia le-a furat.

Urmaşii geţilor de azi,

Noi românii, nişte brazi,

Ne împuţinăm mereu ,

Căci n-aveam un Deceneu”

Ca poet, Eminescu poate fi acuzat de naţionalism exacerbat, dar când şi istoricii, şi mai ales istoricii străini, afirmă acelaşi lucru, atunci trebuie să te apuci de treabă şi să cauţi dovezi pentru a sprijini „naţionalismul” lui Mihai Eminescu!

Prin urmare, m-am apucat de treabă şi dovezile… au început să curgă găsindu-i pe daci ca locuitori şi element civilizator al Asiei din neolitic şi până… în secolul XV d.Ch !

Pelasgii în Orientul Apropiat şi în Orientul Mijlociu

Din Dacia, locul unde a luat naştere şi s-a dezvoltat cultura şi civilizaţia pelasgă, dacii străvechi (pelasgii) s-au revărsat nu numai peste întreaga Europă străveche ci şi peste continentul asiatic. Prima lor escala în Asia a fost Orientul Apropiat şi cel Mijlociu.

În ceea ce priveşte Asia Mică, Strabon ne spune, citându-l pe Menecrat Elaita, că toată regiunea maritimă, ce se numea pe atunci Ionia, a fost locuită de pelasgi (Geographia, XIII.3.3) fapt confirmat şi de Herodot care-i numeşte pe pelasgii care locuiau aici, Ionieni (Istorii,VII.94). Ionienii, au înfiinţat aşezări renumite precum oraşul Efes, unde au ridicat una dintre minunile lumii antice, Templul Artemidei. De remarcat că Artemis este figurată, nu aşa cum au perceput-o grecii, ca patronă a vânătorii şi pădurilor, ci ca zeiţă mamă, având pieptul plin de sâni. Alt oraş întemeiat de pelasgii ionieni, Milet, i-a dat lumii antice şi moderne pe Thales considerat unul dintre cei şapte înţelepţi ai antichităţii şi pe Hecateu, istoric al lumii antice. Tot Milet-ul a fost multă vreme o forţă maritimă rivalizând cu Cartagina şi Fenicia.

O altă grupă însemnată de pelasgi, stabiliţi în Asia Mică la nord de Ionieni, au fost Eolii ( Istorii,VII.95) despre care aflăm de la Strabon că se extindeau până în Lidya inclusiv pe şesul Troiei (Geographia,XII.1.3). Cea mai renumită aşezare a lor, a fost Troia despre care legendele spun că avea zidurile construite de Apollo şi Poseidon.

Tot de naţionalitate pelasgă erau şi Lelegii care locuiau în Pisidia făcând parte din acelaşi neam cu Lelegii din părţile Troiei şi Cariei (Geographia XIII.1.59) şi pe care Iliada îi aminteşte alături de caoconi şi pelasgii divini.

Despre alte seminţii pelasge răspândite în Asia Mică, aflăm din Geographia lui Strabon: Mysienii (VIII.3.2), Bithynii (VII.75) şi Caoconii (VIII.3.17), iar din Istorii-le lui Herodot, aflăm ce de aceeaşi origine erau Phrygienii (VII.73) şi Lydienii (I.171).

După textele antice, locuitorii Capadociei, regiune situată în Anatolia de azi, făceau parte din acelaşi neam cu Frigienii. Mai mult, unul dintre oraşele Capadociei situat în partea de către Armenia, se numea Dacusa Euphratis iar un altul pomenit de Strabon (XII. 1.4) purta numele de Romnena (de la Râm, despre care Miron Costin spunea, ca de la el ne tragem toţi. Istoricii spun că acest Râm este o transliteraţie a cuvântului Roma.. Fie vorba între noi, greu de crezut că marele cărturar Miron Costin nu ştia pronunţa şi scrie corect Roma!).

Herodot, spune că armenii erau descendenţi ai phrigienilor (Istorii,VII.73) care se trăgeau din marea tulpină pelasgă, dar Strabon (Geographia.XI.4.8) le atribuie o origine thesaliotă ei venind din Thesallia sub conducerea lui Arminius, participant la expediţia argonauţilor, care mai apoi i-a colonizat în văile superioare ale Tigrului şi Eufratului. Oricum ar fi, originea lor rămâne tot pelasgă întrucât Thesallia era locuită în vechime de pelasgi.

În Mesopotamia prezenţa pelasgă se face simţită printr-o serie de toponime precum: Deba (asemănătoare fonetic cu Deva şi Beba din România actuală), Ombrea, Drobeta (v. Drobeta Turnu Severin din România) şi Nisibis. Mai mult, civilizaţia mesopotamiană, a avut ca prim centru al dezvoltării sale, Sumerul ale cărui fundamente culturale sunt situate în zona Dunării de Jos, în Dacia pelasgă. Ne dovedeşte acest fapt scrierea „sumeriană” descoperită pe tăbliţele de la Tărtăria de Mureş mai veche cu cel puţin 1000 de ani decât civilizaţia sumeriană, precum şi tipul somatic al conducătorilor sumerieni care se adresau maselor cu expresia Sag-gig (capete negre) ceea ce înseamnă ca ei nu erau bruneţi ci şateni asa cum ne arată I.I.Russu. Pentru originea pelasgă a civilizaţiei sumeriene pledează şi statuetele descoperite la Tell-Asmar, în templul lui Abu, care prezintă caracterele rasiale ale subtipului uman carpatic precum si elemente de vestimentaţie asemănătoare pană la identitate cu portul tracilor macedoneni şi cu cămăşilor lungi bărbăteşti încinse la brâu, purtate de daci. Miturile sumerienilor ne învaţă că sumerienii erau originari dintr-o zonă muntoasă de la soare răsare adică din răsărit. Mai uimitor este faptul că unul dintre eposurile literaturii sumeriene face referire expresă la Dacia. Mitul se numeşte „Zborul lui Ethan spre cer” si oferă detalii despre Dacia! În repetate rânduri se aminteşte de „marea de lângă cetatea munţilor” Ciudat… nici una dintre regiunile învecinate Sumerului nu posedă asa ceva. Prima regiune care corespunde acestei descrieri din apropierea Sumerului este….Transilvania! Depresiunea Transilvaniei, Ardealul, apare ca o cetate naturala înconjurată de munţi iar în imedita ei apropiere se afla Marea Neagră!

La toate acestea, se mai adaugă un fapt deloc de neglijat: limba sumerienilor are foarte multe cuvinte comune cu limba română. Paul Lazăr Tonciulescu si Eugen Delcea cercetând literatura de specialitate au descoperit nu mai puţin de 83 de cuvinte sumeriene identice ca înţeles cu cele din daco-română.

Primii locuitori ai Palestinei sunt descrişi în Vechiul Testament drept războinici şi având o statură impunătoare (Iosua 12:4) asemenea giganţilor situaţi de Nicolae Densuşianu în nordul Dunării de Jos. Existenţa pelasgilor în Palestina este documentată şi prin existenţa unor toponime ca: Scytopolis, despre care Pliniu ne spune că era o colonie de sciţi, Rama, Arimateea, etc.

Populaţia cea mai războinică a Palestinei preebraice se numea Amorei derivat din etnonimul Aromei / Aramei , nume purtat de toate seminţiile locuitoare cândva în teritoriile Siriei, Asiriei, Sumerului, Babilonului şi Arabiei. Aceasta înseamnă ca acest nume reprezenta o altă denumire etnică a pelasgilor.

Şi în Peninsula Arabia avem toponime care amintesc de pelasgi: Istriana (v. Istru) Satula (v. Sătulă), Lugana (v. Lugaş, Lugoj, Lungana), Carna (v. Cerna, Cârna), Domana, Amara, Draga, Nassaudum (v. Năsăud).Arabii erau cunoscuţi în antichitate ca făcând parte din neamul Arameilor. Numele etnic al arabilor se presupune că se trage din numele părintelui lor eponim Arabus un fiu al lui Hermes sau Armis al Daciei (Strabon, I.2.34)

Pelasgii au constituit de asemenea, elementul dominant şi civilizator al Indiei.

Rama, printul scit

Unul dintre cele mai vechi poeme indiene se numeşte Ramayana şi glorifică faptele prinţului Rama în care se spune că s-a întrupat Vishnu, spiritul cel bun al universului, pe care-l numeşte la un moment dat „prinţ scit”.

Cele mai vechi scrieri religioase indiene poartă titlul Veda. Ele sunt în număr de 4 si cuprind Revelaţia hindusă. Ceea ce este interesant însă este faptul că Revelaţia este „descoperirea” sau „vederea interioară” iar titlul acestor scrieri poate fi apropiat foarte lesne de cuvântul românesc „a vedea”.

Foarte interesantă este afirmaţia lui Strabon, cum că pe teritoriul Indiei, existau trei neamuri mai însemnate şi anume: Brachmanes, Garmanes şi Pramnae (Geographia XV.1.59), dintre care ce-i mai cucernici erau brahmanii. Ei duceau o viaţă frugală, mâncând numai fructe şi bând doar apă, erau devotaţi filosofiei, adorând cu deosebire Soarele, îşi duceau viaţă sub cerul liber şi considerau moartea drept o naştere pentru o viaţă mai fericită. (întocmai ca şi kapnobataii daci sau ca şi ktistaii o altă ramură de preoţi asceţi, daci). Aceşti Brahmani au avut tot timpul supremaţia socială şi religioasă a Indiei. Ei însă nu formau doar o casta sau sectă religioasă ci un neam numeros divizat în mai multe seminţii. Etimologic vorbind numele de Brahmani, Garmani şi Pramni, nu sunt decât derivate ale numelor etnice ahmani / rohmani,

armani şi Rami/Ramni, nume sub care erau cunoscuţi pelasgii la unii autori antici ca urmaşi ai lui Ra/Ram, zeul cerului şi al Soarelui.

Mai mult, studiind poemele clasice ca şi scrierile religioase indiene, Nic. Densuşianu ne pune în evidenţă peste 40 de cuvinte cu corespondent român si latin.

Continuitatea pelasgo – dacică în continentul asiatic

Felix Colson, istoric francez, ne atrage atenţia afirmând categoric: „toţi dacii sunt pelasgi” (şi adăugam noi, oriunde s-ar afla ei).

Continuitatea neamului pelasg sub forma etnonimului dac în Asia, este atestată de numeroase izvoare antice şi cercetări moderne.

După cum am văzut, în epocile vechi, pelasgii erau elementul dominant şi civilizator în întregul continent asiatic. Interesant este însă ca urmaşii lor, dacii, sunt prezenţi în aceleaşi teritorii pe care erau răspândiţi şi pelasgii, însă par a se extinde mult mai departe ajungând chiar până în China. Şi se pare că, asemenea pelasgilor în epoca străveche, dacii au jucat în antichitatea clasică, roluri deloc de neglijat.

De pildă, Ana-Maria Coman, care a scris un articol pe marginea unei lucrări a lui J. Saint – Martin, ne atrage atenţia spunând: „ originea parţilor este legată mai ales de tribul Dahae sau Dahi. Cu ajutorul lui şi-a dobândit Thiridate independenţa; (aceştia) erau printre cele mai puternice neamuri scitice, numeroasele lor ramificaţii fiind răspândite în Europa şi Asia”.

Mai mult cărţile lui Zoroastru vorbesc despre acest neam straşnic de tot, care a dat printre altele şi numele Mării Caspice.

Herodot de asemenea afirmă că încă înainte de Cyrus multe triburi Dahae pătrunseseră în interiorul Persiei.

În condiţiile în care neamul dacilor se răspândise, încă din străvechime până în Persia, nu mai trebuie să ne mire faptul că Decebal, în faţa ameninţarii romane, a cerut ajutorul lui Pacorus regele Partilor. În timp ce Traian era ocupat cu războaiele cu dacii, prinţii din a doua ramură Arsacidă au atacat posesiunile romane din orient .

Extraordinara extensiune a dacilor ca neam este dată şi de afirmaţia Anei Maria Coman că Bactria, provincie învecinată Chinei, era locuită de numeroase triburi Dahae. Mai mult în lucrările istoricilor chinezi, Bactria purta numele de Tahia, mai exact de Dacia.

Această denumire coincide cu cea care serveşte la denumirea ţării pe care Dahii, o posedau în Europa

La autorii chinezi apare alături de Bactria şi Dahia arsacizilor extinsă în Persia şi Armenia.

Sub dinastia arsacizilor, care făceau parte din marea familie a Cuşanilor, al căror nume era acela de daci, s-a constituit un imperiu puternic şi înfloritor, cuprinzând teritoriile Asiei Centrale şi de Sud, tocmai în perioada de ascensiune a Imperiului roman. Acest imperiu cuprindea Persia, Armenia, Bactriana (Dacia), Massageţia (Geţia mare), ţinuturile din jurul Caucazului şi din nordul Mării Negre.

Xenofon ne vorbeşte despre dacii din regiunea transcaspiană. Tot pe coasta orientală a Mării Caspice, Pliniu cel Tânăr semnalează populaţia numită Dahae.

Pârvan îi semnalează pe daci, sub numele de Dahae, în Turkestan, iar în sud estul Mării Caspice exista în antichitate un teritoriu numit Dahos.

Apoi, anticul Parthyene, ţinut situat azi în partea asiatică a Rusiei, poartă şi numele Dakistan.

Pe malul sudic al Mării Caspice, la nord de Azerbadjan, se află Daghestanul (Dag fiind tot o derivaţie a termenului etnic dac).

Massageţii sunt menţionaţi în documente încă din secolul VII î.Ch ca locuind între Marea Caspică si Amu-Daria. În istoria Asiei ei sunt cei care ,sub conducerea reginei Tomiris, sunt cunoscuţi ca învigători ai puternicului rege persan, Cyrus. Numai că dovezi recente arată că aceştia se întindeau pană în China.

După opinia specialiştilor, străini de astă dată, dacii sunt cunoscuţi în China sub numele de Yu-Ci, ortografiat Yue-Tchi, Yue-ti, Yut sau Ye-Ta. Pentru vechimea elementului etnic dac în China, pledează şi numele împăratului care a fondat dinastia Xia pe numele sau Dayu (Yu cel Mare). Principalele ramuri ale geţilor sunt cunoscute în analele chineze sub numele Marii Yue-tchi, Micii Yue-tchi şi Yue-tchi al Huandong-ului. Sub aceleaşi nume, dacii apar amestecaţi şi printre tibetanii occidentali.

Marii Yue-tchi au fabricat sticla colorată sub Daowu Di din dinastia Goei.

După Strabon familia Yue-tchi cuprinde neamurile asii-lor, pasiani-lor, tochari-lor şi sakarauţi-lor.

Această mare famile de daci (Yue tchi) şi-a avut aşezările între Munţii Nan-Shan, afluenţii Burunghirului şi partea superioară a Huang-he-ului. Prin urmare posedau o parte din China si Tangut.

Dat fiind conservatorismul dac, este de presupus că odată cu mişcarea neamurilor dace spre China, s-a mişcat şi credinţa lor, zamolxianism-ul, întrucât se ştie că dacii credeau că nu există alt zeu în afară de al lor. Unde poate fi surprinsă înfluenţa zamolxianism-ului în China?

Există o religie care nu prea are nimic de-a face cu speculaţiile religioase chinezeşti, anume daoism-ul. Însuşi cuvântul Dao, derivă din etnonimul dac, ştiut fiind că frigienii îi numeau pe daci daous, având semnificaţia cale. Concluzia este că daoism-ul este calea dacilor de a ajunge la Zeu. De ce? Pentru că toate religiile chineze poartă numele fondatorului lor (v. Confucianism-ul). Dar daoism-ul nu are aproape nimic în comun cu filozofia lui Lao-Tzi şi nici nu-i poartă numele. Cu atat mai mult cu cât daoism-ul nu a avut o influenţă foarte mare în China , ci numai pe alocuri pe unde erau răspândiţi dacii. Originea dacică a daoism-ului poate fi probată şi prin existenţa masivă a toponimelor şi antroponimelor dacice în regiuni apropiate de China, la stabilirea lor în această ţară dacii nerenunţand la religia lor originară, care împletindu-se cu vechile credinte chinezesti au dat naştere daoismului

Geţii au existat ca popor de sine stătător si în India fiind cunoscuţi subnumele de Yut Yat Jut Jhut. Ei ocupau Hindustanul septentrional si valea Indului. Specialiştii sunt de acord că populaţia rurala din Pundjab se trage din acest corp etnic al Yut-şilor. De asemena populaţia Yut formeza pricipala etnie din regiunea Sindi, iar în Belucistan, poporul Yut a format prin amestecul cu baluchii, poporul Jugdalli.

Descendenţii dacilor cunoscuţi sub numele Yut în India si Yue–tchi în China erau prezenţi şi în secolul XIX în India, în nord-estul provinciei Gudjarat aflându-se regiunea Jutvar (Ţara lui Yut sau a Yut-şilor)

Iată ce am descoperit în urma afirmaţiei dintr-o poezie a lui Eminescu !

Dacii; după cum putem observa, au dat o notă aparte civilizaţiei orientale prin religia lor introdusă în China, sub forma daoismului, prin infiinţarea dinastiei Arsacizilor , ei constituind şi un procent important din populaţia Asiei.

Acum, fiind dovedită cu destule dovezi credem noi, existenţa dacilor în Asia, nu putem decât să-i dăm dreptate lui Eminescu, care spunea: “De la China pân’ la Rin / De geto-daci pământu-i plin”:)

zamolxe

Bibliografie:

1. Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed. Arhetip, Bucureşti

2. Paul Lazăr Tonciulescu şi Eugen Delcea. Enigmele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, vol. I, Ed. Obiectiv, Craiova

3. Alexandru Pele, Etnonimele românilor. Dac/get, Ed. Abadaba, Oradea

4. Strabon, Geographia, Ed. Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

5. Herodot, Istorii, Ed. Stiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti