„Nestemata” de dincolo de Prut

O cheamă Maria Iliut. Şi cântă dă te frânje cu tătu. Îi bucovineancă şi ne arată un lucru însemnat: în teritoriile din afara graniţălor sâmţârea românească   n-o perit. Şi-i şi mândră tare. Ce-ţi videa aci să cheamă valoare şi autenticitate, arhaism chiar, nu ca ale de le arată posturile Etno, Taraf, şi alte asemenea  Iacă nişte  mostre ca să vedeţi. Io trag nădejde că v-a place:

De jele….

De veselie…

La petât…

De dor, blăstăm…

…cu Tudor Ungureanu

Grupurile Crenguţa de Iedera şi Tălăncuţa


zamolxe

Anunțuri
Published in: on 27/06/2010 at 01:19  Comments (6)  
Tags: , , ,

Legende despre flori

Nu mă uita

Zâce-să că, după ce toate florile or răsărit, Zâna Florilor le-o dat la fieştecare cat-on nume , numa la una nu i-o dat că uitasă de ea.

Tăte florile, odată ce s-or văzut cu nume, or început a se bucura care mai de care, numa cea fără nume stea supărată şi dusă pă gânduri, într-o vale langă un pârâu, şi nu numa odată plânsă de-i cursără lacrimile şuvoi.

La o vreme Zâna Florilor ieşisă la plimbare pe câmpia înverzâtă şi împănată cu fel şi fel de flori şi, văzând ea că tăte florile se bucură şi se veselesc, prinsă a se bucura şi ea de bucuria lor. S-o dus ea mai departe şi o dat de cea de lângă pârâu, ce sta locului şi plângea, şi o iscodi cu mirare:

-Da tu de ce stai şi plângi? De ce nu te veseleşti şi tu ca tăte surorile tale?

-D-apoi cum n-oi plânge şi nu m-oi tângui, după ce le-ai dat tuturor florilor, pe câte le-ai văzut că să veselesc, câte-on nume numa pe mine m-ai uitat? – răspunse floarea oftând.

Zâna Florilor, cum auzâ răspunsu asta şi, fiind miloasă din fire, prinse a mângâia floarea şi a-i zâce cu bândeţe:

-Încetează , draga mea, nu mai plânge dejaba, că în scurtă vreme îi capăta şi tu nume.

Şi de îndată se întoarse la palatul zânelor, să sfătui cu ălelante zâne şi chemă la sine pă floricica cea plângătoare, şi-i zâsă:

-Nu m-ai uitat ca nu t-am pus şi ţâie un nume ca şi la ălelante surori ale tale. De astăzi înainte o să te numeşti “ Nu Mă Uita!

Şi de atuncea, nu mă uita să numeşte floricica asta în multe părţi ale lumii

Cum s-a născut Salba Moale sau Călina

Prefăcând o vrăjitoare pe Voinicul Pădurilor, iubitu Zânei Codrilor, într-o buruiană, numită floarea voinicului, zâna prinsă a se jeli şi să rugă de vrăjitoare să n-o lese singură pă lume. Că s-o îmbânzească şi s-o facă să-i asculte şi să-i împlinească ruga, zâna îi dădu vrăjitoarei salba ei.


Vrăjitoarea, care avea mare ciudă pe Voinicul Pădurilor, pentru că, acesta înainte de a-l preface în buruiană, îi tăiase cu paloşu o mână, o aruncat salba cât colo, sfărmând-o de trunchiurile copacilor.

D-atunci Zâna Codrilor rătăceşte sângură şi îndurerată vărsând lacrămi de sânge. Pă unde un pticat sfărâmăturile de salba ei o crescut un pomuţ cu frunze moi ce poartă în vârf lacrămile zânei prefăcute în chip de bobiţe roşii


Şi copăcelu asta să cheamă salba moale sau călina.

Legenda urzicii


În vremea de demult trăia un bărbat si o muiere, săraci,da tare buni la inimă.După o bucată de vreme ei s-or bucurat de naşterea unui pui de fetiţă. Era atâta de frumoasă fătuca asta că nu ştiau cum să umble şi ce să facă ca sa-i facă tăte voile.

Nu după multă vreme fericirea s-o gătat că mama fetii o murit.

Bărbatu-sau văduvi o vreme, apoi îşi cotă altă muiere ca să-i grijească de fătucă şi dă daraverile căşii. Nu cătă el prea mult şi găsâ o nevastă da cam bătrână şi-a dracului. Asta avea şi ea mai multe fete, numa că nici una nu era aşe mândră ca a bărbatului. De aia măştihoaia cota mereu pricină de ceartă şi pân la urmă o alingă de acasă.Fata, n-o mai avut ce face şi trebui să părăsească casa părintească pă nepusă masă. Da îainte de a pleca o blăstămat pe măştihoaie-sa pentru răutatea ei.

Nu trecu prea multă vreme si blăstămu s-o-mplinit. Măştihoaia să prefăcu într-o plantă iute, de-i zâce urzică, care şi amu, când cinevatetinje de ea, în ghimpă şi-i aduce durere. Şi lumea caută a o ocoli şi o lasă să se uşte pân şanturi şi locuri umbroase, deşi tătă vremea ea răsare în calea oamenilor.

Dictionar:

măştihoaie=mamă vitregă

cinevate= cineva

a (se) tinje=a(se) atinge

a (se) ghimpa= înghimpa,întepa, înspina

uşte=a se usca, veşteji

a griji: a îngriji, a avea grija de ceva sau cineva

daraveră= treabă, lucru (din casă)

ălelante= celelalte

Vi le-o zâs : zamolxe

Published in: on 22/06/2010 at 21:36  Comments (13)  
Tags: , , , ,

Rosia Montana

Initial, m-am ferit sa preiau orice fel de lepse care ar presupune o ocuparea prea mare a spatiului rezervat acestui blog, tocmai pentru a nu devia de la subiect, avand in vedere faptul ca Quadratus este un blog tematic. Ma simt dator, insa, sa imi revizuiesc atitudinea, datorita faptului ca locuiesc doar la o aruncatura de bat de Rosia Montana. Nu sunt de acord cu ce se intampla, nu sunt de acord cu politica actuala (cu lumea politica cu atat mai putin)- in genere, nu sunt de acord cu vasalitatea Romaniei fata de alte state, pe care n-are sens sa le mai insir aici pentru ca presupun ca orice om cu scaun la cap stie exact la ce ma refer.

Solomonar

Tentativă de jaf la Roşia Montană

ROŞIA MONTANĂ: ŞPAGĂ CONTRA URANIU

BERCEANU ŞI VIDEANU VOR SĂ LEGALIZEZE CONTRABANDA CU SUBSTANȚE RADIOACTIVE. AURUL ROŞIEI MONTANĂ E PRAF ÎN OCHI!

Motivul pentru care Berceanu şi Videanu au făcut deja jocurile Gold Corporation şi ale lui Mark Rich la Roşia Montană (şi pentru care Radu Berceanu a primit, ca de obicei, o sumă impresionantă de euro, drept şpagă) ne-a fost recent dezvăluit de o echipă de ofiţeri activi din SRI, care atrag atenţia asupra faptului că miza NU este aurul. „La Roşia Montană sunt sute de mii de tone de URANIU pur”. De 20 de ani, minereul radioactiv este traficat de aici, în cantităţi mici, iar zbaterea celor doi ministeriabili pentru ca GC să pună gheara pe zăcămintele de la Roşia Montană ar avea ca punct final legalizarea contrabandei cu uraniu, sub umbrela exploatării aurului. Menţionăm că în anii 2008-2009 mai mulţi membrii ai grupării teroriste Farc din Columbia – arestaţi de către autorităţile SUA – au declarat că au cumpărat, din exploatarea de la Roşia Montană, prin interpuşi (în fapt o reţea de traficanţi controlată, aşa cum afirmă Serviciile Secrete române, de către Radu Berceanu), o mare cantitate de uraniu pur.

Din verificările efectuate în legătură cu zăcămîntul de uraniu din zona staţiunii Roşia Montană, judeţul Alba, au rezultat următoarele aspecte de interes operativ: Calitatea zăcămîntului era deosebită, aceasta fiind considerată resursa cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume. Statul Român, prin Minvest S.A. (societate controlată, de asemenea, de către Berceanu), a concesionat, în 1997, firmei canadiene Gabriel Resources Ltd. terenul pe care urmează să fie amplasată viitoarea exploatare de aur şi argint de la Roşia Montană, contra sumei de 3 milioane de dolari. Concesionarea a fost făcută în urma unui studiu efectuat de canadieni, care, după ce au scanat zona prin satelit şi cu sonde moderne, au făcut următoarea afirmaţie: “Undeva, chiar sub casele oamenilor, zace o comoară compusă din vreo 300 tone de uraniu”. În “subsolul” afacerii cu firma canadiană, transformată între timp în Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), la capitolul secret este inserată o prevedere, din care rezultă că tot ce se va găsi vreodată în cursul exploatării în afară de aur – respectiv uraniu, stronţiu, cycloniu, roşianidiu, metale ce nu sînt în tabloul lui Mendeleev – se va regăsi în proprietatea RMGC-ului.
Pînă în prezent, nimeni nu a descris corect tipul zăcămîntului aurifer de la Roşia Montană, şi acest lucru este foarte important pentru a se înţelege ceea ce se pune la cale: zăcămîntul de la RM poate fi descris, în esenţă, ca un zăcămînt dispers cu grad scăzut de mineralizare combinat cu eflorescenţe de tip filon, cu concentraţie mare de minereu, aceste filoane fiind dezvoltate pe distanţe mari şi care mai au o caracteristică, în zonele de contact încrucişate avînd concentraţii imense de minereu, aşa-numitele vîltori, ce conţin de la 20 la 400 kg metal, cu peste 60 % aur. Aşadar, zăcămîntul de la RM conţine 500 tone de aur dispers, dar, probabil, de 7-8 ori mai mult aur în filoane şi vîltori. În concluzie: exploatarea nu necesită mină tip carieră, ea se poate face tradiţional, în galerie. Faptul că se insistă pe o metodă distructivă arată că se urmăreşte epuizarea totală a zăcămîntului şi aceasta pare a fi o comandă politică, probabil externă. O altă caracteristică a zăcămîntului este stratificarea geologică: sub stratul aurifer se află o prelungire geologică a zonei Băiţa, cu conţinut de substanţe radioactive, neexploatabilă economic, dar cu mare risc pentru mediu. La o ploaie torenţială, uraniul poate fi purtat sute de km, iar oraşe precum Turda, şi Arad ar avea sursele de apă contaminate radioactiv. Ceea ce se pregăteşte la RM seamănă izbitor cu jaful din anii ‘50 de la Băiţa Plai, cînd zăcămîntul cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume a luat drumul Moscovei. Toate acestea sunt cunoscute de către Adrian Videanu şi Radu Berceanu, din acest motiv ei încercînd să urgenteze exploatarea intensivă a uriaşului zăcământ” – iată ce se arată într-un fragment al unui raport al SRI referitor la tema uraniului de la Roşia Montană.

NOTA REDACTIEI: Radu Berceanu, după ce a provocat daune uriaşe economiei naţionale, este, asadar, pregătit să fure şi aurul şi argintul de la Roşia Montană si sa legalizeze traficul cu cantitati uriase de uraniu. Conform surselor noastre, compania canadiană Gold Corporation, prin intermediul lui Radu Berceanu, a negociat, la începutul acestei veri, emiterea dreptului de exploatare a zăcămintelelor aurifere ale României şi înţelegerea a „costat” 100 de milioane de euro. Cca. 80% din valoare banilor a fost livrată deja în anumite conturi secrete în străinătate, aparţinînd lui Adriean Videanu şi Radu Berceanu. Ar mai fi de livrat ultima tranşă, avîndu-l ca beneficiar tot pe ministrul Transporturilor. Înţelegerea a stabilit şi o rentă viageră pentru Berceanu, în cuantum de 1% anual din profitul adus de exploatare. Un procent cu o valoare substanţială, avînd în vedere posibilităţile afacerii, care urmăreşte extragerea şi prelucrarea a 800 de tone de aur şi aproximativ 2.000 de tone de argint. După înţelegere, Gold Corporation a început o amplă campanie de imagine, care prezintă avantajele exploatării zăcămintelor preţioase din zona Roşia Montană. Clipurile publicitare, a căror difuzare este plătită cu bani grei în toată mass-media, au scopul de a pregăti opinia publică pentru acceptarea deciziei de exploatare, fără a menţiona, bineînţeles, dezavantajele metodei de exploatare propuse de canadieni, cum ar fi otrăvirea terenului şi a rîurilor din zonă cu compuşii chimici derivaţi din exploatarea zăcămintelor printr-un proces tehnologic pe bază de cianuri. Acum, greii Gold Corporation se tem de faptul că Berceanu va fi inlaturat din PDL (ceea ce devine tot mai evident!), iar ei vor rămîne cu praful de pe tobă şi banii cheltuiţi. În aceste condiţi, îi forţează puternic mîna acestuia spre a-şi onora promisiunea pentru care a fost recompensat în avans. Din informaţiile noastre, Radu Berceanu, artizanul înţelegerii, dă din colţ în colţ, neştiind cum să procedeze. Promisa Hotărîre de Guvern, prin care el ar fi trebuit să le deschidă uşa celor de la Gold Corporation, nu poate fi emisă de guvernul Boc, cel din urma refuzand presiunile lui Bercovici. Returnarea banilor nu este o soluţie, pentru că afaceriştii canadieni ameninţă că vor face publică povestea în cazul în care Berceanu nu onorează promisiunea.

Simona FICA

( vezi: http://www.neacostache.com/2010/05/26/tentativa-de-jaf-la-rosia-montana/

TREBUIE SA LUAM ATITUDINE IN CAZUL ROSIA MONTANA!


Mai jos este un material care TREBUIE SĂ CIRCULE.

E singura formă de protest deocamdată.

Sunt informaţii despre Roşia Montană şi despre valoarea ei fizică, despre valoarea spirituală a zonei şi mai ales despre valoarea românului şi a României, aici şi în lume.

AM VĂZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2000 DE ANI! EXISTĂ! NU SUNT O MINCIUNĂ!


Acolo se ascunde un tezaur uriaş ce nu va putea fi măsurat nicicând în bani! Am găsit ghidul local recomandat (clandestin, în şoaptă, la ureche! – dureros!) care ştie foarte multe (nu din presă!) şi care ne-a dus în adâncurile pământului. Şi mai ales ale istoriei.

Şi când am ieşit la suprafaţă ne-am dat seama în ce hău fără fund suntem pe cale să fim aruncaţi.

Cezar Aanicăi Iaşi , mai 2010

…Roşia Montană este cea mai veche localitate din România , atestată de la anul 131 după Hristos.

De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, făcând din Roşia un orăşel cosmopolit. ..

Din Roşia s-au ridicat, de-a lungul timpului, mulţi luptători ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptători în revoluţia de la 1848, alături de Avram Iancu.

În Roşia, străduţele înguste şi pietruite, casele de patrimoniu, construite în stil baroc de arhitecţi italieni (Strada siciliană), în urma cu aproape două sute de ani, te transportă în alt timp. . .

Ultimele 330 de tone de aur şi 1680 de argint vor să fie exploatate, până la ultima rocă de minereu, de compania Gold Corporation, căreia i-a fost concesionată exploatarea. . .

Doar douăzeci de mii de dolari pe an plăteşte statului român compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri pătraţi, inima de aur a Apusenilor. Concesiunea s-a făcut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi încă şapte ani de-acum încolo. . .

Vedem zilnic cum angajaţii companiei intră în galerii, sub pretextul că iau probe şi fac măsurători, până ce vor începe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controlează dacă iau sau nu iau aur de-acolo. . .

Uraniul ni l-au exploatat ruşii în totalitate, iar acum vom rămâne şi fără aur, dacă românii nu se trezesc la timp.

De la Bucureşti sau din altă parte a lumii nu-şi dau seama de dimensiunile reale ale tragediei de la Roşia Montană , iar când vin aici şi află adevărul, sunt izbiţi de anormalitatea acestei situaţii, de lipsă de reacţie a Guvernului şi a administraţiei locale, faţă de această stare de lucruri.

Toţi scriu că nu-şi pot închipui că vestigiile istorice, galeriile romane, bisericile şi cimitirele istorice, bucăţi întregi de munte s-ar nărui într-un iaz de cianură.

Toţi ne încurajează să rezistăm!

Toţi vor să fie de folos cu ceva, un lucru cât de mărunt. Solidaritatea aceasta de la om la om face mai mult decât orice gest politic din depărtare, şi acesta îndelung aşteptat.

“Rezistaţi! Rezistaţi!” ne îndeamnă toată lumea, dar nu e uşor, să ştiţi, să-ţi trăieşti viaţa ca în vitrină, observat, filmat şi fotografiat tot timpul, pândit din faţa casei, spionat, obstrucţionat în orice faci sau ai intenţia să începi.

E o tensiune continuă care slăbeşte numai de vineri după amiază până luni dimineaţa, atunci când “observatorii” Gold-ului se adună de pe uliţe, unde se plimbă în costumele lor spilcuite şi cu ochelari negri la ochi, plini de emfază (vezi Doamne, au cumpărat aproape tot şi ei sunt stăpânii Roşiei), şi pleacă cu maşinile lor scumpe în week-end.

Abia atunci, noi putem să lăsăm garda jos şi să trăim, să ne strigăm bucuriile sau să ne plângem necazurile, pe un ton de normalitate.

Şi cum să nu râvnească la aurul Apusenilor, când în el sunt, în procente mai mari decât oriunde în lume, şi metalele rare atât de căutate de industria constructoare de nave spaţiale: titan, vanadiu, wolfram, molibden.

Dacă măcar un singur om va rămâne aici şi nu-şi va vinde proprietatea, compania nu va putea să treacă peste el. Cred cu tărie că nu ne luptăm cu morile de vânt şi că lupta noastră nu e în zadar.


Nu se poate să scoţi o localitate în afara existenţei, pentru că vrea o companie străină să le ia acest drept în numele lăcomiei.

Daca litigiul cu Gold ar mai ţine o sută de ani, rezistenţa Roşiei s-ar stinge, treptat. Probabil, asta urmăreşte compania.

Poate dacă românii şi-ar lua un petic de pământ pe dealurile acestea şi nu l-ar ceda în ruptul capului, atunci ei nu vor avea sorţi de izbândă, în vecii vecilor.

Iată, membri ai organizaţiei mondiale “Green Peace” şi-au cumpărat loturi fie şi de câţiva metri pătraţi în Roşia Montană, pe care nu le vor vinde companiei cu nici un preţ, ba chiar au confecţionat tăbliţe pe care scrie: “Această proprietate nu este de vânzare”, pe care le-au împărţit roşienilor, că să descurajeze orice tentativă a companiei de a-i ispiti să îşi vândă casele.

Acum, Gold Corporation (Gabriel Resources şi alte companii subsidiare după care se ascunde) şi-a angajat cea mai mare companie de publicitate din Bucureşti, a regizorului Bogdan Naumovici, că să le facă propagandă proiectului minier de la Roşia Montană. Chiar dacă mult prea târziu, reclama a fost oprită, în cele din urmă, pentru minciunile conţinute în ea. O lovitură dură pentru companie.

Avem nevoie de exprimarea solidarităţii cu lupta noastră. Să vină aici cei care cunosc drama noastră, să ne sprijine moral, să arătăm Gold-ului că nu suntem aşa puţini, că avem şi pe alţii de partea noastră. Să facem şi noi acţiuni de intimidare, aşa cum fac ei, nu doar să tăcem şi să înghiţim.

Noi suntem vreo 20 de familii, ultimii luptători împotriva Gold-ului, care nu vom pleca nici în ruptul capului. Oricaţi bani ne-ar da, cu orice ne-ar tenta, noi nu plecăm.

“Mie să-mi dea America toată să fie a mea, şi eu nu plec din Roşia Montană .” – Eugen Cornea, căpetenia rezistenţei antigoldiste de la Roşia Montană.

Am fost astăzi la o întâlnire cu profesori universitari şi alţi oameni pregătiţi în diferite domenii care-şi bat capul cum să salveze munţii Apuseni de exploatare şi de distrugere totală. Sincer, nu pot să stau nepăsător la ce se întâmplă şi simt că dacă eu nu mă ridic,tu nu te ridici, ală nu se ridică, nu ne ridicăm cu toţii, tragedia se va întâmpla şi nepăsarea de acum ne va costa enorm.

Oamenii sunt conştienţi de amploarea situaţiei, de faptul că aştia care ne conduc stau slugi în faţa banilor, că au vândut ţara pe nimic.

În principiu, s-a recunonsut că sunt mulţi Români care vor binele, dar care nu îl pot realiza, pentru că, urmare a manipulării, au reuşit aştia să ne demoralizeze şi să ne dezbine.

Fiecare invitat, specialist pe felia lui a vorbit despre efectele, numai negative , ale explaotării miniere pe care vor să o înceapă la Roşia Montană.

Prof. univ. dr. Ion Brad – membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, biochimist, a explicat clar care sunt efectele cianurilor rezultate din exploatare asupra organismelor vii: moarte sigură pentru mediu, plante, animale şi oameni pe o rază de sute de km (inclusiv în ţările vecine) din cauza vaporilor de cianură care se ridică în aer.

Prof. dr. Vasile Boroneanţ, istoric, a povestit despre valoarea siturilor dacice, a galeriilor romane vechi de peste 2000 de ani şi despre pierderea identităţii Poporului Român şi a întregului său certificat de naştere Dacic.

“Tăbliţele cerate găsite întâmplător în galeriile minelor reprezintă o pagină de istorie care răstoarnă teoriile ilogice ale celor care susţin că dacii nu exploatau aurul, că nu ştiau să îl prelucreze, deci nici un tezaur scos la lumina de-a lungul timpului, nici măcar faimoasele brăţări de aur, nu pot fi dacice.

Ele demonstrează, de pildă, că minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, se înţelegeau foarte bine cu romanii, în limba latină vulgară. În tăbliţe se stipulează clar că, deşi aproape nimeni “quia se litteras scire negavit” – “nu ştia a scrie literele” -, părţile se înţelegeau verbal asupra obiectului contractului. Şi asta, în anul 131 (dupa cum este datat în scris cel mai vechi triptic), ceea ce naşte o întrebare legitimă: când anume învăţase neamul trac limba latină vulgară? Cât despre vechimea exploatării în subteran, datările cu C14 au adus dovezi indubitabile că dacii extrăgeau aurul cu 300 de ani înainte de a fi parţial cuceriţi de romani şi că aceştia nu au făcut altceva decât să intre în galeriile săpate de daci.

Istoria tripticelor (cărţi cu trei foi de lemn cerat, legate între ele) de la Roşia Montană a fost povestită în detalii, în cartea “Romanica”, de G. Popa-Lisseanu, editată în 1926, la tipografia Ion C. Văcărescu.” – Formula As


– Aceste tăbliţe cerate sunt singurele  dovezi pentru faptul că geto-dacii vorbeau o limba latină, mai exact Protolatină, şi implicit, că nu au preluat latina Romei.

Privind lucrurile din această perspectivă, e lesne de înţeles de ce au dispărut majoritatea acestor tăbliţe şi de ce se vrea distrugerea acestei zone, pentru ca în viitor să nu mai apară astfel de “inconveniente” la povestea romanizării străbunilor noştri. –

S-a vorbit despre faptul că asta este rezerva strategică de aur a României, de care se ştie de mii de ani, pe care dacii au exploatat-o cu măsură şi pe care au lăsat-o moştenire urmaşilor pt. gestionaterea independentă a Poporului Român şi despre faptul că în Munţii Apuseni pe lângă cea mai mare rezervă de aur şi argint din Europa, aur de o calitate ridicată, mult superioară, ar fi şi o rezervă uriaşă de wolfram metal mai scump decat aurul şi mult mai preţios, greu de găsit, foarte necesar în industria militară şi spaţială şi în economie in general.

Sunt multe care se învârt în jurul regiunii Apuseni pe care vor să o distrugă; e plin de zăcăminte, şi pe toate vor să le exploateze, statul român primeşte nimic, adică 1 miliard de dolari în 20 de ani de exploatare, adică 15 % iar explotatorii iau restul de 85 %, şi lasă în urmă distrugeri istorice, ecologice, umane, NAŢIONALE şi economice inestimabile.

Pentru pământul asta au murit Dacii, au murit marii Domnitori Români şi milioane de Români de-a lungul secolelor ca să îl apere de asupritori şi ca să îl dăm noi degeaba astăzi. Pasivitatea o să ne coste scump. Eu cred că nu putem sta indiferenţi faţă de moştenirea pe care o avem, care e a noastră, nu a canadienilor sau a altora.

E ca şi cum vine unu să iţi ia casa cu tot ce ţi-au lăsat părinţii, pământul, hainele, amintirile, şi tu te uiţi la el cum o face şi îl laşi în pace.

Ce e de făcut ? cum putem începe să ajutăm ? Cred că trebuie, în primul rând, ca toată lumea să afle despre asta, să afle adevarul, oamenii nu ştiu ce se întâmplă.

Apoi împreună oamenii trebuie să spună NU !!

Pentru asta trebuie să ne gândim repede, pentru că nu e timp, la ce anume putem să facem, cum putem să contribuim cu resursele pe care le avem, şi aici mă gândesc să punem în aplicare totul pentru scopul asta care ne priveşte direct.

Să punem în mişcare pe toată lumea pe care o cunoaştem, care, la rândul ei va angrena mai departe alte roţi.

Doamne ajuta!

Ştefan

Articol preluat de pe http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com

(vezi: http://munteanul369.wordpress.com/2010/06/15/trebuie-sa-luam-atitudine-in-cazul-rosia-montana/ )

Published in: on 18/06/2010 at 00:19  Comments (22)  
Tags:

Mioriţa

Cugetări

Mioriţa o zicem oricând, la moarte, la nuntă. Deşi e vorba de moarte, ea ne aduce linişte, pacea sfântă.”

Savu Constantin 69 ani în 1944 –Bălteni-Periş (Ilfov)

Mioriţa o cântă ciobanii mei de parcă se coboară cerul pe pământ.”

Roşca Matache 72 ani în 1935 –Cornova-Ungheni (Basarabia)

Mioriţa mă însoţeşte peste tot. Seara, după ce spun rugăciunea, spun şi Mioriţa.”

Tătăranu Sultana 85 ani în 1978 –Gemenea-Dâmboviţa

Dacă mortul n-are pe nimeni, se cântă Mioriţa din bucium, ca să audă izvoarele, munţii, şi să-l jelească.”

Bâncă Elisabeta 45 ani în 1939 –Topolog-Tulcea

Ciobanul a fost liniştit; ştia că se duce cu nuntă şi cu toate ale lui, ca şi cum ar fi trăit. De dor, ciobanul a înviat. Dorul este izvorul de viaţă.”

Răileanu Dochia 18 ani în 1939 –Izvoare-Floreşti (Basarabia)

(notă: Iscodiţi acuma o pruncă de 18 ani de pe la oraş cam ce zace ie dă ce Mioriţă.. În cazu în care o auzât de ie…)

Mioriţa este muma poporului român. Ea vine de departe şi a mers împreună cu noi în toate veacurile. Mioriţa ne-a călăuzit prin puterea sufletească a păstorilor. Ea răspunde la cea mai mare întrebare: Ce este viaţa şi moartea.”

Vaşoti Virgil 51 ani în 1940 –Băiasa -Epir

Mioriţa e ca o istorie primită cu gură de moarte. Trebuie transmisă exact, ca un testament.”

Poiană Neculai 90 ani în 1978 –Bogdana-Vaslui

http://spiritromanesc.go.ro/Cugetari%20pastoresti%20de%20odinioara.html

Miorita – cântec de înmormântare ( bocet)

Mioriţa – corinde din Ardeal

Mioriţa – doină cu noduri (Tara Lăpuşului)

Varianta culeasa de V. Alecsandri:

Mioriţa – variante din Moldova

Pe picior de plai

Coboară-mi, coboară

Trei turme de oi,

Nouă ciobănei.

Ei cân’ cobora

‘n gură de vâlcea,

Oile-mi păştea,

Ei se sfătuia

Şi, mări, se vorbea

Ca pe stăpânu

Să mi-l uciză

Că emai bogat:

Are oi mai multe,

Boi buni ne-njugaţi,

Bani nenumăraţi.

Nimnea n-auza

Cum se sfătuia;

Numa mica miorea,

ea că-mi-auza.

Da’ ea ce-mi făcea?

Iarbă nu-mi păştea,

Nici apă nu-mi bea.

Nimnea n-o-auza,,

Drag stăpân de-a ei,

Ia! că mi-o-auza

Din gur-o-ntreba:

    Mioriţă, laie

Da’ ti-i ce nu-ţ place?

Ori de cap îţi faci,

Sau iarba, sau apa:

Apă din uluc

Sare din burduf,

Pojar de pe câmp?

-Stăpâne, stăpâne

Nu-i de capul mnieu

Ci-i de capul tău:

Cei nouă ciobani

Ei s-o’ sfătuit

Şi s-or vorbit

ca sămi te bată,

Să mi te omoare

Că eşti mai bogat,

Şi ai oi mai multe,

Boi buni, ne-njugaţi,

Bani nenumăraţi.

Da el ce-i zâcea?

-Mioriţă laie,

Ei m-or omorâ;

Pe mine să nu mă-ngroape

ori la vreun copaci,

Ori la biserică;

Ei să mă îngroape

În strunga oilor

În jocul mieilor.

Şi ei să îmi cate

Fluieraşu’ mnieu:

Fluieraş de os

Mult cântă jindos;

Fluieraş de socru

Mult cântă cu focu.

Da’ ei să-mi mai cate

Buciumelu mnieu

Din cel tun rotund,

la cap să mi-l puie;

Vântu când mi-a bate

Bucimel mi-a zâce,

Oile s-or strânge

Pemine m-or plange

Cu lacrămi de sânge

Ciobanii ce-mi făcea?

Sâmbătă sara

Oili-mi pornea,

Ei în urmă rămânea,

Beţe ca-mi tăia,

pe el tăbăra

Şi mi-l omora

Şi îl îngropa,

Tocma-n dosu stânii

Unde-mi zac şi cânii.

Pe Tutova-n sus

Multe oi s-or dus:

Multe şi cornute

Da’ mai multe şute.

Da’ ei ce făcea?

Ei că mi-şi căta,

În vatra focului

Ei că mi-şi săpa

Şi ei că-mi găsa

De-o neagră găleată,

de galbeni surpată.

Tare-mi vine, -mi vine

pe Tutova-n jos

O Maică bătrână,

C-un caier de lână.

De păr de cămilă,

Din drugă-ndrugin’

Din gură grăind:

Ca’ ea c-ajungea

La Cernelia,

Din gură-mi zâcea:

Cerneleo, Cerneleo,

Apă curgătoare

Pe pietriş de vale,

Cum eşti curgătoare,

De-i fi vorbitoare:

Da’ tu nu mi-i spune

De-un fecior de-al meu,

Tânăr ne-nsurat,

Trup făr’ de păcat?

Mustăcioara lui,

Spicu grâului;

Feţişoara lui,

Spuma laptelui;

Ochişorii lui,

Mura câmpului;

Sprâncenele lui,

Pana corbului;

Cernelea-mi zâcea:

-Măicuţă, măicuţă,

Chiar să-l fi văzut,

Nu l-am cunoscut;

Da’ tu să te duci

La sor-mea negurică,

Că-i mânecătoare

Şi-ntunecătoare;

Ea că l-a văzut,

L-a fi cunoscut,

Cu dreptu ti-a spune.

Da’ ea ce-mi făcea?

La negură mergea,

Din gură-mi zâcea:

-Negurică, hăi,

Ia-te de pe văi

Şi de pe ovăi;

Văno-ncoaci, la mine,

Noi să-te-ntrebăm

De ce pierdurăm.

Negura ce-mi făcea?

La dânsa că nu venea

Şi pe dânsa o-ntreba:

-Negurice, hăi,

Tu umblân’

Şi-ntunecân’

Cum eşti mânecătoare,

Şi-ntunecătoare,

Da’ tu n-ai văzut

De-un fecior de-al meu

Tânăr ne-nsurat,

Trup făr’ de păcat?

Mustăcioara lui,

Spicu grâului;

Ochişorii lui,

Mura câmpului;

Sprâncenele lui,

Pana corbului;

Feţişoara lui,

Spuma laptelui.

Negura ce îmi zicea?

-Măicuţă, măicuţă,

Eu că l-am văzut

Şi l-am cunoscut:

Da’ el s-a suit

La muntele sec,

Un’ viteji se-ntrec

Şi el s-ansurat.

Ea că-mi întreba:

-Cine-a fos’ nuntaşi?

-Munţii şi cu brazii.

-Cine-a cununat?

-Soarele şi luna,

Că lor le- dat mâna.

Dar ea ce-mi făcea?

La stână drept se ducea,

Ocol stânii că mi-şi da,

Peste mormânt că mi-şi da,

Frumuşel mi-l dezgropa,

Şi ea că mi-l cunoştea,

Şi pe dânsul leşina.

Colacu, jud.Vrancea

Pe drum în desiş,/ La vechi aluniş,/ Merge hăulind,/ Merge chiuind/ Trei ciobănei

Cu trii turme de oi;/ Unu-i ungurean,/ Unu’ moldovean/ Şi cellant vrăncean./ Cel ungurean

/ Şi cel moldovean/ Ei se vorbiră / Şi se sfătuiră/ La apus de soare/ Ca să mi-l omoare/ Pe cel vrâncean,/ Că are oi multe,/ Multe şi cornute,/ iepe fătătoare,/ Şi vaci mulgătoare,/ Cai neînvăţaţi,/ Boi neînjugaţi/ Şi câni mai bărbaţi,/ Bani nenumăraţi./ Vrănceanu avea/ O mioriţă/ Cu care vorbea / Şi se-nţelegea./ La iarbă-o ducea,/ Iarbă nu păştea;/ La apă-o ducea/ Apa nu-i plăcea;/ Ea-n sus se uita/ Şi mereu zbiera./ Vrănceanu zicea:/ -Drăguţă mioară,/ La iarbă te-am dat,/ Iarbă n-ai mâncat;/ La apă te-am dat,/ Nu te-ai aplecat./ Iarba-i d epe câmp,/ Apa-i din uluc;/ Lupii te-ar mânca/ Numai ai zbiera!/ -Stăpâne, stăpâne,/ Nu mă blăstăma;/Nu-i de capu meu /Ci-i de capu tău;/ C-ai doi ciobănaşi/ Care-s tovăraşi:/ Ei se sfătuiesc/ Şi te pizmuiesc;/ Ca l-apus de soare/ A să te omoare/ Fiincă ai oi multe/ Multe şi cornute,/ Iepe fătătoare/ Şi vaci mulgătoare,/ Cai neînvăţaţi,/ Boi neînjugaţi/ Şi câni mai bărbaţi,/ Bani nenumăraţi./ -Drăguţă mioară,/ De-mi eşti năzdrăvană/ Şi m-or omorâ/ Tu să ni le spui:/ Să mă îngroape/ La stână, pe-aproape/ De strunguţa oilor,/ În jocuţu mieilor./ Buciumaş şi fluier/ La cap să-mi le puneţi:/ Fluieraş de os,/ Ce sună duios;/ Fluieraş de fag,/ Mult zice cu drag;/ Vântu cân’ a bate/ Buciumaş mi-a zice,/ Oile s-or strânge,/ Pe mine m-or plânge/ Cu lacrămi de sânge./ -Stăpâne, stăpâne,/ Ei mi s-au vorbit/ Şi s-au sfătuit/ Ca să te îngroape/ În dosu stânii/ Unde zac cânii./ -Dragă mioriţă/ Cu lână plăviţă,/ Mioriţă laie,/ Laie, bucălaie,/ Bine m-or sărvit/ Şi eu i-am plătit/ Tu să le spui lor/ Că într-astă vatră/ E-o neagră găleată/ Cu galbeni ‘cărcată, / Pustia s-o bată!/ Ei s-o împărţască/ Să nu se sfădească./ Iar tu de-i vedea/ Pe maicuţa mea:/ I-o babă bătrână/ C-un caier de lână,/ Din picior mergân’/ Pin codru-alergân’,/ Din mână-ndrugân’,/ Fusu sfârâiin’,/ Din ochi lăcrămân’/ Din gură zâcân’:/ Voi, doi ciobănaşi,/ Din fluier doinaşi,/ Voi nu mi-aţi văzut/ Fecioraşu meu?/ Feţâşoara lui / Spuma laptelui;/ Chicuşoara lui,/ Pana corbului;/ Mustăcioara lui,/ Spicu grâului;/ Ochişorii lui,/ Mura câmpului:/ Două mure coapte/ Coapte, la răcoare,/Ne-ajunse de soare;/ Coapte pe sub foi,

/ Ne-ajunse de ploi;/ Coapte la pământ,/ Ne-ajunse de vânt./ Voi aşa să-i spuneţi:/ -Mătuşă, mătuşă,/ Noi l-am întâlnit,/ Nu l-am cunoscut;/ Da’ am auzât/ Că s-o însurat;/ Şi-a avut nuntaşi/ Brazi şi păltinaşi;/ Nuni ai fost munţi mari,/ Paseri lăutari,/ Păsărele mii/ Şi stele făclii.

Păuleşti,Vrancea

Vi le-o adus si zas: zamolxe

Vorbe memorabile explicate in contextul lor istoric: Grecia Antica, Vechiul si Noul Testament

Bucurati-va, am invins!

Chairete, enikesamen!

Vestea adusa la Atena de Philippides, solul lui Miltiades, dupa victoria de la Maraton (490 BC). Alergase 42 de kilometri si, rostind-o, a cazut si a murit. Maraton a ramas ca nume al probei de atletism care consta in alergarea pe o distanta de cca. 42 de km.

Straine ce treci pe aici, te du si vesteste la Sparta: Morti noi zacem dupa ce legiunilor ei ne-am supus

O xein`, anghellein lakedaimoniois hoti tede keimetha tois keinon rhemasi peithomenoi

Epitaf scris de Simonide din Ceos (556-467 BC) si sapat in stanca de la Termopile spre amintirea celor 300 de spartani de sub comanda regelui Leonidas, morti pana la unul pentru a intarzia cat mai mult cu putinta inaintarea enormei armate a persilor lui Xerxes (480 BC). Termopile este o trecatoare ingusta la sud de muntele Oeta, care deschidea drumul spre Grecia centrala. Pe acolo, dupa nimicirea detasamentului spartan, a trecut „uriasul stol de pasari invesmantate in sumbru azur” de care vorbeste Eschil in „Persii”. Vor fi infranti curand gratie geniului si darzeniei atenianului Temistocle, in batalia navala din golful de langa Salamina.

 Marea! Se vede marea!

Thalassa! Thalassa!

Strigatul de bucurie al grecilor cand, dupa lungi peregrinari si primejdii prin Asia, au revazut marea (Xenofon, “Anabasis”. IV, 8). “Anabasis” ( “Expeditia in Asia”, textual: “Drum dinspre mare in susul pamantului”, “Urcarea”) este naratiunea expeditiei celor 10 000 de mercenari greci comandati de Xenofon (430-355 BC), pentru a lupta alaturi de Cyrus cel tanar impotriva lui Artaxerxes al II-lea, amandoi pretendenti la tronul Persiei (401 BC). Armata lui Cyrus a castigat lupta de la Cunaxa, langa Eufrat, dar Cyrus si-a pierdut atunci viata. “Anabasis” este povestirea retragerii unei parti din armata greaca de pe cursul inferior al Tigrului pana la Pontul Euxin (Marea Neagra), sub comanda lui Xenofon, o retragere care a durat 16 luni (401-400), istovitoare si primejdioasa, ramasa celebra in analele militare. Ajunsi la mare s-au simtit ca acasa si ajunsi la liman, astfel ca au strigat “Marea! Se vede marea!”, s-au imbratisat si au plans. Mai era insa mult de mers, prin muntii Colhidei, pana sa se poata imbarca pentru a se intoarce in Grecia.

Macedonia nu te incape!

Makedonia s`u chorei!

Vorba vadit apocrifa atribuita de Plutarh (in “Alexandru”, 6) regelui Filip al Macedoniei si adresata fiului sau Alexandru, care avea sa fie Alexandru cel Mare: “Baiatul meu, cauta-ti un regat vrednic de tine! Macedonia nu te incape!” Cuvintele acestea, de nimeni rostite la vremea lor, s-au dovedit, dupa evenimente, adevarate: Alexandru si-a croit nu un regat, ci un urias imperiu euro-afro-asiatic care se intindea pana la Indus.

M-as lua la intrecere, dar numai cu regi

Agonisoimen an, ei basileis emmellon hexein antagonistas

Potrivit lui Plutarh, semetul raspuns al lui Alexandru cel Mare cand, inca tanar, i s-a sugerat sa participle, ca alergator, la jocurile olimpice.

Da-te putin la o parte din soare!

Mikron apo tu heliu metastethi!

Raspuns insolent al filosofului cinic Diogene din Sinope (413-327 ien), adresat, la Corint, lui Alexandru cel Mare. Tanarul rege al Macedoniei venise la Corint, in 335, sa consolideze Liga de la Corint, organizata de tatal sau Filip al II-lea, un stat federal sub hegemonie macedoneana. Era lume multa acolo, in preajma cuceritorului, oameni politici, filosofi, veniti sa-l felicite. Nu si Diogene, care se tinea deoparte, stand undeva intins la soare. Alexandru, cu o intreaga suita, s-a dus el la Diogene, l-a salutat si l-a intrebat daca are sa-i ceara ceva. Diogene s-a ridicat putin, l-a privit pe Alexandru in ochi si i-a spus: “Da, sa te dai putin la o parte din soare!”. Umbra regelui il deranja (Plutarh, Alexandru, 14).

Spune: Shibolet

Vorba biblica aflandu-se in Judecatori 12,6. Galaaditii, oamenii judecatorului Iefta, i-au infrant pe ifraemiti. Supravietutorii incearca atunci sa treaca Iordanul, pentru a ajunge in tara lor, Efraim: “Cand unul dintre fugarii lui Efraim zicea: “Lasa-ma sa trec!”, barbatii Galaadului il intrebau: “Esti efraimit?” daca raspundea: “Nu”, atunci ii ziceau: “Ei bine, spune shibolet (adica fie spic, fie rau umflat de ploi). Si el zicea sibolet, caci nu putea rosti bine. Atunci barbatii Galaadului il apucau si-l injunghiau langa vadurile Iordanului. Astfel au pierit in vremea aceea 49 000 de barbati, din Efraim”. Intr-adevar, in grai efraimit, ca si in araba, se pronunta s in loc de sh.

Veacuri lungi mai tarziu, in razboiul pentru hotar dintre Anglia si Scotia (1314), “scotienii ii recunosteau imediat pe invadatorii din Nortumbria dupa felul lor de a pronunta cuvantul tree (copac) si ii omorau peloc” (D. Guthrie).

La apa Vavilonului, acolo sezum si plansem

Super flumina Babylonis, illic sedimus et flevimus

Inceputul psalmului 136, unul dintre cei mai frumosi, inspirit din plangerile lui Ieremia, in care este vorba despre robia poporului evreu in Babilon, dupa nimicirea Ierusalimului in 587 BC.

Tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi cladi biserica mea

Sy ei Petros kai epi taute te petra oikodomeso mu ten ekkelsian

Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo ecclesiam meam

Sunt vorbele pe care Isus i le adreseaza lui Petru dupa ce acesta a recunoscut in Isus pe fiul lui Dumnezeu. Textul (Matei, 16, 18) se intemeiaza pe un joc de cuvinte: Simon (forma greaca a ebraicului Simeon) avea, in aramaica, porecla de kephas “piatra”, de la kepha “stanca”, ceea ce in greaca se traduce prin petros “piatra”, repsctiv petra “stanca”. Isus ii spune deci apostolului: Tu, caruia ti se zice petros (kephas “piatra”) esti stanca (kepha “stanca” pe care voi cladi biserica mea.” Numele Petru, traducerea greaca a unei porecle aramaice, n-a fost folosit ca antroponim inainte de vremurile crestine si isi afla originea in Noul Testament . Catolicismul vede in vorba aceasta confirmarea puterii spirituale conferite capeteniei celor 12 apostoli si urmasilor sai, papii, in masura in care Petru a fost primul episcop al Romei. Protestantii considera insa ca aceasta autoritate a fost acordata tuturor celor 12 ucenici. In orice caz, se poate discuta daca “stanca” etse Petru insusi sau credinta in divinitatea lui Isus exprimata de el, ca purtator de cuvant al celorlalti: “Tu esti Cristos (= alesul Domnului), Fiul Dumnezeului celui viu”

Dati Cezarului ce este al Cezarului!

Apodote ta Kaisaros Kaisari!

Reddite quae sunt Caesaris Caesari!

Un grup de farisei ai regelui Irod incearca sa-l puna pe Isus in incurcatura: “Spune-ne ce crezi: este ingaduit sa-i platim bir Cezarului?” Isus le cere o moneda din cele cu care se platea birul, pe care era chipul imparatului Romei: “Chipul acesta si slovele scrise pe ea ale cui sunt?” “Ale Cezarului” i-au raspuns. Atunci el le-a zis: “Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei, 22, 17-22). Se afla aici in germene separatia dintre puterea temporala si cea spirituala, care va domina indelung, incepand cu evul mediu, istoria Europei.

Iata omul!

Idu o anthropos!

Ecce homo!

Evanghelistul Ioan (19, 5) reproduce in greaca (Idu o anthropos) vestitul Ecce homo al lui Pilat. Procuratorul roman ii arata astfel multimii evreilor din Ierusalim pe Isus purtand o cununa de spini si imbracat cu o haina de purpura, o parodie a regalitatii celeste invocate de Isus. Chateaubriand relateaza ca nefericitul papa Pius al VI-lea, sosind, ca prizonier al Republicii Franceze, in 13 iulie 1799 la Valence (unde avea sa moara peste sase saptamani), a exclamat inainte multimii “Ecce homo!”, in sensul de “Iata ce e omul!”

Imparatia mea nu e din lumea aceasta

He basileia he eme uk estin el tu kosmu tutu

Regnum meum non est mundo hoc

Asa a raspuns isus intrebat fiind de Pilat din Pont: “Esti tu imparatul iudeilor?” (Ioan 18, 33-36). Dar Isus nu avea catusi de putin de gand sa reconstituie regatul lui David, strabunul sau, punandu-se in fruntea iudeilor, astfel ca ii raspunde, pe intelesul procuartorului roman: “Imparatia mea nu este din lumea aceasta. Daca asa ar fi, insotitorii mei s-ar fi luptat sa nu fiu dat pe mana iudeilor. Dar imparatia mea nu este de aici.” Pilat staruie: “Esti deci imparat?” Iar Isus ii raspunde: “Tu spui ca sunt imparat. Eu de aceea m-am nascut si am venit in lumea aceasta, ca sa stau marturie adevarului.”

Sunt nevinovat de sangele neprihanitului acestuia

Athoos eimi apo tu haimatos tutu

Innocens ego sum a sanguine iusti huius

Asa s-a adresat Pilat, procuratorul Iudeii, multimii evreilor din Ierusalim, care cerea sa fie gratiat talharul Baraba si nu Isus (Matei, 27, 25)

Cei ce scot sabia, de sabie vor pieri

Pantes hoi labontes machairan en machaire apoluntai

Omnes qui acceperint gladium gladio peribunt

Matei, 26, 51-52: “Si unul dintre cei care erau cu Isus a scos sabia si l-a lovit pe robul marelui preot si i-a taiat urechea. Atunci Isus i-a spus: “Pune-ti sabia la locul ei. Caci toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” Din Ioan, 18, 10-11 rezulta ca “unul dintre cei ce erau cu Isus” era Simon Petru. Petru era impulsiv si schimbator: peste putin avea sa-l renege in trei randuri pe Isus, ultima oara chiar cand a fost recunoscut de un alt rob al marelui preot, ruda cu cel caruia Petru ii taiase urechea (Ioan, 18,26)

Dupa: Francois Bluche, „Vorbe memorabile”

Culese si completate de:

Solomonar

Legendele florii soarelui

Povestea Florii-Soarelui


O poveste de demult, de demult, decând altfel de oameni erau pe pământ, de pe vremea celui împărat vestit, dar de nume uitat pe vecii vecilor. Ist împărat de toate avea; şi împărăţie, şi noroade alese şi bogate şi oaste voinică şi multă – da un lucru tot îi lipsa şi-l ustura în suflet şi pe el şi pe împărăteasă: că nu aveau nici un pruc. Că-i gre, ştiţi dumnievoastră, grija asta care-l apasă pe om, că mâni-poimâni, o închide ochii sub cei patru coţi de pământ şi pe urma lui nimenea nu i-a rămâne să-i facă grija comândărilor... Iar pe femeia care nu fu vrenică să nască, şerpii bălăurii şi dracii or schinjui-o pe lumea ailaltă şi i-or suje sanjele din sfârcul ţâţelor

Da cat nu s-or trudit, cât n-or dat şi n-or împrăştiat pe leacuri , fel de fel de descântece! Eu numa, de-as avea pe sfert din toată risipa ceea, încă aş zâce că om mai bogat ca mine, pe lume nu să află.

Îmbătrâniseră creştinii noşti asa, da nădejdea din suflet tăt n-o prăpădiră, şi aflând ei ca şi alţii or pătimit ca şi ei, pururi se gândeau la Dumnezau celş a tăte răsplătitor.Se întâmplă aşa că tocma când erau pe calea bisericii, greşesc oamenii noşti în Duminica Floriilor şi din clipa aia împărăteasa purcese îngreunată. Le mai rămânea acuma numa să aştepte. Ş-or aşteptat, şi la soroc, împărăteasa ce bătrână naşte o fetiţă frumoasă cao floare, ca o picatură de rouă, ca zorile dimineţii, ca un bob de piatră scumpă şi încă mai frumoasă.

Împărăteasa, stând veşnic în preajma ei, îşi uită de gopodărie; împăratul uitase toate treburile scaunului, iar supuşilor, greu le venea cu asta. Se minuna toată lumea că ce picase pe capul stăpânilor!

Iar, tocmai după câţiva ani,când fata crescuse mare, socotind oamenii că împăratul a măritat-o, şi le-a aduce cine ce sugă afurisâtă pe cap, au făcut cislă în toată roata împărăţiei, şi din toate a ieşit chipul cum să se mântuie împărăţia de fată.

Vedeţi , aşe, ce hotărâre năroadă!Că dacă murea împăratul, cine avea ai urma în scaun? Ori socoteau supuşii c-o trăi catu-i lumea şi pământu? Ci mai bine era să-l lese pe împărat în pace, să facă după cum a şti şi a pricepe să-şi mărite fata şi apoi,jinere având, să-l îndemne sfetnicii şi mai mariii curţii şi a târgurilor, ca să-l deprindă cu încetul pentru tăte ale de trebuinţă unei ţări. Da ei “nu că să te fereşti, creştine, de cui străin în casă!”; nu zâc ba, da daca n-ai ave perete să baţi un cui, mai bine-i?

Da să nu-mi lunjesc vorba mai mult;aflaţi drajii mei, că toate vrăjitoarele împărăţiei s-or strâns cioatcă, ş-or înfierbântat frigările ş-or purces a descânta “ Ducă-se pe pustiu Domniţa ce nouă”!

Şi s-o-ntâmplat întocmai după vrajă. Ajunsă fata împăratului ce mândră fără samăn, fată mare,când părinţii se gândeau să-i găsască bărbat pe potriva ei. Da, fecioara, la una ca asta nu să gândea. În lume nu ieşea, de vorrbă cu nime nu sta, ci tătdeauna o videai cu chipu-ntunecat de griji. Şi tăţi o întrebau:

-Ce ai Domniţă, de stai aşe, ca o floare pălită de soare; ce, te gândeşti undeva?

– Da, măgândesc departe

– Si-anume unde, am putea afla?

-Nu puteţi.

    Pe urmă tăcea. Năcaz mare era pe capu împăratului decât asta nu se putea afla pe lume. Murea şi se topea şi dânsu de supărare şi se frământa cu cujetu să afle pricinile. Iar într-o zi grăi fetei:

    -Fata tatii ce dulce! Tu ai crescut mărişoară şi noi, drept acee,ne-am gândit să-ţi aflăm soţior după inima ta. Uite, mâne, poimâne, or sosi peţitori; tu uită-te la ei, cercetează-i din ochi şi alegeţi unu, că noi o vorbă nu ţi-om zâce împotrivă, ci tăte ale găsite bune de tine, le-om împlini.

    Fata a tăcut, împăratu şi curtea or aşteptat peţitori şi staroşti şi or vinit cu mulţâmea, – or venit şi veniţi or fost, s-or dus şi duşi or fost, că zâna rămase cu inima tăt pustie şi împăratu, din gura ei vorbă hotărâtoare nu află. Iar după câtva timp, văzând că şaga se îngroaşă, şi gândind că poate fata lui de asta nu-şi alege drag,că-i neştiutoare şi cutrupul pre crud, o alergat la alte vrăjitoare din împărăţie, să-i facă fetii “ pe ursită”, ca să-şi afle şi să-şi aleagă odată un drăguţ. Iar babele noaste o socotiră din nou, cum s-or priceput ele mai bine, că adică, din ce este, să se facă mai frumoasă, cum nime n-o fost şi nime n-a mai fi,iar de îndrajit, unul ca soarele numa să se îndrăgostească de ea. Şi vorbele anume:

    Să aibă puşi pe umerei

    Doi luceferei

    Numa soarele să se îndrăgostească de ei

    Iară fata , după soare

    Să stea să se omoare!

    După asta n-o mai trecut mult.

    Într-o dimineaţă, stă fata în cerdac şi să uită pe zare. Împăratu şi împărăteasa o vazură şi întrebară:

-Ce are fata noastă ce cuminte şi la ce se gândeşte?

-Mă gândesc la nunta unei fete de împărat cu soarele cerului, – răspunse fata.

-Şi crezi tu că-i cu putinţă una ca asta?

-Deh, ştiu eu?N-am auzit ce s-o fi-ntâmplat odată da o sa ma duc să văd.

-Cum o să te duci?

-O să mă duc cum oi pute!

Şi atâta o fost. Că ea se duce la soare să-l întrebe de vrea ori ba, şi nici o clipă numai şede acasă.Văitatu-s-au curtenii şi curtea toată şi maimult decât tăţi cu rugăminte plină de lacrimi or îndemnat-o împăratu şi împărăteasa să steie locului, da tate or rămas de-a surda.

Of, bat-o pustia şi amaru de dragoste, ca rea-i când te apucă cu fierturile ei. Grozavă-i boala asta, dragii mei. Toţi căţi or pătimit-o, o cunoaşteţi, iar cei care o aşteptaţi, gătiţi-vă!

Ci eu atâta vă spun, că nu-i stană de piatră pe lume pe care să n-o răstoarne cel aprins de dragoste.Aşa s-o-ntâmplat şi cu fecioara noastă. Că ea se duce şi se duce,iar părinţii, nădăjduind că tăt or vedea-o odată, i-or pus mânile pe frunte, or blagoslovit-o şi i-or poftit cale uşoară.

Fata s-a pornit ase către răsăritul lui Dumnezău, fără ajurorinţa nimănui. Şi-a mers, a mers cale lungă fără capăt, ca şi nădejdea ei fără sfârşit, şi dacă nu azi, măcar mâne, măcar poimâne, răspoimâne, la anul,peste zece, peste o sută de ani, şi tăt şi-o găsi ibovnicul,soarele lumii noastre.

Da degeaba!Putea să ocolească ea de zece ori pământul şi tot degeaba-i era. Ajunge într-un tâtziu în miez de codru, întunecos ca noaptea Iadului. Şi era o tihnă într-nsul, că s-auza cătălu pământului grăind la nouă stânjeni adâncime. Şi stând ea aşa, uluită şi omorâtă de osteneală, aude un tipăt ascuţit. Se da-n lături, ochipăie prinprejur şi dă d-un copac;mai ascută şi se dumireşte că ţipătu venea tocma din vârful copacului. Începe să să suie încet-încet; şi de ce să suia, de ce strigarea ceea asemuitoare cu a unei păsări s-auzea mai tare. Tocmai când mersese cam o sută de stânjeni, începu să să lumineze cuprinsul, iar fata, uitându-se în sus, băgă de samă că în vârful copacului era un cuibar. Porni înainte şi ajunsă sub streaşina lui, când auzâ glas cu înţeles:

-Voinice,voinice, vină şi mă apără, că mult bine ţ-oi face.

Fata să sui în cuibar şi văzu ce văzu:un puişor golaş gata să moară de frică.

-Da ce cauţi tu aicea,singurel? – îl întrebă fata

-Eu mi-s pui de balaur şi fraţi am mai avut da împăratu vânturilor mi i-o furat şi pe mama o dus-o departe. Stăi colea, lângă mine, şi mă păzeşte.

Fata nu mai zâsă nimic, stătu şi aşteptă.

Peste câtăva vreme, iacă un şarpe grozav că se zvârcoleşte în văzduh şi să lasă cătă cele două suflete.

-Cine-i aista? – întrebă fata pe puiu de balaur

-Aista-i împăratu vânturilor

-Împăratu vânturilor? Da cum să face ca s-asamănă cu neamul vostru?

-Să-ţ spun: şi neamul lui, şi neamul nostru, stăpânesc văzduhurile

-Da tu din ce fel de lighioană te tragi?

-Mama mea-i doamna ceţurilor şi negurilor şi pâclelor toate; ea-i mai mare peste nouri şi promoroace; când plânge ea, curg văile pe pământ iar când se chiaptănă,, s-aştern troieni pe câmpuri. Înţălegi acuma?

-Înţăleg.Şi zâci: de multă vreme vă duşmăniţi cu vântu?

-De când lumea şi pământu. Iară trânta noastă cu vânturile să întâmplă când s-aude tunetu şi să vede trăznătu.

-Toate bune pân acu, încheie fata de împărat, da drept să-ţ spun, nu ştiu la ce aş pute folosi între paloşele voastre

-Îi vide, frumoaso.Vântu-i un om tare ştrengar şi iubăreţ; când vede o fată frumoasă, oriunde că s-ar fi aflat încotrova, pleacă mort după dânsa şi nu tihneşte din mers până n-o găseşte. Cum o găseşte o apucă în braţă, o sărută şi apoi să întoarce de unde plecasă.

-Ei, dacă-i aşe, lasă!

După asta nu trece multă vreme şi iacă şi vântu. Io nu l-am văzut ca să vă zâc ca-i aşa sau pe dâncol, dar dacă cu adevărat ar fi având chip de balaur, urât ca el nu cred că să află pe lume alceva. Cum vine mai aproape,vede fata; cum o vede, haidi, să sfârşeşte. Îi pică fecioara dragă şi pace! Iar fata zâce:

-Taci căi bună şi asta!

Şi stau aşe cât stau, până când grăieşte vântu:

-Dă-te,soro, la o parte, să mănânc pe puiul ceţei şi apoi să mergem amândoi pe pustiuri.

-Baiu vântule – îi spusă zâna – nu l-ai mânca pe el.

Şi din vorbele astea şi din altele, mânia vântului, din grozavă cum era, se potoli şi vântul plecă l urma urmei cu făgăduiala că dacă o veni peste un ceas, zâna are să-i deie la ospăţ pe puiul ceţei.

Şi aşa , dragii mei, cu amânarea asta,iacă vine şi împărăteasa norilor ca să-şi vadă cuibu şi să audă ce nici prin creştetu capului nu i-ar fi trecut.Da vorba aia:nici o faptă fără plată, că azi îţi scrie unu o jalbă şi tot îi dai de-o păreche de ciubote dacă nu ştii mânui condeiu, darămite când scapi de la moarte un suflet de lighioană ca fecioru ceturilor!

-Şi cu ce-i vre să te multămăsc, fetiţo? – o întrebă mama norilor

-Cu nimica altă, dară numa să mă duci pe tărâmul soarelui – răspuse domniţa

-Uuu, că pre mult îmi ceruşi, şi drept să-ţ spun că nu-ţ pot îndeplini voia.

Şi-i spuse doamna asta că împărăţia ei ţine cu pace numa deasupra vântului bun, când face ce vrea.Mai jos, nu poate veni că intră în sfadă cu el, dar nici mai sus, cătră soare, nu să poate sui, din pricina vântului ălui rău.

-Dacă-i ase , o să mai aştept, zâce fata. Să vii peste un an.

-Am să viu- zâsă împărăteasa şi să dusă

La jumate de an, aproape, iaca vântul iară s-o îndemne la mers. Ci-i răspunse fata aşe:

-Măi, vântule, măi! Cum să mă duc eu după tine, când nici nu te ştiu, nici nu mă ştii. Eu îţ spun că-s fată de împărat şi atâta. Mă crezi?

-Te cred.

-Bun,da eu nu te-oi crede pe tine. Adă-ţi neamurile tăte să le văd şi pe urmă daţ-oi răspuns.

Şi răspunse cel chip de balaur:

-Eu n-am alt neam pe lume afară de vântul cel rău. Vrei să-l vezi?

-Vreau!

-Ei, atunci să-l chem.

Şi l-o chemat şi, Doamne, cât s-o fi înspăimântat domniţa ce frumoasă, când a fi fost văzută sluţenia ceea de balaur. Da ce era să facă:

Rabdă inimă si taci

C-alceva n-ai ce să faci

Iar vântul cel rău, când şi-o văzut cumnata, îi veni leş la inimă şi-aşe cum putu să furişă pe lângă ea şi-i zâsă că i-i dragă. Iar zâna-i răspunsă:

-Dacă ţi-s şi-oi fi a ta, numa dacă-i lăsa pe împărăteasa negurilor să mă plimbe pân cer.

-O las!

Şi lăsată o fost.Fata s-o simţit de la o vreme luată de un nour şidusă tăt mai sus, până când, atingând scara cerului, să sui pe întinsoarea lui. Ce-i mai trebuia acuma? O zi de drum până la castelul de cleştar al soarelui, unde s-ajungă şi să-şi vadă ibovnicul cel drag.

Da nenorocirea fetii era pe semne scrisă. Că vânturile văzându-să păcălite, îndată trimisără veste mamii soarelui că picior pământean se află în domnia ei.

Nu ştiţi cine-i mama soarelui?Un cuvânt numa:soră bună şi cinstită cu moartea, cu muma pădurii, cu talpa iadului, cu ciuma şi nu mai ştiu cu cine. Asta, cum aude, dă sfoară în ţară că amucineva vre să fure inima feciorului ei.Căutări peste căutări, răscoliri peste răscoliri, umblete şi la urmă fata de împărat se vede prinsă, legată şi dusă la scaunul de judecată al hârcii. Baba nici una nici două o preface într-un bob de sămânţă şi-o zvârle-n vânt, iar vântu o lasă pe pământ, să crească şi să înflorească. Floarea ei la chip cu chipul soarelui. Din răsăritul de raze al mândrului fecior şi până-n asfinţit, floarea asta să-l urmărească fără curmare, să-i plângă de dor, da de atins, nic odată să nu-l atingă.

Ce-i floarea asta v-aş întreba?Ci eu socot că-i floarea soarelui cea galbenă şi mândră. Şi cine-i ştie povestea, întrebe-şi inima , ce zice? Eu unul drept să vă spun mi-i jele de jelea ei:

De jelea zilelor mele

Plâng pe apă vălurele,

Păsări mici în cuiburele;

De greuul traiului meu

Plânge apa pe pârău

Pasărea în cuibul său


Tudor Pamfile,Cerul şi podoabele lui după credinţele poporului român,1915

Floarea soarelui

Demult, demult când lupu era cioban la oi şi vulpea cloşcă, pe meleaguri pe la noi trăia un împărat foarte bogat, care avea o fată singură lapărinţi, da tare faină.

Fata împăratului s-o îndrăgostit de soare şi-o spus părinţilor că atâta a merge până o da de soare.

Şi şi-o luat fata bani şi s-o tăt dus până ce calu o picat sub ea. Atunci şi-o luat câtă merinde o putut duce şi s-o tăt dus până o ajuns la castelu soarelui.

Când o vinit soarele sara acasă, şi şi-o bagat căruţa de aur cu care luminează ziua, în grajd şi o grijit de cai, o văzut pe fată şi s-o îndrăgostit de ea , foarte.

Şi s-or căsătorit ei, da nu să putea sta numa pe întenerec, că cine videa soarele să făcea floare.

Într-o noapte fata nu s-o mai putut ţâne cu firea şi s-o uitat cu o lumină la soare şi l-o sărutat pe biză. Şi soarele s-o trezit şi blăstămu s-o-mplinit. Fata s-o făcut o floare frumoasă care să întoarce tătă zâua cu faţa cătră soare. Asta floare-i Floarea Soarelui


Legende populare româneşti, Simion Florea Marian,1983

vi le-o zas : zamolxe

dictionar:

comândare – pomana mortului

cislă – sfat, întrunire în vederea luării unei hotărâri

sugă – sugativă, om risipitor, “lipitoare”

(a)ochipăi – a privi în stânga şi-n dreapta, a da roată cu ochii, a scruta

cătă – către

aista – ăsta, acesta

(a) chieptăna – a pieptăna

pute ( cu accent pe e) – a putea

vide ( cu accent pe e)- – a vedea

sfadă – ceartă

leş ( la inimă) – leşin, stare de rău, “stă inima-n loc”,” durere la inima”

lumină – lumânare

Notă: Cetiţâ-le si pruncilor vosti care avet care nu bucuraţâ-vă voi de ele ca or mai vini si altele, multe si de multe feluri. Hotarârăm noi , adecatelea io si cu Solomaru, să adunam icea-asa pă blogu nost, tate comorile poporului român câte le-om pute noi stranje ca or fi ele poezâi, că or fi snoave că or fi poveşti o legende au cantece. Asta tatusi nu însamna ca lasam a tanjeala alelalte treburi di pe blog. Numa bine!

Published in: on 05/06/2010 at 14:45  Comments (14)  
Tags: , , , ,