Nu o să vă spun o samă de cuvinte, unele poate fără sens, pentru a elogia persoana celui ce a fost Adrian Păunescu. Nu o sa vă spun nici istoria lui: unde s-a născut , ce studii are, câţi prunci şi alte asemenea. Pentru aia sunt alte bloguri şi o tonă de ziare de scandal!
O rugaciune am însă către voi. Când apucaţi să citiţi acest post lăsaţi de o parte prejudecăţile şi resentimentele. Lasaţi-i opera să vorbească!O operă vastă , plină de sentimente de simţire omenească şi de patriotism. Nu un patrotism de propagandă ci un patriotism simţit, pornit din inima şi simţire românescă.
Câţi dintre voi, chiar dacă nu o recunosc, nu au înghiţit noduri sau nu au lăcrimat ascultând „ Rugă pentru părinţi” sau „Gutuia din fereastră”? Câţi nu aţi simţit fiori pe şira spinării ascultând „Iancu la Ţebea” „ Lancea lui Horea” „ Se urcă Basarabia pe cruce” sau „Jurământ pentru Ardeal”?
Toate astea au fost cântate si promovate în Cenaclul Flacăra poate cea mai de preţ realizare a lui Adrian Păunescu în timpul vieţii. De ce? Pentru că prin acest cenaclu el a reusit să facă ceea ce doar Mihai Viteazu şi Horea au reusit sa facă: Ne-a unit în cuget si simţire! Căci nu era ascultat numai de acele mii şi zeci de mii de tineri adunaţi pe stadioane ci şi la radiouri în toată ţara! Şi culmea, în mod clandestin, era ascultat acest Cenaclu, sub bagheta lui Adrian Păunescu, în Basarabia, în Banatul sârbesc şi la românii din Valea Timokului! I-a dus pe români să-şi cinstească eroii la Putna aducând închinare lui Ştefan Vodă, la Ţebea şi pe Câmpia Libertăţii de la Blaj pentru ai elogia pe Iancu şi Horea? Spune-ţi-mi voi unu din aştia care au rămas în stare sa facă aşa ceva! Nu cred că este vreunul.
La mormântul poetului
Stau şi privesc catafacul tăcut
Şi gânduri mi se-nvolbură-n minte
Poetul e mort ? Nu-mi vine să cred!
Un munte de flori i-acoperă corpul.
Ne-ai învăţat să ne cinstim părinţii
Gutuia galbenă ne-ai pus-o-n geam
Pe Ana ne-ai făcut s-o auzim cum plange
Din zidul care tot mai tare-o strange.
Ne-ai invăţat să ne iubim pe tunuri
Să vrem să fie pace pe pământ
Să vrem să sugem omenia-n cânt
Că libertatea e un lucru sfânt.
Ne-ai spus că Basarabia-i pe cruce
Cum cuie pentru ea se pregătesc
Şi că-nvierea-i nu ştim când va fi.
Că primăvara jertfe noi aduce
Şi plânge iarăşi neamul românesc.
Ne-ai învăţat că Stefan Vodă doarme
Şi duhul lui Iancu încă n-a murit
De lancea lui Horea se teamă duşmanii,
De plănsul româncei ce naşte-n Ardeal
Ne-ai invaţat că dreaptă ne e brazda
Că Munţii Apuseni ni-s templu sfânt
Că n-avem a ne cere voie
Ca să trăim pe-acest pământ
Şi nu-s destule roţi ca să ne frângă-n vânt.
Poetul revine în glie, sa poată sa se urce iar la cer,
Să ducă iar solie, lui Dumnezeu cel drept:
„Dă Doamne tării mele o minima dreptate
Şi la hotar aşeaza-i, opinca monument!”
zamolxe
Poezii
Cine iese ultimul din ţară?
Saracia noastra ne omoara,
De atîta mars ne doare splina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.
Noi mereu le-am suportat pe toate,
Duca-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plina libertate,
Cea mai mare sa devina ura?
Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar daca îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.
Sfînta-i opozitia pe lume
Si organic preferam rasparul,
Dar de ce, în pacaleli si glume,
Nu se mai distinge adevarul?
Mai conteaza, uneori, si fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu exista stînga fara dreapta,
Nu exista dreapta fara stînga.
Ne vor întreba copiii, mîine,
Mortii vor sari sa ne condamne,
Daca, pentr-un colt mai bun de pîine,
Ne vom vinde tara noastra, Doamne.
Libertate si democratie,
Pasapoarte pentru fiecare,
Dar de mila nimeni nu mai stie
Si e vraiste la hotare.
Coridor european si-atîta,
Sub o licitatie marunta,
Provocarea, patima si bîta
Si în curti, si-n piete se înfrunta.
Om la om nici nu mai vrea sa creada,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singura se scoala o balada
Si în zdrente circula pe sate.
Fînul necosit se-nvîrtoseaza,
Putrezeste sus, pe crengi, caisa,
În tacerea-nalta de amiaza
Mortii îsi aud ei însisi zisa.
Cale pietruita cu dezastre,
Noapte-ntredeschisa pentru-o ora
Grijulii cu soarta tarii noastre,
Voievozii-a moarte ne implora.
N-avem nici o sansa de izbînda,
Vom ramîne bieti orfani pe-aicea,
Daca, suparati pe cei la pînda,
Am trezit din moarte cicatricea.
C-un refren de muzica usoara,
Într-un fel, ne recunoastem vina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.
Rugaciune pentru 1 Decembrie
Ne iarta, Doamne, ura si gîlceava
de care suntem zilnic vinovati,
dar catre Tine tulnicul suna-va,
sa-ntorci privirea Ta catre Carpati.
Prea mult abandonati acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai da-ne-un pic de amintire, Doamne,
rabdare si iertare si noroc.
Ca pentru vite nu mai sunt nutreturi
si asteptam o pîine din import,
cînd bietul om s-a prabusit sub preturi
si sufletul în el e-aproape mort.
Ne-am despartit în triburi si în secte,
în cluburi, în partide si în gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Învata sa urasti.
Dusmanii nu puteau sa ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rau,
de ce sa mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit si duhul Tau?
Si, totusi, Alba-Iulia exista,
si, totusi, cineva i-a dat un rost,
si-a fost si-atunci pornire anarhista,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.
Cu grohotis pe talpi si bruma-n gene,
sa-nvingi un vechi si tragic handicap,
si, în onoarea Albei Apusene,
sa-ti scoti caciula dacica din cap.
Se aude Basarabia cum plînge
de dorul T;arii Mari, pierdute-n veci,
si-n clopote e treaz acelasi sînge,
si-aceiasi ochi imperiali sunt reci.
Si nu-i Emilian la catedrala,
uzurpatorii lui lucreaza calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoala,
nici nu mai cînta doctor Iacob psalmi.
Si ne e dor de-o sfînta sarbatoare,
în care toti sa ne-adunam aici,
si ne e dor de România Mare
si am ramas îngrozitor de mici.
Dar, Doamne, pune-T;i pe cetate talpa,
mai da-ne harul unui gest postum,
mai cheama-ne, mai rabda-ne la Alba
si sa mai încercam macar acum.
Totuşi iubirea peste blestem
Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.
O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.
Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.
Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.
Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.
N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.
Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.
Totusi, Iubirea
Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.
Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred in pereche
Si totusi ceva sa-ntamplat.
Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, intuneric si tu
Intram in amor fara nume
Fiorul ca fulger cazu.
Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe cai au cazut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sarut.
Acum te declar Dumnezee
Eu insumi ma simt Dumnezeu
Continua lumea femeie
Cu plozi scrisi in numele meu.
Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta-ntre ele biserici
Facandu-si acelasi repros.
Si tu si iubirea exista
Si moartea exista in ea
Imi place mai mult cand esti trista
Tristetea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul ma sprijin de cer,
Tu esti in puterile mele,
Desi inchizitii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Ma-ntorc la silaba dintai,
Praval peste tine padurea:
Adio, adica ramai.
Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.
Bocet pentru Ion cel fara de mormant
Ca tara sa nu-ti moara
Tu linistit te-ai frant,
Si tot colinzi prin tara,
Ion fara de mormant.
Asa a fost destinul tau,
Sa mori precum te-ai si nascut
Ca un erou necunoscut
Intr-un mormant necunoscut.
Ioane fara de mormant,
Te plang si te ingan,
Ca tu ai fost si eu mai sunt,
Ion, soldat roman.
Dar undee mormantul tau,
In care rau sau deal,
Te bat parerile de rau,
Soldat si general.
In fata mortii neclintit,
N-aveai ce o ruga,
Ai lacrimat si i-ai zambit
Ca si la nunta ta.
Dusmanii tai si azi se tem
De-ngrozitoarea zi
Cand vom iesi de sub blestem
Si tte vom regasi.
Ioane, fara de mormant,
Cuvant fara coperti,
Din locul tragic un` te-au frant
Incearca sa ne ierti.
Asa, a fost, va fi mereu,
Te cautam cu dor
Ion esti tu, Ion sunt eu,
Ion e un popor.
http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/p/adrian-paunescu-8zudtnc/
zamolxe
Quadratus 