Antinous

„Cel mai insemnat dintre imparatii romani” – asa il descria un istoric al Romei imperiale pe Hadrian, cu mai ine de un secol in urma. Ceea ce i-a impresionat pofund pe istoricii antici cat si, in egala masura, pe savantii moderni, era energia inepuizabila a acestui om, „marsaluind in fruntea legiunilor sale prin vastul Imperiu” si „neostoita lui curiozitate”. Si-a petrecut mai bine de jumatate din domnia sa de 21 de ani departe de Roma si Italia, calatorind aproape in fiecare provincie a intinsei sale stapaniri- prezenta imparatului in peste 30 de provincii este bine documentata. De altfel, atunci cand a urcat pe tron, la 41 de ani, mai bine de jumatate din viata de adult si-o petrecuse departe de Roma. Sursele antice ne ofera cel putin o descriere a lui Hadrian: o figura inalta si impunatoare, si extrem de inzestrat din punct de vedere fizic, caci calarea si mergea mult pe jos, se antrena la lupta cu sabia si la aruncatul sulitei, si vana deseori. Totodata, era elegant iar ochii ii erau „stralucitori si sfredelitori”. Putea fi „placut la vorba si avea un farmec aparte”, aratandu-se foarte popular si prietenos chiar fata de supusii cei mai umili, care trebuie sa-l fi vazut mai des decat pe oricare alt imparat. Dar „ambitia sa neostoita”, dorinta arzatoare de a excela in toate dmeniile si a se remarca, pe spezele expertilor din orice fel de sfera de activitate, l-au transformat cu siguranta intr-o persoana dificila.

Bithynium-Claudiopolis poate fi considerat orasul de bastina al celui care va deveni obiectul pasiunii dezlantuite a imparatului, Antinous. Mai precis, Antinous era un fiu de taran, casa parintilor aflandu-se intr-un loc numit Mantinium (locuitorii din Mantineea il vor comemora mai tarziu pe Antinous cu o fervoare deosebita; insasi numele tanarului aminteste de o legenda locala, care trebuie sa fi fost cunoscuta si la Bithynium- potrivit acestei legende, Mantineea fusese intemeiata, initial, in alta parte, dar fiindca oracolul i-a poruncit, Antinoe, fiica regelui Cefeu, a adus poporul in locul harazit de zei, ghidata de catre un dragon). Sursele antice nu ne spun unde si cand l-a vazut prima data Hadrian. Dintre toate numeroasele portrete ale lui Antinous, majoritatea sunt idelizate, infatisand un adolescent imberb, si doar unul singur ni-l prezinta ca pe un tanar de 20 de ani. Acest lucru ne permite sa credem ca el s-a aflat alaturi de Hadrian timp de aproape 7 ani- cu alte cuvinte, din toamna lui 123 sau primavara lui 124 si pana la moartea lui, in octombrie 130. Dupa toate probabilitatile, Hadrian l-a vazut pentru prima data la Claudiopolis, desi s-a presupus ca aceasta intalnire a avut loc la Heracleea, unde Antinous participa la concursurile atletice rezervate baietilor. Dar, indiferent de locul si momentul intalnirii, prezenta lui langa imparat nu este nicaieri consemnata inainte de calatoria in Egipt, in anul 130.

In septembrie 128, la cinci ani dupa ce a fost initiat in primul grad al Misterelor, Hadrian a mers din nou la Eleusis (Misterele din Eleusis erau sarbatori bianuale tinute in Grecia antica in templul din Eleusis, dedicate zeitei Demetra si fiicei ei persefona din recunostinta pentru darul agriculturii). El s-a alaturat celorlalti „Mystae”, facand baia rituala in mare, tinand post timp de trei zile si apoi participand la aducerea statuii lui Iachus de la Atena. Antinous se va fi aflat si el acolo, chiar daca nici o sursa nu-i atesta prezenta. Dar multimea marturiilor ulterioare, ce asociaza numele lui Antinous cu misterele eleusiene, fac plauzibila ipoteza ca el ar fi fost initiat alaturi de imparat.

Poetul egiptean Pancrates compune un poem despre o vanatoare la care participa cei doi, din care s-au pastrat cateva fragmente, printre care: „Caci el [Hadrian] dorea sa puna la incercare indemanarea frumosului Antinous, fiul ucigasului lui Argus[Hermes](…)”.

Pe la jumatatea lui octombrie 130, flotila imperiala a ajuns la Hermopolis in Egipt, catre izvoarele Nilului. Acesta este orasul hermesului egiptean- zeul Thoth, care dezlega toate tainele. Pe 22 octombrie festivalul Nilului era in curs si doua zile mai tarziu se desfasura comemorarea mortii lui Osiris- ziua in care s-a inecat Antinous. Incidentul este raportat lacunar de catre Dio Casius ,Historia Augusta si Aurelius Victor. Dio incepe:

„Antinous era din Bithynium, un oras bithynian pe care-l mai numic si Claudiopolis, si el devenise paidika [baiatul favorit] al lui Hadrian; si a murit in Egipt, fie cazand in Nil, cum scrie Hadrian, fie, cum s-a intamplat de fapt, fiind oferit drept sacrificiu. Caci Hadrian era, in orice caz, asa cum am spus, foarte atras de cele mai bizare arte si se folosea de divinatii si incantatii de orice fel. Astfel Hadrian l-a onorat pe Antinous- fie din pricina iubirii pentru el, fie ca el alesese sa moara de buna voie, caci trebuia sa renunte la viata din proprie vointa, spre a dobandi ceea ce imparatul dorea- intemeind un oras pe locul unde Antinous isi implinise destinul si dandu-i numele frumosului tanar. De asemenea, i-a inaltat statui, sau mai curand imagini sacre, practic in toata lumea. In cele din urma, el a declarat ca zarise o stea, pe care o considera ca fiind a lui Antinous si cu bucurie asculta povestile depanate de companionii sai, cum ca staua se zamislise din sufletul lui Antinous si ca atunci aparuse pentru prima oara. Ca urmare, el a fost ridiculizat, mai ales pentru ca, atunci cand murise sora sa, Paulina, nu i-a acordat nici un fel de onoruri.”

HA este inca si mai laconica:

„Pe cand naviga pe Nil, l-a pierdut pe Antinous al sau, pentru care s-a jelit ca o femeie. Sunt diverse povesti despre Antinous- unii spun ca s-ar fi oferit el insusi drept jertfa, pentru binele lui Hadrian, altii- ceea ce frumusetea si senzualitatea lui Hadrian sugereaza. In orice caz, grecii, la dorinta imparatului, l-au cinstit pe tanar ca pe un zeu, sustinand ca prin el s-ar fi dat si oracole, despre care se presupune ca insusi Hadrian le-ar fi compus.”

Descrierea lui Aurelius Victor deriva probabil din aceeasi pierduta „Vita Hadriani” a lui Marius Maximus, pe care se bazeaza, in mare, si HA. Intreaga relatare pe care Victor o face asupra regimului lui Hadrian numara mai putin de 300 de cuvinte, mai bine de un sfert fiindu-i dedicate lui Antinous:

„Ca urmare a inclinarii lui Hadrian catre luxura si voluptate, zvonuri rautacioase s-au auzit despre desfranarea sa cu barbati si despre pasiunea arzatoare facuta pentru tanarul sau insotitor, Antinous; de aceea si pentru nici un alt motiv, a fost intemeiat un oras numit dupa Antinous si hadrian i-a inaltat statui efebului. Unii pretind ca a procedat asa din pietate sau din cauza religiei: motivul fiind, zic eu, ca Hadrian voia sa-si lungeasca viata si cand magicienii au cerut un voluntar sa i se substituie, toti au refuzat, dar Antinous s-a oferit el inusi- de aici si mai sus pomenitele onoruri ce i-au fost acordate. Vom lasa insa chestiunea nedecisa desi, in cazul unei personalitati acomodante, privim asocierea dintre persoane de varste diferite cu suspiciune”

Daca Hadrian n-ar fi aratat atatea dovezi de recunostinta- ce necesitau onoruri totale- raposatului Antinous, poate ca povestile ostile despre moartea tanarului nu ar fi circulat niciodata. Orice s-ar fi intamplat, insa, Hadrian s-a vazut obligat sa insiste in scris ca moartea lui Antinous fusese accidentala. Dar exista indicii ca s-ar fi incercat innabusirea zvonurilor potrivit carora disparitia tanarului ar fi fost voluntara. Un collegium de adoratori ai Dianei si ai lui Antinous din lanuvium, langa Roma, infiintat 6 ani mai tarziu, prevedea normele pentru inhumarea normelor membrilor sai- doar cei care se sinucideau nu putau beneficia de onorurile funerare. Alte dovezi suplimentare fac ca moartea voluntara a lui Antinous sa para probabila. Mai ales ca divinizatul Antinous, desi identificat sau portretizat ca diferiti zei greci, in special Hermes, Dionysos si Pan, a fost alaturat lui Osiris, in orasul ce urma sa-i poarte numele. Faptul ca moarta sa a vut loc chiar in ziua in care Osiris se inecase cu greu ar puta trece drept o coincidenta. Pe langa asta, potrivit unei vechi practici stravechi, cei care se inecau in Nil primeau onoruri divine. Cu siguranta Antinous auzise despre aceste traditii. Pe de alta parte, conceptul sacrificiului personal pentru a salva viata cuiva era destul de familiar atat grecilor cat si romanilor.

Mai exista insa si alte dovezi care merita sa fie luate in considerare si care pot face lumina in privinta starii de spirit a lui Hadrian. Este poate inutil sa ne lansam in speculatii, cand adevarul poate nu va fi niciodata descoperit. Astfel, se poate presupune ca Antinous s-a inecat de buna voie, stiind ca Hadrian isi facea griji privitoare la sanatate. Oricum, este destul de plauzibil ca tanarul dobandise un fel de dorinta de a muri. El il insotea de ceva timp pe Hadrian, pare clar- chiar daca toate sursele nu afirma fara echivoc acest lucru, si se afla acum la varsta cand, pentru greci, relatiile traditionale onorabile cu un barbat nu mai erau acceptate. Unii dintre principalii elenisti moderni au ajuns la aceeasi concluzie- ca pozitia lui Antinous devenise de neconceput si el a cautat o ale de iesire.

In orice caz, se pare ca pe 30 octombrie Hadrian a „intemeiat” oficial „orasul lui Antinous” (Antinoopolis) pe malul drept al Nilului, vis-a-vis de Hermopolis si aproape de locul unde Antinous murise.

„