Ordinul Solomonarilor. Enigmă sau adevăr istoric?

Ordinul Solomonarilor. Enigmă sau adevăr istoric?

Tradiţii…

Solomonarii, aceste enigmatice personaje ale mitologiei româneşti, trăiesc pe jumătate în legendă, pe jumatate în realitatea cotidiană a satului românesc. Personaje semidivine, aceşti solomonari investiţi cu puteri magice, sunt cunoscuţi în credinţele populare sub diferite nume precum: grindinari, hultani,gheţari, izgonitori de nori, salmani sau zgrebunţaşi. Legendele îi pun în legătură cu duhurile, mai ales cu Vântoasele, atribuindu-le puteri precum îmblânzirea şi călărirea balaurilor, ascensiunile cereşti, impunerea voinţei asupra fenomenelor meteorologice (mai ales grindina şi furtuna) sau harul vindecării.

Se crede că numele solomonarilor îţi are originea în numele regelui biblic Solomon, el însuţi socotit a fi un mare vraci şi uneori chiar patronul vrăjitorilor.

Imaginea solomonarului este una cât se poate de grotească. El este văzut ca un bărbat uriaş şi sălbatic, cu ochii bulbucaţi şi părul roşu, ţepos, înveşmântat fiind într-o haină albă ce atârnă peste 7 pieptare.

Din recuzita solomonărească fac parte un topor din fier descântat cu care în credinţele populare acesta fabrică grindina dar care are si un rol de paratrăznet când este împlântat în pămant sau în pragul casei cum aflăm din scrierile lui Ion Creangă, un frâu din coajă de mesteacăn cu care acesta struneşte, îmblânzeşte şi dirijează balaurul, Cartea Solomonăriei, în care se află toată puterea şi ştiinţa lor, atârnată de umăr iar la piept o toacă mică de lemn cu care solomonarul cheamă duhurile vântului (Vântoasele).În unele părţi din recuzita solomonarului mai parte şi nişte legături din cârpe ce poartă numele de „moime” nume ce seamănă , etimologic vorbind, cu termenul „moine” adică „vreme grea”, furtună.

Legendele româneşti mai spun că solomonar poate deveni doar copilul născut cu căiţă care la o vârstă fragedă este răpit de un solomonar bătrân şi dus la Solomonanţă sau Şcoala de solomonărie, aflată undeva la capătul pământului într-o groapă adâncă sau într-o peşteră. Se spune că aici, lecţiile ar fi predate de însuşi Deavolul sau de arhidemonul Uniilă şi că din 7 sau 9 ucenici doar unul singur ajunge să fie solomonar plin, la sfârşitul unui stagiu de pregătire ce durează până la varsta de 20 de ani, desfăsurându-se în condiţii foarte dificile.În această şcoală solomonarii învaţă toate limbile vietăţilor de pe pământ, toate farmecele şi toate descântecele şi după ce asimilează toate acestea se retrag într-o peşteră în care, aşezaţi la o masă din piatră, scriu într-o carte toată ştiinţa lumii.

Legendele româneşti consideră uneori solomonarii ca oameni sfinţi lasând a se înţelege ca sunt un fel de instrumente a dreptăţii divine deoarece ei evaluaiază valoarea morală a oamenilor. În acest ultim sens, tradiţia spune că solomonarii umblă prin sate în chip de cerşetori şi dacă nu sunt primiţi cum trebuie ei se supără şi aduc grindina asupra hotarelor satului distrugând recoltele şi bunurile. Tot ceea ce primesc solomonarii ( deşi, aşa cum lasă să se înţeleagă unele relatări, ei nu au nevoie de nimic) aruncă pe apele curgătoare pentru duhurile necurate.

Ne poate da istoria un răspuns la aceste mito-credinţe? Există o cât de mică referinţă care ne-ar putea îndreptăţi să credem că ordinul solomonarilor a existat şi că există o continuitate istorică în sânul ordinului? Poate fi localizată undeva , pe pământ, acestă şcoală a solomonarilor şi dacă da, atunci unde poate fi plasată ea? Asta vom încerca noi să aflăm în expunerea faptelor ce urmează.

batran

Solomonarii – iniţiaţii lui Zamolxe

Să cercetăm cu atenţie câteva dintre numele tradiţionale ale solomonarilor. Spuneam ceva mai devreme că solomonarii sunt cunoscuţi în tradiţia populară sub diferite nume dintre care un interes aparte în ridică denumirile de salmani, hultani şi zgrebunţaşi. Acest ultim termen, folosit mai ales în regiunea moţilor, este mai puţin important deoarece aruncă lumină doar asupra activităţii solomonarilor.

ceata21

Unii cercetători sunt de părere că denumirea de salmani atribuită solomonarilor ar proveni de la regele biblic Solomon care el însuşi , era considerat un mare vraci. Aşa să fie oare? Mă îndoiesc, nimic din legendele legate de solomonari nu ne îndreptăţeşte să credem că ar fi aşa. Dar, numele de salmani ne îndreptăţeşte să credem că solomonarii au o filiaţie directă cu Zamolxe deoarece unele izvoare istorice atestă forma Salmoxe ca derivat al numelui marelui zeu dacic. Studiind puţin acest nume aflăm că salman este un cuvânt compus: sal+man ce, aşa cum şi este cazul de faţă, desemnează un pesonaj semidivin, iniţiatul zamolxian. Sal, derivat din Zal,rădăcină a numelui divin Zalmoxe, care înseamnă Zeul Moş, unul dintre epitetele de care se bucura Zamolxe ca rădăcină a zeilor şi oamenilor deopotrivă, demonstrează cu prisosinţă faptul că solomonarii erau preoţi zamolxieni. Pe de altă parte, particula „man” alăturată unor cuvinte din vocabularul limbii române are sensul de (om) „mare”. Iată cum omul şi divinitatea se reunesc pentru a da naştere, în forma legendei, iniţiatului cunoscător al tainelor lumii şi a celor de dincolo de lume! Revenind si privind dintr-un alt punct de vedere, vedem că însuşi Zamolxe avea ca epitet de onoare ce-l desemna ca şi creator al oamenilor numele de OM. Prin urmare , numele salman dat solomonarilor, nu are nimic de-a face cu istoria şi spiritualitatea ebraică şi nici o filiaţie cu regele iudeu Solomon, ci desemnează omul care a trecut cu brio etapele iniţierii zamolxiene, ajungând să se asimileze cu zeul, prin moartea iniţiatică infăptuită prin aruncarea în cele trei suliţe de care aminteşte Herodot; şi tocmai la acestă iniţiere supremă face referire ascensiunile cereşti amintite de tradiţia legată de solomonari.

sfinx-diana

Să privim acum puţin asupra denumirii de hultani acordată solomonarilor de credinţele populare. Hultan în limbaj popular înseamnă vultur, ori unul dintre simbolurile ce-l desemnau pe Zamolxe în dubla sa ipostază de principiu masculin şi principiu feminin este vulturul bicefal al cărui simbolism este identic dar invers celui al caduceului despre care am mai vorbit în articolele mele. Cel mai exact simbolismul acvilei bicefale este legat de simbolismul lui Ianus Bifrons ce desemnează în ipostază antropomorfă simbolismul caduceului a acelui „solve et cuagula” al alchimiştilor medievali. La fel Zeus Pelasgicul avea ca emblemă a suveranităţii universale vulturul şi nu este exclus ca emblema ordinului solomonarilor să nu fi fost tocmai aceea a unui vultur bicefal de la care să fi preluat acest nume.

vultur_bicefal

Dacă Zamolxe era divinitatea sub patronajul căreia se afla ordinul solomonarilor atunci înseamnă că aceştia, implicit, în farmecele şi descântecele lor , nu-l puteau invoca decât pe el. De aici, de la aceste invocaţii pe care le făceau atât pentru a aduce grindina, ca pedeapsă divină, pentru nemărinimia oamenilor, cât şi pentru a vindeca, li se trage solomonarilor porecla de zgrebunţaşi întâlnită în ţara moţilor. „A zgrebunţa” este o variantă a termenului popular „a zgrăcina”- a chema necontenit, a invoca, a striga tare şi de multe ori (numele cuiva)

Ne mai interesează aici încă un aspect legat de tradiţia despre solomonari. Se spune că ei călăreau şi îmblânzeau balaurii. Nu este oare aci un aspect destul de clar a credinţei lor zamolxiene, aceasta cu atât mai mult cu cât steagul dacilor era chiar un balaur(dragon)?(v.Simbolismul lupului şi al şarpelui.Dragonul dacic). Dar aceasta complică lucrurile întrucât, în altă parte a Terrei, Arthur este fiul lui Uther Pendragon dar despre aceasta o să vorbesc în părţile ultime ale acestui articol.

00056fo7

Să zăbovim acum puţin şi asupra aspectului grotesc al solomonarilor din legendele populare. Ei prezintă o asemănare izbitoare cu giganţii/uriaşii din legendele greceşti. Densuşianu ne spune că la poeţii epici ai Greciei giganţii erau consideraţi nişte oameni superbi şi impii, pentru că nu aveau credinţă în zei ( ci numai într-unul singur). Ei distingându-se prin statura uriaşă, având o faţă teribilă şi plete lungi ce le cădeau în jos de pe cap şi de pe barbă şi aveau solzi pe picioare asemenea celor de balauri auncând asupra cerului cu lemne şi aprinse şi cu pietre (este vorba de un anume ritual ce aminteşte de trasul cu săgeţi în norii aducători de furtună practicat de daci în perioada clasică). Tot el ne spune, după ce studiază întreaga literatură antică legată de giganţi că ţara lor era Dacia, or , dacă ţara lor era Dacia iar zeul lor era Zamolxe, asa cum am arătat mai sus, este clar că instituţia solomonăriei merge adânc în negurile istoriei, până în perioada pelasgă. Amintim de asemenea că preoţii daci aveau straie albe atunci cand oficiau încă o similitudine cu tundra albă a solomonarilor.

Solomonanţa sau şcoala de solomonărie

Există asa ceva? Dacă există unde poate fi plasată ea?

Am spus că această şcoală este situată undeva la marginile pământului într-o peşteră sau groapă adâncă. Dintr-un anume punct de vedere peştera însăşi este o groapă adâncă în interiorul muntelui! Aflăm, de asemenea, că în această şcoală viitorul solomonar învăţă o carte, Cartea Solomănăriei, pe care o învăţa într-un loc explicit şi clar delimitat: Cetatea Babarului. Aceaste caracteristici mă îndeamnă să cred că de fapt solomonarii, la un anumit moment dat purtau un alt nume şi formau un ordin aparte, o supracastă aflată cumva în afara sistemului social.

peisaj

Într-unul din articolele trecute (v. Sacralitatea intituţiei voievodale româneşti) l-am identificat pe Zamolxe cu Ler Împărat şi cu Ion/Ianus. Despre acest Ler Împărat legendele româneşti spun că locuieşte într-un palat aflat într-o peşteră , pe un munte mare pe care nu-l poate afla decât cel ce place lui Ler Împărat. Despre el se mai spune că este şeful rohmanilor. Ce aflăm despre rohmani sau blajini, cum sunt cunoscuţi în tradiţiile populare, îi aduce uimitor de aproape de solomonari. Rohmanii sunt sfinţi , ori aşa cum am spus deja, în unele legende solomonarii sunt socotiţi oameni sfinţi. Rohmanii locuiesc la capătul lumii, ori despre solomonari se spune ca ucenicii erau duşi pentru iniţiere într-o peşteră situată la capătul lumii; rohmanii sunt sihastrii ori despre solomonari se spune că nu dorm niciodată în casă ci numai în pesteri, adăposturi sub stânci sau în păduri. Deci comportamentul lor este cel al unui sihastru. Despre solomonari se spune că primesc pomeni, desi nu au nevoie de nimic, pe care le aruncă duhurilor necurate; or rohmanii locuitori pe Tărâmul celălalt (avem aci de-a face cu un tabu) de Pastile lor care se sărbătoresc la o săptămană după al nostru primesc pomană cojile de ouă pentru că „nu au nevoie de oul întreg, ca noi păcătoşii; lor le ajunge punga de aer”. Se spune despre solomonari că după ce-si desăvârşesc stagiul se retrag întro pesteră ( deci sub pământ, într-un sens mai larg) unde scriu într-o cartea toatpă învăţătura lumii; or despre Rohmani se spune că locuiesc sub pămant şi că odinioară au locuit pe pământ iar la sfârşitul vremilor vor fi readuşi de Dumnezeu pe pământ ( ase vedea aci caracterul lor de oameni sfinţi). Capătul pămantului despre care se vorbeste în aceste legende îl aflăm lămurit din legendele greceşti care afirmau că extremul nord, Hiperboreea mitică se afla în Dacia!

wood

A,m spus că solomonarii asemenea rohmanilor cu care se identifică din aproape toate punctele de vedere, îmi par a fi o supracastă un grup privilegiat aflat cumva în afara ordiniisociale pe care într-o anumită măsură o dominau. Cazul este evident şi din legendele românilor care arată superioritatea solomonarilor asupra oamenilor. Culmea este că această supracastă chiar există în societatea pelasgo-dacă! Aceştia sunt sarabii. Iată ce spune Iordanes despre aceştia: „primii dintre ei erau acei sarabos tereos dintre care se consacrau regii şi preoţii”. În articolul „Kogaion-muntele sacrul al dacilor” am vorbit despre treptele iniţierii zamolxiene şi despre faptul că sanctuarul iniţiatic suprem se afla în Bucegi iar ultima treaptă a iniţierii era sacrificiul simbolic, moartea pentru lume a ucenicului, în cele trei suliţe ale Întreitului stâlp al cerului, Columna cerului identificată cu Vârful Ascuns. Din aceste afirmaţii ale lui Iordanes asimilate legendelor despre solomonari putem deduce că ucenicii într-ale solomonăriei deprindeau tainele scolii prima dată într-o peşteră pe care o echivalăm cu Peştera Ialomiciarei, ajungeau la nivelul al doilea unde deprindeau alte taine legate pe care le-am nu-mi „Tainele Sfinxului” adică enigmele lumii materiale şi imateriale, într-un cuvânt taina manifestării principiului şi doar unul singur va fi în măsură să se asimileze cu zeul din întreaga promoţie iar acela va deveni iniţiat, un personaj semidivin identic cu solomonarul sau rohmanul. Există şi alte nume sub care ar putea fiinţa ordinul solomonarilor afară de legendarii rohamani sau sarabos tereos? Cred că da pentru că nu trebuie uitată asemnarea solomonarilor cu acei călugări daci numiţi de Strabon ktişti şi kapnobatai (călători prin nori). Este de banuit că aceste clase călugăreşti sunt trepte inferioare ale ordinului solomonarilor dacă avem în vedere că ktişti pare a fi la originea cuvintelor româneşti schit, schismatic, adică despărţit, izolat cu referire la schitul călugăresc. Vorbesc de un ordin al solomonarilor organizat pe trepte deoarece nici una dintre legendele legate de solomonari sau despre oamenii sfinţi ai dacilor între care trebuie amintiţi şi abii şi agavii lui Homer nu menţionează întoarcerea ucenicilor la viaţa profană.

În ceea ce priveşte Cetatea Babarului în care sunt pregătiţi solomonarii constatăm cu uimire că nivelul iniţiatic 2 al platoului Bucegilor portă o denumire asemănătoare fiind data de megalitul numit chiar Babele foarte asemănător cu sumerianul Bab Ili (Casa zeului). Am făcut această precizare întrucât sumerienii au plecat în mileniul IV de la Tărtăria de Mureş cu mituri  cu tot spre locul viitorului Sumer!

babele

Perpetuarea Ordinului Solomonarilor de-a lungul timpului

Originea acestui ordin de iniţiaţi se află departe în perioada pelasgă. De-alungul timpului au apărut pesonaje sau simboluri care aduc uimitor de bine aminte de solomonari şi credinţele despre ei. Primul om despre care putem banui că a făcut parte din clanul solomonarilor este hiperboreanul Abaris care zburând pe o săgeată de aur ajunge în Grecia unde pune bazele cultului lui Apollo Hiperboreul/ Zamolxe. Este şi aici vorba de o ascensiune cerească şi de zborul deasupra norilor legată de un om a cărui credinţă şi iniţiere era zamolxiană, după cum era şi patria sa. Acesta este unicul personaj despre care putem afirma cu certidune că făcea parte din această supracastă a ordinului solomonarilor/salmanilor.

rodnei-rauri-de-ceata

Ciudat este însă altceva. Tradiţia că solomonarii după înfăptuirea stagiului se retrag într-o peşteră de la marginea pământului unde la o masă de piatră scriu toată ştiinţa lumii. De-a dreptul straniu, pentru că masa de piatră este identică cu masa rotundă a cavalerilor regelui Arthur ce aştepta în centrul său Sf. Graal şi devine şi mai straniu atunci când aflăm, că unele legende din ciclul arthurian şi graalian identifică Sf. Graal cu o carte, iar cel care deţine această religvă devine deţinătorul ştiinţei şi puterii globale! Legenda arthuriană ne mai oferă o surpriză anume numele tatălui lui Arthur Uther Pendragon. De asemenea, ne mirâm si mai mult, atunci când vedem că masa de piatră sau masa rotundă/altarul, căci despre un altar este vorba având în vedere sacralitatea Sf Graal, îl găsim şi la Sarmisegetusa, şi nu o dată ci de două ori, atât în Marele Sanctuar Circular, cât şi în aşa numitul Soare de Andezit, altarul circular din incinta sacră a Sarmisegetusei.

sarmisegetusa-roman-archeological-site

O ultimă constatare si termin. Vlad Ţepes ca şi tatăl său erau membri ai ordinului dragonului şi apar întocmai în momentul în care Ţăra Românescă era într-o situaţie extrem de critică. Făcând o paralele cu denumirea de Negru Vodă care întemeiază statul de la sud de Carpaţi de asemenea într-un moment de necesitate ne întrebam: nu erau acestia parte din acei Sarabos despre care vorbeam ceva mai devreme? Poate da, poate nu…

Totuşi, nu trebuie să uităm şi aducem la cunoştina cititorului că… încă se vehiculează legende despre existenţa ultimilor solomonari ! Subliniez ca de fiecare dată atunci când vorbesc despre subiecte delicate: „io mi-am exprimat numai părerea personală”

zamolxe

Bibliografie orientativă:

1. V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin, Buc

2. N. Densuşianu, Dacia preistorică, Ed Herald, Buc

3. Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, Ed Obiectiv, Craiova

4. Cristina Pănculescu, Kogaion, muntele sacru al dacilor, Ed Stefan, Bucureşti

5. Pamfil Bilţiu, Maria Bilţiu, Izvorul fermecat,Ed Gutinul, Baia Mare

Reclame

Un obicei străvechi: Căluşul

 

Jocul Căluşarilor pare a fi unul dintre cele mai vechi şi mai complexe dansuri populare româneşti. Bărbaţii care doreau să intre în ceata căluşarilor se adunau cu o săptămână înaintea Rusaliilor, în afara satului, pe malul unei ape, unde, în mod ritual, depuneau un jurământ de respectare a regulilor cetei şi a condiţiilor respectării purităţii rituale în perioada Rusaliilor (abstinenţa sexuală şi un comportament etic adecvat comunităţii tradiţionale). Pentru 10 zile ei trăiau într-un timp sacru. În această perioadă ei purtau un costum specific cu zurgălăi la picioare, câte o bâtă, iar de dormit dormeau pe sub streşinile bisericilor pentru a fi feriţi de atacurile Rusaliilor. Ceremonialul cuprinde practici şi invocaţii magice, dansuri şi acte rituale executate de un grup de bărbaţi strict ierarhizat: Mut, Vătaf, Ajutor de Vătaf, Stegar  şi Căluşari de rând. Starea grupului este una de coeziune mistică. După spargerea cetei, bărbaţii se întâlnesc în sat salutându-se ca după o absenţă îndelungată şi totul reintră în normal.

 

Căluşarii, un ritual arhaic zamolxian

 

Căluşul este un obicei românesc practicat  de Rusalii şi ţine de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiţia populară: Căluş, Căluţ, Călucean. Unele piese din arsenalul căluşarilor poartă şi ele denumiri care amintesc de numele zeului (căluş, cal), înseşi mişcările dansului simbolizând  tropăiturile şi comportamentul cabalin. Dansul căluşarilor pe lângă venerarea zeului este şi un prilej de adorare a strămoşilor deoarece, sâmbăta de dinaintea Rusaliilor este cunoscută şi sub denumirea de Moşii de Vară. Ceremonialul în sine se pierde în negura timpurilor pelasge şi cuprinde taine care cu greu mai pot fi desluşite azi. De pildă, se ridică întrebarea: cine este zeul  în onoarea căruia se dansează şi care se numeşte Căluş?

Nicolae Densuşianu ne spune, în monumentala sa lucrare „Dacia Preistorică”, că Poseidon, cunoscut de romani sub numele de Neptun, se bucura de o dublă onoare în cadrul  religiei pelasge. El era considerat ca zeu al mării, dar şi primul  care a domesticit calul l-a călărit şi l-a înhămat la care. Deşi Poseidon este cunoscut mai ales ca stăpân al mării, totuşi numele său, îl leagă mai mult de arta echitaţiei. Densuşianu ne tălmăceşte  numele de Poseidon sub înţelesul de cel ce stă pe cal sau călăreţul. Iată deci cine este Căluşul, zeul patronimic al căluşarilor! Iar legătura căluşarilor cu Moşii ne dezvăluie faptul că Poseidon/Neptun este tot una cu Zal-moxe, Zeul Moş, Zamolxe, unicul zeu al lumii pelasgo-dace!

 

Desfăşurarea şi semnificaţiile ritualului

 

În sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, căluşarii însoţiţi de lăutari se duc într-un loc secret din moşia satului lucru ce aminteşte de misteriile zamolxiene. Ei se îmbracă în haine obişnuite dar  poartă cu ei şi costumele şi bâtele specifice. Excepţie face doar „Mutul” personificarea vie a Căluşului/ Poseidon. Vătaful sau conducătorul grupului de căluşari, poartă cu sine o prăjină  de 4-5m,o năframă albă , aţă roşie, panglici din care este confecţionat mai apoi „steagul” căluşarilor. A se observa, că albul şi roşu sunt culori sacre ale dacilor, desemnând  Gemenii Divini sau Dublul Zamolxe: Apollo şi Artemis.

 La taina naşterii căluşului, operaţiune ce se mai numeşte şi Legatul Căluşului, nu iau parte decât căluşarii.  Este momentul când se face  Ciocul Căluşului, un lemn cioplit în forma de cap de cal. Acesta se îmbracă într-o piele de iepure în care sunt puse plante de leac dar şi nişte aţe cu măsura căluşarilor. Aceştia depun jurământul de credinţă faţă de ceată şi de zeu şi sunt iniţiaţi în noul rol  prin săritul peste Căluş. Faptul în sine este o reiterare a vechiului ritual dacic  de intrare a tinerilor în rândul unei confrerii războinice. Din acel moment ei se salută după formula „Halai sa”, nechează precum caii, mestecă usturoi pentru a protejaţi împotriva spiritelor rele.

Ceata se deplasează pe la casele sătenilor, practicând un dans magic, sacru şi profan în acelaşi timp, bazat pe mişcările calului. Pe parcursul dansului  Ciocul Căluşului este purtat în traistă sau pe braţe doar de „mut” sau de „vătaf”, spectatorii neputându-l vedea doar câteva momente în care acesta este scos din traistă pentru a-l arăta gazdelor. Din nou o rămăşiţă de cult arhaic, întrucât  Strabon ne spune” Zeul suprem dacic (Zamolxe- n.n) este fără nume , fără calificare”. Deci un soi de „deus otiosus” un Dumnezeu ascuns care se face cunoscut  doar prin atributele sale  devenite zei  în mitologiile popoarelor care au luat contact cu pelasgo-dacii!

 Principalul protagonist al dansului este „mutul” care-şi permite să nu asculte de vătaf, să pedepsească dansatorii care , prin absurd, ar greşi mişcările dansului. Spun prin absurd deoarece  un asemenea ritual nu permite greşeala, greşeala aducând după sine  ineficacitatea  ritualului apotropaic (apărător). În cadrul ritualului Vătaful are rolul Marelui preot zamolxian căruia se supun toţi dacii inclusiv regele , daca nu era chiar el rege iar Mutu  este Zeul însuşi  din această cauză el  putând să-şi permită a „nesocoti” voinţa vătafului! Căluşarii şi dansul lor colindă în ziua de Rusalii întreg satul  ferind bătăturile în care joacă de spirite rele şi aduc belşug.

 Marţea de după Rusalii, ritualul ia sfârşit prin „spargerea Căluşului”, după care căluşarii se duc şi îngroapă  Ciocul căluşului într-un loc retras de unde-l vor scoate abia în anul următor cu ocazia unui nou legământ. Atât cele trei zile de desfăşurare a ritualului cât şi îngroparea Căluşului ne aduc aminte de legenda  zamolxiană. Marele Preot Zamolxe, ne spune Herodot , confirmat de Strabon, s-a retras într-o peşteră unde a stat timp de trei ani iar dacii l-au jelit ca pe un mort. Această practică a retragerii din lume era necasară pentru naşterea doua oară. Iniţiatul murea pentru oameni  pentru a renaşte în lumea spiritului fiind cunoscător al tainelor zamolxiene.

 

Valenţele ritualului căluşarilor

 

Jocul căluşarilor, în tradiţia populară, are diferite valenţe. Între acestea amintim:

·       Transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea în timpul jocului, a bolovanului de sare pentru animale şi a blidului cu seminţe pentru însămânţarea ogoarelor

·       Grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea  tinerelor soţii care intrau în Hora căluşarilor de la sfârşitul jocului

·       Vindecarea persoanelor „luate de Rusalii” prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă  cu bâta de Mut sau Vătaf sau de la Căluşul supus unei morţi rituale, denumită „Doborârea Căluşarului”, la omul bolnav

·       Alungarea  Rusalcelor prin ameninţare cu bâta, prin  practicarea unor scenarii războinice, folosirea unor plante magice, prin invocarea unor formule magice  în timpul jocului de către căluşari şi prin  gălăgia produsă de zurgălăi ş chiotele scoase de căluşari în timpul jocului

 

 

zamolxe

 

Bibliografie orientativă:

 

  1. Vasile Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed. Rosmarin,1996
  2. Mircea Eliade, De la Zamolxe la Gingis-Han, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică,1980
  3. Nicolae Densuşianu, Dacia  Preistorică, Ed Arhetip,2002