Monarhia in Romania

 

Regimul monarhiei în România a fost statuat în anul 1866, după ce la 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de abdicare. Dupa ce Filip de Flandra, fratele regelui Leopold II al Belgiei, a refuzat domnia, la 14 martie 1866 I.C. Bratianu şi Ion Bălăceanu au avansat la Bucureşti ideea candidaturii lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Carol I, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen (n. 10 aprilie 1839, Sigmaringen – 10 octombrie 1914, Sinaia)

Potrivit Constituţiei din anul 1866, titulatura oficială este cea de Domn . La 9 septembrie 1878, Consiliu de Miniştrii a decis ca domnul Carol I să poarte titlul de Alteţă Regală. Prin urmare, în 1881, România a devenit Regat, iar Carol I a devenit Primul Rege al României.

În primul deceniu care a urmat aducerii principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen şi a instaurării monarhiei constitiţionale, viaţa politică s-a caracterizat printr-o acută instabilitate parlamentară. Numai până în martie 1871 au fost shimbate 10 guverne, s-au efectuat 30 de remanieri şi au avut loc patru scrutinuri parlamentare.

La 27 septembrie 1914, la Sinaia, Carol I a încetat din viaţa, iar la 28 septembrie a fost depus jurământul de catre noul rege – Ferdinand I. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia a avut loc incoronarea Regelui Ferdinand , ca rege al tuturor românilor, şi a soţiei sale, Regina Maria – cermonia a marcat simbolic desăvârşirea Marii Uniri.

Ferdinand I al României, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen- d. 20 iulie 1927, Sinaia -Castelul Peleş ) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa.

La 24 iulie 1927, Regenţa a intrat in functiune, devenind Înaltă Regenţa.( Carol II renunţa la tronul României, cerere înaintată Consililui de Corona din 31 decembrie 1925, aprobată la 4 ianuarie 1926).

Carol al II-lea al României (n.15 octombrie 1893 – d.4 aprilie 1953) a fost rege al României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940, când a abdicat în favoarea fiului său Mihai.

Majestatea Sa Mihai I, Rege al Romaniei (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), Prinţ de Hohenzollern, este fiul Regelui Carol al II-lea. A fost suveran al României între 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947.

 

 

Constituţia României din anul 1923

Titlul III. Despre puterile statului

Art.33. Toate puterile statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune şi după principiile şi regulile aşezate în Constituţiunea de faţă.

Art. 34 Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege şi Reprezentanţa Naţională (…)

Art. 39. Puterea executivă este încredinţată Regelui, care o exercită în modul regulat de

Constituţie.

Art. 40. Puterea judecătorească se exercită de către organele ei

Art. 92. Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui, în modul stabilit prin

Constituţie.

 

CAPITOLUL II . Despre Rege şi Miniştrii

Secţiunea I. Despre Rege

 

Art..77. Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale Regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat, prin ordinul de primogenitură şi cu exclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor. Coborâtorii Majetăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului.

Art. 78. În lipsă de coborâtori în linie bărbătească ai Majestăţii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea tronului se va cuveni celui mai în vârstă din fraţii săi sau coborâtorilor acestora, după regulile statornicită în acticolul precedent.

Dacă nici unul dintre fraţii sau coborâtorii lor nu s-ar mai gasi în viată sau ar declara mai dinainte că nu primesc tronul, atunci Regele va putea indica succesorul său dintr-o dinastie suverană din Europa cu primirea Reprezentaţiunii naţionale, dată în forma prescrisă de art. 79. Dacă nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Art. 79. La caz de vacanţă a Tronului, ambele Adunari (Adunarea Deputaţilor şi Senatul, n.n) se întrunesc de îndată într-o singură Adunare, chiar fară convocare, şi cel mai târziu în opt zile de la întrunirea lor aleg un Rege dintr-o dinastie suverană din Europa Occidentală. Prezenţa a trei pătrimi din membrii care compun fiecare din ambele Adunari şi majoritatea de două treimi a membrilor prezenţi sunt necesare pentru a se putea procede la aceasta alegere.

La caz că Adunarea nu se va fi facut în termenul mai sus prescris, atunci în a noua zi, la amiază, Adunarile întrunite vor paşii la alegere oricare ar fi numărul membrilor prezenţi şi cu majoritate absoluta de voturi.

Dacă Adunările s-ar afla dizolvate în momentul vacanţei Tronului, se va urma după modul prescris la articolul următor.

În timpul vacanţei Tronului, Adunările vor numi o locotenenţă regală, compusă din trei persoane, care vor exercita puterile regale până la suirea Regelui pe Tron.

În toate cazurile mai sus arătate votul va fi secret.

Art.80. La moartea Regelui, Adunările se întrunesc chiar fără convocare cel mai târziu zece zile după declararea morţii.

Dacă din întâmplare ele au fost dizolvate mai înainte şi convocarea lor a fost hotărâtă în actul de dizolvare pentru o epocă în urma celor zece zile, atunci Adunările cele vehi se adună până la întrunirea acelora care au a le înlocui.

Art. 81. De la data morţii Regelui şi până la depunerea jurământului a succesorului său la Tron, puterile constituţionale ale Regelui sunt exercitate, în numele poporului român, de miniştri, întruniţi în Consiliu şi sub a lor responsabilitate.

Art. 82. Regele este major la vârsta de optsprezece ani împliniţi. La suirea pe Tron, el va depune mai întâi în sânul Adunarilor întrunite următorul jurământ : „Jur a pazi Constituţiunea şi legile poporului român, a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”.

Art. 83. Regele, în viaţa fiind, poate numi o Regenţă, compusă din trei persoane, care, după moartea Regelui, să exercite puterile regale în timpul minorităţii succesorului Tronului. Această numire se va face cu primirea Reprezentaţiunii naţionale, dată în formă prescrisă la articolul 79 din Constituţiunea de faţă. Regenţa va exercita totodată şi tutele successorului Tronului în timpul minorităţii sale.

Dacă, la moartea Regelui, regenţa nu s-ar găsi numită şi succesorul Tronului ar fi minor, ambele Adunări întrunite vor numi o Regenţă, procedând după formele prescrise la art. 79 din Constituţiunea de faţă. Membri Regenţei nu intră în funcţiune decât după ce vor fi depus solemn înaintea ambelor Adunări întrunite prescris prin art. 82 din Constituţiunea de faţă.

Art. 84. Dacă Regele se află în imposibilitatea de a domni , miniştri, după ce au constatat legalmente această imposibilitate, convoacă îndată Adunările. Acestea aleg Regenţă, care va forma şi tutela.

Art. 85. Nici o modificare nu se poate face Constituţiunii în timpul Regenţei.

Art. 86. Regele nu va putea fi totdeodată şi şeful unui alt stat făra consimţământul Adunărilor. Nici una dintre Adunări nu poate delibera asupra acestui abiect dacă nu vor fi prezenţi cel puţi două trimi din membri care le compun, şi hotărârea nu se poate lua decât cu două treimi din voturile membrilor de faţă.

Art. 87. Persoana Regelui este inviolabilă. Miniştrii lui sunt răspunzători. Nici un act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contra semnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act.

Art. 88. Regele numeşte şi revoacă pe miniştri săi.

El sancţionează şi promulgă legile.

El poate refuza sancţiunea sa.

El are dreptul de amnistie în materie politică.

Are dreptul de a ierta sau micşora pedepsele în materii crimininale, afară de ceea ce se statorniceşte în privinţa miniştrilor.

El nu poate suspenda cursul urmăririi sau al judecăţii, nici intervenii prin nici un mod în administraţia justiţiei.

El numeşte sau confirmă în funcţiile publice potrivit legilor.

El nu poate crea o noua funcţiune fără o lege specială.

El face regulamentele necesare pentru executarea legilor, fără să poată vreodată modifica sau suspenda legile şi nu poate scuti pe nimeni de executarea lor.

El este capul puterii armate.

El conferă gradele militare în conformitare cu legea.

El va conferi decoraţiunile romane conform unei anume legi.

El are dreptul de a bate monedă conform unei legi speciale.

El încheie cu statele străine convenţiunile necesare pentru comerţ, navigaţiune şi alte asemenea; însă pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, trebuie mai întâi a fi supuse puterii legislative şi aprobate de ea.

Art.89. Legea fixează lista civilă pentru durata fiecărei domnii.

Art. 90. La 15 octombrie a fiecarui an, Adunarea Deputaţilor şi Senatul se întrunesc fără convocare, dacă Regele nu le-a convocat mai înainte.

Durata fiecărei sesiuni este de cinci luni.

Regele deschide sesiunea prin un Mesaj, la care Adunarile fac raspunsurile lor.

Regele pronunţă închiderea sesiunii.

El are dreptul de a convoca în sesiune extraordinară Adunarile.

El are dreptul de a dizolva ambele Adunari deodată sau numai una din ele.

Actul de dizolvare trebuie sa conţină convocarea alegătorilor până în două luni de zile şi a Adunărilor până în trei luni.

Regele poate amâna Adunările; oricum, amânarea nu poate depăşi termenul de o lună, nici nu poate fi reînnoită în aceeasi sesiune fără consimţământul Adunărilor.

Art. 91. Regele nu are alte puteri decât acele date lui prin Constituţiune.

 

 

Atribuţiile Regelui conform Constituţiei din 1923

 

1. Regele numeşte şi revoacă miniştri, desemnează persoana însărcinată cu formarea guvernului care poate sau nu să provină din majoritatea parlamentară. Guvernul se constituie, iar Corpurile Legiuitoare confirmă intotdeauna actul Regelui;

2. Regele sanţionează (act legislativ) şi promulgă (act administrativ) legile; sancţionarea legii este actul de adeziune al şefului statului la opera legislativă; după sancţionare legea trebuie promulgată – promulgarea este ordinul către agenţii puterii executive de a aduce la îndeplinire legea, Regele ordonând publicarea legii în „Monitorul Oficial”;

3. Regele are drept de amnistie în materie politică, de graţiere sau de micşorare a pedepselor in materie criminală, în afară de ceea ce în mod deosebit se prevede în privinţa miniştrilor; numeşte sau confirmă în funcţiile publice, potrivit legilor; poate elabora regulamente pentru executarea legilor fără să poată modifica sau suspenda legile, în numele lui se execută hotărârile judecătoreşti; are dreptul de a bate monedă conform unei legi speciale;

4. Regele este capul armatei; conferă gradele militare si decoraţiile potrivit legii;

5. Regele încheie cu statele străine convenţii în materie de comerţ şi navigaţie, care însă trebuie sa aiba aprobarea puterii legislative;

6. Regele deschide sesiunea Corpurilor legiuitoare printr-un Mesaj – expunerea situaţiei politice şi a programului de activitate legislativă – şi pronunţă închiderea sesiunii. El are dreptul de a convoca în sesiune extraordinară Adunarile; are dreptul de a dizolva Adunarile – deodată sau numai una din ele;

7. Regele de bucură de cele două privilegii monarhice: principiul irevocabilităţii şi principiul inviolabilităţii. Este irevocabil in sensul ca nu poate fi revocat, puterile sale fiind pe viaţa şi ereditare şi inviolabil în sensul ca miniştrii săi sunt răspunzători ; nici un act al regelui nu are putere dacă nu este contrasemnat de un ministru, care, prin aceasta, devine direct răspunzător de acel act;

8. Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie directă şi legitimă a Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat în ordinul de promogenitură şi cu excluderea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor; succesiunea la tron este asigurată în linie directă, descendentă şi legitimă; în lipsă de urmaşi cheama la tron pe fraţii suveranului şi descendenţii lor de sex barbatesc, în ordinea genitură; dacă suveranul nu are descendeţi nici fraţi, el poate să indice, cu asentimentul Reprezentanţei naţionale, un succesor ales dintr-o familie suverană din Europa; dacă moare, tronul este vacant, în aces caz, cele doua Adunari se întrunesc în una singură, chiar fără convocare, pentru a alege ca rege pe un principe dintr-o dinastie din Europa.

9. Moştenitorul tronului devine rege după depunerea jurământului în faţa Parlamentului.

 

 

 

 

Repere critice:

Şerban Papacostea (coord.), Istoria României, Bucureşti, 2003.

Ion Muraru, Constituţiile României, Culegere, Bucuresti.

Boris Crǎciun, Regii şi Reginele României, Editura Porţile Orientului, Iaşi.

Sorin Liviu Damean, Carol I al României,1866-1881, Editura Paideia, Bucureşti.

Deceneu