„Mioriţa o zicem oricând, la moarte, la nuntă. Deşi e vorba de moarte, ea ne aduce linişte, pacea sfântă.”
Savu Constantin 69 ani în 1944 –Bălteni-Periş (Ilfov)
„Mioriţa o cântă ciobanii mei de parcă se coboară cerul pe pământ.”
Roşca Matache 72 ani în 1935 –Cornova-Ungheni (Basarabia)
„Mioriţa mă însoţeşte peste tot. Seara, după ce spun rugăciunea, spun şi Mioriţa.”
Tătăranu Sultana 85 ani în 1978 –Gemenea-Dâmboviţa
„Dacă mortul n-are pe nimeni, se cântă Mioriţa din bucium, ca să audă izvoarele, munţii, şi să-l jelească.”
Bâncă Elisabeta 45 ani în 1939 –Topolog-Tulcea
„Ciobanul a fost liniştit; ştia că se duce cu nuntă şi cu toate ale lui, ca şi cum ar fi trăit. De dor, ciobanul a înviat. Dorul este izvorul de viaţă.”
Răileanu Dochia 18 ani în 1939 –Izvoare-Floreşti (Basarabia)
(notă: Iscodiţi acuma o pruncă de 18 ani de pe la oraş cam ce zace ie dă ce Mioriţă.. În cazu în care o auzât de ie…)
„Mioriţa este muma poporului român. Ea vine de departe şi a mers împreună cu noi în toate veacurile. Mioriţa ne-a călăuzit prin puterea sufletească a păstorilor. Ea răspunde la cea mai mare întrebare: Ce este viaţa şi moartea.”
Vaşoti Virgil 51 ani în 1940 –Băiasa -Epir
„Mioriţa e ca o istorie primită cu gură de moarte. Trebuie transmisă exact, ca un testament.”
Pe drum în desiş,/ La vechi aluniş,/ Merge hăulind,/ Merge chiuind/ Trei ciobănei
Cu trii turme de oi;/ Unu-i ungurean,/ Unu’ moldovean/ Şi cellant vrăncean./ Cel ungurean
/ Şi cel moldovean/ Ei se vorbiră / Şi se sfătuiră/ La apus de soare/ Ca să mi-l omoare/ Pe cel vrâncean,/ Că are oi multe,/ Multe şi cornute,/ iepe fătătoare,/ Şi vaci mulgătoare,/ Cai neînvăţaţi,/ Boi neînjugaţi/ Şi câni mai bărbaţi,/ Bani nenumăraţi./ Vrănceanu avea/ O mioriţă/ Cu care vorbea / Şi se-nţelegea./ La iarbă-o ducea,/ Iarbă nu păştea;/ La apă-o ducea/ Apa nu-i plăcea;/ Ea-n sus se uita/ Şi mereu zbiera./ Vrănceanu zicea:/ -Drăguţă mioară,/ La iarbă te-am dat,/ Iarbă n-ai mâncat;/ La apă te-am dat,/ Nu te-ai aplecat./ Iarba-i d epe câmp,/ Apa-i din uluc;/ Lupii te-ar mânca/ Numai ai zbiera!/ -Stăpâne, stăpâne,/ Nu mă blăstăma;/Nu-i de capu meu /Ci-i de capu tău;/ C-ai doi ciobănaşi/ Care-s tovăraşi:/ Ei se sfătuiesc/ Şi te pizmuiesc;/ Ca l-apus de soare/ A să te omoare/ Fiincă ai oi multe/ Multe şi cornute,/ Iepe fătătoare/ Şi vaci mulgătoare,/ Cai neînvăţaţi,/ Boi neînjugaţi/ Şi câni mai bărbaţi,/ Bani nenumăraţi./ -Drăguţă mioară,/ De-mi eşti năzdrăvană/ Şi m-or omorâ/ Tu să ni le spui:/ Să mă îngroape/ La stână, pe-aproape/ De strunguţa oilor,/ În jocuţu mieilor./ Buciumaş şi fluier/ La cap să-mi le puneţi:/ Fluieraş de os,/ Ce sună duios;/ Fluieraş de fag,/ Mult zice cu drag;/ Vântu cân’ a bate/ Buciumaş mi-a zice,/ Oile s-or strânge,/ Pe mine m-or plânge/ Cu lacrămi de sânge./ -Stăpâne, stăpâne,/ Ei mi s-au vorbit/ Şi s-au sfătuit/ Ca să te îngroape/ În dosu stânii/ Unde zac cânii./ -Dragă mioriţă/ Cu lână plăviţă,/ Mioriţă laie,/ Laie, bucălaie,/ Bine m-or sărvit/ Şi eu i-am plătit/ Tu să le spui lor/ Că într-astă vatră/ E-o neagră găleată/ Cu galbeni ‘cărcată, / Pustia s-o bată!/ Ei s-o împărţască/ Să nu se sfădească./ Iar tu de-i vedea/ Pe maicuţa mea:/ I-o babă bătrână/ C-un caier de lână,/ Din picior mergân’/ Pin codru-alergân’,/ Din mână-ndrugân’,/ Fusu sfârâiin’,/ Din ochi lăcrămân’/ Din gură zâcân’:/ Voi, doi ciobănaşi,/ Din fluier doinaşi,/ Voi nu mi-aţi văzut/ Fecioraşu meu?/ Feţâşoara lui / Spuma laptelui;/ Chicuşoara lui,/ Pana corbului;/ Mustăcioara lui,/ Spicu grâului;/ Ochişorii lui,/ Mura câmpului:/ Două mure coapte/ Coapte, la răcoare,/Ne-ajunse de soare;/ Coapte pe sub foi,
/ Ne-ajunse de ploi;/ Coapte la pământ,/ Ne-ajunse de vânt./ Voi aşa să-i spuneţi:/ -Mătuşă, mătuşă,/ Noi l-am întâlnit,/ Nu l-am cunoscut;/ Da’ am auzât/ Că s-o însurat;/ Şi-a avut nuntaşi/ Brazi şi păltinaşi;/ Nuni ai fost munţi mari,/ Paseri lăutari,/ Păsărele mii/ Şi stele făclii.
Quadratus 