Articol EVZ: „N-am nicio indoiala: Antonescu a fost un criminal”- radu ioanid

Articol aparut pe pagina online a ziarului Evenimentul Zilei, 17 oct. 2009

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/871981/N-am-nicio-indoiala-Antonescu-a-fost-un-criminal/

Citindu-l, m-am ingrozit. Comentandu-l, am fost cenzurat. Nu am nimic de adaugat- cititi singuri.

Solomonar

Radu Ioanid, director la Muzeul Holocaustului din Washington, vorbeşte despre o istorie urâtă şi despre feţele antisemitismului din România. Sosit la Bucureşti pentru inaugurarea Memorialului Holocaustului, Ioanid a acordat un interviu special pentru „Evenimentul zilei”, în care avertizează asupra pericolelor care pândesc democraţiile fragile. Radu Ioanid e un cercetător.

Coboară prin coridoarele întunecate ale trecutului. La lumină iese convins că un singur scut rămâne umanităţii în faţa derapajelor care ne readuc, din timp în timp, înapoi în peşteră. Memoria.

Despre duşmanii atemporali ai evreilor spune că sunt prizonierii clişeelor. Îşi imaginează România de mâine şi aceasta seamănă mult cu o ţară vindecată, în care circulă informaţii curate, iar oamenii ştiu să distingă binele de rău.

„Avem o masă din ce în ce mai mare de tineri educaţi, care citesc şi înţeleg că ceva teribil s-a întâmplat în istoria noastră. Nu e rolul nostru să le spunem ce s-a întâmplat. Rolul nostru este să le punem la dispoziţie informaţia. Un om cultivat ştie cum să citească. Şi dacă ai curiozitatea să afli, vei înţelege”.

MARTORII TERORII

Lecţia elementară: minima solidaritate

EVZ: Ce mai reprezintă Holocaustul astăzi?
Radu Ioanid: Cred că Holocaustul reprezintă o lecţie de istorie pentru viitor. Pentru că, după ce în Europa ultima gară a fost Auschwitz-ul, unde milioane au murit doar pentru că s-au născut evrei, după ce în Cambodgia sau în Rwanda vedem atâţia oameni omorâţi pentru că aparţin unei etnii sau unei anumite clase sociale, putem trage concluzia că umanitatea n-a prea înţeles nimic din lecţia trecutului. Cu alte cuvinte, în anumite condiţii istorice, aceste tipuri de evenimente se pot repeta.

Umanitatea n-a înţeles nimic pentru că nu a avut la dispoziţie informaţiile necesare sau pentru că oamenii nu pot cuprinde nişte lucruri situate dincolo de capacitatea obişnuită de înţelegere? E foarte greu să accepţi milioane de victime arse în cuptoare, disecţii performate pe viu, violuri în masă…
Vedeţi, trebuie să fim de acord că există o diferenţă între umanitate şi animalitate. Dacă nu acceptăm ideea că umanitatea învaţă din experienţa ei istorică, inclusiv din paginile ei cele mai negre, atunci degeaba trăim ca grup social, ca agregat. Sunt două aspecte aici. Primul e acela istoric. Holocaustul a fost un eveniment care s-a produs la scara unui continent. Sunt foarte multe lucruri pe care le ştim, dar sunt încă şi mai multe pe care nu le cunoaştem. Abia acum le descoperim. Pe de altă parte, Holocaustul este un fapt istoric din care putem învăţa fie şi chestiuni elementare: minima solidaritate cu un vecin sau cu un prieten, a nu întoarce capul atunci când un semen al nostru este în nenorocire, a ne întreba dacă nu cumva statul sau organele sale represive fac o greşeală concentrându-se asupra unui anumit grup etnic.

Deci, până la urmă, Holocaustul n-ar fi doar despre maşinării de stat care ucid cu metodă, ci şi despre oameni care, asistând la uciderea altora, participă prin tăcere la acest proces.
Bineînţeles. Simplificând, avem trei categorii de oameni: făptaşii, victimele, dar şi martorul ocular care tace şi nu face nimic împotriva a ceea ce se petrece sub ochii săi. Sigur că nu este simplu. Sunt situaţii în care pur şi simplu nu poţi interveni.

Ar mai putea exista o a patra categorie, a celor care deţin informaţia în prezent, dar continuă să nege existenţa Holocaustului.
Aici avem de-a face cu nişte oameni despre care nu cred că merită să vorbim. Aş spune doar atât: şi ei sunt condiţionaţi istoric. Nu este o întâmplare faptul că persoanele care neagă Holocaustul în România provin din aripa legionară a Partidului Comunist. Uitaţi-vă la poeţii de curte ai lui Ceauşescu, ei sunt vârful de lance al acestui proces.

PRINTRE CLIŞEE

Cum arată rădăcina ortodoxă a ecuaţiei antisemite

Există antisemitism în România, astăzi?
Da, există. El este însă într-o oarecare descreştere. Sunt două sondaje de opinie operate în ultimii ani, iar ele arată că, dacă în urmă cu trei ani cam 30% dintre intervievaţi spuneau că evreii îşi merită soarta pentru că l-au răstignit pe Iisus Hristos…

Care era evreu…
Da, asta se uită mereu…Ei bine, acum ne aflăm undeva la 18%. Unde ne pot duce aceste rezultate? La ideea că există încă în România un antisemitism de tip tradiţional. Acest sentiment a scăzut fie pentru că evreii nu mai sunt, fie pentru că lumea a început să înţeleagă că nu au nimic diferit, sunt bine integraţi şi nu fac decât să se comporte ca orice cetăţean.

Când vorbiţi de acest sentiment antisemit, vă referiţi la genul de ură care ar putea secreta orori de tipul celor produse în Holocaust sau doar la un antisemitism de paradă?
Asta e o întrebare foarte bună. Există foarte multe clişee antisemite: evreii controlează presa, evreii controlează băncile, evreii coordonează viaţa financiară.

Ştiţi ce se spune prima oară? “Evreii au adus comunismul în România”.
Da, aveţi dreptate, şi e o temă care spune mult. Există un antisemitism “hardcore”, la extremişti. Există însă, mai ales, un antisemitism de tip tradiţional, bazat pe nişte clişee care provin din zone mai puţin educate şi poate chiar din zona unor preoţi ortodocşi.

Putem include şi anumiţi istorici în categoria asta…
Vorbiţi probabil de istorici formaţi în perioada comunistă, care asta au învăţat şi cu asta s-au hrănit, într-o perioadă în care naţionalismul-extremismul-antisemitismul erau afişate pe faţă sau puternic încurajate.

Avem, deci, un antisemitim “tare”, dar marginal, şi unul “slab”, mai răspândit şi construit pe clişee.
Mai există, cred, o componentă, care va creşte în viitor, în timp ce celelalte două probabil se vor diminua. Mă refer la antisemitismul de tip occidental, de stânga. Dacă vă uitaţi la partidele de stânga din Vestul Europei, ele au început să adopte un discurs anti-israelian aflat la limita antisemitismului. Am început să văd în presă, chiar la colegi de-ai dumneavoastră, o astfel de abordare. Cred că această atitudine se va extinde pe viitor, pentru că România se va racorda la acest trend.

Aţi remarcat acest flagel de care vorbiţi şi în Statele Unite?
Bineînţeles. Există o creştere a anti-israelienismului şi în campusurile universitare de acolo, ceea ce e o preocupare pentru noi. Nu am crezut niciodată că asta ar fi posibil, pentru că Statele Unite sunt o lume aparte, acolo s-a inventat celebrul “melting pot”.

În România, la nivel de masă, părem totuşi destul de departe de acest antisemitism “nou”. Iată un argument: în cadrul unui concurs televizat, “Mari români”, Antonescu s-a clasat în primii zece. Ce spune asta despre România?
Lucrurile sunt împărţite în două. Pe de o parte, cam 40% dintre români nu au informaţii despre Antonescu. Asta în sine este un lucru foarte grav, pentru că ar trebui să existe un minim de informaţii despre regimurile totalitare din România. Dar, dintre cei 60% rămaşi, cam jumătate spun că a fost un erou, în vreme ce 30% susţin că a fost un criminal de război.

Radu Ioanid ce spune?
N-am nicio îndoială, Antonescu a fost un criminal de război. Aici este fundamentala diferenţă între el şi Mannerheim (n.r. mareşal finlandez, aliat al Germaniei naziste). Problema cu Antonescu nu este că a eliberat Basarabia şi Bucovina, problema cu el este că a trecut Nistrul, că a aruncat în afara legii evreii din România, că a omorât zeci de mii de evrei în teritoriile eliberate şi a deportat cel puţin 154.000 în Transnistria, unde au murit încă alte zeci de mii.

E o realitate istorică şi faptul că, pe de altă parte, începând din 1943, a reuşit să salveze viaţa altor sute de mii de evrei. Acesta e principalul argument al celor care spun că Antonescu a servit interesul naţional, protejându-i pe evrei cât a putut din postura de aliat al Germaniei naziste.
E incontestabil adevărul că cel puţin jumătate din populaţia evreiască a României a supravieţuit şi discutăm despre o populaţie mare, 759.000 la recensământul din 1930. Dar, una este să cruţi viaţa cuiva sau să încetezi un proces de exterminare în masă, şi alta e să salvezi pe cineva. A salva înseamnă a întinde o mână, a încerca să protejezi, a aboli o legislaţie restrictiva. Or Antonescu n-a făcut asta.

Oamenii “salvaţi” aveau deja destinele mutilate după experienţa transnistreană…
Chiar să-i uităm pentru o secundă pe cei trimişi în Transnistria. Şi după încetarea deportărilor, evreii erau supuşi muncii forţate, legislaţia continua să-i discrimineze. Zilele acestea am cumpărat o carte care, după părerea mea, spune mai multe decât orice. Se cheamă “Codul de românizare” şi conţine toată legislaţia antisemită din România. Citind-o, înţelegi că cine este evreu n-are voie să aibă anumite tipuri de proprietate, n-are acces la studii superioare sau nu are voie să aibă bicicletă. Deci, Holocaustul nu înseamnă doar exterminarea fizică. Holocaustul înseamnă o serie de măsuri juridice care vizează izolarea, pauperizarea, iar totul poate să culmineze sau nu cu exterminarea.

“Un om cultivat ştie cum să citească. Dacă ai curiozitatea să afli, vei înţelege. Nuanţele rămân la latitudinea fiecăruia. Există, desigur, oameni neinteresaţi de aceste probleme. Hai să-i numim “consumerişti”. Există, de asemenea, o categorie minoră de oameni care vor susţine, până la capăt, că aşa ceva nu s-a întâmplat”
Radu Ioanid, director la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington

RĂSPUNSURI PENTRU FORUMIŞTI

A opune victimele sistemelor totalitare este „un truc ieftin”

Forumul EVZ vă stă la dispoziţie pentru a citi, de pildă, următoarea poziţie: “de ce se face atâta tam-tam cu evreii? Holocausul este şi el parte a suferinţelor la care au fost supuşi toţi civilii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”. Cum tratăm această banalizare a suferinţei?
Au existat în Europa secolului XX două sisteme totalitare, fascismul şi comunismul. Amândouă s-au făcut vinovate, în proporţii diferite şi cu nuanţe de la ţară la ţară, de crime în masă. Un sistem a acţionat pe baze etnice, celălalt pe criterii de clasă. Diferenţa este că Holocaustul a afectat aproape toate ţările din Europa. Tristeţea mare este că, din păcate, atât în privinţa Holocaustului, cât şi în privinţa crimelor comunismului, interesul este relativ redus. A le opune este un truc ieftin. Nu ne foloseşte la nimic.

Şi acesta e un argument al celor care contestă Holocaustul: “domnule, de ce scrieţi despre evrei şi nu scrieţi despre fenomenul Piteşti?”
Dacă mă întrebaţi în calitate de persoană fizică, nu de director la Muzeul Holocaustului din Washington, daţi-mi voie să vă spun că sunt membru în conducera IICCR. Am editat cărţi acolo, am publicat cărţi acolo, nu am niciun fel de probleme în a condamna tot ce a fost criminal în regimul comunist.

Evreii profită şi au făcut din Holocaust o industrie. Cum răspundeţi?
Acesta e un alt clişeu. Mie mi se pare normal că cel căruia i s-a furat ceva să primească nişte despăgubiri. Las însă la latitudinea dumneavoastră, ca ziarişti independenţi şi tineri, să cercetaţi cu ce au profitat evreii din România sau aşa numita evreime internaţională de pe urma Holocaustului. Vă rog să publicaţi informaţiile găsite.

Poate ceva material să compenseze pierderea unei vieţi omeneşti?
Exact. Vorbim doar de un clişeu, unul care avansează sume astronomice, fără nicio legătură cu realitatea. Eu cred că în ultimii ani s-au întâmplat nişte lucruri foarte bune în România, iar ele trebuie recunoscute. Memorialul Holocaustului este doar un exemplu.

Aţi coordonat şi volumul despre Holocaustul romilor, un proces şi mai “aplaudat” în România decât cel care a vizat exterminarea evreilor.
Aici trebuie să fim puţin atenţi la nuanţe, în sensul că, în ceea ce-i priveşte pe romi, nu a existat o legislaţie restrictivă. Legea îi viza exclusiv pe evrei. Au fost, dacă tot vorbim de acest aspect, şi persecuţii împotriva unor secte neoprotestante, baptişti şi adventişti. Şi revenim la Antonescu. El nu i-a cruţat pe evrei, ci doar s-a apropiat de poziţiile oportuniste ale lui Mihai Antonescu şi a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să nu continue procesul de exterminare.

Haideţi să luăm un caz singular. Să zicem că un român află despre ororile comise pe teritoriul ţării noastre sub regimul Antonescu. Ce ar trebui să facă el în situaţia respectivă? Să se simtă vinovat sau, mai degrabă, să se gândească de două ori înainte să deseneze o svastică pe un zid sau să îmbrace uniforma militară a Germaniei naziste?
Vă răspund cu un clişeu. Informaţia, cât timp este corectă şi obiectivă, trebuie să ne ajute să înţelegem ce s-a întâmplat, să ne lărgească orizonturile. Problema nu cred însă că e cea a vinovăţiei unui individ sau a unui popor. Un popor are o posibilitate de manevră oarecum limitată în condiţiile unui sistem totalitar. Aici este vorba despre responsabilitate politică. Noi discutăm despre răspunderea unui regim care ia o categorie de oameni şi îi aruncă în afara legii şi, uneori, chiar în afara ţării.

Regimul Antonescu poarta întreaga responsabilitate?
Exact. Este responsabilitatea autorităţii antonesciene.

Nu credeţi totuşi că statul român acţionează schizofrenic când se raportează la problema Holocaustului? Fostul preşedinte Ion Iliescu şi-a asumat concluziile comisiei Wiesel, dar la finalul mandatului l-a decorat cu “Steaua României” pe Corneliu Vadim Tudor.
Nu cred că trebuie să cerem de la preşedintele Iliescu mai multă consistenţă decât cerem de la alţi politicieni români. Eu aş spune că, din punctul de vedere.

al acceptării Holocaustului, trebuie să fim relativ mulţumiţi de clasa politica românească. Politicianul român a învăţat că sunt anumite mesaje care nu trec în Occident. Şi atunci, fie din sinceritate, fie din prudenţă şi instinct de autoconservare el a eliminat mesajele anti. Probleme sunt însă la nivelul justiţiei, care încă nu acţionează în cazul unor oameni care fac propagandă antisemită. Vă rog să reţineţi nuanţa: nu mă refer la negaţionişti. Dacă cineva face însă sistematic o propagandă sălbatică împotriva supravieţuitorilor Holocaustului, justiţia ar trebui să intervină.

Vă referiţi la cineva anume?
Nu vreau să vă dau nume, pentru că există în România nişte personaje atât de mizerabile…

Unii sunt chiar profesori universitari…
Aceşti oameni fac propagandă legionară chiar în clădiri care aparţin unor autorităţi centrale sau locale. Vă dau doar un exemplu. Pe 9 octombrie, chiar de Ziua Holocaustului în România, s-a lansat la Bucureşti o carte despre Ion Antonescu, semnată de Petre Ţurlea, un cunoscut negaţionist. Au vorbit la acea lansare Dan Berindei, Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, sprijinind această lucrare.

UN VACCIN CONTRA URII

„Este mai important să ne gândim la viitor”

Instituţionalizarea memoriei victimelor Holocaustului este suficientă pentru a schimba

mentalităţi? Un coleg ne descria la un moment dat o experienţă din satul lui natal: acolo, cei mai detestaţi oameni erau negrii, ungurii şi evreii, deşi nimeni nu văzuse vreodată unul.
Despre negri ce să vă spun, dacă ei au răpit României Basarabia şi Bucovina atunci să fie urâţi. Ce pot să înţeleg din chestia asta? Sunt perplex.

Să înţelegeţi cât de adânci sunt prejudecăţile.
Nu cred că se face destul în materie de educaţie. Subliniez acest lucru pentru că istoria regimurilor totalitare ar trebui folosită în şcoli ca un vaccin. Nu avem garanţia că, într-un moment de tulburare sau într-un moment de criză economică, lucrurile nu pot derapa. În fond, oamenii aceştia, supravieţuitorii, se duc. Îi mai avem câţiva ani printre noi şi nu vor mai exista. Documentele rămân. Nu poate fi negat: ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Justiţia va începe să lucreze, deja avem semne că lucrurile se mişcă. Dar, până la urmă, cred că este mai important să ne gândim la viitor decât la trecut. Şi să utilizăm aceste tragedii ca nişte instrumente pedagogice pentru consolidarea democraţiei.

Credeţi că, în prezent, România are anticorpii necesari pentru a rezista unor tentaţii criminale de tipul Holocaustului?
Da, cred acest lucru. Instituţiile statului funcţionează cu sughiţuri şi sincope când e vorba de aşa ceva, dar sunt foarte optimist în ceea ce priveşte tineretul. Tinerii nu mai acceptă clişeele, sunt sătuli de lozinci, de aceleaşi vechi figuri prăfuite care ne-au bătut capul şi pe vremea comunismului, şi după. Nu am îndoieli că din acest punct de vedere stăm pe un teren solid. România e o democraţie, e în UE, e în NATO. Suntem parte a unui sistem şi a unui mod de a gândi. Vă spun sincer, în momentul de faţă sunt mult mai îngrijorat de ceea ce se întâmplă în Ungaria. Din informaţiile mele, Ungaria exportă astăzi antisemitism în România. Ceea ce se întâmplă acolo în materie de extremism de dreapta şi antisemitism e mult mai primejdios decât ceea ce se întâmplă în România. Şi putem să ne uităm şi la alte ţări unde lucrurile sunt înspăimântătoare. Au existat, de exemplu, câteva articole în presa norvegiană, de fapt nişte atacuri violente la adresa Israelului, fără nicio bază.

Poate pentru că firele invizibile ale prejudecăţilor, potenţate de criză economică, pedalează pe conspiraţia evreiască mondială?
Aşa e. Totul se leagă de aceste fire invizibile care mânuiesc prejudecăţile noastre.

Mai e posibil un nou Holocaust?
În Rwanda, am văzut la un moment dat un interviu cu un general canadian, şeful corpului militar ONU, care a rămas traumatizat pe viaţă de experienţa trăită acolo. El povestea că a asistat la următoarea scenă: o fată de 16 ani însărcinată omora cu o macetă o altă fată de 16 ani, tot însărcinată. Dacă într-o ţară că Rwanda 800.000 de oameni pot fi omorâţi cu arme albe, în câteva săptămâni, atunci orice este posibil. Uitaţi-vă ce nenorocire s-a întâmplat în Sudan. Muzeul Holocaustului a fost prima instituţie federală care a alertat autorităţile americane în legătură cu genocidul de acolo. Din păcate, nu cred că învăţăm suficient de repede.

Mesajul final ar trebui să fie acesta: “Holocaustul nu e despre evrei, ci despre ce se poate întâmpla oricui”?
Mesajul final ar fi: Holocaustul este despre încălcarea ultimă a demnităţii umane, despre drepturile omului sau lipsa lor. Şi e important pentru că a afectat un număr îngrozitor de mare de oameni.

Aţi primit reacţii pozitive cu privire la inaugurarea Memorialului Holocaustului de la Bucureşti?
Am primit reacţii extrem de pozitive din presa occidentală. Pentru mine, a fost foarte important să-i văd pe preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu acolo, la inaugurare. Ei în viaţa politică sunt inamici, dar faptul că un astfel de eveniment i-a adus împreună îmi spune ceva despre sănătatea clasei politice din România. E un semn foarte bun.

Chiar şi faptul că această discuţie are loc acum este un semn. Acum 15 ani n-ar fi putut.
Poate ar fi putut avea loc, dar nici dumneavoastră, nici eu nu ne-am fi simţit bine în pielea noastră, din cauza unor presiuni. Lucrurile s-au schimbat.

VOCEA

Cine este Radu Ioanid

Directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaţionale de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington este un om curajos. Pe cartea de vizită a lui Radu Ioanid stau exact acele cuvinte care te trimit la indexul oprobiului publicului românesc. Holocaust este termenul insuficient al unei drame istorice pe care Ioanid a decis la un moment dat să o pescuiască din oceanul uitării.

Fără cercetătorul român, dezbaterea asupra ororilor comise de regimul Antonescu ar fi avut loc, dar ar fi fost, cu siguranţă, mult mai singură şi mai vulnerabilă în faţa negării şi a indiferenţei. Dacă este adevărat că despre ceea ce nu se vorbeşte, nu există, atunci ceea ce a reuşit să facă directorul de la Muzeul Holocaustului se înscrie pe linia acelor evenimente rare şi invizibile ce construiesc speranţe acolo unde, odată, au fost doar ruine.

Aici ar putea fi înşirate acum titlurile academice pe care Ioanid le-a agăţat în CV-ul său. De fapt, ele contează cel mai puţin. Radu Ioanid este vocea normalităţii acolo unde totalitarismele au ridicat castele de ură şi de moarte. Vocea care spune, de peste două decenii, un necrolog onest pentru victimele Holocaustului românesc.

NOTA : Vezi articolul meu „Antonescu mai putin cunoscut„

Acelasi, Solomonar

Ai nostri, de ieri. Si de azi?

 

Scrisoarea lui C.I.C. Bratianu adresata lui Ion Antonescu

(24 septembrie 1942)

 

 

 

Domnule maresal,

Suntem in preajma iernei cu amenintare de foamete si de frig pentru populatia tarii si cu o profunda dezorganizare a vietii economice.

Armata noastra, inglobata in cea germana, se decimeaza pe frontal rusesc, pe cand vecinii nostri isi menajeaza puterile pentru a le avea intacte la sfarsitul razboiului. Armata romana nu mai conteaza ca armata nationala pentru apararea frontierelor tarii. Ea este incadrata in armata germana la peste 1000 km de tara si bagata continuu in primele linii de lupta.

Pentru ce ne impuneti toate aceste sacrificii? Ce vom avea la sfarsitul razboiului? Ce asigurari puteti avea ca Germania ne va reda Ardealul, pe care l-a dat ungurilor prin arbitrajul de la Viena? Pana azi se pare ca ea pregateste autonomia intregului Ardeal, daca ungurii nu-l vor cuceri.

In ce situatie vom fi si in cazul in care Germania nu va castiga razboiul, de vreme ce nu s-a menajat nimic pentru a ne invrajbi cu Anglia si statele Unite?

Razboiul cu Rusia, care dupa propaganda germana trebuia sa se termine la sfarsitul anului 1941, apoi la sfarsitul anului 1942, se va prelungi si in anul 1943.

V-am prevenit in mai multe randuri in anul 1941 si 1942 ca Romania nu trebuie sa-si trimita trupele sale in interiorul Rusiei, fara a-si pune in pericol chiar existenta sa – ca ea este amenintata sa fie strivita in conflictul armat a doua mari puteri, si ca pe de alta parte situatia ei economica devine din zi in zi mai critica. V-am sfatuit mai tarziu sa retrageti in interiorul tarii trupele noastre de pe Nistru si sa le rezervati pentru apararea noastra in contra ungurilor si bulgarilor.

In loc a asculta apelurile ce v-am facut ati trimis aproape toata armata noastra in interiorul Rusiei. Pentru a nu ajunge la o prabusire completa a tarii, al carei conducator sunteti, trebuie sa urmati exemplul Finlandei care a oprit trupele sale in apropierea frontierelor, sau al Ungariei, care nu le sacrifica pentru a distruge bolsevismul, ci vrea sa le aiba intacte pentru momentul final, cand cel ce va fi mai putin uzat va culege roadele razboiului, pentru care altii – ca noi – au facut sacrificii peste masura de mari.

Primiti, va rog domnule Maresal, asigurarea simtamintelor mele de inalta consideratiune.

                                         C.I. BRATIANU

Arhiva Istorica Centrala; fond Presedentia Consiliului de Ministri,      Cabinet I. Antonescu, dosar 61/1940, f.. 76.     

 

 

 

 

Scrisoarea de raspuns a maresalului Ion Antonescu adresata lui C.I.C. Bratianu

(29 octombrie 1942)

 

 

                      Domnule Bratianu,

 

Am lasat fara raspuns scrisorile dumneavoastra anterioare.

Am facut-o din intelepciune, fiindca urmaream unirea si nu vrajba.

Puteam sa va raspund, aducand la bara justitiei pe toti vinovatii de catastrofa morala si politica a tarii, printre care sunteti, in primul rand, si d-stra.

Natia o doreste si o asteapta de la mine.

Nu am facut-o, totusi, fiindca nu am voit sa atat si mai mult spiritele si, mai ales, nu am voit sa dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii nostri.

Am lasat ziua acestor rafuieli pentru mai tarziu.

Abuzati insa de rabdarea, de tacerea si de intelepciunea mea si, rand pe rand, in scurte intervale de timp, imi trimiteti, cand d-stra cand dl. Maniu avertismente, sfaturi si acuzatiuni.

In virtutea carui drept?

Ce reprezentati in aceasta tara, d-v(oa)stra toti fostii oameni politici, inafara de interesele d-stra egoiste si un trecut politic total compromis si dureros?

Uitati, domnule Batianu, ca eu sunt omul muncii mele si martirul greselilor acelora care au primit in 1918 Romania Mare si au adus-o, dupa 22 de ani de conducere, in prapastia de unde am luat-o eu in 1940, pe cand d-stra sunteti unul din profitorii si daramatorii unei mosteniri mari.

In mai putin de un sfert de secol, fiecare in parte si toti la un loc, ati prabusit lupta, sacrificiile si suferintele duse si indurate 20 de secole de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politica.

Orice aparare incercati si orice diversiune faceti d-stra, conducatorii politici de ieri, purtati pe umeri aceasta raspundere.

D-stra liberalii, mai mult ca altii, fiindca si din opozitie, si de la guvern, prin actiunea d-stra de dirijare si de indrumare a vietii noastre politice, economice, morale si spirituale, exercitata direct si indirect, de pe bancile ministeriale, din birourile bancilor si din culisele politice, ati dus tara la catastrofa din 1940.

Stati fata in fata cu constiinta d-stra, depanati cu corectitudine, pas cu pas, atat actele d-stra, cat si pe cele ale acelora cu care, rand pe rand, v-ati intovarasit si v-ati acuzat, in fata natiei dezolate, scandalizate si inmarmurite; rasfoiti toata colectia ziarelor din ultimii 40 de ani, incepand cu “Universul” si terminand cu “Viitorul” si cu ziarele jidovesti pe care se sprijinea nationalistul domn Maniu si va reamintiti: cine sunteti d-stra si d-lui; cate pacate ati facut; cum v-ati calificat singuri si cum v-a calificat natia; cate raspunderi aveti.

Pentru a va usura munca, va reamintesc, d-le Bratianu, ca impreuna cu dl. Maniu, v-ati acuzat public si zilnic in presa, in intruniri, in parlament de: “incapacitate”, “talharii”, “falsificari” si “furturi de urne” in alegeri; demonstratii ridicule, cu plata “si pe socoteala statului”; “traficarile de influenta” practicate de partizanii, deputatii, ministrii si presedintii corpurilor d-stra legiuitoare; “scandalurile cu contingentarile”, cu “graul britanic”, modul cum ati facut reforma agrara si cum “ati profitat de ea”; risipa avutului public; “concesionarile numeroase ale bunurilor statului”; “demagogie”; incorectitudine civica provocata de faptul ca atunci cand erati in opozitie dirijati ocult statul, in profitul intereselor d-stra si ale jidanilor din ale caror consilii de administratie – mari si mici – faceati parte, iar pe fotoliile ministeriale incurajati si favorizati, acopereati si musamalizati afacerile lor cu ale d-stra, in detrimentul statului.

Adaugati, la acest bogat si concludent stat de serviciu al partizanilor si al adversarilor d-stra de ieri, cu care – ca intotdeauna va gasiti in opozitie – sunteti azi prieteni:

–               cazurile, pe care natia le tine numai in adormire, ale domnilor Tatarascu, Barsan, Boila, Aristide Blank si afacerea Skoda;

–               ruinarea poporului, prin dobanzile oneroase care au prabusit economiile, avutul si munca tuturor, de la taran la marele proprietar, de la micul pana la marele negustor roman;

–               imprumuturile externe, oneroase si umilitoare;

–               introducerea controlului strain la Banca Nationala si Caile Ferate, comisioanele scandaloase, etc etc si veti avea, domnule Bratianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am platit atat de scump si pe care natia intreaga o are permanent in fata ochilor.

Totusi, d-le Bratianu, cu totii credeti ca toate acestea au fost uitate si, cu perfidia politicianista de alta data – de totdeauna – atat de bine cunoscuta, va asezati cu cinism pe acest trecut si – de la cel dintai dintre d-stra, pana la cel din urma – incercati sa acuzati si sa sabotati, pe sub mana, opera de indreptare si consolidare la care s-a antrenat toata natia si sa taiati elanul unui om care nu a avut, nu are si nu va avea nici mosii, nici vii, nici pivniti de desfacere, nici bani depusi, nici industrii, nici consilii de administratie, nici safeuri, in tara si strainatate, nici cupoane de taiat, nici timp de pierdut la club si care nu si-a pricopsit nici cumnatii, nici nepotii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.

Chiar daca am gresit, gresesc sau voi gresi, nu pot fi acuzat, domnule Bratianu, de nici unul dintre dvs. care, fiti incredintati, sunteti infierati si pusi chiar de generatie actuala pe banca acuzatilor.

Daca va fi sa fiu adus si eu pe aceasta banca, pentru ca fac tot ceea ce un om putea sa faca, nu numai pentru a salva un neam de la dezunire si de la prabusire, dar si pentru a-l intregi si a-i asigura o viata noua, in onoare si in munca, atunci in nici un caz nu veti fi d-voastra acuzatorii si, in nici un caz nu voi fi pus alaturi de d-stra si acuzat de aceleasi greseli ca d-stra.

Fac aceasta afirmare nu pentru ca ma simt vinovat cu ceva fata de tara, dar pentru ca stiu ce au suferit, din antichitate si pana azi, de la Socrate si Demostene pana la Clemenceau, atatia nenumarati – mici si mari – oameni care si-au servit poporul cu credinta, cu devotement si cu folos si, mai ales, pentru ca nu au uitat ca la Iasi, in tragica primavara din 1918, si chiar la Bucuresti, dupa Unire, s-a cerut trimiterea in judecata si chiar condamnarea fratelui d-stra, atat pentru ca facuse razboiul, cat si pentru desmatul creeat de nepriceperea d-stra a tuturor, chiar de catre aceea care cerusera intrarea in lupta; care il acuzasera in 1914-15 de lunga si desmatata perioada de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea in razboi si care, ca culme a cinismului lor, erau ei insisi vinovati de modul cum fusese administrate si ruinata tara.

Eu si multi altii inca in viata nu am uitat ridicolul acestei indrasneli pe care istoria l-a inregistrat.

Oricum ar fi insa eu nu voi putea fi acuzat de d-stra si nici pus pe aceeasi banca cu d-stra, pentru ca nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei si nici seful unei bande de corbi odiosi, care au ajuns la conducere prin “minciuna”, “promisiuni”, “furt de urne” sau prin “sprijin ocult Masonic si iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest si de vointa unanima a unei natii care, pentru a se salva, a facu apel la mine, iar nu la d-stra sau la dl. Maniu si nici la domnii care stau in jurul d-voastra si cu care ati facut si faceti sistem.

Niciodata, pentru a fi salvata, natiunea, armata si corpurile constituite nu au indicat numele d-stra sau al d-lui Maniu, in ultimii ani ai tragicei guvernari, care s-a sfarsit la 6 septembrie 1940.

D-stra v-ati strecurat si v-ati alaturat acestei multimi, cu discretia impusa de instinctul raspunderii pe care o aveati si a dorintei legitime de a va salva si nu ati facut nici un gest pentru a va valorifica drepturile la conducere, cand aceasta multime spulbera un regim care era de fapt al d-stra si cand aclama un om nou, care eram eu.

……………………………

Cand am intrat in razboi, cu prudenta caracteristica a politicienilor valorosi, nu v-ati manifestat nici pentru, nici contra.

Dupa ce am reluat Basarabia si Bucovina, v-ati grabit sa-mi cereti, si d-stra si domnul Maniu, sa ma opresc la Nistru.

V-am aratat consideratiunile militare, politice, economice si morale pentru care nu puteam sa o fac si v-am invitat, pentru a treia oara, sa luati conducerea, raspunderea si riscurile unei asemenea actiuni.

Bineinteles, ati refuzat.

Dupa omorurile de la Jilava si imediat dupa rebeliune, mi-ati trimis memorii prin care imi aratati situatia si imi dadeati noi sfaturi.

V-am oferit sa luati conducerea si sa faceti cum credeti ca esta mai bine.

Si unul si altul v-ati scuturat.

Luandu-va dupa cativa ofiteri, fara prestigiu militar, care au deraiat de pe linia principiilor sanatoase strategice, morale si politice, pe care poate ca nici nu le-au avut vreodata, mi-ati cerut sa retrag armata din Rusia si m-ati indemnat sa ma “aranjez” cu Anglia si cu America.

Ar fi o greseala si o felonie, iar greselile si feloniile se platesc scump.

Suntem la peste 1500 de km de tara, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la usa, depozitele sunt ale germanilor, caile ferate sunt in mana lor, aviatia are forta de distrugere pe care ar trebui sa o cunoasteti.

Retragerea fortelor din situatia lor actuala ar insemna parasirea frontului.

Exact ceea ce au facut rusii in Moldova in 1917-1918.

Va intrebati ce s-ar intampla daca germanii ar face cu noi astazi, in caz de parasirea frontului, ceea ce am facut noi, atunci, cu rusii?

Va dati seama ce s-ar alege de armata noastra, de disciplina noastra, de soldatii si caii nostri, de tunurile noastre, daca am incerca, in conditiile aratate mai sus, sa parasim frontul fara asemntimentul Comandamentului german?

Situatia aceasta, a oamenilor care la cea dintai greutate se descurajeaza ar denota usurinta, totala nepricepere militara si prostie.

Solutia ar fi si criminala, domnule Bratianu, fiindca nu s-ar prabusi numai armata, s-ar prabusi insasi tara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat si am ajunge in situatia Serbiei si Greciei.

Poftiti, domnule Bratianu, va ofer din nou conducerea statului si a guvernului.

Retrageti d-voastra armata si “aranjati-va” cu Anglia.

Numai ca trebuie sa intreb armata si poporul.

Sunt gata sa le pun aceasta intrebare, deschis si categoric, daca si d-stra sunteti gata sa va luati raspunderea.

A ma fi “oprit la Nistru” si a “retrageti astazi fortele din Rusia” insemneaza, pentru un om care mai poate inca judeca, a anihila dintr-o data totul, toate sacrificiile facute de la trecerea Prutului, actiune in contra careia nu v-ati pronuntat public; insemneaza a ne dezonora pentru vecie ca popor; insemneaza a creea tarii, in cazul victoriei germane, conditii dezastruoase, fara a ne asigura, in cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptam si avem datoria sacra sa luptam, nici granitele care vor voi sa ni le mai lase rusii, nici libertatile noastre si nici macar viata familiilor si copiilor nostri; in sfarsit, insemneaza, din cauza nestabilitatii si a feloniei pe care ma sfatuiti sa o practic – si aceasta este cea mai mare crima – a asigura tarii in viitoarea comunitate europeana o pozitie morala care ii va ridica drepturile idelaurilor sale si ar putea sa-i fie chiar fatala.

Gestul pe care mi-l cereti sa-l fac, domnule Bratianu, va face din neamul romanesc o victima a tuturor, fiindca concomitent cu dezorganizarea, prabusirea si distrugerea armatei, ar incepe instaurarea anarhiei in tara.

Comunistii, legionarii, jidanii, ungurii, sasii ar incepe agitatiile, lupta, distrugerea ordinei, a linistei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitura de picior unui neam care cu adevarat ar merita calificativul de netrebnic.

Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.

Iata, domnule Bratianu, la ce ar da nastere gestul pe care mi-l cereti sa-l fac.

Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare si al unui om de stat, nu numai inconstient, dar nebun.

Conducatorul nefericit al Frantei – si mai nefericite de azi – a declarat, intr-o recenta chemare la realitate a unui popor care a cazut si el victima josnica a unei guvernari venale, iudeo-democratice si masonice, ca are convingerea ca daca “Germania ar fi infranta, Sovietele ar impune maine legea in Europa si s-ar termina astfel cu independenta si patriotismul natiunilor”.

Am avut si am aceeasi convingere.

Raman la aceasta convingere, fiindca noi, mai curand ca altii, mai total ca altii, vom fi zdrobiti:

–               pentru ca suntem punte intre slavi si zagazul care le sta de secole in calea expansiunii lor, catre vestul si sud-vestul Europei;

–               pentru ca avem bogatiile pe care le avem; si

–               pentru ca vom fi trambulina salturilor lor viitoare.

Tragand invataminte din trecut, cunoscand tendintele slave, plecand de la consideratiunile facute mai sus si indrumat de instinctual de conservare si de logica bunului simt, nu puteam, domnule Bratianu, un conducator responsabil sa ma “opresc la Nistru” si nici nu pot “sa retrag armata din Rusia”.

Ar fi o prostie din partea mea.

Este cu neputinta sa o faca cineva si ar fi si o greseala ireparabila pe care nu eu si d-voastra, ci neamul ar plati-o scump.

Maresalul Petain, intr-una din valoroasele sale cuvantari, a dat speculatorilor situatiunilor grele lectia care care li se cuvenea si care a fost aplaudata de toti oamenii cu constiinta clara si nepatata.

Raspunzand unor critici ale actiunii sale, el a spus: “Cand Franta este in neorocire, nu mai este loc pentru minciuni si himere.”

Nici la noi, domnule Bratianu, nu mai este loc pentru “minciuni si himere” si mai ales nu mai putem sa ne platim luxul de a face si prostii.

V-am raspuns, d-le Bratianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea d-stra din 24 septembrie, dar si la cele anterioare.

Este raspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns  si care este constient de greutatile si pericolele ceasului de fata, precum si de raspunderile lui.

V-am raspuns, cum v-am raspuns, fiindca nu ati inteles nici tinuta si nici intelepciunea cu care am voit sa trec atat peste greselile trecutului cat si peste marii vinovati din ele.

Ca oamenii cei mai lipsiti de pacat, uitand marile si numeroasele greseli politice care s-au comis sub sefia d-stra, continuand a considera comunitatea romaneasca ca pe o turma de sclavi pe care – impreuna cu celelalte organizatii politice, cu firma nationalista, insa in acord cu oculta iudeo-masonica, ati dezorganizat-o, ati demoralizat-o, ati exasperat-o si, in cele din urma, din neputinta, ati dus-o, mana in mana cu trinitatea Tatarascu-Urdareanu-Lupeasca la catastrofa din 1940 si la rebeliunea din 1941, indrazniti astazi, cand s-a pus regula in tara si viata nimanui nu mai este in pericol, sa ridicati capul, de dupa saltarele consiliilor de administratie, ale industriilor si ale multiplelor afaceri, pentru a ma acuza.

Ei bine, domnule Bratianu, cand cineva a fost seful unui partid care, de la mare la mic, de la primaria din sat pana la cabinetul ministrilor, are raspunderea destrabalarii, a dezmatului moral, a iudeo-masonizarii tarii, a venalitatii, a compromiterii viitorului neamului si a catastrofei granitelor, nu mai are calitatea sa vorbeasca in numele comunitatii romanesti, sa dea sfaturi de conducere altora si mai ales sa-i acuze ca lucrurile nu merg cum trebuie.

                      Maresal Antonescu

 

 

Arhiva Istorica Centrala; fond Presedentia Consiliului de         Ministri, Cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221

 

Solomonar

Antonescu mai putin cunoscut!

            Nascut la 2/14 iunie 1882, la Pitesti, intr-o familie de militari, Ion Antonescu este absolventul (1913) Scolii Superioare de Razboi. In perioada 12 noiembrie-5 decembrie 1916 indeplineste functia de sef al Biroului Operatii la Grupul de armate Prezan, iar in perioada 5 decembrie 1916-1 aprilie 1918 este sef al Biroului Operatii la Marele Cartier General Roman.

            In perioada 28 decembrie 1937-29 mai 1938- ministru al apararii nationale, iar in 12 iulie 1949 demisioneaza din armata, pentru ca la 5 septembrie 1940 sa fie investit cu puteri depline pentru a forma Guvernul Romaniei: “Investim pe d-l. General Ion Antonescu, presedintele Consiliului de Ministri, cu depline puteri pentru conducerea Statului Roman” (Carol al II-lea, 5 sept. 1940, Art. 1)

            Ion Antonescu ajunge sef al statului intr-o perioada grea din punct de vedere al partidelor politice de dreapta; conducerea tarii facuse greseli grave, iar pe plan militar se facuse atat de putin incat, in prag de razboi, Romania era practice neinarmata. Pentru a-si salva tronul, Carol al II-lea a inceput sa formeze un guvern de coalitie, autoritar, ordonand generalului Antonescu sa faca acest lucru. “Garda de Fier” (condusa de Horia Sima) a incercat (3-4 sept. 1940) sa dea o lovitura de stat, mizand pe ajutorul german.

            Devenit conducatorul statului roman, grl. Antonescu a lansat, incepand cu 6 septembrie, o multime de proclamatii si apeluri: “[…]sa ne luam solemn angajamentul ca de azi ne unim in munca si in fratie, in gandire si in simtire, in dreptate si in lege, in disciplina si cumpatare, in ordine si in credinta, pentru ca prin munca sa ne intarim, sa prosperam si sa fim gata.”

            Fire autoritara, Antonescu nu voia sa lege angajamente si colaborari cu parteneri politici, singura forta politica importanta ce i se oferea fiind legionarii. Cu toate astea, la 14 septembrie 1940, odata cu constituirea unui nou guvern (Internele si Externele sunt incredintate legionarilor), un decret regal proclama Romania “stat national-legionar”.

            In aceasta dualitate a puterii (Sima-Antonescu) a inceput anevoiosul razboi epistolar; Antonescu ii scria lui Sima in 16 oct. 1949 ca legionarii erau vinovati de haosul din tara. Politia legionara facea arestari, perchezitiona, chiar jefuia, adancind climatul de haos si insecuritate.

            In acest timp, Romania trebuia sa isi defineasca optiunile de politica externa, neputand ramane neutra fie si numai pentru ca, la fel ca si Polonia (de acum sfasiata intre Germania si URSS) era situata la granita celor doua mari puteri, asadar nu avea de ales. Antonescu ii spune lui Mussolini, intr-o vizita in Italia, ca abuzurile comise de unguri in partea ocupata a Transilvaniei erau “un act de ofensa adus Axei prin faptul ca ungurii, a doua zi dupa arbitraj, au rupt acest angajament”. Intalnirea ulterioara cu Hitler a fost mult mai reusita, intre cei doi sefi de stat stabilindu-se un raport personal, intemeiat pe incredere si stima reciproca. Alianta cu Germania nu s-a facut intamplator- Antonescu vedea in Germania singura forta capabila a forta mana Ungariei sa puna capat supliciilor din Transilvania. In octombie 1940 incepe sosirea primelor unitati ale Wehrmachtului in Romania. Totodata, Hitler s-a anagajat sa ofere armament modern armatei romane.

            In acest timp, pe plan extern, ministrul de externe al Romaniei, Mihai Antonescu, convins fiind ca Germania va pierde razboiul, a discutat cu ambasadorul Italiei propunandu-i acestuia o interventie pe langa Mussolini pentru a gasi o solutie prin care Romania si Italia sa poata iesi din razboi, problema ramasa nerezolvata.

            Operatiunea germana in sud (zona in care rusii aveau comasate trupe numeroase) il determina pe Hitler sa ii ceara lui Antonescu ca armata romana sa-si continue operatiunile intre Bug si Nipru (zona Krivoi Rog- Nicopol).

            In iunie 1941, grl. Antonescu pleaca pe frontul din Moldova  in calitate de “comandant de capetenie al armatei romane”. In data de 22 iunie 1941, la ora 03:30 incepe aplicarea “planului Barbarosa” (intre Marea Baltica si Marea Neagra). Trupele romane actioneaza conform proclamatiei adresate de Antonescu catre armata: “Ostasi, va ordon: treceti Prutul. Zdrobiti vrajmasii din rasarit si miazazi si miazanoapte. Dezrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii vostri cotropiti […]”, ceea ce va duce la eliberarea intregii Basarabii si a Bucovinei de Nord.

            La 39 iulie 1941, Antonescu aproba (la solicitarea lui Hitler) ca trupele romane sa depaseasca Nistrul, asigurandu-l pe Fuhrer ca “voi merge pana la capat in actiunea ce am pornit spre rasarit”. Aramat romana a fost folosita pe aripa dreapta a acestui front, orientandu-se pe cucerirea Odessei (important port la Marea Neagra) care, desi pricinuind mari pierderi armatei romane (rezista pana la 16 octombrie) a fost cucerita, insemnand un mare succes pentru trupele romanesti.

            Un fragment al scrisorii lui C.I.C. Bratianu adresata lui Ion Antonescu (24 septembrie 1942) arata astfel:

            “Armata noastra, inglobata in cea germana, se decimeaza pe frontal rusesc, pe cand vecinii nostri isi menajeaza puterile pentru a le avea intacte la sfarsitul razboiului. Armata romana nu mai conteaza ca armata nationala pentru apararea frontierelor tarii. Ea sta incadrata in armata germana la peste 1000 de km de tara si bagata continuu in primele linii de lupta.

            Pentru ce ne impuneti toate aceste sacrificii? Ce vom avea la sfarsitul razboiului? Ce asigurari puteti avea ca Germania ne va reda Ardealul, pe care l-a dat ungurilor prin arbitrajul de la Viena? Pana azi se pare ca ea pregateste autonomia intregului Ardeal, daca ungurii nu-l vor cuceri.”

            Antonescu isi justifica actiunile in acest mod:

                                                            “(29 octombrie 1942)

                                                            Domnule Bratianu,

            Am lasat fara raspuns scrisorile dumneavostra anterioare.

            Am facut-o din intelepciune, fiindca urmaresc unirea, si nu vrajba.

            Puteam sa va raspund, aducand la bara justitiei, pe toti vinovatii de catastrofa morala si politica a tarii, printre care sunteti, in primul rand, si dvs.

            Natia o doreste si o asteapta de la mine.

            …

            Uitati, d-le Bratianu, ca eu sunt omul muncii mele si martirul greselilor acelora care au primit in 1918 Romania Mare si au dus-o, dupa 22 de ani de conducere, in prapastia de unde am luat-o eu in 1940, pe cand dvs sunteti unul din profitorii si daramatorii unei mosteniri mari.

            …

            D-voastra liberalii, mai mult ca altii, fiindca si din opozitie si de la guvern, prin actiunea d-voastra de dirijare si de indrumare a vietii noastre politice, economice, morale si spirituale, exercitata direct si indirect, de pe bancile ministeriale, din birourile bancilor si din culisele politice, ati adus tara in catastrofa din 1940.

            …

            Suntem la peste 1500 de km de tara, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la usa, depozitele sunt ale germanilor, caile ferate sunt in mana lor, aviatia are forta de distrugere pe care ar trebui sa o cunoasteti.

            Retragerea fortelor din situatia lor actuala ar insemna parasirea frontului.

            Exact ceea ce au facut rusii in Moldova in 1917-1918.

            Va intrebati ce s-ar intampla cu noi daca germanii ar face cu noi astazi, in caz de parasire a frontului, ceea ce am facut noi, atunci, cu rusii?

            Va dati seama ce s-ar alege de armata noastra, de disciplina noastra,, de soldatii si caii nostri, de tunurile noastre, daca am incerca, in conditiile aratate mai sus, sa parasim frontal fara asentimentul Comandamentului german?

            Situatia aceasta, a oamenilor care la cea dintai greutate se descurajeaza, ar denota usurinta, totala nepricepere militara si prostie.

            Solutia ar fi si criminala, domnule Bratianu, fiindca nu s-ar prabusi numai armata, s-ar prabusi insasi tara, deoarece germanii ar ocupa-o imediat si am ajunge in situati Serbiei si Greciei.

            …

            A ma fi “oprit la Nistru” si a “retrage astazi fortele din Rusia” insemneaza, pentru un om care mai poate judeca inca, a anihila dintr-odata totul, toate sacrificiile facute de la trecerea Prutului, actiune in contra careia nu v-ati pronuntat public; inseamna a ne dezonora pentru vecie ca popor; inseamna a creea tarii, in cazul victoriei germane, conditii dezastruoase, fara a ne asigura, in cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptam si avem datoria sacra sa luptam, nici granitele care vor voi sa ni le mai lase rusii, nici libertatile noastre si nici macar viata familiilor si a copiilor nostri; in sfarsit, insemneaza, din cauza instabilitatii si a feloniei pe care ma sfatuiti sa o practic- si aceasta este cea mai mare crima- a asigura tarii in viitoarea comunitate europeana o pozitie morala care ii va ridica drepturile idealurilor sale si ar putea sa-i fie chiar fatala.

            Gestul pe care mi-l cereti sa-l fac, domnule Bratianu, va face din neamul romanesc o victima a tuturor, fiindca concomitent cu dezorganizarea si distrugerea armatei, ar incepe instaurarea anarhiei in tara.

            Comunistii, legionarii, jidanii, ungurii, sasii ar incepe agitatiile, lupta, distrugerea ordinei, a linistei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitura de picior unui neam care cu adevarat ar merita calificativul de netrebnic.

            Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.

            Iata, domnule Bratianu, la ce ar da nastere gestul pe care mi-l cereti sa-l fac.

            Ar fi gestul nefericit al unui stat lipsit de onoare si al unui om de stat, nu numai inconstient, dar nebun.

            …

            Ei bine, domnule Bratianu, cand cineva a fost seful unui partid care, de la mare la mic, de la primaria din sat pana la cabinetul ministrilor, are raspunderea destrabalarii administrative, dezmatului moral, a iudeo-masonizarii tarii, a venalitatii, a compromiterii viitorului neamului si a catastrofei granitelor, nu mai are calitatea sa vorbeasca in numele comunitatii romanesti, sa dea sfaturi de conducere altora si mai ales sa-i acuze ca lucrurile nu merg cum trebuie.

                                                            Maresalul Antonescu”

            A fost Antonescu un dictator fascist? In opinia lui Florin Constantiniu, dictatura lui Antonescu nu a cunoscut formele aberante de represiune din cel de-al Treilea Reich. Absenta partidului fascist unic inlatura caracterizarea regimului sau ca fascist. Dictatura lui Antonescu nu a cunoscut formele aberante din URSS si Germania. In anii 1940-1944 au fost anchetate, arestate, condamnate sub acuzatia de activitate politica 10.566 de personae, dintre care 5.436 au fost comunisti sau afiliatii lor. Au fost pronuntate 313 condamnari la moarte, insa numai 72 de sentinte au fost executate. De retinut ca NU au fost executati comunistii care actionau ca agenti ai URSS, savarsind acte de sabotaj si spionaj.

            Cu privire la problema evreiasca din Romania, afirmatia lui Antonescu cum ca evreii din Muntenia si Moldova traiesc datorita lui este un adevar partial cercetat.

            Motivul acestei hotarari de a nu deporta evreii in Polonia cum si alte hotarari luate de maresalul Antonescu sunt umbrite de o cercetare istorica incompleta, deseori bazata pe criterii politice si de interese de moment si nu pe o cercetare ampla bazata pe documente si marturii care exista din abundenta in arhivele serviciilor secrete romane si arhivele de stat, precum si arhivele din alte carti (Gh. Buzatu, “Romania in arhivele Kremlinului”).

            Totusi, responsabilitatea lui Antonescu este zdrobitoare in ceea ce priveste moartea evreilor din Bucovina si Basarabia, moartea deportatilor din Transnistria. De mentionat faptul ca raspunderea nu cade exclusiv asupra personalitatii maresalului Antonescu, avand in vedere situatia existenta la acea ora in intreaga Europa, mai ales in Germania, aliata Romaniei. Evreii din Romania ii datoreaza lui Antonescu atat viata cat si, din nefericire, moartea.

            In privinta legislatiei dure antievreiesti, Antonescu afirma: “Jidanii sunt vinovati in mare parte de nenorocirile care s-au abatut asupra acestei tari, afirmand de asemenea ca “nu toti evreii sunt la fel”, ceea ce se va reflecta in politica lui antisemita, mai ales in privinta exceptiilor facute in cadrul legislatiei anti-semite in special in favoarea evreilor care-si dobandisera cetatenia in urma Razboiului de Independenta din 1877, a ranitilor si decoratilor din primul Razboi Mondial si a familiilor lor.

            Etichetarea maresalului Antonescu ca si “erou national” sau “criminal de razboi” este pripita, bazandu-se pe insuficiente materiale de arhiva, a caror studiere necesita un timp mai indelungat si o echidistanta profesionala.

            “Neamul evreiesc a supt, a saracit, a speculat si oprit dezvoltarea neamului romanesc timp de cateva secole; nevoia de a ne scapa de aceasta plaga a romanismului este de nediscutat.”- aceste afirmatii facute de catre maresalul Antonescu exista in cartea “Evreii sub regimul Antonescu”, de Radu Ioanid. Fraza este selectata INCOMPLET si, intr-o masura, deviaza parerea cititorului pe o pista incorecta. Citatul dupa Antonescu face parte din Ordinul Directiei generale de Politie nr. 131 din 5 iulie 1941, ordin dat de catre Antonescu in urma pogromului din vara anului 1941 de la iasi, semnat de catre directorul general al politiei staului, d-l general de divizie Em. Leoveanu, pe care il voi reda in intregime in cele ce urmeaza:

                                                “Ordin circular

                                    D-lor chestori si sefi de politie

            Avem onoarea a va inainta mai jos, in copie, ordinal Ordinul Directiei generale de Politie nr. 131 din 5 iulie 1941, cabinetul rugandu-va sa binevoiti a lua la cunostinta si a dispune masuri de executare si de control cunoscand ca orice abatere sau caz intamplat pe teritoriul Dvs. va atrage raspunderea personala a sefului autoritatii politienesti.

            COPIE:

            Domnule Ministru de Interne cu ordinul nr.4916 din 4 iulie a.c. strict secret, arata ca Dl. General Antonescu, conducatorul statului, luand cunostinta de cele intamplate la Iasi in zilele de 28 VI. a.c., a dat ordinul urmator:

            “Dezordinele intamplate acum cateva zile la Iasi au pus armata si autoritatile intr`o lumina cu totul nefavorabila, cu ocazia evacuarei Basarabiei, a fost pentru armata o adevarata rusine ca s`a lasat insultata si atacata de evrei si comunisti, fara a reactiona. Rusinea este si mai mare cand soldatii din proprie initiativa si de multe ori, numai in scopul de a jefui sau maltrata, ataca populatia evreiasca si omoari la intamplare, astfel cum a fost cazul la Iasi.

            Neamul evreiesc, a supt, a saracit, a speculat si oprit dezvoltarea neamului romanesc timp de cateva secole; nevoia de a ne scapa de aceasta plaga a romanismului este de nediscutat, DAR numai Guvernul are dreptul de a lua masurile necesare. Aceste masuri se afla in curs de aplicare si ele vor fi continuate dupa normele ce voiu hotari. Nu este admisibil ca fiecare cetatean sau fiecare soldat sa-si asume rolul de a solutiona problema evreiasca prin jafuri si masacre.      

            Prin asemenea procedee, aratam lumii ca suntem un popor nedisciplinat si necivilizat si punem autoritatea si prestigiul Statului Roman intr`o lumina cu totul neplacuta. Opresc dar, cu desavarsire, orice actiune pornita din initiativa individuala si fac raspunzatoare autoritatile militare si civile de executarea intocmai a acestui ordin.

            Crime de asemenea natura, constituiesc o pata rusinoasa pentru neamul intreg  si ele sunt platite mai tarziu de catre alte generatii de cat aceia care le-au comis. Cei ce se vor abate ori s`au abatut dela  ordinul de mai sus, vor fi dati in judecata si li se vor aplica sanctiunile cele mai severe, prevazute de lege.”

            Acest ordin va fi adus la cunostinta tuturor unitatilor politienesti in subordine, raportand de executare.

            DIRECTORUL GENERAL AL POLITIEI STATULUI

            General de Divizie Em. Leoveanu

            L.S.

 

            Pentru conformitate:

Ss indescifrabil”

(pastrat in Arhivele SRI)

 

Bilbiografie selectiva:

1.                  Iosif Constantin Dragan, “Istoria Romaniei”, Edit. Europa Nova, Buc., 1994;

2.                  Folrin Constantiniu, “O istorie sincera a poporului roman”, Edit. Univers Enciclopedic, Buc. 1997;

3.                  Arhiva Istorica Centrala, fond Presedentia Consiliului de Ministri, Cabinet I. Antonescu, dosar 61/1940, f. 76;

4.                  Arhiva Istorica Centrala, fond Presedentia Consiliului de Ministri, cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221.

Solomonar