Chairete, enikesamen!
Vestea adusa la Atena de Philippides, solul lui Miltiades, dupa victoria de la Maraton (490 BC). Alergase 42 de kilometri si, rostind-o, a cazut si a murit. Maraton a ramas ca nume al probei de atletism care consta in alergarea pe o distanta de cca. 42 de km.
Straine ce treci pe aici, te du si vesteste la Sparta: Morti noi zacem dupa ce legiunilor ei ne-am supus
O xein`, anghellein lakedaimoniois hoti tede keimetha tois keinon rhemasi peithomenoi
Epitaf scris de Simonide din Ceos (556-467 BC) si sapat in stanca de la Termopile spre amintirea celor 300 de spartani de sub comanda regelui Leonidas, morti pana la unul pentru a intarzia cat mai mult cu putinta inaintarea enormei armate a persilor lui Xerxes (480 BC). Termopile este o trecatoare ingusta la sud de muntele Oeta, care deschidea drumul spre Grecia centrala. Pe acolo, dupa nimicirea detasamentului spartan, a trecut „uriasul stol de pasari invesmantate in sumbru azur” de care vorbeste Eschil in „Persii”. Vor fi infranti curand gratie geniului si darzeniei atenianului Temistocle, in batalia navala din golful de langa Salamina.
Marea! Se vede marea!
Thalassa! Thalassa!
Strigatul de bucurie al grecilor cand, dupa lungi peregrinari si primejdii prin Asia, au revazut marea (Xenofon, “Anabasis”. IV, 8). “Anabasis” ( “Expeditia in Asia”, textual: “Drum dinspre mare in susul pamantului”, “Urcarea”) este naratiunea expeditiei celor 10 000 de mercenari greci comandati de Xenofon (430-355 BC), pentru a lupta alaturi de Cyrus cel tanar impotriva lui Artaxerxes al II-lea, amandoi pretendenti la tronul Persiei (401 BC). Armata lui Cyrus a castigat lupta de la Cunaxa, langa Eufrat, dar Cyrus si-a pierdut atunci viata. “Anabasis” este povestirea retragerii unei parti din armata greaca de pe cursul inferior al Tigrului pana la Pontul Euxin (Marea Neagra), sub comanda lui Xenofon, o retragere care a durat 16 luni (401-400), istovitoare si primejdioasa, ramasa celebra in analele militare. Ajunsi la mare s-au simtit ca acasa si ajunsi la liman, astfel ca au strigat “Marea! Se vede marea!”, s-au imbratisat si au plans. Mai era insa mult de mers, prin muntii Colhidei, pana sa se poata imbarca pentru a se intoarce in Grecia.
Macedonia nu te incape!
Makedonia s`u chorei!
Vorba vadit apocrifa atribuita de Plutarh (in “Alexandru”, 6) regelui Filip al Macedoniei si adresata fiului sau Alexandru, care avea sa fie Alexandru cel Mare: “Baiatul meu, cauta-ti un regat vrednic de tine! Macedonia nu te incape!” Cuvintele acestea, de nimeni rostite la vremea lor, s-au dovedit, dupa evenimente, adevarate: Alexandru si-a croit nu un regat, ci un urias imperiu euro-afro-asiatic care se intindea pana la Indus.
M-as lua la intrecere, dar numai cu regi
Agonisoimen an, ei basileis emmellon hexein antagonistas
Potrivit lui Plutarh, semetul raspuns al lui Alexandru cel Mare cand, inca tanar, i s-a sugerat sa participle, ca alergator, la jocurile olimpice.
Da-te putin la o parte din soare!
Mikron apo tu heliu metastethi!
Raspuns insolent al filosofului cinic Diogene din Sinope (413-327 ien), adresat, la Corint, lui Alexandru cel Mare. Tanarul rege al Macedoniei venise la Corint, in 335, sa consolideze Liga de la Corint, organizata de tatal sau Filip al II-lea, un stat federal sub hegemonie macedoneana. Era lume multa acolo, in preajma cuceritorului, oameni politici, filosofi, veniti sa-l felicite. Nu si Diogene, care se tinea deoparte, stand undeva intins la soare. Alexandru, cu o intreaga suita, s-a dus el la Diogene, l-a salutat si l-a intrebat daca are sa-i ceara ceva. Diogene s-a ridicat putin, l-a privit pe Alexandru in ochi si i-a spus: “Da, sa te dai putin la o parte din soare!”. Umbra regelui il deranja (Plutarh, Alexandru, 14).
Spune: Shibolet
Vorba biblica aflandu-se in Judecatori 12,6. Galaaditii, oamenii judecatorului Iefta, i-au infrant pe ifraemiti. Supravietutorii incearca atunci sa treaca Iordanul, pentru a ajunge in tara lor, Efraim: “Cand unul dintre fugarii lui Efraim zicea: “Lasa-ma sa trec!”, barbatii Galaadului il intrebau: “Esti efraimit?” daca raspundea: “Nu”, atunci ii ziceau: “Ei bine, spune shibolet (adica fie spic, fie rau umflat de ploi). Si el zicea sibolet, caci nu putea rosti bine. Atunci barbatii Galaadului il apucau si-l injunghiau langa vadurile Iordanului. Astfel au pierit in vremea aceea 49 000 de barbati, din Efraim”. Intr-adevar, in grai efraimit, ca si in araba, se pronunta s in loc de sh.
Veacuri lungi mai tarziu, in razboiul pentru hotar dintre Anglia si Scotia (1314), “scotienii ii recunosteau imediat pe invadatorii din Nortumbria dupa felul lor de a pronunta cuvantul tree (copac) si ii omorau peloc” (D. Guthrie).
La apa Vavilonului, acolo sezum si plansem
Super flumina Babylonis, illic sedimus et flevimus
Inceputul psalmului 136, unul dintre cei mai frumosi, inspirit din plangerile lui Ieremia, in care este vorba despre robia poporului evreu in Babilon, dupa nimicirea Ierusalimului in 587 BC.
Tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi cladi biserica mea
Sy ei Petros kai epi taute te petra oikodomeso mu ten ekkelsian
Tu es Petrus et super hanc petram aedificabo ecclesiam meam
Sunt vorbele pe care Isus i le adreseaza lui Petru dupa ce acesta a recunoscut in Isus pe fiul lui Dumnezeu. Textul (Matei, 16, 18) se intemeiaza pe un joc de cuvinte: Simon (forma greaca a ebraicului Simeon) avea, in aramaica, porecla de kephas “piatra”, de la kepha “stanca”, ceea ce in greaca se traduce prin petros “piatra”, repsctiv petra “stanca”. Isus ii spune deci apostolului: Tu, caruia ti se zice petros (kephas “piatra”) esti stanca (kepha “stanca” pe care voi cladi biserica mea.” Numele Petru, traducerea greaca a unei porecle aramaice, n-a fost folosit ca antroponim inainte de vremurile crestine si isi afla originea in Noul Testament . Catolicismul vede in vorba aceasta confirmarea puterii spirituale conferite capeteniei celor 12 apostoli si urmasilor sai, papii, in masura in care Petru a fost primul episcop al Romei. Protestantii considera insa ca aceasta autoritate a fost acordata tuturor celor 12 ucenici. In orice caz, se poate discuta daca “stanca” etse Petru insusi sau credinta in divinitatea lui Isus exprimata de el, ca purtator de cuvant al celorlalti: “Tu esti Cristos (= alesul Domnului), Fiul Dumnezeului celui viu”
Dati Cezarului ce este al Cezarului!
Apodote ta Kaisaros Kaisari!
Reddite quae sunt Caesaris Caesari!
Un grup de farisei ai regelui Irod incearca sa-l puna pe Isus in incurcatura: “Spune-ne ce crezi: este ingaduit sa-i platim bir Cezarului?” Isus le cere o moneda din cele cu care se platea birul, pe care era chipul imparatului Romei: “Chipul acesta si slovele scrise pe ea ale cui sunt?” “Ale Cezarului” i-au raspuns. Atunci el le-a zis: “Dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei, 22, 17-22). Se afla aici in germene separatia dintre puterea temporala si cea spirituala, care va domina indelung, incepand cu evul mediu, istoria Europei.
Iata omul!
Idu o anthropos!
Ecce homo!
Evanghelistul Ioan (19, 5) reproduce in greaca (Idu o anthropos) vestitul Ecce homo al lui Pilat. Procuratorul roman ii arata astfel multimii evreilor din Ierusalim pe Isus purtand o cununa de spini si imbracat cu o haina de purpura, o parodie a regalitatii celeste invocate de Isus. Chateaubriand relateaza ca nefericitul papa Pius al VI-lea, sosind, ca prizonier al Republicii Franceze, in 13 iulie 1799 la Valence (unde avea sa moara peste sase saptamani), a exclamat inainte multimii “Ecce homo!”, in sensul de “Iata ce e omul!”
Imparatia mea nu e din lumea aceasta
He basileia he eme uk estin el tu kosmu tutu
Regnum meum non est mundo hoc
Asa a raspuns isus intrebat fiind de Pilat din Pont: “Esti tu imparatul iudeilor?” (Ioan 18, 33-36). Dar Isus nu avea catusi de putin de gand sa reconstituie regatul lui David, strabunul sau, punandu-se in fruntea iudeilor, astfel ca ii raspunde, pe intelesul procuartorului roman: “Imparatia mea nu este din lumea aceasta. Daca asa ar fi, insotitorii mei s-ar fi luptat sa nu fiu dat pe mana iudeilor. Dar imparatia mea nu este de aici.” Pilat staruie: “Esti deci imparat?” Iar Isus ii raspunde: “Tu spui ca sunt imparat. Eu de aceea m-am nascut si am venit in lumea aceasta, ca sa stau marturie adevarului.”
Sunt nevinovat de sangele neprihanitului acestuia
Athoos eimi apo tu haimatos tutu
Innocens ego sum a sanguine iusti huius
Asa s-a adresat Pilat, procuratorul Iudeii, multimii evreilor din Ierusalim, care cerea sa fie gratiat talharul Baraba si nu Isus (Matei, 27, 25)
Cei ce scot sabia, de sabie vor pieri
Pantes hoi labontes machairan en machaire apoluntai
Omnes qui acceperint gladium gladio peribunt
Matei, 26, 51-52: “Si unul dintre cei care erau cu Isus a scos sabia si l-a lovit pe robul marelui preot si i-a taiat urechea. Atunci Isus i-a spus: “Pune-ti sabia la locul ei. Caci toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” Din Ioan, 18, 10-11 rezulta ca “unul dintre cei ce erau cu Isus” era Simon Petru. Petru era impulsiv si schimbator: peste putin avea sa-l renege in trei randuri pe Isus, ultima oara chiar cand a fost recunoscut de un alt rob al marelui preot, ruda cu cel caruia Petru ii taiase urechea (Ioan, 18,26)
Dupa: Francois Bluche, „Vorbe memorabile”
Culese si completate de:
Solomonar
Quadratus 
