Dizertaţii pe marginea unei hieroglife

 

Am să vă atrag atenţia de aceasta dată asupra literei latine „P”. În mod sigur vi se va părea o literă banală pe care o utilizam zilnic facând parte din alfabetul latin. Aşa şi este din perspectiva omului modern care a uitat că în spatele lumii materiale întotdeauna se află ceva imaterial care o susţine şi o determină. Dar din perspectiva ştiinţei sacre, este cu totul altă poveste şi la această poveste mă voi referi în cele ce urmează. Voi lasă aci gandirea umană, discursivă, pentru a intrega hieroglifa lui „P”, în gândirea „intuitivă”, sintetică, cumva supraumană, dar care este accesibilă omului tocmai prin simbol ca esenţă a realităţii umane sau supraumane.

Toată lumea ştie că literele sunt simboluri , în concepţia unora arbitrare, ce reunite între ele traduc în formă vizibilă cuvinte. Ori cuvântul, când este spus sau scris generează stări, idei, într-un cuvânt crează ceva.Ce nu ştiu cei care consideră simbolurile literale arbitrare este că de fapt nimic nu este arbitrar ci totul funcţionează în virtutea unei perfecte analogii şi complementarităţi între Principiu şi manifestare, între cele vazute şi cele nevăzute. În Evanghelia după Ioan aflăm următoarea formulare: „La început a fost Cuvântul, iar Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu” . Apoi aflăm citind acelaşi evanghelist: „Şi Cuvântul a luat trup”. Iată omul ca simbol manifestat al lui Dumnezeu, microcosmosul reprezentând macrocosmosul în toată plenitudinea lui. Nu este nici o blasfemie aici deoarece ştiinţa scară ne învaţă că omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi mai mult: în timpurile vechi divinitatea supremă, creatoare a oamenilor şi a lumii materiale avea ca titlu de glorie şi măreţie chiar denumirea de Omu!

Consideraţii asupra literei P

Urmând aceste consideraţii, ce ar putea cuprinde zeci de pagini, ne-am abătut de la scopul prezentului articol, dar ele sunt de un real folos pentru a pricepe cum stau lucrurile cu litera „P”. Orice cuvânt are un început, pe care literaţii şi grămăticii, l-au numit iniţială. Vi se pare cumva arbitară această denumire? Iniţial în ordinea firească a lucrurilor înseamnă punct de pornire, Principiu, Principiu care va stabili forma şi înţelesul cuvântului.Vi se va părea de-a dreptul ciudat atunci când veţi afla că originea scrisului (contrar celor spuse de manualele de istorie) este în Ardeal şi că Ardeal în varianta Hardeal înseamnă Casa Domnului şi prin extensie Paradisul terestru! Numele poporului care locuia Paradisul terestru era acela de pelasgi. Iată cum Principiul (Zamolxe) corespunde Omului situat în Paradisul terestru stăpânit de pelasgi care aveau credinţa că erau născuţi din cer şi din pământ, din material şi imaterial.

Să revenim la tema iniţială şi să analizăm hieroglifa lui P şi implicaţiile sale. Dacă privim cu atenţie această literă vom observa că ea are forma unei săbii cu gardă dar şi forma unei chei. Aceste doua forme distincte dar complementare în esenţa lor se elagă de simbolismul lui Ianus şi de simbolismul axial. Ianus Bifrons, Principiul decompus în cele două componente de bază ale sale, principiul feminin şi principiul masculin, Zeul şi Zeiţa, Ianus/Iancus/Iancu-Iana/Ianca ,ce-i doi Zamolxe, închipuiţi ca doi şerpi în jurul caduceului hermetic ce odată ajunşi în vârful lui se contopesc în unul singur, dualitatea manifestată tinzând şi reuşind în cele din urmă să reconstruiască Principilu primordial, Aorul din vârful caduceului. Cele două feţe ale lui Ianus Bifrons sunt numite de multe ori în ştiinţa sacră Ianus Caeli şi Ianus Inferni iar Saturn şi Geea, ce-i doi Zamolxe, erau consideraţi ca stăpâni peste tarâmul subteran şi peste cel uranian. Iată cum ne dezleagă misterele lumii materiale şi spirituale o simplă literă.

januscoin2

Despre Ianus/Zamolxe se mai spune că este şi deţinătorul cheilor. Aici nu este vorba de chei în sensul material al cuvântului ci de cheia ştiinţei sacre alchimice, a ştiinţei „dizolvării” şi „coagulării” pe care alchimiştii au preluat-o sub forma „Solve e coagula”. Este cheia iniţierii în tainele lumii şi a celor de dincolo de lume, iniţiere care adună ceea ce a fost pierdut.Nu este ciudat totuşi că Iisus spunea în Evanghelii că a venit pentru cei rătăciţi (literal: „oile cele pierdute”)?

Pe de altă parte ne atrage atenţia o altă afirmaţie a lui Iisus şi anume: „Eu nu am venit să aduc pacea, ci sabia!” Peste tot pe unde apare în tradiţiile antice sabia este un simbol axial, ax care se află în strânsă legătură cu Polul, care la rândul său este identic cu ideea de Centru. Ori, pentru toţi autorii antici Axis Mundi (Axa Lumii) se afla sub Polul Getic (v. Maţial care se exprimă farte clar în acest sens). Axa Lumii mai este cunoscută şi sub numele de Columna Cerului sau Întreitul Stâlp al Cerului deasupra căruia coboară lumina sub forma unei săbii imagine figurată şi pe mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea! (vezi imaginea din Kogaion Muntele sacru al getilor)Şi că tot vorbeam de complementarite şi întregire ceva mai devreme legătura între paradisul terestru şi paradisul ceresc se face tocmai de-a lungul Axei Lumii care se află în Bucegi unde se află şi cele mai vechi icoane din lume: Sfinxul şi Babele. Prin urmare, afirmaţia lui Iisus, spune sub formă de parabolă că el era trimisul Polului, al Centrului, al lui Zamolxe.

P din monograma lui Iisus Christos

Hieroglifa lui P apare bine definită şi în monograma lui Iisus Christos cunoscută lumii creştine sub numele de christma. Să analizăm un pic această figură şi înţelesurile ei care scapă privitorului profan. Întreaga figură este înscrisă într-un cerc, cercul întotdeauna semnifică lumea manifestată . Prin urmare este clar că avem de-a face cu un simbol, un simbol al cărui înţeles ne scapă de cele mai multe ori.Privind în spatele figurii (cu ochiul minţii) deducem acolo un Punct, Principiu care generează întreaga figură. La scară macrocosmică este Principiul care generează prin însăşi existenţa sa întreaga manifestare. La nivel material este centrul originar, Paradisul terestru care generează prin existenţa şi voinţa sa imperiul pelasg.Din punctul central se desprind patru raze care au un dublu sens manifestarea şi întoarcerea la origine. Mai mult cele patru raze reprezintă crucea sfântului Andrei. Ori Andros în greacă înbseamnă Om iar titlul de glorie al pelasgilor pentru Zamolxe era tocmai Omu Prin centrul acestei cruci trece litera P cu coada prelungită. Ea străbate , în viziunea mea , cele trei tărâmuri,lumea superioară, a arhetipurilor, lumea intermediară,a manifestării şi lumea inferioară sau a non-manifestării. Faptul că P îşi are bucla în ceea ce am numit lumea superioară ne dă explicaţia monogramei christice: Phosphoros „Cel strălucitor” Ori Zamolxe sub forma Apollo era tocmai zeul strălucirii solare. Dacă această monogramă îl desemnează pe Iisus ca trimis al cerului, prin înţelesurile deja menţionate ale literei P aflăm şi alte informaţii. Această literă îl desemnează pe Iisus ca trimis al Omului, al lui Zamolxe pelasgic, prin simbolismul său axial acela de sabie şi ca iniţiat trimis din Centrul Lumii pentru a duce lumina cunoaşterii celor ce s-au desprins de sursa originară.

180px-monograma_iisus_hristos2

Alte semnificaţii ale literei P

Vom observa încă de la început că toate cuvintele care desemnează atribute zamolxiene în limba română încep cu P.

Bunăoară, potenţă şi derivatele sale, pot, a putea, putere, este un atribut ce se referă la regalitatea sacră zamolxiană ce se întindea peste toate cele trei tărânuri şi de la care deriva şi regalitatea umană (v. Sacralitatea instituţiei voievodale româneşti). Mai mult numele lui Zamolxe ce-l desemneazpă ca stăpân al apelor în mitologia greacă este Poseidon, nume derivat din atributul de putere al lui Zamolxe, adică Posis + das (Zeul potent, care poate, puternic)

poseidonmelos-l3

A se observa că „Sabia” de lumină ce coboară peste Vârful Ascuns/ Stâlpul Cerului are drept echivalent în limba română paloş. Un cuvânt care începe tot cu litera P. Ciudat nu? Prin putinţele pe care ni le oferă ştiinţa literelor paloşul românes ne dă vechiul phal(o)us emblema lui Shiva ca zeu binevoitor şi atotputernic. Dar şi onphalos adică „Buric” aci cu sensul de „Buricul pământului”, Casa Domnului, Hardeal,Ardeal

Dacă adăugăm încă o buclă la P obţinem litera B. A şi B sunt primele litere ale alfabetului latin dar şi a alztor alfabete. Din prismă spirituală A este Impulsul, Principiul , Zamolxe care l-a generat pe B iar B a creat toate lucrurile. Foarte ciudat! Revenind la forma iniţială a lui P care prin modificarea esentei sale a dvenit B vedem că unul dintre cele mai importante simulacre megalitice ale Geei, principiul femin al lui Zamolxe Principiul Unic, se numeşte cu o denumire care începe tot cu iniţiala P: Panaghia, situată pe cea mai înaltă culme a Ceahlăului. Mai mult Geea purta supranumele de mama a zeilor şi a oamenilor, pământul matern, mama dela care porneşte manifestarea în lumea fizică. De altfel chiar şi textele gnostice insistă pe acest astect al principiului feminin.

Curios este încă un lucru. Dacă observăm cu atenţie întreaga catenă carpatică situată pe teritoriul ţării noastre şi prelungirea ce trece dincolo de Dunăre , în Bulgaria, putem ghici forma literei P!

16_harta

Acum să readunăm ce-am împrăstiat odată cu derivarea lui B din litera P. Astfel, vom „schilodi” litera P tăindu-i bucla. Vom avea un I. Iată că am revenit Iniţială, litera de la începul oricărui cuvânt, la Principiul cuvântului. Iar dacă vom privi de sus aceast I vom avea doar un punct, principul care generează toate formele şi toate ideile.

O complicaţie stranie a literei P

Am vorbitmai sus de Polul getic, ori semnul Polului de cele mai multe ori este svastica, svastică care face parte din zestrea ancestrală a poporului român, fiind găsită în toată cultura ţărănescă sub diferite forme. Cea mai ciudată dintre ele este svastica clavigeră ce are la terminaţiile braţelor niste motive ce seamănă cu litera P. Să aibîă acestea doar un sens pur ornamental? Poate acum, dar în trecut ele reprezentau ceva şi acest ceva era legat de iniţierea zamolxiană. De ce? Pentru că având în vedere că litera P are forma unei chei această svastică este formată în fapt de 4 chei.

images3

Semnificaţia acesteia este legată de ceea ce ne spunea Iisus în rugăciunea tatal nostru: precum în cer asa şi pe pămant” dar tine mai şi mai mult de acel solve e coaguala al alchimistilor deoarece Ianus Bifrons este stapânul iniţierii în Marile şi micile misterii. În sens mai larg, simbolismul svasticii formate din 4 p sau chei este tocmai conlucrarea iniţiatică între principiile creatore masculin şi feminin, Saturn/Apollo şi Geea/Rheea,şi între manifestările lor materiale el şi ea, femeia şi barbatul, ce toate tind să ajungă în Centru, la Principiu! Avem de-a face aci din nou cu simbolismul caduceului.

zamolxe

 

 

Reclame

Labirintul şi Minotaurul, Tezeu şi decăderea Greciei

 

Moto: „Ce nu este atras în sus, cade în jos în mod necesar”

Vasile Lovinescu, Al patrulea hagealâc

 

Toată lumea care are un minim de cultură generală a auzit despre Minotaur şi despre eroul Tezeu care l-a înfrânt şi l-a ucis. Mitul grecesc, despre labirint şi Minotaur ne spune că Tezeu, fiul regelui Athenei şi unul dintre eroii mitici ai grecilor, era parte a tributului de şapte băieţi şi şapte fete, ce urmau a fi jertfiţi pentru a satisface setea de sânge a Minotaurului. Acest personaj, jumătate om, jumătate taur, trăia într-un labirint inexpugnabil. Tezeu putea să scape cu viaţă şi să se reîntoarcă la Athena doar dacă reuşea să străbată labirintul şi să omoare Minotaurul.. Toţi cei care au încercat acest lucru înainte au eşuat. Dar, Ariadna, fiica regelui Cretei, îndrăgostită fiind de Tezeu i-a dat acestuia un fir care să-l călăuzească înapoi după  ce acesta  va fi omorât Minotaurul. După ce eroul Tezeu ucide Minotaurul se întoarce victorios călăuzit de firul Ariadnei.

 

„Secretul” labirintului

 

Labirintul întotdeauna are o dublă raţiune de a fi. El există  atât pentru a permite , cât şi pentru a opri accesul spre un anume loc unde  nu poate pătrunde oricine. Prin aceasta dublă funcţiune a labirintului se poate observa apariţia unei selecţii ce se află evident în raport cu iniţierea. NU oricine poate pătrunde în Centrul  Labirintului, echivalent întotdeauna cu Terra Sacra, Ţara Sfântă.

21

La nivel individual această „ţară sfântă” este inima considerată ca centru vital al organismului uman. Dintr-un alt punct de vedere, Centrul Labirintului se identifică cu Centrul Spiritual al Lumii, adevărata Ţara Sfântă, acolo unde se află Osia Lumii, Axis Mundi, locul unde Pământul comunică cu Cerul.

În simbolismul iniţiatic al labirintului se află, deloc marginal, ideea călătoriei, legată din punctul de vedere al iniţierii creştine, de semnificaţiile pelerinajului. Nu este , oare, legitim să credem, în acest caz ,că doctrina predicată de Iisus îşi are izvoarele  în tradiţia primordială? Si, unde, oare, şi-ar putea avea centrul legitim această tradiţie primordială dacă nu în „Grădina Maicii Domnului”? Iată ce simbolizau  constructorii catedralelor gotice prin trasarea Labirintului pe pardoseala acestor edificii. Parcursul mental sau chiar „cu pasul” a Labirintului însemna atât în cazul pelerinajului , cât şi în cadrul iniţierii antice revenirea la  Centru sau la spiritualitatea  Centrului, la „locul de unde emană „lumina”! Această călătorie spre Centru, spre Principiu se aseamănă foarte mult  cu „căutarea labirintică” (a se înţelege călătoria plină de încercări) a  Sfântului Graal!

Etimologia cuvântului labirint este de asemenea dublă, tocmai după  cum Principiul, exprimat în simbolul Svasticii, este dublu.

 Etimologia labirintului se raportează, cum spuneam, în acelaşi timp, la labrys, denumirea purtată de securea dublă cretană, şi la lapis cuvânt ce tălmăcit înseamnă piatră. Ori securea dublă cretană nu este altceva , în plan simbolic, decât reunirea  polilor (masculin – feminin) în vârful Caduceului lui Hermes (v. Zâna Zânelor) sau în vârful cârjei episcopale! Pe de altă parte, securea dublă cretană simbolizează însăşi Axa Lumii!

 Este cazul s-o spunem pe şleau…Svastica, caduceul, piatra, Axis Mundi sunt simboluri pelasge iar „Grădina Maicii Domnului” este  Hiperboreea, vechea Dacie, actuala Românie. Cu atât mai mult cu cât  sensul primar şi profan al labirintului este aceea de construcţie din piatră aprţinând genului  ciclopic. Ciclopii, uriaşii  cu un singur ochi în frunte din mitologia greacă antehomerică, ochi ce nu este altceva decât acel „al treilea ochi” al tradiţiei indiene, cu privirea căruia omul dobândeşte „simţul eternităţii”. Şi singurii dacii din toată lumea antică credeau în nemurirea trăită etern  alături de Zamolxe!

Să ne oprim un pic si asupra semnificaţiei  pietrei căci este una dintre cele ai interesante. Densuşianu în lucrarea sa Dacia Preistorică ne atrage atenţia că cel mai vechi  simulacru al  romanilor închipuindu-l pe Saturn/Zamolxe, datând probabil de pe vremea când primele triburi pelasge s-au stabilit în Italia, purta  epitetul de lapis, adică „de piatră” Pe acest  simulacru se  făceau cele mai crâncene jurăminte şi se consacrau tratatele de pace. Acelaşi lucru se întâlneşte azi la poporul român, pe alocuri; atunci când este prestat vreun jurământ sau legământ  omul ia în mană o piatră luând astfel de martor pe Zeu! Toate acestea ne aduc aminte de prestarea jurămintelor iniţiatice, în care adeptul se lega, uneori chiar sub pedeapsa cu moartea, să nu divulge secretele iniţierii. Prin urmare labirintul „cretan”, precum şi alte construcţii ciclopice   precum şi spiritualitatea atestată  în insula Creta sunt de sorginte pelasgă-dacă după cum ne demonstrează cu lux de amănunte  tot N. Densuşianu.

Dacă luam în considerare că labirintul este în conexiune cu „Ţara Sfântă”, atât din punct de vedere iniţiatic, cât şi din punct de vedere mitico-geografic, pe care o înconjoară cu sinusoidele sale, şi la care totuşi se poate ajunge în final, aceasta, ocupă punctul cel mai lăuntric al labirintului ceea ce corespunde perfect ideii de Centru spiritual, indferent în care dintre cele două prisme îl privim.

 

„Secretul” Minotaurului”

 

Dar Minotaurul pe cine şi ce vrea să reprezinte? Să vedem…  Atrag atenţia asupra unui lucru: nu am numit  Minotaurul  monstru! Aceasta cu toate ca termenul i s-ar potrivi el avânt înfăţişarea unui amestec între taur şi om.

Ciudată înglobarea omului în taur, înglobare ce presupune şi încrucişarea inversă. Să fie, oare, vorba de vreun zeu simbolizat astfel? Cred că da.

Legendele  elene antehomerice şi hesiodiene ne spun că Zeus sub formă de taur  a „răpit-o” pe Europa fapt foarte real din perspectivă istorică, întrucât religia pelasgilor ce avea ca punct central pe Zamolxe, era răspândită în  toate părţile Europei. De la Celţi  şi Gali până la Romani şi Greci. Numai că ultimii au uitat-o, pe când celţii au păstrat-o sub forma legendelor Sfântului Graal! Iată şi eroarea lui Tezeu care personifică însuşi lumea greacă. Pe de altă parte, Poseidon, regele Atlantidei, echivalentă cu Hiperboreea mitică, pe care am localizat-o deja, nu este altceva decât o faţetă a lui Zamolxe ca stăpân al apelor primordiale; numai că acest Poseidon (posis das= zeul puternic, viril) era reprezentat  el însuşi printr-un taur! (pentru echivalenta Zamolxe/Poseidon v. Căluşul un ritual arhaic). Mai mult, şi chiar mai important, un rol deosebit de proeminent în legendarul românesc este jucat tot de o cornută, bourul care  este tot una cu Taurul primordial. Legendele moldoveneşti reduc atât întemeierea statului medieval cât şi a neamului moldovenilor la un Bour/Taur Alb  care rătăceşte prin Ceahlău, al doilea munte sacru al Daciei şi se arată doar celor aleşi! Din nou punctul de vedere iniţiatic. Cum de am uitat de el?

Alesul este cel iniţiat ceea ce înseamnă că  labirintul în care locuieşte  Minotaurul este legat strict de „misterele” zamolxiene! Ba mai mult, înfăţişarea s-a  de OM – Taur, mă determină să spun ca e însuşi Zamolxe! Asupra lui Zamolxe ca Zeul Om nu voi mai insista deoarece numele muntelui unde se află cel mai mare megalit al lumii antice reprezentându-l pe Zamolxe poartă  un nume destul de elocvent: OMU!

 Şi totuşi care era rostul prezenţei Minotaurului în labirint? El se afla acolo din cel puţin trei motive: 1) el păzea poarta îngustă spre inima labirintului, ,locul de unde izvorăşte lumina în toate sensurile 2)Minotaurul se afla acolo tocmai pentru a semnala prezenţa porţii înguste şi a misterului din miezul labirintului 3)şi , cel mai important, el se afla acolo tocmai ca deţinător al „cheilor” ce permiteau accesul spre centru. Sub acest aspect , este importantă imaginea lui Ianus Bifrons (cel cu două feţe) despre care am vorbit mai detailat în articolul despre întemeierea statelor medievale româneşti.

Prin urmare Zamolxe era iniţiatorul suprem sub înfăţişarea de OM – Taur!

 

Eroarea lui Tezeu

 

Tezeu nu a înţeles un lucru elementar ce va aduce după sine eşecul său total: anume că ieşirea din labirint nu era în altă parte decât  prin centrul acestuia. Preocupat  de faptele de vitejie, el uită de înţelepciune Iată „ascendentul” „strălucirii efemere” asupra „înţelepciunii eterne”. Tezeu „străluceşte” prin faptele sale de vitejie dar nu poate „ da lumină” nu poate „lumina” prin ele. Iată eroarea, greşeala făcută de Tezeu şi de Grecia al cărei spirit îl întrupează! Răpunerea Minotaurului este o faptă de vitejie, ea nu poate da lumina. El a ratat  şansa oferită de firul călăuzitor al Ariadnei pierzându-se  într-un alt labirint, Labirintul Exterior. Asta au făcut grecii, s-au pierdut în „strălucire” croindu-şi o cultură „strălucitoare”, fără însă ca prin aceasta să poată „da lumină”. Atât grecii cât şi Tezeu au omis faptul că drumul spre „inima” labirintului  este unul iniţiatic şi că în acest caz, poarta de intrare este, în mod absolut necesar, diferită de cea de ieşire.

minotaur-theseus-2

 Adevărata semnificaţie a tinerilor răpuşi de Minotaur nu este moartea acestora ci găsirea a ceea ce Tezeu a pierdut prin dorinţa sa de „strălucire” adică au găsit centrul, tradiţia primordială de la care Grecia s-a „rupt” preferând să-şi construiască singură strălucirea. Iată de ce aproape toate marile figuri ale Greciei clasice precum Socrate, care nu credea în zeii atenienilor, motiv pentru care a fost linşat, Platon, Aristotel, Pitagora au preferat să se iniţieze în Tracia, „apa” de unde au băut „oamenii divini”, pelasgii!

Eroarea lui Tezeu, sărbătorită de  atenieni drept victorie, a târât întreaga Grecie în această confuzie, confuzia „ruperii” de matrice şi Grecia a atras după sine, prin eroarea s-a  întreaga lume modernă. Tezeu, pe lângă faptul că este simbolul noii Grecii „strălucitoare” este şi simbolul lumii moderne, lume care pierzând sensul existenţei prin răsturnarea scării valorilor se precipită,  tot mai departe în Labirintul Exterior, unde nu există un Minotaur care s-o ghideze, fluturând plină de sine „eu-l minuscul”

Există însă posibilitatea ca subversiunea să fi fost necesară, moartea Minotaurului fiind una aparentă şi având rolul să oculteze (ascundă) Centrul Labirintului în toate sensurile pe care le-a m văzut. Aceasta  ocultare era necesară dată fiind firea omului care  după vorba „până nu se dă cu capu’ de perete” nu este conştient de anumite chestiuni. Doar bucuriile efemere şi lacrimile pe care le aduc după sine acestea, întâlnite în Labirintul Exterior, ar putea readuce omul la aspiraţia spre Unitate, spre Centru.  Realizarea acestui deziderat l-ar aduce pe om la vederea adevăratei feţe a Minotaurului şi ar deschide Poarta Strâmtă spre Centru, locul unde Pământul comunică cu Cerul,, locul unde se află Liniştea!

 

zamolxe

 

Bibliografie orientativă:

 

1.      Cristina Pănculescu, Kogaion, muntele sacru al dacilor

2.      V. Lovinescu, Dacia hiperboreană

3.      Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre