Marea trecere

Un aspect important al mitologiei mortii la romani se refera la ceea ce s-a numit Marea Trecere, dar nu precumpanitor la procesul mitic in sine al Marii Treceri, cat la conditiile, scenaria si fapturile care participa la acest unic eveniment, care nu e reversibil. Doua catrene dintr-un bocet definesc lapidar Marea Trecere: „Te-ai dus, omule, dus,/pe drumul nesupus,/un drum fara suflare/ce-ntoarceri n-are/ Te-ai dus, omule, dus,/cu capul spre apus,/pe-un drum blestemat/in pustiu fara hat(…)”.

La marea Trecere patricipa una din fapturile psihopompe: pasarea sufletului, calul, bradul etc. Pasarea sufletului apare in doua ipostaze morfologice: una cu aripile stranse in pozitie linistita, de receptacol psihologic al dubletului sufletului sub forma de Pasare a Sufletului, si alta cu aripile deschise, gata sa zboare sau simuland zborul ca imagine celesta a sufletului-pasare. De asemenea, rolul calului psihopomp: calul alb sau solar care urca sufletul spre rai; calul negru, infernal il coboara spre iad; ajutati de vanturi prielnice sau neprielnice, de cantece serafice sau de urlete si jale.

Dar si bradul joaca un rol in Marea Trecere a sufletului mortului din „lumea aceasta” in „lumea cealalta”. E rolul de altfel relevat in intreaga coexistenta biocosmica si comuniune spirituala a bradului cu omul. Iata ce scrie in aceasta privinta Simeon Florea Marian: „un bocet din Banat sustine ca sufletul celui raposat, in calatoria lui din lumea aceasta in cealalta, trebuie sa treaca peste o mare foarte adanca, care inconjoara pamantul si care se numeste „sorbul pamantului”. In rapa acestei mari se afla un brad colosal, numit „bradul zanelor”. Ajungand sufletul la acest brad, il roaga sa-i intinda varfurile ca sa poata trece pe ele de cealalta parte de mare. Bradul ii raspunde intaia oara ca s-a incuibat intr-insul un soimulet, a doua oara o vidra si a treia oara o serpoana, si ca prin urmare nu poate sa-i intinda varfurile, caci cum i le-ar intinde, ar simti puii acestor trei vietati, ar prinde a suiera si latra, si el, speriindu-se, ar cadea in mare. In urma insa, totusi, „bradul se gandea/si tulpinele-ntindea/iara mortul imi trecea/unde dorul il ducea/marea fara nume/l`ailalta lume”.

Activitatile mitice si fapturile mitologice care au intervenit pana acum in procesul mortii sunt diferita dupa caracterul lor. Unele au un caracter maieutic (ajuta sau provoaca expierea), altele au caracter apotropic (apara cadavrul in timpul privegherii de rude), altele au caracter psihopomp (calauzesc spiritul mortului in Marea Trecere, de la lumea asta pe lumea cealalta, pe calea fara intoarcere, pe Apa Sambetei sau prin Vamile Vazduhului); altele au un caracter tropaic (de depasire a mortii, de triumf al vietii asupra mortii).

Daimonologia mortii la romani releva primele reactii ale omului in legatura cu „Misterul mortii” si incercarile de a-l descifra.

Demonii arhetipali ai mortii- conform conceptiei mitologice a poporului roman, demonii arhetipali ai mortii au fost: strigoii, moroii, pricolicii, tricolicii si spiridusii. Aceste cinci soiuri de demoni ai mortii, adesea confundati structural si functional de folcloristi, insa permanent diferentiati de sateni, reprezentau in fond cinci stadii de evolutie a daimonismului mitic funerar. Strigoii reprezinta stadiul primar, genuin, primitiv, cu rezonante magico-mitice profunde in mentalitatea comunitara pana in pragul sec. al XX-lea. Moroii, pricolicii, triccolicii si spiridusii reprezinta stadii ulterioare, din ce in ce mai complexate insa, paradoxal, mai involuate sub raportul relevarii gradului lor de demonism funerar. Procesul lor de involutie demonologica (de la strigoi la moroi, si de la acestea la pricolici si tricolici) ii corespunde un proces artificial de „desdemonizare violenta”, pana la anularea totala a functiilor lot funerare (destrigoire, desmoroire, despricolire, destricolire).

In intruchiparea lor fantastica, strigoii si moroii sunt sexuati. Cel putin asa ii intalnim in superstitii, credinte, descantece si basme mitice. Pricolicii si tricolicii sunt asexuati, ceea ce ar putea sa insemne, sub raport mitologic, ca demonismul lor poate fi de conceptie mitica mai veche. S-ar putea sa fie rodul unui demonism stravechi, iar demonismul strigoilor, moroilor, pricolicilor si tricolicilor al unui demonism mai nou, provenit din pierderea andrognismului lor prin sexuare.

(dupa Romulus Vulcanescu, Mitologie romana)

Published in: on 01/08/2008 at 11:19  Comments (8)  
Tags: , , , , ,