Cine am fost? Cine vom fi?

(scurtă privire asupra istoriei străvechi a neamului şi a profeţiilor legate de el)

                          Articol înscris în concursul  lui VisUrat si Arhi

Noi am început istoria ! Nu este o sintagmă spusă la un moment de mândrie naţională. Este adevărul gol-goluţ şi poate fi documentat cu diferite izvoare arheologice şi literare. Istoria noastră străveche se bucură de cele mai importante superlative: cea mai veche fosilă umană din Europa, cea mai veche activitate de minerit, cea mai veche scriere din lume. Prin urmare, având în vedere aceste superlative, nu ne putem opri să gândim că prima civilizaţie umană, nu a apărut în Sumer, ci în Carpaţi ! Să purcedem acum să vedem, dacă găsim şi dovezi în sprijinul acestei afirmaţii.

Descoperirile de la Bugiuleşti – posibilitatea existenţei primilor hominizi pe teritoriul actualei Romanii

În lupta pentru supremaţia primordialităţii omului în Europa, se înfruntau până nu de mult Anglia şi Spania, pe teritoriul lor descoperindu-se fosile umane uimitor de vechi. În Anglia, fosila umană descoperită la Boxgrave avea o vechime de 500.000 de ani, iar în Spania „omul de Orce”, cum a fost denumită fosila descoperită lângă Granada, situată ca vechime între homo habilis şi homo erectus, avea o vechime de 900.000 – 1.600.000 ani!

Punct marcat pentru Spania, se pare!

Numai ca respectivul punct, este pierdut în favoarea ….României!

De ce? Pentru că săpăturile arheologice întreprinse de arheologul C.S. Nicolaescu-Plopşor între 1960-1969 si reluate în 1975, în punctul „Valea lui Grauceanu”, satul Bugiuleşti, com. Tetoiu, jud. Vâlcea, au scos la iveală un bogat material osteologic datând din villafranchian, perioadă geologică cuprinsă între 1.700.000 si 2.000.000 ani. Nimic spectaculos, nu ? Numai că între osemintele descoperite aici, mai recent, profesorul Dardu Nicolaescu-Plopşor, a identificat şi oseminte umane (o diafiză femurală şi una de tibie ). Fosilei umane descoperite la Bugiuleşti i s-a dat numele de Australoanthropus Olteniensis. După cercetarea întreprinsă asupra acestor fosile, specialiştii au căzut de acord că modul de spargere a oaselor dezgropate în punctul Valea lui Grăuceanu, ar indica o activitate intenţionată a unor hominide care foloseau oasele ca unelte.Totuşi până la noi cercetări asupra sitului de la Bugiuleşti si din alte locuri asemănătoare precum: Ciuperceni, Teleorman, Betfia – Bihor şi Măluşteni – Tecuci, problema rămâne deschisă… 

Fosile Australoanthropus  Olteniensis

Fosile Australoanthropus Olteniensis

Problema însă rămâne deschisă datorită „eforturilor” doctorului Jean-Marie Cordy de la Universitatea din Liege (Belgia)care a avut amabilitatea de a studia oasele descoperite la Bugiuleşti declarând că de fapt acestea sunt oase de Ursus Erectus….neexcluzând însă posibilitatea existenţei hominidelor în această zonă chiar dacă nu le-a fost găsit scheletul. Acum fie vorba între noi… ca paleontolog este destul de îndoielnic să nu recunoşti oasele unui hominid în comparaţie cu ale unui urs, fie el si Erectus. Si să nu uităm că Dardu Nicolaescu Plopşor era de formaţiune antropolog ! 

Cu toate acestea, ca pentru „a rupe gura târgului”, civilizaţia carpato-danubiană a preistoriei, cum suntem obişnuiţi s-o numim, deţine alte si alte superlative….

Alte superlative ale civilizaţiei carpato-danubiene

România înregistrează, prin descoperirile arheologice efectuate în teritoriul ei, cea mai veche locuire în bordeie din lume (documentată şi de tradiţiile greceşti), cea mai veche activitate de minerit din lume, în România fiind descoperit cel mai vechi topor-târnăcop de miner; cel mai vechi harpon şi cel mai vechi vârf de lance cu două caneluri din lume, toate acestea fiind datate pentru perioada 18.000 î.Ch. Superlativele continua cu : ce mai veche activitate de metalurgia aramei din lume, ale cărei vestigii sunt databile pentru perioada 8000 î.Ch, precum şi cea mai veche activitate de prelucrare a aurului din Europa, databilă pentru perioada (5000-6000 î.Ch). Cu totul uimitor este şi faptul că România deţine şi superlativul celei mai vechi scrieri din lume apăruta în cadrul culturii Vinca-Turdaş şi databilă pentru mileniul V î.Ch. (cca 5500 î.Ch., adică cu peste 1000 de ani înaintea celor descoperite în Summer). 

Tăbliţele de la Tărtăria. Inscripţiile, identice cu scrierea pictografică sumeriană, conţin şi semne ce vor apărea în liniarul cretan

Tăbliţele de la Tărtăria. Inscripţiile, identice cu scrierea pictografică sumeriană, conţin şi semne ce vor apărea în liniarul cretan

 Întrucât aici se înregistrează prima activitate de minerit din lume este de la sine înţeles că tot aici trebuiau sa apară şi primele „furnale” indispensabile prelucrării metalelor . Acestea au fost descoperite în vechile bazine carbonifere ale României.În cadrul culturilor epipaleoletice, datând din jurul anului 8000 î.Ch, se evidenţiază cultura Starcevo-Criş (cea mai veche), Hamangia (cea mai specifică). În neoliticul târziu, apar noi culturi cu o extindere enorma: Sălcuţa cu extindere până în Macedonia, Grecia şi Troia, Cucuteni, care se bucură de titlul de cea mai spectaculoasă ceramică neolitică, avându-şi centrul de manifestare în Moldova, extinsa până în arhipelagul Cicladelor şi Troia iar spre răsărit până la Nipru. Prin urmare nu ne putem abţine să nu concluzionăm: România este vatra vechii Europe!

Ceramica cultura Cucuteni

Ceramica cultura Cucuteni

 

 România, vatra vechii Europe

Marija Gimbutas, cercetător şi profesor la Universitatea California din Los Angeles, studiind începuturile culturii şi civilizaţiei în Europa, spune în prefaţa cărţii sale „Cultura şi Civilizaţie’’că „ România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500-3.500 î.Ch, axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători, din epocile bronzului si fierului (…). Uluitoarele descoperiri făcute în România şi în ţările învecinate, după cel de-al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii vechi europene, o cultura a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană, o precede cu câteva milenii pe cea sumeriană….” 

Deci, clar şi fără comentarii, afirmat însă de străini, nu de romani! Noi încă mai stăm să ne gândim dacă o fi sau nu aşa şi-l luăm pe „dar dacă” în braţe sau şi mai rău, pe „nu se poate aşa ceva”! Poate totuşi odată o să fim de acord…măcar cu ce spun străinii despre noi, dacă nu-i credem pe ai noştri!

Dar cine puteau fi purtătorii acestei culturi vechi europene, de care vorbeşte Marija Gimbutas? Ce nume purtau ei?

Pelasgii – locuitorii vechii Europe din Carpaţi

Cine au fost purtătorii civilizaţiei vechi europene despre care vorbeşte Marija Gimbutas, ne spune Nicolae Densuşianu în monumentala sa lucrare „Dacia Preistorică”: „…(pelasgii) au fost cei dintâi care au adunat în societate familiile şi triburile răspândite prin caverne, prin munţi şi păduri, au întemeiat sate şi oraşe, au format cele dintâi state, au dat supuşilor lor legi şi au introdus modul lor de viaţă mai blând… Pentru poporul grec, pelasgii erau <<cei mi vechi oameni de pe pământ>> Rasa lor li se părea atât de arhaică, atât de superioară în concepţiuni, puternică în voinţă şi în fapte, atât de nobilă în moravuri, încât tradiţiunile şi poemele greceşti atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de – dioi – divini, ce întru adevăr l-au meritat prin darurile lor fizice şi morale”

Si iată cum Vechea Civilizaţie europeană îşi capătă numele de drept, Civilizaţia Pelasgă!

Tot Densuşianu, în concordanţă cu tradiţiile antichităţii, ne spune şi cine a fost primul conducător al pelasgilor care va deveni apoi părintele lor eponim. „… după cum ne spune Pausanias, căci cel dintâi om născut pe Pământ a fost Pelasg, un bărbat, care se distingea prin mărimea, prin frumuseţea şi puterea figurei sale şi care îi întrecea pe toţi ceilalţi muritori prin facultăţile spiritului său; că acest Pelasg, după ce a început să domnească., a fost cel dintâi care a învăţat pe oameni să-şi construiască colibe, pentru a se apăra de incomodităţile frigului, a ploilor şi a căldurilor; că el a învăţat pe oameni să-şi facă haine din piei de oaie; le-a interzis să se mai nutrească şi mai departe cu frunze, cu buruieni şi cu rădăcini…”

Concluzie: vechea civilizaţie europeană de care vorbea Marija Gimbutas îşi are sediul central în România iar purtătorii ei erau pelasgii, cum îi numeşte Densuşianu, strădacii sau dacii străvechi, aflaţi sub conducerea unui rege şi mare preot numit Pelasg.

Răspândirea pelasgilor şi a culturii lor

La un moment dat în decursul istoriei pelasgii, a căror primă vatră de locuire a fost spaţiul carpato-dunăreano-pontic, datorită suprapopulării respectivului spaţiu au început sa se reverse asupra teritoriilor învecinate şi nu numai. India şi China ar fi un bun exemplu pentru extinderea la care a ajuns rasa pelasgă. Îi găsim în toata literatura antică şi găsim toate denumirile lor etnice în toponimele si antroponimele româneşti, ceea ce ne împinge să tragem concluzia ca respectivele triburi colonizatoare ale Europei Occidentale şi nu numai, au pornit din vechea Dacie, actuala Românie!

De pildă în Spania veche, avem o seama de triburi dacice precum: ablaidaci, albocenses, ambirodaci, argeli, arevaci, orienses, bainenses, barbarii, berones, comenesciqi, corovesci, cosetani, couneidoqi, daci/dagae, dagenses, datii, decii, ergavicenses, gruii, ilergetai, indigetes, letani, lacetani, lunari, misgetes, ossigi, pelendones, sacani, terraconenses, turdetani, turduli, vaccaei, virvesci, vloqi.

Dacii stăvechi au ajuns şi prin părţile Galliei de sud, unde îi aflăm pe: ambari, boxsani, cocosates, daciates, dati, decieni, longeidoci.

Spre răsărit, dacii sau întins pe diferite tronsoane geografice care par a indica valurile succesive ale mişcării lor. Îi găsim între Prut si Nipru sub numele de tyrageţi, între Nipru şi Munţii Urali sub numele de tisageţi, iar între Urali şi China sub numele de massageţi. Nu degeaba se numea Asia, casa cu geţi !

Şi pentru a nu lăsa găuri în prezentarea noastră, este bine să –i numim şi pe: vorbitorii de limbă sanscrită, care sub conducerea prinţului Rama au plecat spre Valea Indusului, sumerienii, plecaţi de la Tărtăria de Mureş, ducând cu ei o scriere deja veche în zonă, etruşcii plecaţi în mileniul IV î.Ch din Apuseni spre Italia; dardanii din Dardania – teritoriu locuit de pelasgo – daci în sudul Moesiei, vecin cu strâmtoarea Dardanele (recunoscut ca dioceză a Daciei sub împăratul bizantin Constantin), plecaţi sub conducerea lui Dardanus, spre Italia în mileniul III î.Ch, aheii plecaţi tot în mileniul III î.Ch din nordul Dunării spre Grecia de azi, latinii conduşi de Latinus în jurul 1300 î.Ch; triburile dace din Elveţia care vorbesc dialecte cu multe cuvinte româneşti :ladin, sursilvan, retoroman, romanş; occitanii din sudul Franţei care vorbesc o limbă foarte apropiata de cea romană; geţii din Polonia unde s-a descorit o cetate numită Getidava; vechii locuitori ai Germaniei antice care şi ei, vorbeau o limbă latină conform lui Suetonius

Şi culmea este că toate aceste regiuni nu au fost ocupate prin luptă !. Dacii străvechi ba chiar şi cei clasici şi-au extins dominaţia prin înţelepciune, definindu-se nu ca ocupanţi ci ca şi civilizatori!

Este de la sine înţeles că o cultură nu se poate răspândi, fără ajutorul unei limbi cu care să poată fi propagată, iar cel mai important lucru care ne-a rămas de la dacii străvechi este chiar limba.

În Biblie găsim o afirmaţie cel puţin ciudată la prima vedere: „Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte”….o limbă care a dat naştere ulterior la multe dintre limbile europene şi a lăsat urme şi în altele precum sumeriana, sanscrita etc. Această limbă era numită de autorii antici lingua prisca adică limba bătrână după cum ne spune Isidor din Sevilla. De la greci aflăm că pelasgii vorbeau o limbă barbară, iar Quintilian ne spune că dacă se adăugau sau eliminau silabe din cuvintele latineşti se obţinea această limbă barbară.

Limba pelasgilor, o limbă cu specific vechi european, prelatina numită de unii istorici şi protolatină şi-a păstrat unitatea devenind în cele din urmă suportul pe care se vor construi limbile latine europene.

Nu mai avem acum decât să ajungem la aceeaşi concluzie ca şi marele nostru istoric Nicolae Densuşianu (nerecunoscut de mulţi dintre istoricii noştri):” Aici la Dunărea de jos şi în special în ţările Daciei – faptul este cert – s-a format şi închegat centrul cel mare şi puternic al populaţiei neolitice din Europa” populaţie care a dus şi răspândit în întreaga Europă, ”noile elemente de civilizaţiune, fondară aici cele dintâi state organizate şi deteră o nouă direcţiune pentru destinele omenirei”

Întrebam în titlu „ ce vom fi ?” Să aruncăm o privire sumară asupra profeţiilor vechi, să vedem ce aflăm din acestea.

Vechile si noile profeţii cu referire la daci si România

Profeţii evreilor ameninţau Israelul că dacă nu vor respecta preceptele lui Yahwe vor fi pedepsiţi cu trimiterea asupra lor a popoarelor Gog si Magog. Bunăoară profetul Iezechiel, scrie în Vechiul Testament, în cartea care-i poartă numele, că Yahwe va aduce asupra ţării lor pe regele Gog din ţara Magog, cu oastea cea frumoasă de cai şi călăreţi, înarmaţi cu scuturi, coifuri, săbii, lănci, piluri, arcuri şi săgeţi. Aceştia, venind din fundul miazanopţii (Dunărea era considerată în antichitate limita lumii cunoscute -n.n), însoţiţi de alte popoare multe, călărind pe cai, vor năvăli ca o furtună asupra ţării lui Israel, ca să o prade şi să o devasteze (Iezechiel, cap.38, 39)

Mai mult profetul Ieremia ameninţa şi el în paginile Vechiului Testament, cu venirea acestui popor dintr-o ţară îndepărtată din părţile de miazănoapte, de la capătul pământului, popor de călăreţi şi arcaşi, viteaz, puternic şi vechi, vorbind o limbă pe care evreii nu o înţeleg (Ieremia, c. 4-6)

Ulterior, urmând vechile tradiţii legate de Gog şi Magog, Sf Ioan Teologul aminteşte de Gog şi Magog în Apocalipsul său (20: 7-10). Vorbind el despre timpurile din urmă, ne spune că atunci când se vor împlini o mie de ani de când a fost închis în adânc balaurul cel vechi (despre acesta vom vorbi într-un alt articol închinat mitologiei zamolxiene – n.n), acesta va fi dezlegat şi ieşind din locul unde a fost închis, va aduna pe lângă sine şi va conduce la război pe popoarele Gog şi Magog, care sunt răspândite în cele patru zări şi sunt numeroase ca nisipul marii. Aceştia se vor revărsa peste faţa pământului şi vor asedia Ierusalimul, însă un foc din cer îi mistuie. După cum putem observa, Gog si Magog, sunt descrise ca popoare matcă sau mama, ele fiind numeroase ca nisipul marilor şi răspândite în cele patru zări.

Şi ca să nu mai avem dubii despre care neam este vorba, trebuie menţionat şi Sf Augustin, care în lucrarea sa „De civitate Dei” explică foarte clar, fără a lăsa loc interpretărilor: ” O parte dintre autorii vechimii, credincioşi tradiţiilor moştenite, înţelegeau, sub Gog şi Magog, pe geţi şi massa-geţi (geţii cei mari, mulţi – n.n)

Giganţii Gog şi Magog fii lui Gaea şi Uranus

Giganţii Gog şi Magog fii lui Gaea şi Uranus

De altfel şi oracolele sibiline situează popoarele Gog şi Magog în regiunea din nordul Thraciei şi mai departe, în nordul Dunării. Ele sunt vrednice de crezare întrucât cel puţin una dintre sibile, anume Sibilla Erithree, îşi avea sălaşul în Munţii Apuseni, în zona Roşiei Montane.

Să ne uităm acum în Cartea lui Enoh, o apocrifă a Vechiului Testament şi să vedem ce spune dânsul: ” Îngerul mi-a răspuns: Acest munte pe care-l vezi şi a cărui vârf ajunge la aceeaşi înălţime cu tronul Domnului, va fi lăcaşul unde se va odihni Domnul Sfinţeniei si al Gloriei, regele cel veşnic, atunci când va coborî pentru a vizita pământul, în bunătatea sa. Căci viaţa va fi răsădită într-un loc sfânt către miazănoapte, către locuinţa Regelui Veşnic” si textul este urmat apoi de o descriere detailată a României actuale:”…am zărit şapte munţi strălucitori, care erau separaţi unul de altul…trei spre răsărit… si trei la miazăzi ….erau de asemenea văi adânci, separate unele de altele (Carpaţii Orientali si Carpaţii Meridionali sunt împărţiţi în câte trei grupe de văile marilor râuri ale României – n.n)…În mijloc se ridica cel de-al şaptelea munte’’….(Apusenii sunt în mijlocul cununii carpatice – n.n). Am exclus înfloriturile din text tocmai pentru a fi cât mai limpede.

Aceeaşi profeţie o aflăm mai târziu la Isaia care spune:” În muntele în care se adună zeii voi pune sălaşul meu, în miazănoaptea cea îndepărtată…” (Isaia 14:13)

Rolul mesianic al României este declarat şi de profetul indian Sundar Singh care în profeţiile sale legate de România, (pe care le vom publica integral într-un alt articol), se exprimă foarte clar:” România are o mare misiune Dumnezeiască de redresare spirituală, ce o va face până la urmă să se înfăţişeze ca un veritabil model de urmat pentru întreaga umanitate”. Această afirmaţie si altele ce apar în profeţiile indianului Sundar Singh ne trimit din nou cu gândul la caracterul de popor mamă al vechilor daci, ai căror urmaşi suntem noi, românii. Această profeţie poate fi legată şi de profeţia pe care o face Iisus în Evanghelia după Matei evreilor: „Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:43)

Atenţionez cititorii că nu doresc să cad în greşeala afirmaţiei că noi românii suntem puri şi fără pată, din contră avem multe „uscături” printre noi. Urmează ca timpul să ne dovedească dacă aceste profeţii se vor împlini sau nu.

Dar, nu trebuie sa uităm nici o clipă, că românii nu sunt transilvăneni, moldoveni sau munteni, ei sunt ROMÂNI (VALAHI), urmaşi ai străvechilor RAMANI (nume dat pelasgilor de unii autori antici), cu spirit DAC, care reînvie oricând este nevoie în momentele de restrişte.

Care este viitorul Romaniei? Nu ştim, lăsăm viitorul să ne arate!

Însă situaţia noastră ca popor modern, „intrat în Europa”, ne cere să redevenim ceea ce am fost la începuturi, anume cei mai viteji şi mai drepţi ai Pământului. Asta pentru că noi, ca „bunici ai Europei” nu ne putem permite să stăm cu capul plecat în faţa „nepoţilor” noştri.

Doamne ajută !      

                                          zamolxe

Bibliografie:

         1. Biblia

2. Nicolae Densuşianu, Dacia preistorică, ed Arhetip, Bucureşti

3. Paul Lazăr Tonciulescu şi E. Delcea, Secretele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, ed Obiectiv, Craiova, vol I-II,

4. Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, ed. Obiectiv, Craiova

5.Vladimir Dumitrescu / Alexandru Vulpe, Dacia înainte de Dromichete, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

6.Marija Gimbutas, Cultură şi civilizaţie, Ed. Meridiane, Bucuresti

Reclame