Domnitorul Petru Aron

Prolegomena

Prima parte a secolului al XV-lea a reprezentat pentru Moldova o perioada de adanci framantari si de instabilitate socio-politica, instabilitate ilustrata prin cei 25 de ani de lupte interne (1432-1457) duse intre diversi domnitori sau boieri pentru ocuparea tronului. Aceastra perioada cuprinsa intre domnia lui Alexandru cel Bun si cea a lui Stefan cel Mare a fost marcata de nu mai putin de 16 schimbari de domnie, schimbari cauzate de aproximativ 20 de pretendente la tron. Aceasta situatie a dus, de cele mai mule ori, la asocieri de domnie diverse, fapt care a cauzat in intervalul cuprins intre 1436-1442 instituirea unei adevarate diarhii. De asemenea, luptele interne cauzate de partizanatul politic al boierilor pentru una sau alta dintre pesoanele pretendente la tronul Moldovei, a dus si la amestecul fortelor amate externe, cum ar fi, de exemplu, cele apartinand regatului polon. Toate aceste evenimente s-au desfasurat pe fondul lipsei unei reglementari exacte in ceea ce priveste sistemul de succesiunela tron in cadrul familiei domnesti.

Un alt factor perturbator l-a constituit agravarea presiunii otomane, care avea tot interesul declansarii luptelor interne, pentru a-si putea impune, mai apoi, suprematia economica ori politica. Trebuie mentionat, de asemenea, faptul ca Europa intreaga era marcata in aceasta perioada de o modificare vizibila a echilibrului de forte, precum si de accentuarea tendintelor expansioniste, mai ales in regiunile ei rasaritene. In cadrul acestor framantari au loc, asadar, si luptele interne dintre diversele grupari boieresti moldovene. Problema suveranitatii statale, accentuata de incercarile domnitorului Alexandru cel Bun de a se elibera de influenta si suzeranitatea regatului polon, a devenit obiectul unor interpretari diverse, ceea ce a dus la confruntarile in cauza amintite mai sus.

Existau ca urmare a acestor confruntari doua atitudini majore contrare: una din ele viza o atitudine favorabila fata de anularea suzeranitatii regatului polon; cealalta, contrara celei dintai, dorea acceptarea unei suzeranitati care sa duca avantaje considerabile cercurilor conducatoare. Din cauza situatiei externe problematice, cea din urma tendinta s-a impus treptat, fiind sprijinita chiar si de catre unii membri ai familiei domnitoare. Criza politica declansata in Moldova pe fondul acestor framantari a inregistrat trei etape in desfasurarea ei, dupa cum urmeaza:

a. Prima dintre ele a foast marcata de aparitia a doua orientari divergente referitoare la solutionarea problemelor de guvernamant, ceea ce a dus mai apoi la fragmentarea boierimii in tabere rivale;

b. A doua etapa, declansata de accentuarea pericolului extern si de renuntarea pe acest fond la anihilarea suzeranitatii polone, a dus la instituirea diarhiei, asa cum am aratat mai sus;

c. Cea de-a treia faza, favorizata printre altele si de factorul extern, a fost caracterizata mai ales prin pericolele care amenintau insasi fiinta staului, in conditiile nefaste ale influentelor divergente ale marii boierimi divizata in diverse tabere antagonice.

Totusi, in aceasta ultima faza a crizei politice, are loc si consolidarea unei opozitii tot mai cerscande fata de continuarea crizei, opozitie care a inceput in timpul domniei lui Bogdan al II-lea si a atins apogeul odata cu urcarea pe tronul Moldovei a fiului acestuia, Stefan cel Mare.

2. Cadrul socio-politic al ascensiunii si domniei lui Petru Aron

Numele, ascensiunea sangeroasa si sfarsitul tragic al domnitorului petru Aron este strans legat de cel al domnitorilor Bogdan al II-lea si Stefan cel Mare. Cine era, de fapt, acest Bogdan al II-lea, de numele cruia se leaga cel al lui Petru Aron?

a. Originea, ascensiunea la tronul Moldovei a domnitorului Bogdan al II-lea si sfarsitul tragic al acestuia

In opinia lui Nicolae Iorga, Bogdan al II-lea era unul din fiii nelegitimi ai domnitorului Alexandru cel Bun, in vreme ce istoricul Nicolae Grigoras l-a considerat drept fratele lui Alexandru cel Bun, opinie careia se raliaza si Constantin Rezachevici. Comparand si analizand aceste doua opinii, istoricul Leon Simanschi
a tras concluzia potrivit careia Bogdan al II-lea era totusi fiul lui Alexandru cel Bun si al Marinei (Marenei), nascut in anii premergatori ultimei sale casatorii, asa dupa cum lasa sa se inteleaga si cronicarul Grigore Ureche, care spune:

“Domnind Alixandru Voda tara, venit-au cu oaste fiiu-sau, Bogdan voda. Insa asa zic ca n-au fostu Bogdan Voda ficior cu cununie, ci copil lui Alixandru Voda.“

Acestei ultime pareri apartinand lui Leon Simanschi se raliaza, de fapt, si istoriografia moderna, fapt atestat si de diferitele documente de epoca pastrate, cum ar fi, de exemplu, cel prin care Alexandru cel Bun daruieste sotiei sale, “cneaghina Marena“, manastirea de la Visnevat, sate si tigani, pentru a fi de folos acesteia si fiului ei, Petru Aron, ori alte documente de danie sau de alta natura, in care apare mentionat petru Aron ca fiu al domnitorului Alexandru cel Bun si martor al daniei respective, lucru exprimat in documente prin termenul “credinta“.

In ceea ce priveste ascensiunea lui Bogdan al II-lea, mentionam faptul ca aceasta s-a petrecut pe fondul atitudinii negative fata de suzeranitatea regatului Polon. Astfel, cu ajutor transilvan, Bogdan al II-lea reuseste sa-l inlature de la domnie pe minorul Alexandrel, repurtand asupra acestuia si-a mamei sale o victorie zdrobitoare la Tamaseni, langa Roman, la 12 octombrie 1499. In urma acestei infrangeri, Alexandrel a fost nevoit sa se refugieze in Polonia, dupa cum marturiseste cronicarul:

“(…) Bogdan Voda au venitu cu oaste asupra lui Alixandru Voda (…) si l-au gonitu in Tara Leseasca dupa ce au domnit patru ani“.

Asezarea lui Bogdan al II-lea pe scaunul Moldovei si atitudinea sa negativa fata de regatul polon, au determinat reactia violenta a acestuia. Aceasta a fost sporita odata cu esecul sustinatorilor lui Alexandrel de a-l reduce pe tronul Moldovei la inceputul anului 1450, dar si datorita intelegerii dintre Bogdan al II-lea si Iancu de Hunedoara, survenita la 11 februarie1450 si reinnoita la 5 iulie acelasi an. Desi consiliul polon de coroana propusese un atac armat asupra Moldovei care sa duca la anexarea definitiva a acesteia la Polonia, regele Cazimir a aprobat doar reinscaunarea lui Alexandrel, fapt care a trebuit sa aiba drept consecinta readucerea Moldovei sub suzeranitate iageloniana. Drept urmare, la 24 iunie 1450 incepea din Lvov marsul armatei polone, care venea sa atinga granitele moldovene la inceputul lunii august a aceluiasi an.

Evitand intr-o prima faza o confruntare decisiva, domnitorul Moldovei a determinat armata poloneza printr-o tactica de haituire sa ajunga extenuata la confluenta paraului Lipovat cu barladul, unde acesteia i-au fost inaintate propuneri de pace la 5 septembrie 1450, propuneri care au fost acceptate de indata. Totusi, tratativele ulterioare si pretentiile partii polone, care dorea incetarea domniei lui Bogdan al II-lea in momentul in care Alexandrel ar fi implinit varsta de 15 ani, adica in 1453, precum si plata unui tribut de 7000 de galbeni, au dus la esecul acestor tratative. Ca urmare, intre cele doua armate are loc in dimineata zilei de 6 septembrie 1450 confruntarea finala, la confluenta Crasnei cu Barladul. In pofida tradarii unora dintre diecii lui Bogdan al II-lea- Grigore Ureche mentioneaza in “Letopisetul” sau numai un “diiac“- batalia s-a incheiat cu victoria categorica a oastei moldovene. Se parea ca Moldova si-a gasit, in sfarsit, conducatorul mult ravnit. Din nefericire, intrigile puse la cale de partizanii lui Alexandrel, au dus la ideea inlaturarii prin viclenie a lui Bogdan al II-lea. Cel care avea sa duca la indeplinire aceste planuri nu a fost altul decat Petru Aron, un alt fiu natural al domnitorului Alexandru cel Bun. Astfel, pe cand domnitorul Bogdan al II-lea petrecea la o nunta la Reuseni (Rauseni) langa Suceava, Petru Aron a inselat strajile domnitorului care, lipsit in chipul acesta de aparare, a fost prins si decapitat in dimineata zilei de 16 octombrie 1451. Pe tronul Moldovei avea sa urce, asadar, acum, printr-un act josnic, Petru Aron:

“Va leatul 6963, dupa doi ani a domniei lui Bogdan voda, scrie letopisetul cel moldovenescu c-au venitu fara de veste Patru voda ce l-au poreclitu Aron si au aflat pre Bogdan voda la satul rausenii, din jos de targul Sucevii si l-au lovitu, vineri in ravarsatul zorilor, octomvrie 16. Si acolo i-au taiatu capul lui Bogdan voda. Decii au statut la domnie Aron voda.“

b. Domnia si sfarsitul sangeros al lui petru Aron

Dupa cum arata istoricul Constantin C. Giurescu, “Pentru Aron n-a mai putu insa sa se bucure de tronul capatat printr-un asasinat odios“. Alexandrel a gasit prilejul de a se reintoarce in polonia, reluandu-si domnia, lucru infaptuit cu spijinul boierilor care au trecut de partea sa. petru Aron a fost nevoit, astfel, sa plece. Odata reintors pe tronul Moldovei, Alexandrel s-a straduit sa-l castige de partea sa pe Iancu de Hunedoara, incheind la 16 februarie 1453 un act prin care-l recunoastea pe acesta drept “parinte” al sau, facand acelasi gest ca si domnitorul Bogdan al II-lea. Pentru a-i linisti pe poloni, care nu vedeau cu ochi buni o astfel de alianta, Alexandrel ii va scrie regelui Cazimir ca va merge sa i se inchine fie la Sneatin, fie la Camnita, sau, daca va fi nevoie, chiar mai departe, la Colomeea, cu conditia ca regele sa il apere de primejdii si de dusmani. Cand era vorba de dusmani, Alexandrel avea in vedere in primul rand, desigur, pe Petru Aron.

Alexandrel ajungea, in felul acesta, supus tuturor. Cu toate acestea, primejdia de care se temea nu a putut fi inlaturata, atfel ca, la 25 august 1454, Petru Aron ajungea, din nou, pe tronul Moldovei. Nu se stie exact cum s-a produs schimbarea aceasta, tot asa cum nu se stie in ce fel a izbandit Alexandrel sa-l detroneze pe petru Aron pentru a doua oara, urcand, astfel, pe tronul Moldovei pentru inca o data, in intervalul 8 decembrie 1454-3 februarie 1455. Este exclusa, oricum, o asociere de domnie a celor doi in aceasta perioada, asa dupa cum au crezut unii istorici. C.C. Giurescu arata ca acest lucru nu ar fi fost cu putinta, lucru dovedit si de documentele epocii, emise fie de unul, fie de altul, dar niciodata de amandoi. Se pare ca, la 25 mai 1455, petru Aron a venit cu oaste impotriva lui Alexandrel, pe care l-a infrant in batalia de la Mohile (probabil Movileni, jud. Iasi). Alexandrel s-a retras la Cetatea Alba unde, dupa aproximativ 3 luni, moare la data de 26 august, probabil otravit de fratii sai, dornici de a ocupa o pozitie cat mai buna in sfatul lui Petru Aron.

Ucigasul domnitorului Bogdan al II-lea reusea, in chipul acesta, sa reia tronul Moldovei pentru inca doi ani, pana in aprilie 1457. Una din caracteristicile domniei lui a fost si aceea a emiterii de moneda. De fapt, nu era un lucru nou, fiind cunoscute mai multe emisiuni monetare, cum ar fi, de exemplu, cele de la domnitorii Ilias si Stefan, fie separat, fie impreuna, ori emisiunile monetare ale lui Stefan si Petru (impreuna ori numai de la petru singur), Roman al II-lea, Alexandrel, ori Bogdan al II-lea. Cele de sub Alexandrel si Petru Aron puneau in circulatie monezi realizate la Cetatea Alba, avand imprimate pe avers stema Moldovei, capul de bour, iar pe revers, o cruce si legenda Asprokastru (numele bizantin al orasului).

Ramas fara rivali, petru Aron daruia Marincai si Anastasiei, ultima fiica a acesteia, veniturile de la Siret, Volovat si Hotin. O serie de alte documente amintesc si de alte danii ale domnitorului Petru Aron.

In ceea ce priveste politica externa, Petru Aron a fost constrans de atitudinea concesiva a regatului polon fata de puterea otomana, sa promoveze aceeasi politica de compromis. Regelui Cazimir al IV-lea ii fagaduieste la Hotin supunere si sa-i slujeasca pana la moate, in caz de pericol obligandu-se si militar fata de regele polon. La 9 iunie se obliga sa plateasca din 1456 turcilor “haraci“, dupa ce fusese invins de catre Mahomed al II-lea, lucru pe care il va continua chiar si Stefan cel Mare in prima parte a domniei sale. Un an mai tarziu, in 1457, la 12 aprilie, petru Aron este inlaturat de la domnie de catre Stefan cel mare, in urma bataliei de la Dolesti, pe Siret, fiind nevoie sa plece in exil. Grigore Ureche infatiseaza episodul in felul urmator:

“Dupa doi ani a domniei lui Petru Aron, ridicatu-s`au de la tera Munteneasca Stefan Voda, cu multime de oste munteneasca, si den tera adunati, si au intrat aici in tera; si silind spre scaunul Sucevei, i-ai esit inainte Petru Voda Aron, la sat la Ioldesci, pre Siret, la Tina, si si-au dat rasboiu in diua de Joi Mari, aprilie 12, si au infrant Stefan Voda pre Petru Voda Aron“.

Dupa cum arata S. Papacostea, inlaturarea lui Petru Aron a reprezentat contravaloarea concesiilor facute ulterior de catre Stefan cel Mare la 4 aprilir 1459 lui Cazmit al IV-lea, in legatura cu cetatea Hotin de pe Nistru. O alta lovitura data lui Petru Aron a fost cucerirea Chiliei cativa ani mai tarziu.

De fapt, toate acestea aveau sa se incheie in 1469 cu decapitarea lui Petru Aron de catre Stefan cel Mare. Ce se intamplase, de fapt? Odata cu fuga in Polonia a lui Petru Aron, pericolul pentru domnia lui Stefan cel Mare nu fusese inlaturat definitiv. Mai mult, Stefan intra in conflict cu Matei Corvin, asa ca pericolele amenintau noua domnie. Ajuns in secuime, Petru Aron se va retrage in urma infrangerii lui matei Corvin de catre Stefan la curtea principelui Transilvaniei. Conflictul lui Stefan cu Matei Corvin se declansase pe fondul instigarilor lui Petru Aron, asa incat Stefan s-a vazut nevoie sa il urmareasca pe acesta, punandu-i capat vietii, asa dupa cum si el facuse cu Bogdan al II-lea, tatal lui Stefan ce Mare. Grigore Ureche spune referitor la aceasta urmatoarele lucruri:

“Si nu se lasa Petru Voda cu atata, ci iar s`au bulucit in al doile rand, la Orbic, de s`au lovit cu Stefan Voda; si iar au isbandit Stefan Voda, ca au prins pre Petru Voda Aron, si i-au taiat capul, dupa ce au fost domn doi ani, de-si resplati mortea tatane-seu, lui Bogdan Voda.“

Se implinea, astfel, chiar daca in chip sangeros, un act de dreptate, asa cum arata si cronicarul. Moldova avea sa cunoasca, mai apoi, sub domnia lui Stefan, una dintre cele mai infloritoare perioade ale existentei ei ca stat romanesc, criza politica de 25 de ani luand sfarsit prin urcarea acestuia pe tronul Moldovei. Moldova ajungea prin aceasta la apogeul existentei sale medievale.

Dondos Adrian Mircea

NOTA: autorul nu doreste publicarea unei bibliografii, pentru evitarea plagierii. Lucrarea este publicata, asadar protejata prin drepturi de autor.