GALA PREMIILOR „Slove Cu Tâlc”- QUADRATUS BLOG 2009

2009-An bogat pentru Quadratus-blog

  • Total admini: 8
  • Total articole: 46
  • Total comentarii: 319
  • Total comentatori unici: 77
  • Adminul cu cele mai multe articole scrise: zamolxe-21 articole
  • Articolul cu cele mai multe comentarii : America hiperboreana –29 comentarii
  • Cele mai multe comentarii facute: chris—34
  • Cele mai multe comentarii+replici la comentarii: Solomonar—76 comentarii—24%

TOPURI:

Admini Nr. articole
zamolxe 21
Solomonar 17
Dondos Adrian Mircea 2
Deceneu 2
chris 1
Solomonar&chris 1
quadratus 1
: ) 1
Total 46
comentatori Nr. comentarii
chris 34
Nea Costache 24
oroles 24
Tzuky 11
Sibilla 10
MamiPeMirc 9
siR`din`nori` 8
Baciu Ileana Speranta 7

PREMII ACORDATE:

Premiul 1 (cu cele mai multe comentarii facute –in 11 din cele 12 luni ale anului)

–chris

Premiul 2 (la egalitate de puncte)

Nea Costache

– oroles

„Cu cat esti mai intelept, cu atat iti dai seama ca pe lume exista multi oameni deosebiti. Oamenii de duzina nu observa nici o deosebire intre semenii lor.” (Blaise Pasal)

Premiul 3

–Tzuky

„Mediocritatea poate vorbi, dar numai geniul observa” (Bejnamin Disraeli)

Mentiuni:

Sibilla

– MamiPeMirc

– siR`din`nori`

Baciu Ileana Speranta

Premii speciale:

Premiul pentru cel mai infocat comentator: Tzuky

Premiul pentru decenta: Nea Costache

Premiul pentru incurajarea noilor admini:

– Deceneu

– Dondos Adrian Mircea

– chris

Premiul “SLOVE CU TALC” este oferit ( din partea adminilor mai “mititei” ) lui Solomonar&zamolxe pentru tot ce-nseamna quadratus blog 2009

premiul lor:

Orice adevar trece prin 3 faze. Mai intai este ridiculizat, apoi trezeste o opozitie violenta, si in sfarsit este acceptat ca fiind evident de la sine!…” ( Avicena)

Reclame

Articol EVZ: „N-am nicio indoiala: Antonescu a fost un criminal”- radu ioanid

Articol aparut pe pagina online a ziarului Evenimentul Zilei, 17 oct. 2009

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/871981/N-am-nicio-indoiala-Antonescu-a-fost-un-criminal/

Citindu-l, m-am ingrozit. Comentandu-l, am fost cenzurat. Nu am nimic de adaugat- cititi singuri.

Solomonar

Radu Ioanid, director la Muzeul Holocaustului din Washington, vorbeşte despre o istorie urâtă şi despre feţele antisemitismului din România. Sosit la Bucureşti pentru inaugurarea Memorialului Holocaustului, Ioanid a acordat un interviu special pentru „Evenimentul zilei”, în care avertizează asupra pericolelor care pândesc democraţiile fragile. Radu Ioanid e un cercetător.

Coboară prin coridoarele întunecate ale trecutului. La lumină iese convins că un singur scut rămâne umanităţii în faţa derapajelor care ne readuc, din timp în timp, înapoi în peşteră. Memoria.

Despre duşmanii atemporali ai evreilor spune că sunt prizonierii clişeelor. Îşi imaginează România de mâine şi aceasta seamănă mult cu o ţară vindecată, în care circulă informaţii curate, iar oamenii ştiu să distingă binele de rău.

„Avem o masă din ce în ce mai mare de tineri educaţi, care citesc şi înţeleg că ceva teribil s-a întâmplat în istoria noastră. Nu e rolul nostru să le spunem ce s-a întâmplat. Rolul nostru este să le punem la dispoziţie informaţia. Un om cultivat ştie cum să citească. Şi dacă ai curiozitatea să afli, vei înţelege”.

MARTORII TERORII

Lecţia elementară: minima solidaritate

EVZ: Ce mai reprezintă Holocaustul astăzi?
Radu Ioanid:
Cred că Holocaustul reprezintă o lecţie de istorie pentru viitor. Pentru că, după ce în Europa ultima gară a fost Auschwitz-ul, unde milioane au murit doar pentru că s-au născut evrei, după ce în Cambodgia sau în Rwanda vedem atâţia oameni omorâţi pentru că aparţin unei etnii sau unei anumite clase sociale, putem trage concluzia că umanitatea n-a prea înţeles nimic din lecţia trecutului. Cu alte cuvinte, în anumite condiţii istorice, aceste tipuri de evenimente se pot repeta.

Umanitatea n-a înţeles nimic pentru că nu a avut la dispoziţie informaţiile necesare sau pentru că oamenii nu pot cuprinde nişte lucruri situate dincolo de capacitatea obişnuită de înţelegere? E foarte greu să accepţi milioane de victime arse în cuptoare, disecţii performate pe viu, violuri în masă…
Vedeţi, trebuie să fim de acord că există o diferenţă între umanitate şi animalitate. Dacă nu acceptăm ideea că umanitatea învaţă din experienţa ei istorică, inclusiv din paginile ei cele mai negre, atunci degeaba trăim ca grup social, ca agregat. Sunt două aspecte aici. Primul e acela istoric. Holocaustul a fost un eveniment care s-a produs la scara unui continent. Sunt foarte multe lucruri pe care le ştim, dar sunt încă şi mai multe pe care nu le cunoaştem. Abia acum le descoperim. Pe de altă parte, Holocaustul este un fapt istoric din care putem învăţa fie şi chestiuni elementare: minima solidaritate cu un vecin sau cu un prieten, a nu întoarce capul atunci când un semen al nostru este în nenorocire, a ne întreba dacă nu cumva statul sau organele sale represive fac o greşeală concentrându-se asupra unui anumit grup etnic.

Deci, până la urmă, Holocaustul n-ar fi doar despre maşinării de stat care ucid cu metodă, ci şi despre oameni care, asistând la uciderea altora, participă prin tăcere la acest proces.
Bineînţeles. Simplificând, avem trei categorii de oameni: făptaşii, victimele, dar şi martorul ocular care tace şi nu face nimic împotriva a ceea ce se petrece sub ochii săi. Sigur că nu este simplu. Sunt situaţii în care pur şi simplu nu poţi interveni.

Ar mai putea exista o a patra categorie, a celor care deţin informaţia în prezent, dar continuă să nege existenţa Holocaustului.
Aici avem de-a face cu nişte oameni despre care nu cred că merită să vorbim. Aş spune doar atât: şi ei sunt condiţionaţi istoric. Nu este o întâmplare faptul că persoanele care neagă Holocaustul în România provin din aripa legionară a Partidului Comunist. Uitaţi-vă la poeţii de curte ai lui Ceauşescu, ei sunt vârful de lance al acestui proces.

PRINTRE CLIŞEE

Cum arată rădăcina ortodoxă a ecuaţiei antisemite

Există antisemitism în România, astăzi?
Da, există. El este însă într-o oarecare descreştere. Sunt două sondaje de opinie operate în ultimii ani, iar ele arată că, dacă în urmă cu trei ani cam 30% dintre intervievaţi spuneau că evreii îşi merită soarta pentru că l-au răstignit pe Iisus Hristos…

Care era evreu…
Da, asta se uită mereu…Ei bine, acum ne aflăm undeva la 18%. Unde ne pot duce aceste rezultate? La ideea că există încă în România un antisemitism de tip tradiţional. Acest sentiment a scăzut fie pentru că evreii nu mai sunt, fie pentru că lumea a început să înţeleagă că nu au nimic diferit, sunt bine integraţi şi nu fac decât să se comporte ca orice cetăţean.

Când vorbiţi de acest sentiment antisemit, vă referiţi la genul de ură care ar putea secreta orori de tipul celor produse în Holocaust sau doar la un antisemitism de paradă?
Asta e o întrebare foarte bună. Există foarte multe clişee antisemite: evreii controlează presa, evreii controlează băncile, evreii coordonează viaţa financiară.

Ştiţi ce se spune prima oară? “Evreii au adus comunismul în România”.
Da, aveţi dreptate, şi e o temă care spune mult. Există un antisemitism “hardcore”, la extremişti. Există însă, mai ales, un antisemitism de tip tradiţional, bazat pe nişte clişee care provin din zone mai puţin educate şi poate chiar din zona unor preoţi ortodocşi.

Putem include şi anumiţi istorici în categoria asta…
Vorbiţi probabil de istorici formaţi în perioada comunistă, care asta au învăţat şi cu asta s-au hrănit, într-o perioadă în care naţionalismul-extremismul-antisemitismul erau afişate pe faţă sau puternic încurajate.

Avem, deci, un antisemitim “tare”, dar marginal, şi unul “slab”, mai răspândit şi construit pe clişee.
Mai există, cred, o componentă, care va creşte în viitor, în timp ce celelalte două probabil se vor diminua. Mă refer la antisemitismul de tip occidental, de stânga. Dacă vă uitaţi la partidele de stânga din Vestul Europei, ele au început să adopte un discurs anti-israelian aflat la limita antisemitismului. Am început să văd în presă, chiar la colegi de-ai dumneavoastră, o astfel de abordare. Cred că această atitudine se va extinde pe viitor, pentru că România se va racorda la acest trend.

Aţi remarcat acest flagel de care vorbiţi şi în Statele Unite?
Bineînţeles. Există o creştere a anti-israelienismului şi în campusurile universitare de acolo, ceea ce e o preocupare pentru noi. Nu am crezut niciodată că asta ar fi posibil, pentru că Statele Unite sunt o lume aparte, acolo s-a inventat celebrul “melting pot”.

În România, la nivel de masă, părem totuşi destul de departe de acest antisemitism “nou”. Iată un argument: în cadrul unui concurs televizat, “Mari români”, Antonescu s-a clasat în primii zece. Ce spune asta despre România?
Lucrurile sunt împărţite în două. Pe de o parte, cam 40% dintre români nu au informaţii despre Antonescu. Asta în sine este un lucru foarte grav, pentru că ar trebui să existe un minim de informaţii despre regimurile totalitare din România. Dar, dintre cei 60% rămaşi, cam jumătate spun că a fost un erou, în vreme ce 30% susţin că a fost un criminal de război.

Radu Ioanid ce spune?
N-am nicio îndoială, Antonescu a fost un criminal de război. Aici este fundamentala diferenţă între el şi Mannerheim (n.r. mareşal finlandez, aliat al Germaniei naziste). Problema cu Antonescu nu este că a eliberat Basarabia şi Bucovina, problema cu el este că a trecut Nistrul, că a aruncat în afara legii evreii din România, că a omorât zeci de mii de evrei în teritoriile eliberate şi a deportat cel puţin 154.000 în Transnistria, unde au murit încă alte zeci de mii.

E o realitate istorică şi faptul că, pe de altă parte, începând din 1943, a reuşit să salveze viaţa altor sute de mii de evrei. Acesta e principalul argument al celor care spun că Antonescu a servit interesul naţional, protejându-i pe evrei cât a putut din postura de aliat al Germaniei naziste.
E incontestabil adevărul că cel puţin jumătate din populaţia evreiască a României a supravieţuit şi discutăm despre o populaţie mare, 759.000 la recensământul din 1930. Dar, una este să cruţi viaţa cuiva sau să încetezi un proces de exterminare în masă, şi alta e să salvezi pe cineva. A salva înseamnă a întinde o mână, a încerca să protejezi, a aboli o legislaţie restrictiva. Or Antonescu n-a făcut asta.

Oamenii “salvaţi” aveau deja destinele mutilate după experienţa transnistreană…
Chiar să-i uităm pentru o secundă pe cei trimişi în Transnistria. Şi după încetarea deportărilor, evreii erau supuşi muncii forţate, legislaţia continua să-i discrimineze. Zilele acestea am cumpărat o carte care, după părerea mea, spune mai multe decât orice. Se cheamă “Codul de românizare” şi conţine toată legislaţia antisemită din România. Citind-o, înţelegi că cine este evreu n-are voie să aibă anumite tipuri de proprietate, n-are acces la studii superioare sau nu are voie să aibă bicicletă. Deci, Holocaustul nu înseamnă doar exterminarea fizică. Holocaustul înseamnă o serie de măsuri juridice care vizează izolarea, pauperizarea, iar totul poate să culmineze sau nu cu exterminarea.

“Un om cultivat ştie cum să citească. Dacă ai curiozitatea să afli, vei înţelege. Nuanţele rămân la latitudinea fiecăruia. Există, desigur, oameni neinteresaţi de aceste probleme. Hai să-i numim “consumerişti”. Există, de asemenea, o categorie minoră de oameni care vor susţine, până la capăt, că aşa ceva nu s-a întâmplat”
Radu Ioanid, director la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington

RADU IOANID-DIRECTOR MUZEU

RĂSPUNSURI PENTRU FORUMIŞTI

A opune victimele sistemelor totalitare este „un truc ieftin”

Forumul EVZ vă stă la dispoziţie pentru a citi, de pildă, următoarea poziţie: “de ce se face atâta tam-tam cu evreii? Holocausul este şi el parte a suferinţelor la care au fost supuşi toţi civilii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”. Cum tratăm această banalizare a suferinţei?
Au existat în Europa secolului XX două sisteme totalitare, fascismul şi comunismul. Amândouă s-au făcut vinovate, în proporţii diferite şi cu nuanţe de la ţară la ţară, de crime în masă. Un sistem a acţionat pe baze etnice, celălalt pe criterii de clasă. Diferenţa este că Holocaustul a afectat aproape toate ţările din Europa. Tristeţea mare este că, din păcate, atât în privinţa Holocaustului, cât şi în privinţa crimelor comunismului, interesul este relativ redus. A le opune este un truc ieftin. Nu ne foloseşte la nimic.

Şi acesta e un argument al celor care contestă Holocaustul: “domnule, de ce scrieţi despre evrei şi nu scrieţi despre fenomenul Piteşti?”
Dacă mă întrebaţi în calitate de persoană fizică, nu de director la Muzeul Holocaustului din Washington, daţi-mi voie să vă spun că sunt membru în conducera IICCR. Am editat cărţi acolo, am publicat cărţi acolo, nu am niciun fel de probleme în a condamna tot ce a fost criminal în regimul comunist.

Evreii profită şi au făcut din Holocaust o industrie. Cum răspundeţi?
Acesta e un alt clişeu. Mie mi se pare normal că cel căruia i s-a furat ceva să primească nişte despăgubiri. Las însă la latitudinea dumneavoastră, ca ziarişti independenţi şi tineri, să cercetaţi cu ce au profitat evreii din România sau aşa numita evreime internaţională de pe urma Holocaustului. Vă rog să publicaţi informaţiile găsite.

Poate ceva material să compenseze pierderea unei vieţi omeneşti?
Exact. Vorbim doar de un clişeu, unul care avansează sume astronomice, fără nicio legătură cu realitatea. Eu cred că în ultimii ani s-au întâmplat nişte lucruri foarte bune în România, iar ele trebuie recunoscute. Memorialul Holocaustului este doar un exemplu.

Aţi coordonat şi volumul despre Holocaustul romilor, un proces şi mai “aplaudat” în România decât cel care a vizat exterminarea evreilor.
Aici trebuie să fim puţin atenţi la nuanţe, în sensul că, în ceea ce-i priveşte pe romi, nu a existat o legislaţie restrictivă. Legea îi viza exclusiv pe evrei. Au fost, dacă tot vorbim de acest aspect, şi persecuţii împotriva unor secte neoprotestante, baptişti şi adventişti. Şi revenim la Antonescu. El nu i-a cruţat pe evrei, ci doar s-a apropiat de poziţiile oportuniste ale lui Mihai Antonescu şi a ajuns la concluzia că ar fi mai bine să nu continue procesul de exterminare.

Haideţi să luăm un caz singular. Să zicem că un român află despre ororile comise pe teritoriul ţării noastre sub regimul Antonescu. Ce ar trebui să facă el în situaţia respectivă? Să se simtă vinovat sau, mai degrabă, să se gândească de două ori înainte să deseneze o svastică pe un zid sau să îmbrace uniforma militară a Germaniei naziste?
Vă răspund cu un clişeu. Informaţia, cât timp este corectă şi obiectivă, trebuie să ne ajute să înţelegem ce s-a întâmplat, să ne lărgească orizonturile. Problema nu cred însă că e cea a vinovăţiei unui individ sau a unui popor. Un popor are o posibilitate de manevră oarecum limitată în condiţiile unui sistem totalitar. Aici este vorba despre responsabilitate politică. Noi discutăm despre răspunderea unui regim care ia o categorie de oameni şi îi aruncă în afara legii şi, uneori, chiar în afara ţării.

Regimul Antonescu poarta întreaga responsabilitate?
Exact. Este responsabilitatea autorităţii antonesciene.

Nu credeţi totuşi că statul român acţionează schizofrenic când se raportează la problema Holocaustului? Fostul preşedinte Ion Iliescu şi-a asumat concluziile comisiei Wiesel, dar la finalul mandatului l-a decorat cu “Steaua României” pe Corneliu Vadim Tudor.
Nu cred că trebuie să cerem de la preşedintele Iliescu mai multă consistenţă decât cerem de la alţi politicieni români. Eu aş spune că, din punctul de vedere.

al acceptării Holocaustului, trebuie să fim relativ mulţumiţi de clasa politica românească. Politicianul român a învăţat că sunt anumite mesaje care nu trec în Occident. Şi atunci, fie din sinceritate, fie din prudenţă şi instinct de autoconservare el a eliminat mesajele anti. Probleme sunt însă la nivelul justiţiei, care încă nu acţionează în cazul unor oameni care fac propagandă antisemită. Vă rog să reţineţi nuanţa: nu mă refer la negaţionişti. Dacă cineva face însă sistematic o propagandă sălbatică împotriva supravieţuitorilor Holocaustului, justiţia ar trebui să intervină.

Vă referiţi la cineva anume?
Nu vreau să vă dau nume, pentru că există în România nişte personaje atât de mizerabile…

Unii sunt chiar profesori universitari…
Aceşti oameni fac propagandă legionară chiar în clădiri care aparţin unor autorităţi centrale sau locale. Vă dau doar un exemplu. Pe 9 octombrie, chiar de Ziua Holocaustului în România, s-a lansat la Bucureşti o carte despre Ion Antonescu, semnată de Petre Ţurlea, un cunoscut negaţionist. Au vorbit la acea lansare Dan Berindei, Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, sprijinind această lucrare.

UN VACCIN CONTRA URII

„Este mai important să ne gândim la viitor”

Instituţionalizarea memoriei victimelor Holocaustului este suficientă pentru a schimba

mentalităţi? Un coleg ne descria la un moment dat o experienţă din satul lui natal: acolo, cei mai detestaţi oameni erau negrii, ungurii şi evreii, deşi nimeni nu văzuse vreodată unul.
Despre negri ce să vă spun, dacă ei au răpit României Basarabia şi Bucovina atunci să fie urâţi. Ce pot să înţeleg din chestia asta? Sunt perplex.

Să înţelegeţi cât de adânci sunt prejudecăţile.
Nu cred că se face destul în materie de educaţie. Subliniez acest lucru pentru că istoria regimurilor totalitare ar trebui folosită în şcoli ca un vaccin. Nu avem garanţia că, într-un moment de tulburare sau într-un moment de criză economică, lucrurile nu pot derapa. În fond, oamenii aceştia, supravieţuitorii, se duc. Îi mai avem câţiva ani printre noi şi nu vor mai exista. Documentele rămân. Nu poate fi negat: ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Justiţia va începe să lucreze, deja avem semne că lucrurile se mişcă. Dar, până la urmă, cred că este mai important să ne gândim la viitor decât la trecut. Şi să utilizăm aceste tragedii ca nişte instrumente pedagogice pentru consolidarea democraţiei.

Credeţi că, în prezent, România are anticorpii necesari pentru a rezista unor tentaţii criminale de tipul Holocaustului?
Da, cred acest lucru. Instituţiile statului funcţionează cu sughiţuri şi sincope când e vorba de aşa ceva, dar sunt foarte optimist în ceea ce priveşte tineretul. Tinerii nu mai acceptă clişeele, sunt sătuli de lozinci, de aceleaşi vechi figuri prăfuite care ne-au bătut capul şi pe vremea comunismului, şi după. Nu am îndoieli că din acest punct de vedere stăm pe un teren solid. România e o democraţie, e în UE, e în NATO. Suntem parte a unui sistem şi a unui mod de a gândi. Vă spun sincer, în momentul de faţă sunt mult mai îngrijorat de ceea ce se întâmplă în Ungaria. Din informaţiile mele, Ungaria exportă astăzi antisemitism în România. Ceea ce se întâmplă acolo în materie de extremism de dreapta şi antisemitism e mult mai primejdios decât ceea ce se întâmplă în România. Şi putem să ne uităm şi la alte ţări unde lucrurile sunt înspăimântătoare. Au existat, de exemplu, câteva articole în presa norvegiană, de fapt nişte atacuri violente la adresa Israelului, fără nicio bază.

Poate pentru că firele invizibile ale prejudecăţilor, potenţate de criză economică, pedalează pe conspiraţia evreiască mondială?
Aşa e. Totul se leagă de aceste fire invizibile care mânuiesc prejudecăţile noastre.

Mai e posibil un nou Holocaust?
În Rwanda, am văzut la un moment dat un interviu cu un general canadian, şeful corpului militar ONU, care a rămas traumatizat pe viaţă de experienţa trăită acolo. El povestea că a asistat la următoarea scenă: o fată de 16 ani însărcinată omora cu o macetă o altă fată de 16 ani, tot însărcinată. Dacă într-o ţară că Rwanda 800.000 de oameni pot fi omorâţi cu arme albe, în câteva săptămâni, atunci orice este posibil. Uitaţi-vă ce nenorocire s-a întâmplat în Sudan. Muzeul Holocaustului a fost prima instituţie federală care a alertat autorităţile americane în legătură cu genocidul de acolo. Din păcate, nu cred că învăţăm suficient de repede.

Mesajul final ar trebui să fie acesta: “Holocaustul nu e despre evrei, ci despre ce se poate întâmpla oricui”?
Mesajul final ar fi: Holocaustul este despre încălcarea ultimă a demnităţii umane, despre drepturile omului sau lipsa lor. Şi e important pentru că a afectat un număr îngrozitor de mare de oameni.

Aţi primit reacţii pozitive cu privire la inaugurarea Memorialului Holocaustului de la Bucureşti?
Am primit reacţii extrem de pozitive din presa occidentală. Pentru mine, a fost foarte important să-i văd pe preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu acolo, la inaugurare. Ei în viaţa politică sunt inamici, dar faptul că un astfel de eveniment i-a adus împreună îmi spune ceva despre sănătatea clasei politice din România. E un semn foarte bun.

Chiar şi faptul că această discuţie are loc acum este un semn. Acum 15 ani n-ar fi putut.
Poate ar fi putut avea loc, dar nici dumneavoastră, nici eu nu ne-am fi simţit bine în pielea noastră, din cauza unor presiuni. Lucrurile s-au schimbat.

VOCEA

Cine este Radu Ioanid

Directorul Diviziei de Programe Arhivistice Internaţionale de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington este un om curajos. Pe cartea de vizită a lui Radu Ioanid stau exact acele cuvinte care te trimit la indexul oprobiului publicului românesc. Holocaust este termenul insuficient al unei drame istorice pe care Ioanid a decis la un moment dat să o pescuiască din oceanul uitării.

Fără cercetătorul român, dezbaterea asupra ororilor comise de regimul Antonescu ar fi avut loc, dar ar fi fost, cu siguranţă, mult mai singură şi mai vulnerabilă în faţa negării şi a indiferenţei. Dacă este adevărat că despre ceea ce nu se vorbeşte, nu există, atunci ceea ce a reuşit să facă directorul de la Muzeul Holocaustului se înscrie pe linia acelor evenimente rare şi invizibile ce construiesc speranţe acolo unde, odată, au fost doar ruine.

Aici ar putea fi înşirate acum titlurile academice pe care Ioanid le-a agăţat în CV-ul său. De fapt, ele contează cel mai puţin. Radu Ioanid este vocea normalităţii acolo unde totalitarismele au ridicat castele de ură şi de moarte. Vocea care spune, de peste două decenii, un necrolog onest pentru victimele Holocaustului românesc.

NOTA : Vezi articolul meu „Antonescu mai putin cunoscut

Acelasi, Solomonar


Mi-am pierdut ziua, prieteni !

Diavolul bate cu sfiala la Poarta Raiului – asa cum il stiti cu totii, invesmantat in straie negre, nelipsita coada care aproape-i atinge pamantul si coarnele de un rosu rubiniu. Dar e un lucru pe care nu-l cunoasteti, desi il banuiti: e frumos! Cat de frumos! De sub fruntea boltita, alba, se ivesc doi ochi violeti sclipind incandescent la umbra genelor lungi. Narile fin taiate, care ar fi starnit admiratia unui Michelangelo (una din multele sale creaturi) ii palpita aproape im-perceptibil, pe cand buzele usor tuguiate murmura ceva de neinteles – repeta, desigur, propozitia cu care se va prezenta in fata Creatorului. Sfiala lui nu e sfiala, se pricepe de minune – nu-i asa? – sa joace teatru.

Sfantul 4 se apropie fara chef de poarta masiva, frecand-se cu podul palmei la ochi. Bietul Diavol se trezeste cu lumina lanternei cu halogen in fata. Se aude vocea somnoroasa a Sfantului:

-Care esti, ba, la ora asta? Aaa! Poftim cine ma trezeste, abia am inchis si eu ochii. Ce vrei, Impielitatule?

-Sa-mi fie cu iertare, Sfinte, saru` mana…

-Lasa, lasa! N-am chef de linguselile tale. Spune: ce vrei? Si repede, ca-mi sare somnu`… Dracu` a mai vazut sa bati in portile oamenilor in miez de noapte!

Si Sfantul 4 priveste in sus cu o mutra pocaita:

-Doamne iarta-ma!

Aghiuta ranjeste de dupa gratiile Portii, aratandu-si dintii albi.

-Lasa-ma sa intru, Sfinte…, se milogeste el.

-Ce ore nepotrivite iti gasesti pentru vizite! se enerveaza brusc Sfantul 4, zanganind cheile. Tine tu lanterna asta aci, sa vad care-i cheia…

Uciga-l Toaca face intocmai, privind cu coada ochiului in jur. Peste Rai pluteste linistea. Doar luminile din Centru si de pe Bulevard mai sclipesc. Un bec chior atarna deasupra cocioabei de paznic a Sfantului 4 si mai incolo, la punctul de control, se vede un neon. In rest, bezna.

Sfantul gaseste cheia descuind Poarta:

-Treci… intra.

Diavolul pasese inauntru, zambitor:

-Multumesc Sfinte, sa-ti dea Zeii…

-Taci, ba! i-o reteaza Sfantul morocanos. Nici n-ai habar cat am avut azi de lucru. Nu-mi mai vad capul si, hodoronc-tronc, nu ma lasi nici tu sa dorm. Plus ca dintr-un minut in altul astept un nou transport.

-Cat iti da pe ora?

-Ce treaba ai tu? Ca doar nu-mi da tac-tu leafa!

Aghiuta zambeste, ridicand sprancenele. Sfantul se intinde, scarpinandu-se in barba si la subsiori. Zice:

-Hai ca fac o cafea, mi-a sarit somnu`.

Pornesc spre baraca- inauntru e placut. Un dulap, un pat, o soba si o masa cu doua scaune e tot mobilierul. Sub soba, un brat de lemne. Miroase a vin fiert. Sfantul pune ibricul pe foc, cand aude vocea Diavolului:

-Eu am filtru…

4 ii arunca o cautatura inciudata:

-Mare scofala! Mie-mi place la ibric!

-Mai bine recunoaste ca esti demodat!

-Lasa, bine ca esti tu modern, bombane Sfantul turnand cafeaua in cestile ciobite.

Musafirul isi pune sase lingurite de zahar, cu gandurile departe. Isi aprinde o tigara, pufaind rotocoale in aer.

-Iar fumezi la mine-n baraca! Degeaba iti zic, parca as vorbi cu tencuiala de pe pereti!

Se aude o bataie in usa si intra un inger blond, cu parul carliontat, haina pana-n pamant si aripi mari, albe. Se opreste brusc, cu ochii tinta la Aghiuta, care-l masoara din cap pana-n picioare. Ingerul clipeste marunt, rosind.

-Intra, intra! A mai ramas cafea si pentru tine! il pofteste binevoitor Sfantul. N-are chef sa ramana singur cu Diavolul, il enerveaza uneori in asa hal incat ii vine sa-l pocneasca cu ceva intre coarne.

Ingerul se aseaza cu grija pe marginea patului:

-Am vazut lumina la dumneata, zice el. Cum nu-mi e somn, m-am gandit sa vin sa-ti tin de urat!

Se intoarce spre Diavol:

-Al tau e Mertanul ala negru parcat la Poarta?

-Al meu! se umfla proprietarul in pene. Cand facem o tura?

Sfantul sare la fereastra:

-Ia te uita… Nici nu l-am vazut, eram prea somnoros. Fain, ba, fain! Cand ti l-ai luat?

Aghiuta nici nu-l ia in seama, vorbeste cu Ingerul:

-Ei, ce zici? Facem o tura?

Oferta e tentanta, dar Ingerului nu-i prea da ghes inima sa urce in masina cu Diavolul. In primul rand are mania vitezei si el are rau de viteza. Apoi Diavolul trazneste de la o posta a Calvin Klein si, in spatiul stramt din masina i s-ar face rau, e foarte sensibil la mirosuri puternice. Ii e frica si de accident, isi aminteste de accidentul de acum trei ani cand Arhangelul l-a rugat pe Diavol sa-l duca pana-n Raiul Arabesc ca-i plateste benzina. S-au ciocnit de un TIR cu smoala. Pe langa spaima si masina (un Audi ultimul tip) facuta praf, Arhanghelul si-a spart capul si i-au zburat toate penele din aripi. Satana s-a ales doar cu un corn ciobit.

Aghiuta parca i-ar fi citit gandurile:

-Hai, Ingerule, conduc incet. Si, in plus, autostrada e libera la ora asta.

-N-am voie sa parasesc Raiul, gaseste el o portita de scapare.

Sfantul ii sare-n aparare Ingerului:

-Asa e! Daca va prinde, eu nu va apar.

Aghiuta cedeaza:

-Treaba ta, Ingerule! Sa nu zici ca nu m-am oferit!

Ingerul schimba subiectul:

-Cand soseste transportul ala, Sfinte? Te ajut la liste.

-Nu stiu, veni raspunsul. Ar cam trebui sa soseasca intr-o ora, cel mult doua. M-am pus sa dorm nitel, dar uite ca s-a nimerit sa vina Diavolul si mi-a sarit somnu`.

-Ce te tot plangi? se ratoieste Aghiuta, ofensat. Poftim, plec! Daca nu-s binevenit…

-Stai ma jos! Ce te-a apucat? Daca nu viam, nu te invitam. Zau, ca tare mai esti cu toane!

Satana nu se lasa:

-Parca nu te cunosc! Maine-poimaine o sa stie tot Raiul ca am avut nesimtirea sa te trezesc in miez de noapte, iar ma dau astia la Gazeta Edenului, ca atata asteapta! Hai sa plecam, Ingerule. Mergem si bem o cafea in Centru si lasa-l pe Sfantu` 4 sa doarma, auzi tu, e obosit! S-a spetit!

Se ridica, luandu-l pe Inger de-o aripa:

-Vii sau nu? Sa stiu!

Sfantul sare cu gura:

-Ia lasa-l in pace pe Inger! A venit la mine, nu la tine!

Ingerul se foieste si zice impaciuitor:

-Dar nu va certati…

Vazand ca Ingerul nu are de gand sa se ridice, Aghiuta se stropseste la el:

-Nu vrei, traba ta! Recunoaste mai bine ca ti-e rusine sa iesi cu mine-n Centru si pace! Ce fosti oameni!

Iese, trantind usa, cu tigara in coltul gurii. Sfantul priveste in urma lui, clatinand din cap.

-Repede-i mai sare tandara…

Ingerul ofteaza:

-Asa e de cand il stiu… De, ce sa-i faci? Fiecare cum ii e firea.

Diavolul se indreapta spre Centru, luand-o direct pe Bulevard. Bombane in sinea lui, lovind cu copita (am uitat sa va spun ca are copite) intr-o piatra. Deasupra lui trece in zbor o ceata de ingeri intarziati, razand infundat:

-Ia uitati-l pe Diavol! Merge-n Centru.

-Ssst! Hai sa-l urmarim.

-Hai! Nu falfaiti tare, ca ne aude si iar sare cu gura la noi.

Lui Aghiuta nici ca-i pasa – e prea pornit pe Sfantul 4, mormaind:

-Batran carpanos…

Ingerii chicotesc:

-Iar s-a certat cu Sfantul!

Ii aude, dar n-are chef de prostiile lor. Intra-n primul local, asezandu-se la masa. E aproae gol – un inger batran si soios sta la masa din colt, cu halba de bere in fata, mazgalind ceva pe un petec de hartie. Doi ingeri tineri stau la bar, cocotati pe scaune inalte, cu mape pe genunchi, discutand aprinsi politica. Sunt reporteri la Gazeta Edenului, Diavolul ii stie. Si, zau, si ei pe el! In rest, pustiu. Barmanul, dupa tejghea, se tot baga in vorbele celor doi. Il vede pe noul sosit si se apropie fara chef:

-Buna seara. Ce mai faci, Scaraotchi?

-Am o treaba pe la voi. Da-mi un coniac. Una dubla!

-Vine acum!… dar…(si se apleaca la urechea musteriului)… contisorul ala…

-Scade apa ce-o pui tu prin sticle… Inca nu te-ai intors cu coniacu`?

Barmanul pleaca repede. Ceata de ingeri intra, asezandu-se toti la o masa. Aghiuta ii numara- sunt sapte. Pe cinci din ei ii stie, doi sunt noi. Isi fac ucenicia, cu siguranta. Ivan, seful bandei, se preface ca atunci il vede, salutandu-l zgomotos din capul mesei:

-Hei! Sal`tare, Intunecatule! Ai mai venit pe la noi?

Aghiuta ia o inghititura din coniacul proaspat adus si-si aprinde o tigara, plictisit:

-Salut, Ivan…

-Sapte oranjade! comanda Ivan, ridicandu-se. Se apropie de Copitat:… nu-mi dai si mie sa trag un fum?

Diavolul il priveste pe sub sprancene cu ochii lui superbi:

-Fugi ma d`aci…

-Ce, iar esi prost-dispus? Hai cu noi la masa!

-Tttz…

Ivan il ia de brat:

-Hai, ma! Stai aici, singur…

Diavolul cedeaza- il enerveaza insistentele ingerului si n-are chef sa se prelungeasca. Se pomeneste in mijlocul cetei – baietii il primesc zgomotosi. Toti par la fel, cu hainele lor lungi, parul blond, carliontat, ochii albastri si aripi albe, imaculate. Doar unul din cei nou-veniti ii atrage atentia. Toti sunt frumosi, nu incape-ndoiala, dar asta ii intrece. Are cel mai auriu par, cele mai sic bucle, cei mai frumosi ochi de culoarea cerului, aripile ii sunt noi, cel mai probabil din lotul anului in curs. Si harpa, pe care o poarta legata la spate, e ultimul ragnet in materie.

-Sa ti-i prezint pe noi colegi! zice Ivan incantat. Asta e Giovanni… un baiat de zahar! Si asta e Johnny.

Asadar preferatul lui se numeste Johnny. Frumos nume! Frumos purtator! Johnny il priveste printre genele lungi si negre, analizandu-l atent. Il intreaba politicos:

-Domnule Diavol, aripi nu ai?

-Are! se baga Johann, care se tinea mai mandru dintre toti fin`ca tac-su ala pamantean fusese bancher. Ia arata-ne aripile, Impielitatule!

Aghiuta nu prea are chef, s-a saturat sa tot scoata aripile sa se mire unii si altii cat sunt de superbe. Johann insista, mizand pe cartea cea mare:

-Ei, haide! Uite, Johnny nu a vazut niciodata aripi de drac…

Satana se uita la Johnny, care mizeaza si el pe ultima carte – farmecul personal. Intinde gatul spre Copitat, fluturand genele. Zice cu o voce dulce:

-Haaaaaai… te roooog….

Diavolul nu rezista acestei rugaminti si se ridica, dezbracandu-si pardesiul a la Alain Dellon. Pe dedesubt poarta o camasa de firma, superba. Incet si cu grija, sa nu loveasca vreun inger, desface aripile. Un murmur de uimire se aude pe buzele tuturor. Pana si ziaristii intrerup conversatia, privind cu ochii mari spectacolul. La fereastra sclipeste un blitz.

-Iar ne-au luat-o inainte afurisitii de la Nac-Nac…, bombane unul din reporterii asezati pe scaunele de la bar, privind printre petele intunecate provocate de lumina blitzului spre Diavol.

Cu o anvergula de sase metri, aripile lui sunt coplesitoare. Ca si forma, seamana cu cele de liliac, de un negru cu irizatii albastrui. Fosnesc precum satinul. Johnny, mut de uimire, isi trece varfurile degetelor peste materialul rece si alunecos:

-Fantastic…, murmura ingerul, impresionat. Din ce sunt facute?

Satana, cu o miscare brusca, de efect maxim, le ridica in sus parand gata sa-si ia zborul.

-Din piele de inger, raspunde el serios. Johnny tresare.

-Face misto! il linisteste Ivan. Nu-l crede! Oricum, n-o sa iti spuna din ce-s facute, cica e secretu` lui…

Johnny isi revine din soc. Diavolul strange aripile, imbracand pardesiul. Se uita la ceas – un „Rolex” de aur. E aproape miezul noptii. Hotaraste ca mai e timp, deci o sa mai stea.

-Ti-am vazut mertanul saptamana trecuta, zice Johann. E mistooo… Mi s-a parut ca are si computer de bord.

-Are!

-Cate sute de mii ai dat pe el?

-Destule.

-L-ai luat in leasing?

-Cu banii jos.

-Ohohoooo! rade Giovanni. Si e chiar asa misto?!

-E ! intareste Johann nitel invidios.

-Si io vreau sa-l vad, zambeste Johnny.

Diavolul nu pierde ocazia:

-Hai sa te fac o tura!

-Vin! zice el.

Ivan il coteste, strecurandu-i printre dinti:

-Taci, ma… Esti nebun?- apoi catre Satana: nu vine! A glumit!

Johnny se intoarce revoltat spre Ivan:

-Ce ma cotesti?!

-Taci, ma… suiera acesta, ingrijorat.

Aghiuta se ridica, zanganindu-le cheile masinii pe sub nas:

-Care veniti sa va fac o tura?

Toti sar, incantati:

-Io, io!

Ivan, vazand ca se ingroasa gluma, zice:

-Bine, fie… Hai ca vin si eu cu voi.

Se gandeste ca o sa-l tempereze pe Uciga-l Toaca, altfel nu s-ar duce. Ies cu alai, zburand toti – in frunte cu Dracu` – spre Poarta. Sfantul 4 si Ingerul ies in usa baracii. Sfantul striga in urma lor:

-Baaa! Aveti grija! Ba Satana, sa conduci cu grija, baaa!

Coboara langa masina. Ingerii se invart in jurul Mertanului, analizandu-l impresionati.

-Cum ne grupam? intreaba unul. Incapem?

-Va inghesuiti… Johnny, tu vii in fata. Restul in spate.

Intra toti. Diavolul la volan, Johnny in dreapta si restul claie peste gramada pe bancheta din spate.

-N-avem aer! se plange Ivan, care nu vede nimic din pricina lui Giovanni care s-a cuibarit la el in brate, gadilindu-l cu penele de la aripi pe la nas. Stranuta.

Satana striga:

-Se rezolva! O facem decapotabila!

Apasa pe un buton si iacata Mertanul Decapotabil. Toti chiuie de fericire si incantare, mai putin Johann care e morocanos din pricina ca Johnny a fost preferat si pus in fata si nu el.

Diavolul da volumul la maxim, privind in spate. Ceata de ingeri urla:

-West-coaaaast!!!

Boxele bubuie. Aghiuta pleaca in tromba – cauciucurile scrasnesc, starnind un nor de Praf Auriu de Rai. Toata lumea zbiara, pana si Johann, care pare sa fi uitat de necaz. Johnny scoate haina lunga si alba, sub uralele tuturor. Pe dedesupt poarta o pereche de blugi, pantofi sport „Adidas” si un tricou pe care scrie mare: „CAZUT IN LUPTA DREAPTA”.

Ies pe autostrada – pe un panou mare e scris: Raiul Musulman – 77 de km si o sageata in stanga. Dedesupt: Campiile Elizee: 177 de km si o sageata in dreapta. Si, mai dedesupt: Iadul Universal: 666 de km si sageata in jos. O iau la stanga. Autostrada cu 24 de benzi e frumos luminata. Din cealalta directie vine o masina rosie, tot decapotabila:

-E „Lancia” puicutelor din Campiile Elizee! zice Satana.

-Merg la ziua Ingeritei Rahela! zice Ivan. Cica face chef intre fete in noaptea asta…

-Care-i ma Rahela? se intereseaza Aghiuta. Cumva aia de la Finante, cu Loganu` albastru?

-Aia, aia!

-Pfuaaaaai! E draguta!

-Ati auzit ca s-a despartit de Vladimir de la Interne? zice Giovanni.

Urmeaza o serie de fluieraturi cand trec pe langa „Lancia” rosie, apoi vocea mirata a Diavolului:

-Hai ma, serios? Pai cum, ca in toamna i-am vazut impreuna la Sofitel!

-Eh! Nu de mult! Sa tot fie vreo luna, lamureste Ivan.

-Si de ce s-au despartit, ma? Imi parea ca se inteleg bine.

Ivan mormaie:

-Nepotrivire de caracter…

Toti izbucnesc in ras.

-Da` Maria Magdalena ce mai face? Chiar n-am mai vazut-o de la bombardament.

-Ieri m-am intalnit cu ea la Mall, zice Giovanni. Nimic nou. Era furioasa ca si-a rupt tocul de la pantof pe scarile rulante. Am invitat-o la o cafea, dar n-a stat, se grabea ca incepe „Big Brother”.

Ivan se baga:

-Da` Messalina ta ce mai face, Impielitatule? Am auzit ca te-ai impacat cu ea.

Johnny scotoceste in bord:

-N-ai Britney Spears?

-Vezi p`acolo, tre sa fie… M-am impacat! zice Satana.

-Esti fraier! veni raspunsul. Si Aspasia?

-Ei, na! Aspasia… Aia nu vrea decat timp de gandire! Poftim, i l-am dat. Pana se gandeste ea, o am pe Messalina. Cat se gandeste asta-ntr-un minut, aia se gandeste intr-o luna!

Ivan priveste bordul:

-Maaa! Mai incet, Drace! 230 de km la ora?! Te-ai dilit? Hai sa intoarcem, e tarziu!

-N-avem unde, numai la sensul giratoriu de la poarta Raiului Musulman.

-Cat mai e?

-Vreo 10 minute – maxim.

Pe drumul de intoarcere, Johnny isi imbraca haina lunga, cuminte. Nu poate intra asa in Rai, nu se cade. Cand ajung la Poarta, vad un autocar – transportul de suflete de pe pamant. Sfantul 4 si Ingerul fac listele. La punctul de control se vede miscare. Sufletele nou-sosite asteapta cuminti sa le vina randul sa intre. Soferii au iesit la o tigara, palavragind. Diavolul si ceata de ingeri intra, sub privirile uimite ale sufletelor necunoscatoare. Sfantul zice in graba:

-Bine ca v-ati intors intregi! si continua sa noteze. Se despart in capatul Bulevardului.

-Cand ne mai vedem Impielitatule?

-Cred ca vinerea viitoare. Ne vedem?

-E Vinerea Patimilor, ai uitat? Suntem la slujba!

-Face prezenta?

-Nu intotdeauna, da` nu se stie…

-Ma, io vin! Daca va gasesc liberi, e bine, daca nu…

-Bine, pa!

-Salut, baieti! Noapte buna! Eu ma duc la Creator.

Dupa ce se despart, Ivan se apleaca spre Johnny – a banuit el ceva:

-Ei, ce zici de Diavol, hm?

Johnny se apara:

-Ce te legi iar de mine? Ce sa zic? Are masina misto…

-Da, da…

-Lasa-l ma Ivane-n pace! sare unul.

-Gata, tac!

In timpul asta, Diavolul se indrepta spre Palatul Ceresc. Aleea strajuita de plopi care duce la Poata de Aur e luminata frumos, intr-un amestec de beculete colorate ca acelea pe care crestinii le pun pe pomii de Craciun, ramasite ale credintelor pagane. Diavolul isi aminteste atunci de bunul lui prieten Zeus, care, uitat de toata lumea (si pierzandu-si astfel puterile) zace intr-o hruba sub Muntele Olimp imprena cu Hera, care nu conteneste sa-l cicaleasca, amintindu-i de vechile lui aventuri. Pana si pe Diavol l-a dat intr-o zi afara, geloasa pe frumusetea lui. Toti stiau ca sufera de paranoia, biata zeita. Luase intr-o vreme si antidepresive. Saracu` Zeus! Ce glorie, si cat de dureroasa caderea! Dar nu avea a face. Politica se schimba. La vremuri noi, zei noi. Si Diavolul, tot Diavol! Stie el ce stie. Eol il ghideaza cu iscusinta, dupa cu are chef sa bata. Si Eol stie intotdeana in ce directie sa bata.

Dar iata Poarta de Aur! Nu e timp de irosit, e trecut de miezul noptii.

-Cine e acolo? se aude o voce soldatoasa, apoi zanganitul unui AKM.

-Diavolul!

Seful gardienilor – un heruvim stralucitor – il priveste cercetator:

-Actele dumneavostra, va rog!

Dracu` ridica tacticos o copita. Heruvimul o cerceteaza cu mare atentie – s-a mai lovit el de falsuri – apoi spune:

-Bine. Poti sa treci. Si data viitoare sa nu mai umbli prin Rai nepotcovit! S-a dat lege.

Copitatul ridica nepasator din umeri:

-Nu mai pot eu de legile voastre…

Heruvimul ii striga iritat, privindu-l cum se indeparteaza:

-Ar fi mai bine sa nu iti faci un obicei din asta!

Intrusul da a lehamite din mana si nu se sinchiseste sa-i raspunda. Escortat de alti doi heruvimi, intra in Palatul Ceresc – arhitectura, de un inconfundabil stil Louis Quatorz ii ia ochii. „De unde fonduri, dom`le?! Si cand te gandesti ca e nu pot nici sa-mi renovez nenorocirea aia de castel gotic!”- simte invidia draceasca incoltindu-i inima. Fantasticii sai ochi violeti se intuneca, facandu-l de o mie de ori mai irezistibil. Heruvimii-escorta il privesc cu coada ochiului, nelinistiti.

Ajunsi in fata Biroului-Oarecum-Oval, heruvimii il opresc:

-O secunda, domnule Diavol. Sa-l anuntam pe domnul Creator.

Vizita e anuntata – este primit. Paseste inauntru pe varful copitelor si simte ca se scufunda in covorul persan culoarea untului (de arahide). Nu intra pentru prima data acolo, insa de fiecare data e la fel de impresionat. Ciuda si invidia ii razbat prin toti porii, otravind aerul frmos mirositor. In spatele B.O.O. (Biroului-Oarecum-Oval), Creatorul citeste ultimele rapoarte, cu ochelarii pe nas, putin ingrijorat.

-Buna seara, Creatorule! zice Diavolul mieros.

Atotputernicul ii face semn sa sada, mormaind:

-O clipa, o clipa…

Isi mai plimba o data privirea peste foile din fata lui, apoi le strange, asezandu-le sub un press-papir. Pune ochelarii jos:

-Tiii…! Ce de treburi! Spune, Aghiuta. Ce probleme ai?

Diavolul se foieste, sfios, chipurile:

-Pai… stii, Preamarite, ar cam fi…

-Te acult! vine raspunsul binevoitor.

-Unu: mai am nevoie de un transport de smoala. Plus cazanele unsprezece si unsprezece bis, s-au spart.

-Ghinion… n-ai fost la sudat cu ele?

-Ba am fost! Nu tine, lucru de mantuiala. Trebuiau, oricum, schimbate demult..

-Mda…, zice Creatorul, scarpinandu-si incurcat ceafa. Smoala cand ti-o trebuie?

-Cel mult… spun cel mult intr-o saptamana! Ieri mi-a venit un transport mare de pe Pamant.

-Si n-ai sunat la firma?

-Ba da, dar furnizorii au spus ca n-au intrat inca fondurile pe anul trecut! Ca ei pe ochii mei frumosi nu mai dau.

Preamaritul se intuneca:

-Ete nu mai dau! Io ce sa fac daca n-am acum fonduri pentru smoala? Spune-mi tu, ce sa fac? Sa ma fac eu smoala? In primavara ne apucam de amenajatul parcurilor si aleilor. Pe unde sa se plimbe cuviosii sfinti si cuvioasele sfinte? Punem dale… Plus ca multe izvoare de miere din Centru s-au infundat, trebuie platite suflete sa le curete si asta presupune bani si munca!

Aghiuta protesteaza:

-Bine, bine! Si eu ce sa fac? Sa tin transporturile de pe Pamant cu lunile in Purgatoriu? Crezi ca oamenii aia mai au rabdare? Chiar zilele trecute au iesit in strada cu pancarde, la protest.

Creatorul ridica o spranceana:

-Transportul de francezi?

-Pai care altul? Pe francezi trebuie sa-i bag, ca altfel am de furca cu ei.

-Ministrul apararii ce zice?

-Napoleon? Pai… a vrut sa dea ordin sa se traga, dar nu l-am lasat. Se teme de o revolutie. Daca se ingroasa gluma, il las sa-i mature cu tunurile.

Atotputernicul se incrunta, foc si para:

-Ce faaaci?! Fara sa ma consulti?

Necuratul ridica din umeri. Celalalt fierbe:

-Auzi! Sa-i mature cu tunurile! Dar cum iti permiti? Asta nu denota decat inconstienta din partea ta, proasta crestere si lipsa de respect pentru autoritatile si poporul Raiului! Nici sa fi cautat, nu gaseai o cale mai buna de a ma scoate din sarite!

Scaraotchi ridica o spranceana, spunand pe un ton calm si hotarat:

-Si ce te precipiti? In fond, e marfa mea. Li s-a pus pe pasaport stampila „Iad”, e treaba mea ce fac cu ei.

-Dar Purgatoriul inra sub jurisdictia Raiului! Si e proaspat renovat!

-Nu si locatarii actuali ai Purgatoriului! Si apoi, ce treaba ai dumneata? Avem cumva aceleasi legi? Ma amestec eu in treburile interne ale Raiului? Asa ca, te rog, nici tu sa nu te amesteci in ale noastre. Si termina cu tirania asta.

-Al saraciei sa fie ala care nu ti-o taia tie fondurile nerambursabile de la FCI (Fondul Ceresc International, sa se inteleaga de catre cititor) daca faci o gafa de genu` asta!

-Da` pe alea rambursabile? se intereseaza Copitatul.

-Indraznesti?! tuna Opozitia. Ce datorii ai platit tu de cand esti? Esti un afurisit, un nerecunoscator si mai esti si prost-crescut! Obraznicule! Ce ai facut ma cu banii pe care ti i-am dat pentru aripi de drac si tridenturi noi? Ti-ai luat tie Mertan! Am inchis ochii, ca de, saracu`, umbla cu caruta!

Diavolul se lumineaza la fata:

-Aaa! Bine ca mi-ai amintit! Apropos de conditii precare de trai! S-a cam darapanat cetatuia mea.

-Te pomenesti ca vrei vila de cinci stele cu piscina si jacuzzi!

-Merge si atat…

Preamaritul ofteaza cu naduf:

-Esti absolut imposibil…

-Ei, haide! Mai uit si eu apoi sa dau ordin sa se traga cu tunurile in Purgatoriu.

Atotputernicul devine interesat:

-Asa?…hm! De vila cu piscina n-am. Da` iti dau sa renovezi jumate din aripa vestica a cetatuii, am vazut ca aia e mai subreda.

-Nu! Toata cetatuia.

-Esti criminal, Lucifer! Absolut criminal…

Aghiuta sta concentrat, socotind ceva pe degete:

-Trei… plus sapte… asa… acolo mai am doua… cu patru…

-Ce socotesti acolo? se otaraste Interlocutorul.

-Ah! Nimic important. Calculam cam cate tunuri in stare de functionare mai am.

Creatorul simte ca i se prabuseste tavanul in cap. Incearca sa-si pastreze calmul:

-Toata aripa vestica a cetatuii, Drace! Ultima oferta.

Satana se aseaza picior peste picior:

-Si smoala aia?

-Marti. Mai devreme nu pot.

-Fie si marti.

Atotputernicul casca discret:

-Daca nu mai ai nicio problema eu merg la culcare. Tie-ti arde sa umbli creanga noaptea, ca n-ai alta treaba.

-Somn usor! ii ureaza Copitatul. Eu mai stau.

-Cum adica mai stai?

-Uite-asa. Ce sa fac acasa? Ma mai plimb pe aici… Ma mai uit pe la cate vreun heruvim…

-„Ma mai uit pe la cate vreun heruvim”! il imita Gazda batjocoritor. Tot nu ai renuntat la proastele tale obiceiuri? Nu-ti stau bine ochii aia-n cap! Mai ai vreo problema majora?

-Spatiul locativ.

Preamaritul isi reia locul in fotoliu, resemnat:

-Baga… ascult.

-Am nevoie de spatiu!

-Adica?

-Adica! Uite-asa! Cate transporturi vin in Rai pe zi?

-Vreo zece-doispe…

-Aha! La mine vin si patruzeci-cincizeci! Nu mai incap in baza de date, au dat toate programele peste cap! Nici nu mai au loc, stau claie peste gramada!

-Ai fost la Fondul Funciar?

-Fost, cum nu? Cica nu mai au teren.

-Bine, si atunci? Ce sa fac eu? De unde teren?

-Oaza Soparlelor?

-Nici n-ai tupeu… Aia ti-am luat-o pentru datoriile alea imense pe care le aveai, n-o mai vezi.

-Ai masluit zarurile…

-Si, in plus, e locuita!

-De cine?

-Am un program de constructie acolo, pentru sufletele mai sarace… Am turnat deja fundatiile pentru locuinte sociale!

-Aiurea! Ce locuinte? Nici macar nu exista izvoare de miere acolo! Doar de nectar! Bani frumosi…

-Transportam necesarul de miere cu cisternele.

-M-am saturat, asa nu se mai poate! Aici umbli de innebunesti sa intalnesti suflare de inger sau de sfant! Acolo ne batem aripa-n aripa pe sus. De umblat pe jos nu incape vorba, n-ai loc sa pui un ac de lume. Praf ne facem aripile!

-Las` ca pe banii de aripi ti-ai luat Mertan!

-Ei, eu nu-mi permit Rolls, ca alti…, zice Satana, privindu-l cu foarte mult inteles. Creatorul schimba vorba:

-Si-acuma vrei sa ma fac luntre si punte sa-ti fac tie rost de spatiu?

Diavolul se ridica, gata sa se incaiere:

-Foarte bine! Tot ce e surplus iti trimit tie aci dimineata, la prima ora!

-Lasa, nu te supara pentru atata lucru, zice impaciuitor Celalalt. Se rezolva si asta cumva, o sa ma gandesc.

-Pe saracie se rezolva! De doua mii de ani se tot rezolva!

Atotputernicul ii pune mana pe umar:

-Ei, lasa si tu… Hai, stai jos. De ce sa ne certam acum? In plus, cand te enervezi asa, te faci urat. Uite cum te-ai incruntat. Iti piere tot farmecu`.

Scaraotchi inceaca sa se calmeze.

-Acuma trebuie sa intelegi si tu, mai Luciferut, ca nu se poate. Nu pe moment. Tu vrei totul acum. Chestiile astea cer gandire. O sa gasesc eu solutii. Promit ca ma gandesc. Intr-adevar, e o mica problema cu spatiul. Dar o sa gasim noi solutii pe viitor.

Diavolul suspina:

-De-as fi eu stapan…

Creatorul cauta sa-l consoleze:

-Fiecare din noi are in ranita bastonul de maresal!

Satana il priveste printre sprancene, brusc enervat:

-Ai zis-o, ce sa spun! Ti-am spus, dimineata ti-i trimit aici!

Se aude o bataie in usa, care se deschide lasand sa intre lumina emanata de un heruvim:

-Va cauta cineva cu o problema urgenta, domnule…

-Cine e?

Heruvimul scoate in fata buza de jos, ridicand din umeri:

-Unu` calare pe un ponei.

-Potcovit, sper! Am dat lege!

-Ihi…

-Intreaba-l cum il cheama!

-Pandalievici, sau cam asa ceva…

-S-astepte!

Heruvimul iese. Statatorul in Spatele B.O.O. se intoarce spre Diavol:

-Esti scrantit?! Ce sa caute aici? N-au ce cauta, nu pot intra fara vize, si vizele nu le ridic! Imi pare rau, asta e legea!

-Necesitatea nu stie de lege!

Atotputernicul se ridica:

-Ti-am spus, o sa ma gandesc Situatia nu va ramane asa. Ma duc la culcare, vorbim maine pe mess. Noapte buna! Transmite-i la Ala cu Poneiu` sa vina maine. Sau mai bine vezi tu ce vrea, ti-l dau in primire.

Si iese. I se aud pasii pe scara. Gardienii intra:

-Va rugam sa ne urmati, domnule Diavol.

Copitatul crapa de necaz. Escortat de aceeasi doi heruvimi, iese, bombanind inciudat:

-Cu cat se schimba, cu atat ramane la fel…

Il vede pe Ala cu Poneiu`, care-l priveste cu ochi mari, nelamurit. Diavolul scoate din buzunar o carte de vizita:

-Ai acolo mobilu` si ID-ul meu de mess. Nu pune intrebari. Is surescitat.

Iese pe Poarta de Aur, apoi pe Bulevard. Crasma e inchisa, altfel cum ar mai lua o bere macar! Isi desface aripile si zboara spre Poarta Raiului, bombanind mereu numai el stie ce. Sfantul 4 tocmai stampileaza listele, autocarul care a adus sufletele a plecat deja. Peisajul ii pare dezolant.

-Gata, Aghiuta? Ai terminat treaba pe la noi?

-Mdea…

-Ce ai? Te vad abatut…

-Eternele probleme.

Sfantul zambeste:

-Eh, las`! O sa se rezolve. De ce consum nervos?

-Mdea… Poate!

-Hai, du-te cu bine. Las` ca vezi tu!

Copitatul face un looping de efect, continuandu-si apoi zborul spre poarta. Aude vocea Sfantului:

-Te mai intorci?

-Doar mortii nu se mai intorc!

Iese si tranteste Poarta. Mertanul lui drag il asteapta si i se pare ca-i face cu farul, ca ochi n-are. Nu-i trebuie mult sa vada, agatata de stergatorul de parbriz, o fituica alba de hartie. O ia, o desface si, in prima clipa, nici nu realizeaza ce scrie aclo. Ceva de bani, o suma maricica, o stampila, o semnatura, niste cuvinte insirate fara logica… Ii pica fisa. A uitat sa puna tichetul de parcare. De fapt, nici n-a observat semnul de parcare cu plata – cand il pusesera? Ultima data nu era! S-a ales cu o amenda de toata frumusetea. Se reazama cu o mana de capota si-si aprinde o tigara, invartind petecul de hartie intre degete, Scuipa intre copite cu dispret si mototoleste hartiuta contrariat, mormaind apasat si cu hazna:

-Iote-ai dracului!

Notă: orice asemanare cu personaje din realitate, (nu) este intamplătoare !

Solomonar

Published in: on 09/09/2008 at 23:16  Comments (5)  
Tags: , , , , , ,