666 – sub pecetea tainei

Voi atrage atenţia asupra câtorva generalităţi înainte de a trece la expunerea problemei care ne interesează în cazul de faţă. Biblia este o carte iniţiatică. Asta înseamnă că ea operează cu simboluri şi nu poate fi înţeleasă just decât de cei care deţin cheile simbolurilor în cauză sau măcar au auzit de ele.Dacă nu se porneşte de la această premisă riscăm să citim Biblia ca să ne umplem timpul sau în cel mai bun caz să lecturăm o poveste, ce-i drept frumoasă, dar tot doar o poveste fără nici o legătură cu realitatea. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont de faptul că Apocalipsa lui Ioan este o lucrare gnostică după cum Ioan era, se pare, un adept al gnosticismului moderat. Ori, este fapt cunoscut că gnosticii în textele lor sacre operau cu simboluri. Prin urmare, Apocalipsa nou testamentară este o scriere gnostică şi nu poate fi înţeleasă decât dacă i se decriptează simbolismul. Să luăm aminte la ce spune unul dintre părinţii Bisericii, anume Sf Augustin şi apoi să ridicăm un colţ al vălului ce acoperă taina numărului 666: „Necunoaşterea ştiinţei numerelor împiedică înţelegerea multor pasaje metaforice şi mistice ale scripturilor”

Numărul Fiarei

Stă scris în Apocalipsa Sf Ioan Teologul : „Aici este înţelepciunea! Cine are pricepere să socotească numărul Fiarei, căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase” (Apoc. 13:18)

Cu acest verset am intrat direct îm inima problemei. În primul rând să ne ocupăm strict de partea vizibilă a textului.În text, numarul fiarei este asociat omului dar, particularitatea interesantă este locul unde Sf Ioan a crezut de cuviinţă să insiereze textul : capitolul 13 al revelaţiei sale în versetul 18. Să ne oprim puţin asupra acestor două numere care aparent nu au nici o legătură cu discuţia noastră.Seminţia lui Israel a avut12 profeţi, al 13-lea profet, profetul în plus,care niciodată nu a fost recunoscut de evrei, este Iisus. Numărul versetului ne lămureşte şi mai bine deoarece suma cifrelor 1 şi 8 este 9 ( 1+8=9), 9 fiind numărul care reprezintă omul, iar Iisus se numea pe sine însuşi Fiul Omului! Afirmaţia este , la prima vedere, absolut incomodă şi într-o oarecare măsură blasfemiatoare şi de aceea trebuie să aducem unele lămuriri suplimentare.

În profeţia lui Daniel citim: „M-am uitat în timpul viziunilor nopţii şi iată, cu norii cerului a venit Unul ca un Fiu al Omului” (7:13). Nu trebuie ochi de Roentgen să observăm că din nou Fiul Omului este marcat cu numărul 13! Din prisma lui Daniel şi a lui Densuşianu, Omul a cărui Fiu venea pe norii cerului, reprezenta în antichitate o înaltă putere divină!

Şi mai departe tot Densuşianu ne lămureşte spunând: „ Vârfurile cele mai înalte ale acestui munte (Bucegi – n.n) poartă azi numele, unul de Caraiman si altul de Omul, şi amândouă au fost odată consacrate divinităţilor supreme ale rasei pelasge, unul lui Cerus Manus si altul lui Saturn numit Omul”. Numai că Densuşianu face greşeala de a nu-şi da seama că cele două zeităţi sunt una şi aceeaşi mare divinitate a preistoriei Zamolxe, căreia i se închina şi Iisus şi pe care o numea Tată. (v. art. Isus marele iniţiat din Dacia).

Mai trebuie observat un lucru: suma numerelor 1+3=4 ori „ în vechile învăţături ale Orientului Apropiat cifra patru era considerată un simbol al deavolului. Dacă cifra trei este considerată numărul care reprezintă Sfânta Treime şi este simbolul stabilităţii universului, 4 este un germen contrar, menit să destabilizeze armonia iniţială. Şi 13 a devenit un număr nefast , rău, din pricina faptului că că suma cifrelor lui – 1+3 – este 4” ne învaţă Nora Nicolae în Revista fenomenelor paranormale şi de astrologie. Întrebăm noi acuma: care armonie? A celor 12 profeţi? Domniţa asta este cu totul pe din afară de subiect pentru că în religia mozaică nu există o sfântă treime iar, în al doilea rând, grecul Pitagora, care şi-a desăvârşit iniţierea în Tracia, după spusa unor autori antici, cifra 4 stătea la baza întregii manifestări a Principiului în lumea materială (patru puncte cardinale, patru direcţii ale marii migraţii hiperboreene din Centrul Suprem/Curtea Veche, patru elemente de bază în natură).

După această destul de lungă paranteză să revenim la numărul Fiarei. S-o luăm metodic. Suma numărului 666 este 18 (6+6+6=18) numărul versetului în care Fiara este asemuită Omului iar 1+8 care este 9 ne demonstrează cu clariate că este vorba de acea putere divină numită Om. Dacă privim 666 inversat obţinem 999 iar de 3 ori 9 însemană 27 număr a cărui sumă înseamă tot 9. Adică , mai pe limba noastră, diversitatea (triplu 9) redusă la Unitate (9) adică omenirea redusă la Om. Zamolxe în calitate de părinte al oamenilor era numit atât Zeu Moş cât şi Omu iar repetarea lui 9 de 3 ori este tocmai legitimarea lui Zamolxe/Omu ca stăpân peste cele trei tărâmuri: cer, pământ şi subteran.

Pe de altă parte, 666 este dublul lui 333 numar a cărui sumă dă tot 9 ! Dar, acest număr înseamnă şi de 3 ori Sfânta Treime, Sfântă Treime inexistentă în tradiţia mozaică şi rabinică, dar existentă în creştinism şi în zamolxianism ceea ce ne arată că o religie decurge din cealaltă în mod firesc.

„Pecetea” Fiarei

Stă scris: „ si face (Fiara -n.n) ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, liberi şi robi să primească un semn pe mana dreaptă sau pe frunte. Şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele Fiarei sau numărul numelui Fiarei” (Apoc 13: 16-17). Terifiantă treabă pentru unii… pentru că pentru majorotatea relatarea nu continuă, ci se termină aici. Clar si concis: este vorba aici despre cei vânduţi fiarei. Doar că în capitolul următor stă scris : „Apoi m-am uitat şi iată,Mielul stătea pe muntele Sion şi împreună cu el stăteau o sută patruzeci şi patru de mii care aveau scris pe frunte Numele său şi numele Tatălui Său” (Apoc 14:1). Ciudat nu? Şi cei aleşi şi cei damnaţi poartă un semn pus pe frunte. Oare n-o fi vorba de acelaşi lucru spus altfel în amandouă pasajele?Vedem că Fiara îşi pune „pecetea” pe toţi oamenii iar ai Mielului sunt doar o „rămăşiţă” de 144000, număr de taina şi acesta. De ce? Pentru că 0 nu se ia în calcul deoarece ori la ce adaugi sau scazi 0 rămâne tot atâta! Prin urmare, numărul adepţilor Mielului se reduce şi mai drastic ei fiind doar 144. Doar că 1+4+4= 9 iar 9 este numărul Omului, şi prin urmare, al Umanităţii iar Mielul, „Salvatorul”, este chiar Fiul Omului, al lui Zamolxe/ Zeul Om care, în calitatea de părinte al oamenilor, are acest drept de a-şi pune pecetea peste creaţia sa şi chiar dreptul de strica rânduiala celor 12 profeţi. Despre asta însă o să vorbim atunci când vom trata despre „ Războiul din cer”

Ca să fiu şi mai clar în afirmaţiile mele voi menţiona comcluzia la care ajunge Rene Guenon si anume: „trebuie remarcat căci nici numărul 666 nu are o semnificaţie exclusiv malefică; chiar dacă este „ numărul Fiarei”, el a fost întâi un număr solar” iar Iisus în textele patristice este numit şi cu epitetul de „Soare al Dreptăţii”. Ciuat este însă faptul că în cabala iudaică această valoare numerică, 666, este atribuită demonului solar Sorat care are un fonetism foarte asemănător cu Soter (Salvator). Vom mai spune că o variantă a numelui Sorat este stur termen ce înseamnă „ lucru ascuns”, iar 666 reperezintă tocmai această taină, numele ascuns al Fiarei. Dacă stur înseamnă lucru ascuns satar este verbul care desemnează acţiunea de a ascunde dar şi „ a proteja”. Ori în arabă, satar evocă aproape numai ideea de protecţie divină.

Din nou afirmaţii „şocante” care trebuie susţinute cu argumente în regulă, dacă se poate, să fie ele şi de natură materială. Şi culmea că aceste argumente există şi fac referire tocmai la acea protecţie divină şi la pecetea Fiarei!

Pe o placă de marmură descoperită la Tomis stă scris:

AYRELIA – Strălucitoare

BENERIA – Curată

SYMFORO – Măreaţă Doamnă

SYN DIO – Sunt credincioasă

SYN ZE SASE TRI – Sunt cu trei de şase

KAI TETHI GATRI – Dar atât te rog

AYRIS NONAM – Cândva să mă ajuţi

NIASCHARIAN – Să renasc

Surprinzător, nu? Nimic deavolesc în trebuşoara asta poate doar faptu că răstoarnă anumite teorii. Dar cu o floare nu se face primăvara. Primăvara începe cu mai multe flori. Şi iaca că „florile” apar una după alta. Pe un opaiţ descoperit la Drobeta scrie : E NAMOR SSS adică Cu numărul 666 iar pe o placă de marmură descoperită la Tetovo în Macedonia, deci tot pe teritoriul trac, stă scris:

IME KI NAMYR TRES

ZE SASE STE VY MNE MES

CHARIN EK TON I DION ZOSA

(Sunt cu numărul trei de şase care pentru mine este sfânt. Mi-ar plăcea (doresc) să mă înalţ în Tărâmul Zeilor)

Probabil mă veţi întreba de ce S. Pentru că Apocalipsa lui Ioan a fost scrisă în greceşte iar valoarea numerică, iniţială, a lui S în greacă este 6. Adăugăm la aceasta că unii autori antici scriau numele lui Zamolxe cu S, Salmoxe, abia mai tărziu când litera Z ( zeta), a cărei valoare numerică este 7, va înlocui litera S, numele lui Zamolxe va fi scris cu Z. Şi culmea este că şi numărul 7 are tangenţă cu Fiara pentru că ea are 7 capete. Trebuie să observăm aici faptul că amândouă literele, atât S cât şi Z, au forma şarpelui, şarpe care atât pentru daci cât şi pentru creştini este sacru si-l reprezintă pe Zamolxe

Fiara Apocaliptică

Stă scris: „Apoi am stat pe nisipul mării.Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu şapte capete şi zece coarne. Pe coarne avea zece diademe şi pe capete nume de hulă.Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe de urs şi gură ca o gură de leu” ( Apocalipsa 13:1-2). Aceasta este descrierea primei fiare, cea mai aprigă dintre cele menţionate de Apocalipsă. Numai că această Fiară este descrisă prin simboluri. Cum aşa? Aşa, pentru că însăşi Apocalipsa ne spune aceasta ceva mai departe: „ Aici este mintea care are înţelepciune:cele şapte capete ( ale fiarei-n.n) sunt şapte munţi pe care stă femeia ( desfrânata Babilonului-n.n)” (Apocalipsa 17:9). Prin urmare „capetele” fiarei sunt nişte munţi, însă întrebarea este dacă aceşti munţi pot fi localizaţi undeva în spaţiul terestru. Enoh ne spune că da. El relatează în apocriful său următoarele : „Când m-am apropiat am zărit şapte munţi strălucitori, care erau separaţi unul de altul. Pietrele din care erau formaţi erau frumoase şi strălucitoare; ei sclipeau şi radiau iar suprafaţa lor era lustruită. Erau trei către răsărit, cu atât mai de neclintit cu cât erau aşezaţi unul peste celălalt, şi existau trei la miazăzi, la fel de neclintiţi. Erau de asemenea văi adânci dar care erau despărţite unele de altele. În mijloc se ridica un al şaptelea munte. Şi toţi aceşti munţi apăreau de departe ca nişte tronuri majestuoase” (Enoh 24:1-2). Foarte ciudat pentru că Apocalipsa ne mai dă o dezlegare a misterului celor şapte capete: „ (Capetele-n.n) sunt şi şapte împăraţi” (Apoacalipsa 17:10), iar împăraţii stau pe tronuri!Cu o hartă fizică în faţă putem să ne dăm seama că descrierea nu se potriveşte nici unui alt loc din lume decât României actuale, vatra vechii Dacii şi a Imperiului Pelasg! Aceasta pentru că cei trei munţi aşezaţi unul peste altul, situaţi la răsărit, sunt Carpaţii Orientali tăiaţi de văile Bistriţei şi Moldovei, cei trei munţi, de asemenea, asezaţi unul peste altul şi situaţi la miazăzi (S) sunt Carpaţii Meridionali despărţiţi în trei grupe de văile Prahovei şi Oltului iar muntele din mijloc, al şaptelea, sunt Carpţii Occidentali situaţi în mijlocul arcului carpatic. Mai mult, priviţi de sus Carpaţii desenează pe harta României imaginea Maicii cu pruncul ţinut pe genunchi iar România se numeşte „grădina Maicii Domnului”.

Prin urmare, s-ar putea sa ne înşelăm atunci când privim dintr-un singur punct de vedere „ desfrânata babilonului” având în vedere că baba în limba română este echivalent cu mama mare ( a zeilor şi a oamenilor) sau bunică, femeie veche, bătrână. Ori acest nume de Mama Mare, revenea în tradiţia hiperboreana Geei, Mama Pământ a cărei simulacru megalitic, desemnând-o ca stăpână peste cer ,pământ si subteran străjuieşte Platoul Bucegilor cunoscut fiind sub numele de Babele. Ea pare a fi descrisă în referirile apocaliptice cu privirela desfrânata Babilonului pentru că stă scris: „ Femeia era îmbrăcată în purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, pietre scumpe şi cu perle. Ţinea în mână un potir de aur…” ( Apocalipsa 17:4). Ori nu rebuie atenţie specială pentru a vedea că pe icoanele ortodoxe Maica Domnului este aproape întotdeauna îmbracată în roşu, culoare care din punctul de vedere al simbolisticii este echivalentă cu negru ori, numele grecesc al dacilor, anume acela de geţi, semnifică exact denumirea de „ Fii Geei” „cei născuţi din Geea”, pământul negru.

Nu trebuie uitat nici faptul că romanii au numit provincia Dacia cu numele de „ Dacia Felix” care nicidecum nu înseamnă fericită ci mai degrabă mănoasă bogată! Iar Apocalipsa ne subliniază bogăţia „aur pietre scumpe şi perle”. Cât despre potirul de aur pe care-l ţine în mână femeia. acesta, credem noi, este Sf Graal care asemenea lăncii patimilor are dubla putere de a vindeca şi răni în acelaşi timp.

Privit din alt punct de vedere traseul Carpaţilor pe teritoriul României trasează litera D (delta grecesc) iniţiala cu care începe numele lui Dumnezeu şi nu al lui Yahwe!Nici unul dintre numele sub care este cunoscut Yahwe nu începe cu D! Ciudat, nu? Poate este interesant de menţionat aici şi faptul că unul dintre epitetele atrbuite lui Yahwe este El Shaddai care în arabă desemnează Deavolul.

Şi în sfârsit, o a treia „coincidenţă”: lanţul carpato-balcanic împreună cu Carpaţii Păduroşi formază imaginea dagonului dacic străpuns pe la mijloc de Columna Cerului, Axa Lumii sau Întreitul Stâlp al Cerului, format din cele trei vf ale Bucegilor: Omu, Gavanele şi Vf Ascuns. Imaginea sa celestă este constelaţia Dragonului. Ori iată ce ne spune Apocalipsa: „ În cer s-a arătat şi un alt semn şi iată s-a văzut un mare balaur roşu, având şapte capete, zece coarne şi şapte diademe pe capete, Cu coada lui tragea după el a treia parte din stele cerului şi le arunca pe pamânt…” ( Apocalipsa 12:3-4). Vedem aici că balaurul roşu este identic cu fiara care s-a ridicat din mare! Şi mai departe aflăm: „ Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Deavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ” ( Apocalipsa 12:9). Ciudat, Fiara ce se ridică din mare, balaurul celest şi şarpele sau balaurul cel mare (dragonul) sunt imagini identice! Mai mult, cea de-a doua fiară apocaliptică care se ridică din pămat „avea doua corne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur” ( Apocalipsa 13:11) ceea ce o face să se identifice cu prima fiară şi cu balaurul. De altfel chiar Apocalipsa ne spune: „ ea lucrează cu toată autoritatea fiarei dintâi”.

În rugăciunea domnească, Tatăl Nostru, se spune „ Tatăl nostru care eşti în cer” ceea ce ne arată că Cerul este însuşi Tatăl oamenilor. Pământul este mama deoarece din el a fost plămâdit omul. Prin urmare avem de-a face cu cuplul divin Tatăl Cer şi Măicuţa Pământ cele două aspecte ale lui Zamolxe:Uranus/Saturn/Apollo şi Geea. Ori tocmai aici este ciudaţenia pentru că suma literelor pământ (6)+cer(3) în limba română este 9, numărul Omului care răsturnat este 6 iar ce este de trei ori şase înseamnă 666 despre a cărui semnificaţie am vb mai sus!

Revenind puţin la şarpe vom spune că acesta este un simbol al lui Seth, „ucigaşul” lui Osiris, ceea ce nu ne miră dacă ţinem cont de semnificaţia malefică dată de egipteni. Însă, noi uităm aproape întotdeauna că şarele are şi semnificaţii benefice prezente chiar în emblematica egipteană în special sub forma şarpelui uraeus cunoscut şi sub denumirea europeană de vasilisc. Este, de asemenea, un simbol al lui Kneph care scoate Oul Lumii pe gură care, la rândul său, nu este nimic altceva decât imaginea Verbului Divin Creator, căci după toate învăţăturile tradiţionale lumea a fost creată prin cuvânt. Şi, pentru că veni vorba de cuvânt, chiar în simbolistica creştină Christos (Cuvântul) este uneori reprezentat sub forma şarpelui care, la origini este un simbol al lui Zamolxe supranumit Omul şi care îl legitimează pe Iisus ca Fiu al Omului. În fapt, şarpele este el însuşi legat de ideea de viaţă deoarce în arabă al hayya înseamnă viaţă şi desemnează chiar şarpele. Mai semnalăm că în arabă unul dintre principalele nume divine este El hayy şi înseamnă Însufleţitorul. Această asociere între şarpe şi ideea de viaţă ne face să întrezărim un raport ciudat între şarpe şi Eva căci în ebraică Hawwa înseamnă” cea vie” mărturie stând unele reperezentări ale iconografiei „păcatului originar” ca şi cea de pe portalul stâng al catedralei Notre Damme din Paris unde şarpele încolăcit în jurul pomului se termină printr-un bust de femeie. Şi oare simbolismul Mamei Mari de pe paftaua lui Negru Vodă nu aduce atât a lebadă cât şi a şarpe cu cap de femeie. De altfel am făcut acest paralelism într-un articol anterior intitulat „ Sf Graal II” asemuind lebada şarpelui.

Pe de lată parte, putem observa o chestiune interesantă pornind de la această paranteză legată de şarpe: pentru a desemna fiara şi numărul ei s-a ales o literă serpentiformă, litera S. Este iniţiala lui Seth pe care egiptenii îl numeau Seth Nehes („cel negru”) care de fapt nu este altceva decât un atribut folosit de toata antichitatea pentru a desemna locuitorii de la Dunărea de Jos. Ori emblema lui Seth în hieroglifele egiptene era un corb iar corbul a fost un simbol religios al hiperboreilor pelasgi fiind însoţitorul lui Apollo/Zamolxe ca zeu al luminii solare. Prin urmare, Seth este identic cu Zamolxe iar dacă reducem numele lui Seth/Set după regulile scrierii avocalice semitice atunci obţinem S T, şarpele atârnat de stâlp care a salvat poporul lui Yahwe atunci când erau muscaţi şerpii veninoşi ai deşertului. Oare de ce Yahwe a fost atât de incompetent încât să nu-ţi poată salva proprii supuşi? Căci stă scris:”Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul,încât mulţi oameni din Israel aumurit…Şi Domnul i-a zis lui Moise: Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; şi oricine este muşcat şi va privi spre el, va trăi.Moise a făcut un şarpe de bronz şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de bronz, trăia”

Foarte ciudat pentru că israeliţii nu aveau icoane şi le era interzisă închinarea la imagini făcute de mâna omului! Ori Yahwe trimite şerpii dar nu îşi mai mântuie supuşii trimiţându-l să se închine unui chip cioplit care nu este altul decât ST: Seth, Şarpele din Pustie. Oare nu aduce destul de mult această ridicare a şarpelui în varful unei prăjini cu stindardul dacic?Şi nu este el oarecum o prefigurarea a răstignirii/schinjuirii de către evrei a Fiului Omului pe cruce cu atât mai mult cu cât însuşi Iisus este reprezentat ca un şarpe în hermeneutica creştină? Nu merge acest toiag cu sarpele atârnat pe el până la identificare cu bastonul lui Aesculap legat si el de ideea de viaţă şi care reprezintă în esenţă şarpele Zamolxe încolăcit pe axa lumii?

Vă las pe dvs să vă raspundeţi întrucât presupun că aţi citit mai mult din blogul nostru.

„Război în cer”

Stă scris: „ Şi în cer s-a făcut un război;Mihail şi îngerii lui se războiau cu balaurul. Şi balaurul şi îngerii lui s-au luptat şi ei dar nu au putut birui; şi locul lor nu s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Deavolul şi Satan, acela care înseală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şiîngerii lui” (Apocalipsa 12:7-9). Apoi aflăm că atunci „când se vor împli cei 1000 de ani „Satan va fi dezlegat din închisoarea lui şi va ieşi să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi Magog ca să-i adune pentru război.Numărul lor va fi ca nisipul mării” Toate bune şi drepte numa că treaba e oleaca ciudată!

Iisus în „rugăciunea domnească” numită „ Tatăl Nostru” enunţa legea corespondenţei: „precum în cer aşa şi pe pământ” iar Hermes Trismegistul, spunea cu 4 milenii înainte de venirea Fiului Omului „ce ste dedesubt e la fel cu ce este deasupra;iar ceea ce este deasupra e la fel cu cu ce este dedesubt, pentru a se înfăptui miracolul unui singur lucru”. Prin urmare răboiul pornit în cer ar trebui trebui să se oglindeasă pe pământ.

Iisus îi acuza pe conducătorii evreilor că ar avea drept tată pe Satan. „Ei i-au zis:Noi nu suntem născuţi din desfrânare; avem un singur Tată: pe Dumnezeu. Isus le-a zis:Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, m-aţi iubi, căci eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu; n-am venit de la mine însumi, ci el m-a trimis. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea mea?Pentru că nu puteţi asculta cuvântul meu. Voi aveţi ca tată pe Deavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr… Iar pe mine pentru că spun adevărul nu mă credeţi” (Ioan 8:41-45). O delimitare mai clară nu se poate între Dumnezeul legii vechi, a Vechiului Testament şi cel al legii noi sau a Noului Testament. Să vedem daca această afirmaţie are vreun suport real sau este doar o poveste sau un avertisment în van. Ştim din Evanghelia după Ioan că „Dumnezeu este iubire”. Ori Iehova în tot cursul Vechiului Testament nu are nici o treabă cu iubirea de semeni, de aproapele (iubeste-ţi aproapele ca pe tine însuţi, spunea Iisus), cu dreptatea, cu pacea sau cu oricare alta dintre calităţile Dumnezeului lui Iisus. De ce? Pentru că întreg Vechi Testament este o înşiruire de crime, înşelătorii, incesturi, genociduri, pruncucideri, fratriciduri etc. Despre ce este vb? Să vedem faptic!

Avraam, cel les de Yahwe pentru a fi părintele evreilor îşi începe activitatea de „ales” în felul următor: venind o foamete mare el s-a dus în Egipt, pe când era aproape de intrarea în hotarul Egiptului iată ce-i puie mintea „tatălui credinţei”. El se adreseaza Sarei, soţia sa, spunându-i : ”Iată stiu că esti o femeie frumoasă la faţă.Când te vor vedea egiptenii vor zice: Aceasta este soţia lui!Şi pe mine mă vor omorî iar pe tine te vor lăsa în viaţă. Spun , te rog spune că eşti sora mea ca să-mi meargă bine din cauza ta şi sufletul meu să trăiască datorită ţie” şi…. cu asta o dă fără nici o remuşcare lui faraon, în schimb, Avraam primind tot felu de bogăţii. Dar… Iehova se-nervează pe faraon şi-l loveste cu tot soiul de nenorociri. Drept urmare faraon îl cheamă pe Avraam si-i zice: „ ce mi-ai făcut? Pentrui ce nu mi-ai spus că este soţia ta? De ce ai zis: este sora mea şi am luat-o astfel ca pe soţia mea? Acum ia-ţi soţia; ia-o şi pleacă” şi Avraam plecă cu totată bogăţia pe care i-o dadu faraon în schimbul soţiei lui. În societatea noastră asta se cheama inşelătorie şi jaf ceea ce se pedepseşte penal. Nu mai adăugăm laşitatea şi minciuna! Cam cu asta se ocupa aşa numitul „ tată al credinţei” sub protecţia lui Iehova! Povestea nu-i născocită se află în cartea Genezei 12:10-20. Ce fel de Dumnezeu este acela care permite aşa ceva, ba mai şi ajută la îndeplinirea jafului? Sau…poate e un fapt dictat de iubirea de apropele? Eu nu cred! Dacă-ţi iubeşti aproapele nu-l jefuieşti şi nu-l minţi, cu atât mai mult, nu-l dai gaj ca să trăieşti bine, cum a fost cazul Sarei. Deci fapta lui Avraam este marşavă din orice punct o privim. Şi cum aschia nu sare departe de trunchi, fiul lui Avraam, Isaac, îşi dobândeşte dreptul de întâi născut (nu-l are de drept căci întâiul născut era Esau!) prin înşelătorie şi devine astfel alesul lui Yahwe!

Moise, un alt „sfânt” patriah al Vechiului Testament face un tandem minunat cu Yahwe. De ce? Pentru că sfinţenia este probată, printre altele, de etică. Ori ce etică este aceea în care Moise este de acord cu planul „şefului” său de a ucide toţi întâii născuţi ai Egiptului? Nu, asta nu-i sfinţenie, se chiamă pruncucidere si este penalizabilă cu ani grei de puşcărie sau cu pedeapsa cu moartea. Tot „sfântul” patriarh se face vinovat de instigare la omor şi omor deosebit de grav pentru că, deşi vinovaţi de a strica credinţa evreilor prin confecţionarea vitelului de aur, leviţii (tribul sfânt din care-şi alege Iehova preoţii) primesc ordin de la Moise ca să se înarmeze şi să „ucidă fiecare pe fratele său şi fiecare pe aproapele său, fiecare pe ruda sa” în urma acţiunii sfinte rezultând 3000 de morţi. Oare ce spune Iisus în legătură cu iubirea de aproepele? Zice să bagi sabia în el? Io nu am întâlnit afirmaţia asta nicăieri în Noul Testament! Yahwe nu se dezminte în privinţa asta nici în Noul Testament, el fiind cel care ucide cei 10000 de prunci, prin intermediul regelui Iudeii, în căutarea lui Iisus şi reuşind în cele din urmă să-l ucidă şi pe acesta dar ceva mai tarziu prin intermediul favoriţilor lui, fariseii, conducătorii evreilor. Şi nu vi se pare ciudat că pentru a scăpa de prigoana lui Yahwe, îngerul spune lui Iosif să fugă tocmai în Egipt, Egipt care în Vechiul Testament este duşmanul lui Yahwe?

Regele sfânt al casei lui Israel este David. Dar regele acesta , în „sfinţenia” lui este acuzabil de crimă, prin urmare este un criminal şi un „model” impus de Vechiul Testament. De ce? Pentru că el se îndrăgosteşte de nevasta lui Uriel şi pentru a putea fi cu ea, deşi aceasta se împotriveşte, îl trimite pe Uriel sa moară în bătălie trăind cu femeia acestuia. Asta se numeşte crimă cu premeditare şi ca să fie totul şi mai „sfânt” se garniseşte cu adulter. Ce zicea Iisus despre adulter? Aceasta „lege sfântă” este institută de Moise care face copii cu roaba sa în bratele soţiei sale pe motiv ca Sara nu putea avea copii. Vi se pare ăsta un „act sfânt”? Doar pentru a vea moştenitori? Nu-l mai punem la socotelă pe Solomon un alt rege „sfânt” care avea un harem de 700 de ţiitoare inclusiv din neamurile duşmane ale lui Israel. Nu se numeşte asta preacurvie? Şi revenind la David trebuie spus că în famila regala sacră, căci el era unsul lui Iehova, se întâmplau lucruri foarte ciudate pentru o familie care cât de cât se pretinde normală, nu sfântă. Normală zic. Iată una dintre ele: Amon, fiul lui David, îşi siluieşte sora( adică o violează), pe Tamara, tatăl său nu ia nici o măsură împotriva lui dar când Absalom, fratele lui Amon, îl cheamă pe acesta la un ospăţ şi-l ucide, David îl plânge pe violator iar pe cel care a făcut dreptate îl exilează. Cam asa arată dreptatea lui Yahwe.

Toate acestea le-am spus pentru a se vedea cât se poatede clar că Iisus avea dreptate să-l numeasca pe Yahwe, Satan şi că Yahwe nu are nici o treabă şi, cu atât mai mult, nu este identic cu Dumnezeul Noului Testament care „este iubire” după spusa evanghelistului Ioan.

Iehova , după profeţiile lui Ieremia şi Isaia este foc şi pară împotriva lui Gog şi Magog pe care îşi doreşte din toată inima să-i distrugă. Lamentările lui nu prea ne arată un Dumnezeu atotputernic. Doar cei slabi şi în imposibilitatea de a face ceva ameninţă. Din nou atrag atenţia: în tot cursul Noului Testament nu există ameninţări ca şi cele proferate de Yahwe la adresa Babilonului şi a popoarelor Gog şi Magog. Referindu-se la Babilon, Yahwe declara ca acesta trebuie să devină un deşert nelocuit şi o vizuină a creaturilor din generaţie în generaţie (Isaia 14:12) Se pare că nu este asa şi nici nu o sa fie vreodată pentru că Babilonul acesta este Bab Ili sau Poarta Zeului, locul unde Cerul se uneşte cu Pământul prin aşa numitul Turn Babel care poartă denumirea de Babele şi e situat în Bucegi.. iar Babele au formă de altare sau turnuri!

Dar Babilonul era o civilizaţie înfloritoare şi tolerantă cu toate confesiunile, de ce să fie distrusă? Pentru că Babilonul, fie el cel geografic, fie cel spiritual, se închina lui Baal/Bel care este cel mai mare duşman al lui Yahwe. Ori Ball după toate documentele şi cercetările este Apollo iar Apollo este identic cu Zamolxe căruia i se închină poparele Gog si Magog. Despre aceste popoare ne spune Sf Augustin că sub numele de Gog şi Magog autorii antichităţii înţelegeau pe geţi şi pe massageţi, ori aceste popoare erau descendente ale pelasgilor, caracterul lor de popoare mamă fiind dat de mulţimea lor care” era ca nisipul mării” după spusa Apocalipsului. Revenind puţin la Apollo/ Baal ,aflăm că „În spaţiul greco-roman, (iudeo) reştinii s-au confruntat adesea dramatic cu prezenţa lui Apollo. Deavolii care locuiau în acest idol făceau tot felul de năluciri ( ce păreau minuni) find astfel foarte respectaţi depopor. De asemenea ei vesteau ghicind multe lucruri privind viitorul. Problema oracolelor apolinice, mai ales a marelui oracol din Delphi, este complexă ( am vb despre identificarea lui Apollo cu şarpele în „ Simbolismul sarpelui şi al lupului.Dragonul dacic” . Unori Dumnezeu nu numai că îngăduia, ci chiar obliga spiritele care le posedau pe preotese să rostească dezvăluiri sau preziceri corecte… Deavolul cel Mare (Şarpele cel vechi şi balaurul celest după Apocalipsa -n.n) locuia în zeul Apollo”. Acum judecaţi dvs în lumina celor expuse mai sus care este Deavolul, Zamolxe/Apollo/Baal, Dumnezeul lui Iisus prin puterea căruia Fiul Omului vindeca demonizaţii şi căruia fii lui Yahwe şi ai lui Avraam îi spuneau că vindecă demonizaţii prin puterea lui Belzebuth sau Yahwe ale cărui fapte reprobabile le-am văzut mai sus?

Aceasta este „razboiul din cer”, rivalitatea lui Yahwe împotriva Creatorului, a Zeului Om, război care, după cum am văzut, s-a extins şi pe pământ, fiecare tabară făcând conform spuselor lui Iisus „pofta tatălui său”.Voi adăuga aici câteva crâmpeie de realităţi istorice care vin în susţinerea argumentaţiei mele: Românii , din cele mai vechi timpuri ( Dacia Imperiul pelasg) nu au dus nici un război de cucerire în comparaţie cu evreii care au jefuit şi s-au războit cu filistenii, moabiţii etc, la îndemnul şu cu ajutorul lui Yahwe, pentru a le lua „ pământul fagaduintei”, etc; în vremea lui Alexandru cel Bun, atunci când Europa apuseană persecuta pe husiţi, acesta le-a oferit ospitalitate ceea ce arată toleranţa faţă de alte religii; în timpul lui Antonescu, evreii au fost protejaţi, pe teritoriul românesc, împotriva prigoanei hitleriste; şi, nu în ultimul rând, valahii nu au participat la cruciade, războaiele sângeroase având drept pretext eliberarea „pământului sfânt” şi a Ierusalimului de sub păgâni, războaie care, în plan spiritual, erau în slujba lui Yahwe, Dumnezeul Vechiului Testament.

zamolxe

Bibliografie:

Biblia

Eugen Delcea,Secretele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, voII-lII, ed Obiectiv, Craiova

N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed Arhetip, Bucureşti

Hermes Trismegistus, Corpus hermeticum, ed Herald, Bucureşti

Isabela Iorga, Mistere ale pământului românesc. Leagănul omenirii,Ed Antet, Filipeştii de Târg

Rene Guenon, Simboluri ale ştiinţei sacre, Ed Humanitas, Bucureşti

Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, Ed Obiectiv, Craiova