O stea a căzut….la Mărăşeşti

( jurnal de front II)

O fată tânără şi plăpândă care dorea să devină învăţătoare si a devenit… Ioana d’Arc a României. O chema Ecaterina Teodoroiu, Cătălina o alintau soldaţii…Soldat voluntar, apoi sublocotenent al companiei 7 din cadrul regimentului  43/59 infanterie Gorj, iar Mărăşeştii au făcut-o… nemuritoare!

…18 noiembrie 1916….

Ploua cu găleata. Tranşeele  erau pline de apă şi noroi amestecate cu sânge. De dimineaţă  poziţiile româneşti  fură  potopite de tirul  artileriei  nemţeşti. Obuzele măturau  metru cu metru amplasamentul armatei române. Vaierele  răniţilor şi ale muribunzilor se împleteau cu  vacarmul exploziilor şi şuierul gloanţelor. După câteva ceasuri  de bombardament intens  glasul tunurilor a amuţit şi a urmat atacul infanteriei . În aceea zi, tranşeele au trecut de mai  multe ori dintr-o mână în alta. Baioneta, patul armei, glontul, nu rareori pumnul si dinţii făceau legea între liniile combatante. Spitalul de campanie din spatele liniilor româneşti nu mai facea faţă. Spre seară  se lăsă pacea, o pace aparentă căci  în scurt timp  tunurile nemţeşti începură din nou canonada. Din nou miros de carne arsă , gemete de răniţi şi muribunzi. Din nou zeci de morţi…

Alături de camarazii săi , pe fundul tranşeei înecate în noroi, Cătălina se adăpostea de  pământul şi schijele  împrăstiate de obuzierele  nemţilor. Stătea şi aştepta, împreună cu  ceilalţi soldaţi încetarea  canonadei si poate.. un nou ordin de atac. Un obuz cade în apropierea lor.. oameni sunt împroşcaţi cu noroi, sufocati de fum, parjoliti de explozie. Cătălina întinsă pe jos gemea…Durerea ce venea  de undeva de la picioare era aproape de nesuportat. Schijele îi rupseră  amândouă picioarele. Sergentul se repezi la ea:

-Domnişoară Cătălina, domnişoară Cătălina! Îi ţinea capul în braţe si plângea, nu-i mai păsa că şi el putea avea aceeaşi soartă.

Se  reculese însă repede si împreună cu un alt soldat o duseră în spatele liniei la spitalul de campanie. Trebuia dusă de urgenţă  la un spital adevărat dar,  blestemata de autoambulanţă nu voia sa pornească. Cătălinei i se făcu o injectie cu morfină să-i ogoiască durerile. Sanitarii încercau să pună maşina în mişcare. O maşină  se opri în dreptul ambulanţei. Era generalul Dragalina:

-Ce-i?

-Să trăiţi domnule general! O am  de transportant pe Ecaterina Teodoroiu, de urgenţă la spital şi  blestemata asta nu vrea să pornească.

-Urca-ţi-o  în maşina mea!

-Hai repede! Targa!  Mai repede, mai repede!

Ajuns în maşină generalul o întrebă pe un ton aproape părintesc:

-Te doare?

-Acum e mult mai bine domnule general. Mi-au făcut o injecţie cu morfină şi durerea e mai suportabilă.

-Spune-mi , zise generalul, nu ţi-e greu, ca fată , singură, pe front?

Cătălina încercă un zâmbet trist:

-M-am obişnuit domnule general! Mi-e bine cu  camarazii mei!

-Nici de moarte nu ţi-e frică, Cătălino?

-Nu de moarte, domnule general, ci de frica morţii… durerea cea mare în faţa morţii  e că… pleci … fără a te putea lua cu tine.

Apoi zise ca pentru sine:

-Să nu mă uitaţi domnule general!

Durerile se mai  ostoiră si adormise. Un somn adânc, fără vise. Fu dusă la un spital  din  localitatea Filiaşi şi transferată apoi  la Iaşi pentru intervenţia chirurgicală de care avea nevoie. Era  în recuperare de câteva săptămâni când şefa Crucii Roşii vizită spitalul din  Iaşi.

-Bună ziua Majestate! salută milităreşte căpitanul doctor: Avem aici pe Ecaterina Teodoroiu

-Vreau s-o văd neaparat!

Regina fu surprinsă să zăreasca în  patul de campanie o fetişcană plăpândă, chiar  fină. Cătălina  se prezentă milităreşte:

-Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, regimentul 43 infanterie Gorj.

-Am auzit de tine şi de faptele tale de arme. Mi s-a spus că te-ai însănătoţit şi în curând vei pleca de aici. Am să te rog să mă cauţi, voi găsi ceva potrivit pentru tine.

-Vă mulţumesc Majestate, dar… locul meu e pe front, între camarazii mei!

Primăvara  lui 1917  o găseşte pe Cătălina întremată complet.

Pe peronul gării Iaşi  regele  o va decora cu  Virtutea Militara:

-Pot să fac ceva pentru tine, sublocotenet?

– Majestate, doresc să mă întorc în linia întâi , la plutonul meu!

Trenul  o va duce direct pe linia frontului.

-Domnule general, raportă aghiotantul,sublocotent Ecaterina Teodoroiu  vrea să vă vadă!

Generalul  ieşi:

-Ce pot face pentru tine duduie?

-Domnule general lupt de 7 luni pe front, am fost rănită de două ori, şi dumneavoastră îmi spuneţi duduie?

-Ai dreptate! Te-ascult sublocotenet!

-Nu am primit încă numirea la   compania mea domnule general!

Generalul se întoarse spre aghiotantul său:

-Azi îi faci numirea, s-a-nţeles?!

Se duse direct  la oamenii ei. Sergentul o zări de departe şi strigă cuprins de bucurie:

-A venit Cătălina! A venit Cătălina noastră!

…23 august 1917… Mărăşeşti…Dealu Secului…ziua în care a căzut.. o stea

În zori,  asupra poziţiilor româneşti se abătu  o grindină de strapnele şi obuze.   Tirul artileriei încetase si acum nemţii atacau  sub protecţia focului nimicitor al  mitralierelor. Mereu în mijlocul soldaţilor ei  Cătălina îi încuraja „ Trageţi în ei!” „ Nu vă fie frică, sunt cu voi!”. Atacurile germane sunt urmate de contraatacuri româneşti. Obuzele sfârtecau  trupurile soldaţilor, gloanţele suierau a moarte, mitralierele lătrau tenebros. Nimeni nu se dădea bătut în încleştarea asta. Cătălina era  în fruntea soldaţilor. Nu-i era frică de gloanţe, nu-i era frica de  explozii, nu se temea de baionetele hrapareţe ale inamicului. Îşi îndemna soldaţii înainte.. nici un pas înapoi.

Se vedea mireasă.. O mireasă albă, frumoasă între sutele de cadavre şi muribunzi… Soldaţii plângeau coborând sub ţărână … o stea. Două gloanţe trase de aproape  opriseră  din  bătaia ei înflăcărată inima a „ eroinei de la Jiu”.

Noi, cei  care  suntem în viaţă, să îngenunchem în faţa Majestăţii celei ce si-a dat viaţa pentru ţară şi a devenit … o stea între luminile neamului!

(„povestea „are la bază ecranizarea Marele Război)

zamolxe

Published in: on 16/01/2010 at 00:02  Comments (6)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2010/01/16/1252/trackback/

RSS feed for comments on this post.

6 comentariiLasă un comentariu

  1. Buna,

    Arunca un ochi pe

    http://www.questioare.com
    un blog foarte popular si placut. si daca iti place ce gasesti acolo, adauga-l in blogroll-ul tau.

    multumesc

  2. Nu stiu cum sa spun , parca astfel de jertfe sant in zadar cand vezi ce a ajuns tara asta , nici nu stiu la cati dintre români le pasa sau daca se mai gandesc la eroii lor , e trist . . . Traim un carpe diem care nu duce nicaieri .

  3. Filmul este sub nivelul tam-tamurilor facute la vremea respectiva dar…e singurul!

  4. zamolxe, spre rusinea mea nu am avzut inca filmul care sta la baza povestii tale- o poveste foarte, foarte frumoasa si bine scrisa. Cinste ei, un om cu adevarat curajos. Cum spunea si chris mai sus, sa facem sa nu fi fost in zadar sacrificiul ei!
    Solomonar

  5. Gorjan fiind, inca din copilarie, am fost facinat de eroismul si personalitatea Ecaterinei Teodoroiu. Inca din clasa a V-a, de la aparitia trilogiei „Implinire” a lui Nicolae Tautu, am savurat-o, revenind de patru – cinci ori s-o citesc. Felicitari Zamolxe pentru acest minunat articol! Multumesc si-ti urez un sfarsit de saptamana reconfortant, alaturi de cei dragi!

  6. Un curaj care da de gandit… Un diamant ce straluceste in mlastinile si ororile razboiului… Sa facem sa nu fi fost in zadar!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: