Am fost si eu la Alba Iulia…

Era frig de crăpau pietrele. Deasupra porţii ponosite,ce purta pe ea semnele vremii şi însemnele sacre ale străbunilor,flutura un steag tricolor.. În casă bunicul stătea la gura sobei tragând meditativ din pipă înconjurat de nepoţii săi. Copiii începuseră să-l sâcâie ademenindu-l să le spună poveşti. Într-un târziu moşul se încumeta să-i întrebe:
-Stiţi voi drajii moşului ce zâuă e azi?
Copiii se uitau cu ochi întrebători la bunic iar moşul le spuse:
-Azi, s-o petrecut marea unire a românilor din tăte laturile, azi s-o făptuit România Mare şi…., bunicul glăsui ca pentru sine cuprins de o emoţie nestăpânită, … io am fost acolo!
Bunicul începu să-şi depene amintirile:
„ Eram flăcau când s-o pornit războiu . Transilvania pe atunci era sub talpa regimului cezaro-crăiesc. Tata o perit pe front. La scurtă vreme dup-aia mama s-o bolnăvit şi l-o urmat şi io am rămas în grija bunicii mele. Cătră toamnă umblau veşti că armatele cezaro-crăieşti, austro-ungare, or fost bătute şi că popoarele care până atunci or fost robite îşi cereau dreptu la libertate şi neatârnare.
Într-o zâ bunică-mea zâsă cu lacrămi de fericire în ochi:
-Fecioru babii, iacă la Bălgrad să adună românii ardeleni să hotărască alipirea la Patria Mumă. Vrem sa fim tăţi de-o inimă si de-o sâmtâre laolaltă. Să facem o ţară mare şi puternică.Pă mine, dragu babii, m-o trimăs satu a mere acolo , la Bălgrad, la marea adunare. Oi sta acolo câteva zâle până s-a găta apoi oi vini acasă. Tu îi mâne acasă să grijeşti orătăniile.
Pă mine mă podidisă plânsu. Mai rămasăm şi altă dată sângur acasă. Da’ acuma plangeam, un plans mut, dar lacrimile curgeau şiroaie.
-Di ce planji dragu bunichii?
-Mi-i jele ca nu vrei a mă lua şi pe mine la Balgrad să văd adunarea!
Şi buna s-o miluit de mine si o rugat vecinii să aibă grije de animale până ne-om întoarce acasă. Apoi mi-o dat să ma încălţ cu opincuţăle cele noi şi să ieu hainele de sărbătoare. Şi cojocu-n spate că era frig de crepau chietrele.
Dă cu dimineaţă plecarăm împreună cu trimişii satului cătră Bălgrad. Tăţi putau steaguri în tri culori. Mărsărăm aşa o zâ întreagă, nu sânţeam oboseală nu sânţam frig ori foame. Eram mândru că-s român batăr că eram numa un făcăuaş. Din tăte părţile să strânjeau romani , din tăte satele, din tăte cătunele şi fluturau steagurile si cântau şi să veseleau. Unii plânjeau de fericire, alţii horeau din fluiere. Erau fericiţi, să uneau cu fraţii lor din Patria mamă!
Un ţăran strigă bunicii:
-De-amu-nainte n-om mai fi nici sub talpa craiului , nici sub cea a cezarului ci fi-om liberi în ţara noastă.
Eram mândru tare. Eram printre ăi de hotărniceau unirea. Îmi tăt potriveam glasu’ să pot face şi io strigare cu ceilalţi dimpreună: „ Vrem Unirea.. Vrem să ne Unim cu Ţara.. Trăiască România Mare!” Şi amu-i văd cu ochii si-i aud cu urechile.
Noaptea am ajuns aproape de Alba Iulia, de Bălgradu lui Vodă Mihai si al lui Horea, … a lui Iancu. Am dormit pe marginea drumului într-o căruţă. Ţân minte că-mi era frig da mă îmbărbătam sângur zâcându-mi: „ Cum dară? Vodă Mihai şi-o dat viaţă păntru ca Ardealu să fie la un loc cu celelalte ţări româneşti , Horea o murit ca să ne apere pă noi, Iancu aşişderea. Ce, lor le-o fost usor? Şi io mă plâng că-mi clânţăne oleacă dinţii în gură de frig!”
Dimineaţă ajunsărăm pă câmpu de lângă Bălgrad; atunci , m-am sântât român între români. Erau acolo trimişi din tăte părţile cuprinsului românesc . O mare de oameni care erau hotărâţi să făptuiască visu lui Vodă Mihai, unirea românilor într-un sângur popor si o sângură ţară: România Mare! Tunet era glasul celor ce strâgau „Vrem unirea cu fraţii noştrii din Patria Mumă” Ardeleni, olteni, munteni, moldoveni,dobrogeni s-or prins şi-or întins o horă mare, frumoasă şi rotundă cum era acuma România, România dodoloaţă roată în hotarele ei: Hora Unirii. Şi cântau „ Deşteaptă-te Române” şi „Pe-al nostru steag e scris Unire”. Plângeam, eram doborat de fericire şi emoţie.
Bunica o fost chemată într-o sală mare unde să aflau la sfat tăţi fruntaşii Transilvaniei. Şi m-o băgat şi pe mine înăuntru. Ce vorbe înflăcărate am auzit atunci! Duipă ce or hotărât, trimişii lor or ieşit afară si or dat glas: „ Fraţilor! Am hotărât ca Transilvania să se unească cu Ţara. Trăiască România Mare!” Din mii de piepturi s-o auzât strigătură, ficare după puterea lui: „ Trăiască Romania Mare”
Clocotul glasurilor s-o amestecat cu sunetu’ tulnicelor şi cu dangătele clopotelor. S-o zguduit şi pământ şi cer că şi ceru si pământu’ să bucurau de izbânda şi voinţa noastră. Bucuria nu avea margini.
Mă tăt ridicam pe vârfuri să văz mai bine marea aia de oameni şi steaguri. Atunci un uncheş m-o ridicat în braţă şi mi-o zâs:
-Pruncule, să nu uiţi zâua asta, cea mai mare pă care am prins-o noi de când trăim, Unirea tuturor românilor!”
După cum vedeţi, drajii moşului, nu o poci uita. Şi-amu mă încearcă aceleaşi sâmţuri ca şi atunci! Azi prea puţâni mai ştiu, drajii moşului însemnătatea zâlei ăleia de 1 Decembrie 1918. Alţii o ştiu da’ nu o mai sânţăsc. Voi, puii bunului, să n-o uitaţi şi să o sâmţâţ în inimi aşa cum nu trebe să-l uitaţi nici pă Vodă Mihai , ăl de ne-o unit prima dată şi ne-o învăţat că să poate!

zamolxe

Anunțuri
Published in: on 01/12/2009 at 02:14  Comments (7)  

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2009/12/01/am-fost-si-eu-la-alba-iulia/trackback/

RSS feed for comments on this post.

7 comentariiLasă un comentariu

  1. Sărbători binecuvântate !
    http://sfinxredivivus.wordpress.com/2009/12/23/primiti-colinda/

  2. La Mulţi Ani, tuturor Sărbătoriţilor, purtători ai numelui Sfântului Ierarh Nicolaie !
    Nouă, tuturor românilor : Doamne Ajută!
    “Repetabila scrisoare”

    Am adormit
    cu gândul la fereastră
    unde-am lăsat
    doar gheata mea de suflet
    spre o poveste
    cu “a fost odată”
    un Moş bătrân
    ce tainic,
    fără chip,
    ne aducea,
    în miezul cel de noapte,
    un vis cuminte
    agăţat în plic.

    I-am scris mereu,
    ani după ani,
    de-a rândul…
    Nu i-am cerut
    decât, din toate,-un strop:

    Moş Nicolae,
    adu-mi altă soartă
    şi lasă-mi
    în ghetuţă
    şi noroc.
    Moş bun,
    cu lacrima,
    te rog…

    Mi-am lustruit cu sârg
    ghetuţa schioapă
    din sufletul
    ce la vedere-l port.
    I-am pus
    şi o lumină,
    lumânare,
    ca drumul să nu-l rătăceşti…

    Te rog,
    nu mai zbura
    peste fereastra mea,
    gheata-i acolo,
    către geana ta.

    Atena-Mariana Zară, Bacău,
    28 noiembrie 2008



    Sibilla

  3. Si mie mi-au dat lacrimile. Foarte frumos articol, dar din pacate tot mai multi incep sa uite aceste fapte glorioase realizate de stramosi!

  4. sa traiti multi ani romanasii mei:)
    zamolxe

  5. La Multi Ani!

  6. La Multi Ani, români de pretutindeni!

  7. Emotionant articol, mi-au dat lacrimile! Felicitari!
    La multi ani tuturor romanilor! La multi ani Romania!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: