Caderea Constaninopolului si armele de alta data – tunul

Scrie Laonic Chalcocondil din Atena in ale sale expuneri istorie despre “Cresterea puterii turcesti, caderea imparatiei bizantine si alte istorii despre felurite tari si popoare” pe vremea cand greutatea cea mare se masura cu talantul care avea mai mult de 26 de kilograme la greci, iar el ne numea pe noi inca daci:

…Pietrele aruncate de tunuri trageau trei si jumatate talanti la cantar; dar zidul era tare incat rezista la tunurile acestea si nu ceda deloc. Tunul, se pare ca nu este o nascocire prea veche, incat sa putem spune ca un lucru ca acesta le-a venit in minte oamenilor din antichitate. Totusi, de unde-si are inceputul si care oameni au ajuns sa nascoceasca tunul n-as putea arata cu siguranta. Dar se crede ca acestia au fost din Germania si ca acestora le-a venit in minte acest mecanism. […]Mai intai se pare ca au fost cosntruite din fier, apoi insa a fost inventat numitul aliaj din amestecul aramii si al cositorului, care e gasit mai bun la aruncarea pietrii cu mai multa siguranta si cu mai mare tarie. Teava fiind lunga, cu cat mai lunga cu atat piatra e repezita la o departare mai mare, incat a fost facut un tun care arunca piatra, precum am aflat, la saptezeci de stadii zguduind primprejur pamantul pe amandoua distantele.[…]”

Si scrie Ducas – in a sa “Istorie turco-bizantina” Tunul cel mare e adus in fata Constantinopolei

  1. …Trecand luna ianuarie si fiind la inceputul lui februarie, a poruncit (Mahomed al II-lea, n.n.) ca tunul sa fie transportat in Constantinopole; si punand treizeci de perechi la jug, il trageau de partea cea din darat cei saizeci de boi, spun boii boilor; si pe de laturi de tun 200 de barbati, si de o parte si de alta, ca sa-l traga si sa-l indrepte ca sa nu alunece din drum; si inaintea trasurilor 50 de dulgheri sa faca podete de lemn pe unde drumul nu e neted si cu ei lucratori 200. Si drumul a tinut februarie si martie, pana ce-au ajuns intr-un loc, cinci mile departare de Constantinopol.

  2. 2. Caci mai inainte a fost trimis Caragea-bei cu armata asupra cetatilor de la Marea Neagra, adica Mesemvria, Aheloon, Bizon si celelalte si le-au cucerit. De asemenea si turnuletele de paza a sfantului Stefan, asezate inspre Silivria, le-a luat cu razboi si pe toti cei dinauntru i-a macelarit; celelalte turnuri si Epibate i s-au inchinat; si cati i s-au predat, au scapat intregi, cei care s-au impotrivit insa, le-au taiat capul. Dar Silivria a rezistat cu lupta..

  3. Aducand deci tunul la locul in care li s-a poruncit si ordinul pentru Caragea-bei, ca sa-l pazeasca, a sosit cu ostile sa calce imprejurimile Constantinopolei si sa nu lase pe bizantini sa iasa pe portile orasului.

  4. Si toata iarna au iernat acolo trei steaguri de ostasi din Misia si Paflagonia, ca sa tina sub paza orasul si ca bizantinii sa nu poata iesi si face navala asupra turcilor. Si s-a facut tabara mare si bizantinii nu erau in stare sa faca iesiri. Si totusi dinspre mare, cu direme si trireme pustiau si ei pana la Cizic satele turcilor asezate de-a lungul marii si pe multi ii jefuiau si pe unii dintre ei ii ucideau, pe altii ii duceau in Constantinopole si-i vindeau. Si cu aceste hartuieli a sosit si primavara si au inceput sa se numere zilele din postul cel mare ( al anului 1453, n.n.).

[…] …Si aceastea le-a facut pe mare, pe uscat insa aducand tunul cel mare de tot, l-a asezat in fata zidului aproape de poarta sfantului Roman. Si mesterul insemna punctul, caci mai avea puse alaturea doua tevi de tun, cuprinzand pietre potrivite; si cand voia sa traga cu tunul cel mare, determina mai intai locul, dand cu cel mic, si atunci ochind bine, repezea din cel mare. Si cand a tras prima descarcatura si cei din oras au auzit bubuitura au ramas inlemniti si au inceput sa strige: “doamne, miluieste!”

[..]Nascocitorul de mester al acelei rautati, ce mestesug stia ca tunul sa nu crape? Caci am vazut tunuri slobozind proiectile cu iarba de pusca; si dupa impuscatura incarcaturii, daca tunul nu era pazit si acoperit cu paturi groase de lana, crapa indata ca sticla; chiar dupa atata bagare de seama, daca tragea de doua ori sau cel mult de trei ori, crapa pentru ca aerul patrundea in profunzimile gaunoase ale metalelor. Acesta insa ce facea? Dupa ce piatra era descarcata, tunul inca fiind fierbinte de caldura silitrei si a pucioasei, de indata il stropea bine cu untdelemn si cu aceasta se implineau neajunsurile de pe urma aerului dinauntrul porilor lui si atunci raceala domolita de caldura untdelemnului nu putea actiona si tunul isi pastra cu usurinta puterea de actiune, pana ce a contribuit la caderea Constantinopolei; ba inca si dupa aceea este pastrat intreg si lucreaza la dorinta tiranului.

Iar Critobul din Imbros – cronicar al Portii otomane care a scris – “Din domnia lui Mahomed al II-lea”, ne arata in cap. 1-29: Turnarea unui tun foarte mare; taria lui.

  1. Facand aceasta asa, cheama turnatorii de tunuri si tine sfat cu dansii asupra turnurilor si zidului, cum sa fie daramat mai usor. Iar acestia ii fagaduiesc ca daramarea zidului e foarte usoara, daca la tunurile existente, caci ei facusera mai intai si altele, vor mai face inca unul, care, dupa spusele lor, sa fie in stare sa sfarme si sa surpe zidul; si pentru acest tun e nevoie de multa cheltuiala si de foarte multa arama si de multe altele.

  2. Si de indata, si mai repede decat cuvantul, le pune din belsug la dispozitie tot ce le trebuie, iar ei toarna tunul, un lucru infricosator la vedere si cu totul de necrezut, daca ti l-ar spune. Si am sa spun, pe cate cu putinta, cum a fost lucrat, cum arata si ce putere avea.

    Multe zile la rand a fost framantat lut incat sa poata fi lucrat, dintr-un pamant foarte gras si curat si fin in compunerea lui si a fost amestecta bine cu totul la un loc, cu calti de in si canepa si cu alte de acest fel, taiate in bucatele, care leaga bine, asa incat sa fie cu aceasta un singur aluat ce se tine intru una si nu se poate rupe.

  3. Din aceasta a fost facuta o forma rotunda lunga ca un sambure pentru o teava; lungimea ii era de patruzeci de palme; si jumatatea de dinainte, unde avea sa fie bagata piatra, avea douasprezece palme, in cerc, circumferinta grosimii, jumatatea de dinapoi insa la coada, unde avea sa fie pusa asa-zisa iarba, avea patru palme circumferinta grosimii, sau si ceva putin mai mult, ca in proportie, cred, cu intregul.

    Si a mai fost facuta si alta forma exterioara ca sa incapa cea dintai, scobita cu totului tot, ca un fel de teaca, numai mai larga incat sa poata cuprinde samburele si cu un gol imprejur; iar golul intre amandoua formele era egal peste tot in toate partile ca de o palma sau si putin ceva mai mult; acest spatiu avea sa primeasca bronzul topit din cuptor, ca chipul tunului sa se inchege.

  4. Forma aceasta, cea din afara adica, a fost facuta tot din lutul acela; si constructia in intregimea ei a fost incinsa si intarita cu fier si lemn si pe din afara, sprijinita cu pamant si pietre, ca greutatea cea mare a bronzului, curgand inauntru, sa nu sparga forma si sa strice chipul tunului.

  5. Aproape insa, de o parte si de alta, au fost facute doua cuptoare pentru topirea bronzului, foarte tari si temeinice pe dinauntru lucrate din caramizi arse si din lut bine lucrat si foarte gros, iar pe dinafara pe de-a intregul din bolovani foarte mari si din var si intarite cu orice alte materiale bune la aceasta.

  6. In topitoare a fost aruncata o mare cantitate de arama si cositor in greutate de multe talante, precum se vorbea, la vreo mie cinci sute talante; peste acestea a fost pusa si o mare multime de jar, in topitoare si stive de lemn pe dinafara, ca si cladite si de sus pana jos si invelind din toate partile pana la fund cuptoarele, afara, fireste, de gurile de scurgere.

  7. Imprejurul cuptoarelor suflau foi din rasputeri, si au tinut aprins necontenit focul trei zile intregi si tot atatea nopti, pana ce bronzul a fost topit cu totului tot si muiat, de curgea ca apa. Dupa aceea deschizand gurile de scurgere, s-a revarsat bronzul prin fagase in forme, pana ce s-a umplut cu desavarsire intreg spatiul gol si a invelit in intregime samburele dinauntrul si a mai curs peste acesta un cot deasupra. Si asa tunul era turnat acum.

  8. Dupa aceea, bronzul racindu-se si intarindu-se a fost curatat de samburele dinauntru si de invelisul de afara si razuit si lustruit, lucea cu totului tot. Si asa a fost turnat si asa arata tunul. Si am sa spun si taria lui.

    Mai intai era turnata asa-numita iarba, de umplea indesat partea dindarat si teava tunului pana la gura celeilalte parti a tevii, unde venea pus bolovanul.

    Apoi, in gura aceasta era bagat un cep mare de lemn foarte tare, care, batut cu drugi de fier, era indesat cu putere apasand incarcatura dinauntru, inchizand si strangand iarba de pusca asa de tare, incat orice s-ar intampla, sa nu poata fi scos de acolo in alt chip decat prin puterea ierbii, cand a fost aprinsa. Dupa aceea era bagat bolovanul si apasat inauntru, pana ce ajungea alaturea de cep si-l intepeneau de jur-imprejur.

    Dupa aceea, indreptand tunul spre tinta in carea aveau sa bata, si potrivindu-l spre tinta prin oarecare mijloace si calcule in legatura cu departarea, aduceau apoi barne mari de lemn, proptindu-le bine; si deasupra lui puneau bolovani foarte mari, ingreunandu-l si intepenindu-l de sus si pana jos si dindarat si din toate partile, ca sa nu fie miscat din locu-i prin puterea repezirii si prin taria smuciturii si sa nu bata undeva dincolo de tinta.

    Apoi ii dadeau foc, aprinzand iarba de pusca printr-o gaura mica dindarat. Si aceasta aprinzandu-se mai repede decat cuvantul, mai intai se facea un vuiet ingrozitor si pamantul dedesupt pana departe se zguduia si se producea un bubuit nemaiauzit si dupa aceea cu o trosnitura strasnica si cu un pocnet infricosator, cepul dinauntru impins de suflarea uscata si fierbinte, cand iesea, repezea bolovanul cu multa putere.

    Dus cu iuteala mare, se izbea cu putere strasnica de zid si deodata il zguduia si-l surpa si faramita in multe bucati, imprastiidu-le in toate partile si omorand pe cei ce se intamplau pe aproape.[…]

    Caci aceasta e o inventie noua a germanilor si celtilor de vreo suta cincizeci de ani sau ceva mai mult, o nascocire foarte inteleapta si adanc gandita; si mai ales compozitia ierbii de pusca si pregatirea ei dintr-un amestesc de materii prime de caldura si foarte uscate, de silitra, pucioasa si carbune si ierburi datatoare de un gaz uscat si fierbinte care, incins bine intr-un corp strampt si puternic de bronz si batucit si neavand de loc alta iesire decat acesta, impins dinauntru cu multa tarie, are drept rezultat o putere si o repezire atat de mare si de insemnata, ba deseori face ca bronzul sa crape.[…]

  9. tun

Sa revenim acum la Laonic Chalcocondil – “Expuneri istorice”

“Imparatul asadar a adus deindata aproape de oras masinariile de razboi, unele intr-un loc, altele intr-altul, punand in pozitie de tragere doua tunuri, a inceput sa bata zidul. Un tun a fost asezat in directia palatului imparatesc al elinilor, iar celalalt in directia portii numite “a lui Roman”, unde isi avea tabara insusi imparatul. Au fost puse tunuri in pozitie de tragere si in multe alte locuri ale taberei, tragand asupra elinilor. Acestea insa doua, cele mai mari, aruncau fiecare o piatra grea de doi talanti si mai mult. Pietrele care insa erau negre, se zice ca oamenii insarcinati cu acest lucru le-au adus de la Marea Neagra in tabara imparatului.

Dar avea imparatul un tunar cu numele Orban, dac de neam; acesta a fost insa la elini si i-a parasit pentru ca nu avea din ce trai; si a venit la Poarta imparatului. Atunci acesta a fost primit cu leafa mare si a avut grija de pregatirea tunurilor.

Si tunurile trageau asa. Mai intai trageau doua tunuri mai mici, asezate de o parte si de alta a tunului celui mare. Aruncand o piatra grea de jumatate de talant. Si aceste doua pietre repezite zdruncinau zidul. Dupa cele doua pietre era aruncata si o piatra mare avand o greutate de trei talanti; si o buna bucata de zid a fost surpata; caci piatra era dusa cu o repeziciune minunata si cu o lovitura ce intrece orice margini, si facea o stricaciune nimicitoare. Se mai spune ca bubuitura tunului era oarecum de neinchipuit si ajungea primprejur patruzeci de stadii zguduind pamantul. Zidul de afara si turnurile au fost surpate de tunuri si cel dinauntru era lovit. Peste zi tunul tragea sapte pietre si peste noapte una, facandu-se de cu ziua semnul unde trebuia sa traga. Si asa, de la inceput, spaima si frica i-a cuprins deodata pe elini.

caderea constantinopolului

Solomonar

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2009/10/06/caderea-constaninopolului-si-armele-de-alta-data-tunul/trackback/

RSS feed for comments on this post.

9 comentariiLasă un comentariu

  1. @virgil . la acea vreme, in perioada renasterii ,unii istorici straini se refereau la romani folosind denumirea de Dac. de exemplu Mihai viteazul era ,pe langa Michael Palatinus Valachiae numit si domnitor al dacilor

  2. @virgile, daca ai citi tu atent ti-ai da sama cum ca nu noi am spus-o, ci pretenu Laonic Chlacocondil. Io unu` as fi perfect de acord sa-i zici lui personal vreo doua! Pai pana cand???
    Solomonar

  3. Mai fratilor !!!! aveti o logica demna de invidiat,intre daci si tunuri exista o diferenta de aproximativ 1000 de ani

  4. @mihai, Laonic Chalcocondil a spus-o, eu ce sa fac? Si-apoi nu e musai sa fie nume unguresc- numele Orban este folosit si in Belgia- si ce-are Belgia cu Ungaria? Ba chiar si in Olanda este intalnit (drept ca nu atat de des ca in Belgia). Acum nu ramane decat sa ne intrebam: de unde vine, de fapt?
    Marius este un nume neaos Roman (deci latin), dar asta nu-i impiedica pe multi parinti români sa isi boteze baietelul Marius. Asa ca treaba asta cu numele e relativa.
    Poate acel Orban chiar era dac.

  5. In roman ne este prezentat ca fiind ungur, ma mir sa aud aici ca este defapt …Dac! Istoricii astia…

  6. @Oroles, raspuns valabil 🙂 Nu m-am uitat cu atentie la nume, insa „explicatia” ramane valabila pentru oricine. O seara frumoasa! Acelasi, Solomonar

  7. @Nea Costache, avand in vedere multele valuri migratoare, acest Orban ar fi putut fi fie o „corcitura”, fie numele sa fi fost imprumutat. Pe de alta parte, e posibil ca ungurii sa fi imprumutat numele din aceasta zona, nu stiu cat de clara este provenienta numelui. Adevarul este ca si eu am ramas putin pe ganduri cand am citit, insa, dupa logica mea, cam astea ar fi solutiile. Va multumesc pentru aprecieri! Respecte.
    Solomonar

  8. Deosebit de interesante aceste texte autentice! un material istoric de exceptie! felicitari! o seara frumoasa!

  9. Ma mira numele dacului , Orban , dac de neam , sa fi fost o confuzie ?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: