Ursu

Dupa masa de pranz, o nota telefonica anunta ca a doua zi la amiaza eram solicitat pe celalalt santier, in partea opusa a muntelui. Abia apucasem sa fumez o tigara, tolanit la umbra- era duminica, asa ca nimeni nu lucra.

-Are sa trimita inginerul Florea pe cineva sa te ia cu masina, m-a lamurit secretarul, cascand, apoi s-a indepartat lenes cautandu-si, la randul lui, un loc umbros. Am oftat resemnat, cu gandul ca, peste nici doua saptamani, aveam sa ma intorc acasa la logodnica mea. Eram deja de aproape o luna in creierii Apusenilor, legaturile telefonice erau proaste, nu prindeam ca lumea nici macar un post de radio. Ma simteam rupt de lume. Atipisem de cateva minute cand am simtit o mana pe umar. Maistrul Popa, Nea Bica cum il numeam noi, un omulet mic de statura, grasun si mereu zambaret, s-a asezat langa mine cerand o bricheta.

-Dormeai, domnu` inginer? De stiam…

-Nu, nu… parca atipisem.

-Auzii ca maine te duci dincolo. Mai vii?

-Da, stau doar vreo doua zile, sa ajut la niste proiecte…

-Mult de lucru, domn` inginer… Da` uite ce fain ii aci, mai ca n-as mai pleca in oras, a spus incet, privind cu ochii ingustati peste crestele impadurite. Ehe, de-as fi io batar cu zece ani mai tanar, ce n-as mai lua muntii astia la talpa! Umblam mult cand eram tanar, cu a mea muiere… Ne placea sa mergem cu cortu`, ne asezam unde ne pica noua bine. Acuma v-ati modernizat, aveti masini, aveti… Atunci, ce masini? Cu autobuzele si apoi, la picior! Cu copiii mici dupa noi, ce mai conta… Acuma de cand stau la bloc, zaci ca ma sufoc acolo. Nu-mi place.

Am privit si eu in departare- era senin, un senin ca sticla, cum numai la munte mai vazusem. Aerul mirosea a piatra si brad. Un gand mi-a fulgerat prin minte, l-am spus cu voce tare:

-Chiar asa, ce ar fi sa ma duc eu pe jos pana dincolo?

Nea Bica s-a intors spre mine, mirat:

-Pe jos? Pana la santier?

-Cat zici sa fie?

S-a socotit:

-Sa tot fie vreo… Daca ocolesti, vreo 15 kilometri.

-Aia cat vine? Sa zicem ca 4 ore. Hai, 5! Maxim. Cat ii ceasu?

-Unu fara un sfert.

-Numa` bine.

M-am ridicat:

-Ma duc sa ma imbrac.

-Chiar o iei pe jos, domn` inginer?

-Chiar o iau pe jos, nadajduiesc sa nu ma manance vreo veverita.

Nea Bica a ras, indepartandu-se. Am intrat in baraca mea, m-am spalat repede in lighean, mi-am schimbat hainele si mi-am pregatit rucsacelul de drum in care am pus cateva conserve, paine, o bucata de branza, castraveti si o bluza de trening mai groasa. Aveam ceva haine ramase pe santierul celalalt, ca mai fusesem o data, cu masina. Asa ca stiam drumul. Am pus totusi si o harta a locului, prin fundul rucsacelului, mi-am incaltat bocancii si am pornit-o la drum, trimitand vorba sa sune secretarul dincolo sa le zica sa nu mai trimita masina, ca merg eu. Mergeam vioi, gandindu-ma ca imi va prinde foarte bine drumul, ma saturasem de praful santierului si baracile mirosind a fum de tigara.

Am lasat in urma santierul si, cu gandurile aiurea, am inceput sa urc drumul lat si pietruit, batucit de camioane le care carau piatra, printre putinele vehicule care treceau pe acolo. Ca la doua ceasuri, am ajuns la o rascruce. Am scos bidonasul de apa pe care-l caram cu mine, sorbind- se incalzise. Noroc ca am dat peste un izvor si l-am umplut cu apa proaspata, asezandu-ma pe o piatra mare la marginea drumului. Am mancat o felie de paine cu branza, am fumat linistit o tigara si am strans totul, ridicandu-ma. Ceasul arata ora 4. Cand trecuse timpul? M-am socotit ca mai aveam maxim doua ore de mers si am pornit-o pe drumul care ducea in stanga. Am mers asa pret de inca vreun ceas jumate- obosisem. Am poposit pe o buturuga la marginea drumului, privind zambind in jur- in spatele meu era o padure uriasa de brazi, iar in fata, dincolo de drum, sclipea un parau de munte si, dincolo de el, se intindea o coasta de deal cu iarba verde, necosita si, deasupra, o alta padure de brazi, inalti cum nu mai vazusem. Nu-mi puteam lua ochii de la peisaj. Am inchis ochii, ascultand murmurul apei, ca sa ii deschid nici un minut mai tarziu, buimac:

-Parau?

Ceva ca un fior de gheata mi-a strabatut sira spinarii. Sangele mi-a navalit in obraji. Nu-mi aminteam de nici un parau care sa fie pe acolo, sau poate nu-l vazusem eu din masina… Am desertat rapid rucsacul, cautand infrigurat harta. Am desfacut-o, dracuind printre dinti- o luasem in directia gresita acolo, la izvor. Trebuia sa o fi apucat spre dreapta. M-am prabusit inapoi pe buturuga, strangand ochii de ciuda- ciuda pe mine, ca nu verificasem harta inainte sa ma hotarasc pe ce parte sa o iau.

-Asa-ti trebuie, zapacitule, alta data…, am bombanit eu, invartindu-ma in mijlocul drumului pustiu cu harta in mana. Am pus-o inapoi in rucsac, gandindu-ma ce sa fac: pana la izvor, inapoi, era cale de vreun ceas si ceva… apoi, ia-o nene pe drumul celalalt, inca vreo doua ore! Am privit cerul, luand-o din loc cu pasi repezi. Eram lat de oboseala cand am ajuns inapoi la izvor. “Ce-i de facut? Are sa ma prinda noaptea.” Am decis sa caut un adapost, sa raman peste noapte undeva si sa o pornesc dimineata devreme, odihnit, ca sa ajung numai bine pe santier la amiaza. M-am obisnuit repede cu gandul si am pornit-o domol in sus, cautand din ochi un adapost, inainte sa se intunece. Am avut noroc si, dupa nici 10 minute de mers, am vazut, pe o coasta, nu foarte sus, o stana goala. Am urcat- nu era decat un zavor tras, care o incuia pe dinafara. Inauntru n-am gasit mare lucru- o masa, vreo cateva scaune mici, un dulap cu blide si oale afumate, o lavita si, cel mai bun lucru dintre toate, o patura din lana groasa care parea destul de curata. Am iesit , adunand in graba lemne si am aprins langa stana un foc de toata frumusetea. Afara incepuse sa se intunece. Mi-am facut provizii de lemne, sa am toata noaptea- fusesem inspirat sa iau un cutit si chibrite. Mi-am incalzit doua conserve de fasole cu costita, din care am mancat cu furculita mea de plastic, apoi m-am intins pe spate, langa foc, privind cerul superb, instelat. Stelele-mi pareau mai mari, mai multe si mai stralucitoare- urmaream marele triunghi de vara si Calea Lactee, lata si alba ca spuma. La un moment dat, m-a prins frigul- m-am ridicat, imbracand bluza de trening, privind in jur. Un lemn a pocnit- m-am intors, surprins. Nu mica-mi fu mirarea sa vad un caine mare, alb, latos, cu botul pe labe, privindu-ma cu ochi somnorosi. Ne despartea doar focul. De unde aparuse? Cateva clipe inainte nu fusese nimeni si nimic in acel loc. Nu m-am miscat, imi era teama sa nu care cumva sa sara la mine. A miscat lenes coada lunga si stufoasa, apoi s-a asezat mai bine, privind in alta directie. Nu parea agresiv, asa ca m-am aplecat incet, luand un lemn, rascolind jarul. Puzderie de stele aurii, mii si mii de scantei s-au ridicat, alergand in toate directiile, orbindu-ma pentru o clipa. Un sunet gutural mi-a scapat din gat fara sa-l pot impiedica cand am dat cu ochii de batran- sedea langa caine, si era la fel de alb ca si acesta, cu o barba ca fuiorul, lunga pana aproape pe piept, ochii mari, limpezi, si o coama de par argintiu picandu-i pe umerii lati. Am tacut. Batranul, cu degetele noduroase impletite in parul mare de pe ceafa cainelui, si-a mutat ochii de la mine la cer, zambind usor. I-am auzit vocea, aproape soptita:

-Ce noapte faina…

Am deschis gura sa spun ceva, dar nu stiam ce. Batranul a vorbit din nou, scarpinand urechile cainelui:

-Mai tii tu minte, Ursule? Ehehe… Eram ficior pe vremea aia si tu erai puiandru, ce sa mai tii tu minte… Ui asa o noapte era, Ursule, cum ii aiasta.

S-a asezat intr-un cot, cu ochii atintiti spre flacarile din fata lui:

-M-o trimes baciu`, Dumnezo ierte-l, sa duc vorba sus, la stani… Ca urma targ mare. Tu, Ursule, ai vint cu mine, si-apoi lumea me… Ca amandoi ne-am chiert urma, ca ne-am luat prin codri, ca eram tineri si cu dor. Apoi iezeru`… Si-mi zasasa buna, ca stia ea… “Sa nu te duci la iezar noaptea sa te scalzi, ma copile, sa nu te duci, c-a hi rau de tine”! Da` cine sa sa uite-n gura ei? Da` noi ce-am gandit? Ca ni-i cald, ca sa ne scaldam… Tii tu minte, Ursule? Tii minte cum erau pe malu` iezerului maiestrele, bata-le sa le bata?! Cu rochiile lor de zaci ca erau tasute din apa si foc, cu aur si margaritar. Si cu paru` ca matasa cucuruzului. Cate sa hi fost? Multe, multe tare… Ca cine le-o putut numara? Si noi, dupa bradu` cela batran si gros, cum ne mai uitam, ca maiestrele radeau si sa zbenguiau in apa, si le stralucea paru` la luna cum straluceste la soare. Mandre mai erau, mandre cum nu-s muieri in lumea asta. Si-apoi aia, o tii minte? Aia… care s-o apropiat. Ne-o samtat maiastra. Aia zaci ca era ai mai faina din tate. Io am ras, si-am sarit de dupa bradu` cela, am sarit, prost de mine, sa prind maiastra. Tu, ce stiai? Ai sarit si tu, ai dat sa te harjonesti, sa te joci. Si-o fugit in iezer, si io dupa ea, am intrat in apa pana la brau, maiastra s-o tot dus. Tu te-ai spariet de ceva, ce-o hi fost… si-ai ramas, ai ramas la marjinea apii si te uitai asa… Mi sa parea ca vrei sa-mi zaci ceva. Si cand or prins a sa roti tate in hora! Tat in juru nieu, ametasem de cap si tu, Ursule, te-ai bagat si ai latrat pe ele.

Ochii batranului s-au intors spre cer:

-Blastamat sa hii! Blastamat, in vecii vecilor sa nu-ti gasasti hodina, sa nu ai soata, nici tu, nici a ta jivina! Sa haladuiti cate zale o avea pamantu` asta, si-n el sa nu va bagati!

Cainele a scheunat incet, atingand cu botul mana batranului.

-Lasa, Ursule… Lasa, asta ni-i soarta. O stiut ea buna…

Cu maini tremurande, am cautat o tigara. M-am intors, lasasem bricheta in spatele meu. M-am ridicat in picioare, privind in jur- nici urma de caine, nici urma de batran.

Am atipit putin spre dimineata, repetand, iar si iar, in gand, vorbele batranului, ciudata lui aparitie si misterioasa poveste a maiestrelor.

Am ajuns pe santier cu doua ceasuri inainte de pranz- eram asteptat. Colegul meu, inginerul Florea, imi spunea ca, daca nu aveam sa apar inainte de pranz, avea sa vina cu cativa oameni sa ma caute. Se gandise insa ca ma ratacisem, innoptasem pe undeva si asteptau cu totii sa apar.

-Arati ca naiba, colega, mi-a spus el. Vino sa mananci.

-Spune-le sa imi aduca aici, stau afara si mananc.

Nu-mi terminasem bine portia de ficatei cu piure cand l-am vazut pe Mos Toader, il stiam de data trecuta. Locuia in catunul din apropiere si venea cu lapte de vanzare pentru muncitori.

-Zua buna! a salutat batranul vesel, asezandu-se langa mine pe banca. Auzii ca te-ai ratacit, dragu` lu` mosu`!

Si-a rasucit o tigara, privindu-ma cu interes.

-M-am ratacit, ca am apucat-o pe calea aialalta. Am tras la o stana, nu departe de izvor, incoace…

-Ii acolo o stana… aia-i parasata de cand ma stiu, si batranii, mosii mei, o stiau parasata. O fo` stana lu` Baciu Alexa aia.

L-am privit iscoditor:

-Cine-i Baciul Alexa?

Mos Toader a dat din mana, murmurand ceva. I-am povestit pe nerasuflate ce patisem in noaptea aceea, sus. Pe masura ce povesteam, ochii i se mareau. A dus mana la gura, tragand cu sete din tigara:

-Apoi… Stramosu meu era copil cand Baciu` Alexa era batran… Zaceau oamenii ca-i blastamat de maiestre. Cine sa-l mai stie? Zaceau apoi c-o murit, si ca o fost ingropat clea, in catun la noi, langa casa lui, da` io stiu de-o fi asa? Ca ii acolo ceva, am vazt io, ca un mormant, de nu creste hir de iarba pe el. Da` sa stii tu ca ceva ceva adevar tat este. Ca omu` asta, Alexa, nu s-o insurat veci. N-o avut soata. Si cateodata, noaptea, cand eram copil, auzam un lup ca urla acolo… langa casa aia pustie.

-Si casa unde-i?

-Nu-i departe, chiar prima cum urci aci, in spatele santierului. Ii darapanata tare, az`mane sa haie, mare mirare c-o stat atata in picioare, ca io nu stiu sa fi stat careva in ea de cand zace-se ca o murit Baciu`. Da` vezi tu, lumea zace multe. Numa bunu` Dumnezo le mai stie tate cate or hi…

A doua zi, dupa program, am urcat spre catunul din spatele santierului- case de lemn, rasfirate ici-colo. Undeva canta un cocos. Am gasit repede casa Baciului Alexa. In spatele ei, o movila de pamant ce semana cu un mormant. Pamant uscat, batatorit de vreme, lut gol. Casa de barne statea sa se darame. Am deschis usa masiva. Puzderie de panze de paianjen acopereau peretii si grinzile afumate. Pe soba mica, o oala goala de pamant. Nu mai era nimic, doar soba, oala si o masa mica, scrijelita cu briceagul. Pe masa, o mogaldeata. Am insfacat figurina de lemn, putin mai mare decat palma mea, si am iesit, de teama grinzilor care pareau ca stau sa se prabuseasca peste mine. Am ascuns figurina in san, fara sa ma uit ce am luat. Abia ajuns inapoi pe santier, am scos-o. Ceva mi s-a zbatut in tampla stanga- era cainele, sculptat in lemn. Era Ursu.

night

Solomonar

Published in: on 29/08/2009 at 16:25  Comments (7)  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2009/08/29/ursu/trackback/

RSS feed for comments on this post.

7 comentariiLasă un comentariu

  1. @chris, multumesc. 🙂

  2. Foarte frumoasa 🙂

  3. @Cel_ce_crede, bine-ai venit. Iti multumim.
    Solomonar

  4. Salutare,

    V-am gasit intamplator…si sunt fericit…simt ca sunt dac…si am incredere ca pamantul ma ajuta daca cred in el….sunt impresionat de povestile si, de ce nu, realitatile care sunt scrise aici…Sa traiesti Solomonarule….si sa-ti fie mintea neobosita si sa ai sansa sa arati acestui popor de daci ca pamantul este viu si plange de uitarea noastra….am uitata sa fim daci am uitat sa ne cinstim pamantul…am uitat de noi si de samanta ancestrala care ne tine lagti de acest pamant atat de incercat….Sa traiesti Solomonarule si sa ai puterea sa ne aduci aminte de deviza veche a acestui pamant ” Vom muri..dar vom fi liberi..”

    Bafta
    Cel_ce_crede

  5. @zamolxe, dragu` nieu, musai ca de voie buna, stii tu vorba. Io le zac care cum mi le amintesc, ca multe inca nu-s zase. Da ui asa, tat pe rand, pe rand…
    @sir-din-nori, multamesc tie, frate! 🙂
    Solomonar

  6. Fain, mesterule! Imbratisari 🙂

  7. o poveste zâsă cu sâmt.. ca la voi în Apuseni, dă pă la abrud încolo:). Să mai zaci şi altele

    zamolxe


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: