Sacrul feminin

 

În mitologia românească sacralitatea feminină este reprezentată  de Mama Pământ, care, împreună cu Tatăl Cer formază centrul, nucleul credinţelor populare româneşti. Aceste două divinităţi coboară în timp până în vremurile pelasgilor. N. Densuşianu după ce studiază întreaga literatură antică cu referire la pelasgi şi la Dacia  concluzionează: „Cea mai arhaică religie,ale cărei urme morale ni se prezintă la toate popoarele europene, este adoraţiunea primitivă a Cerului şi a Pământului , ca elemente generatoare”. Conform gândirii teologice pelasge Zeul Cerului întruchipa principiul masculin şi al pământului principiul feminin, care prin hierogamia lor au dat naştere tuturor  zeilor şi oamenilor

Caduceul_lui_Hermes

Scotocind prin izvoarele antice aflăm că zeul suprem al dacilor era Zamolxe identificabil prin cele spuse de Herodot cu Tatăl Cer. Spre surpinderea noastră, Lexicograful lui Suidas ne aduce la cunoştinţă că Zamolxe este si numele unei divinităţi feminine  iar această divinitate feminină ce poartă acelaşui nume cu Marele Zeu nu este alta decât Mama Pământ, numită în antichitate şi cu numele de Geea, căci „ pe lângă puterea creatoare a Cerului, ca forţă luminoasă şi creatoare,cultul primitiv (pelasg – n.n) mai adora şi puterea productivă telurică a pământului sub numele de Gaia, GeTellus şi mai târziu Terra”. Ori, această Geea, după concepţiile teologice pelasge, reprezenta divinitatea naturii în forma sa feminină, ca mama născătoare şi educatoare. După ce studiază toate legendele în legătură cu această divinitate, N. Densuşianu afirmă: „Originea acestei divinităţi, ca principiu şi personificare,se reducea la nordul Dunării de Jos, acolo unde Homer şi Hesiod, pun geneza zeilor, la vechiul râu numit Okeanos Potamos sau Istru, unde se afla insula cea sfântă a Geei cu merele de aur” la care face referire basmul românesc „ Prâslea cel voinic şi merele de aur” şi care a fost preluată în mitologia greacă sub numele de Grădina Hesperidelor.

Revenind la caracterul matern al pământului  trebuie făcute căteva sublinieri , zicem noi, importante. Poetul grec Asius ne spune că Pelasg, părintele eponim al pelasgilor, al căror centru politic administrativ şi religios se afla în Dacia, s-a născut  din pământul negru pe crestele munţilor înalţi pentru a fi începător rasei muritorilor. Conform tradiţiilor menţionate de autorii antici, grecii îi considerau pe pelasgi „ Primii  oameni” şi oameni divini  iar pe urmaşii lor de la nordul Dunării i-au numit geţi adică Fii lui Ge/Geea. De fapt  românii , urmaşi ai dacilor şi ai pelasgilor, şi azi îşi consacră  noii născuţi pământului pe care îl consideră mamă a tuturor, aşezând pe viitoarea mamă, în ceasul naşterii, pe pământ pentru ca acesta să primească primul pe noul născut în calitate de mamă a tuturor

 În perioada ocupaţiei  romane în Dacia, ca divinitate naţională, Mama Pământ, purta denumirea de Terra Dacia, epitet prin care romanii desemnau aceeaşi idee ca si grecii prin numele de geţi. Este cunoscut că autorii romani numeau pe locuitorii  de la nord de Dunăre daci, termen ce legat de Terra Dacia, are exact acelaşi sens de „Fii ai Pământului”.

 Ca urmaşi ai pelasgilor, românii nu si-au uitat moştenirea ancestrală. Ei încă păstrează, în  obiceiurile lor şi în mito-credinţele vehiculate, toate prerogativele  Mamei Pământ.

 Pământul este luat ca martor la jurăminte, la blesteme, considerat fiind ca mamă protectoare  a omului de la naştere şi până la moarte. În actul nupţial pâmântul avea un rol important, împreunarea dintre  tinerii căsătoriţi având loc  pe pământul gol, pentru ca tinerii însurăţei sa fie sănătoşi şi căsătoria lor să fie trainică  ca şi pământul. Când un om se chinuia să moară era întins  pe pământ pentru a i se uşura sfârşitul. La români exista şi obiceiul de a duce  cu sine pământ din patrie, atunci când mergea  în străinătate sau de a dormi pe pământul adus din patrie, obicei pomenit şi de Bram Stocker în romanul său Dracula. Atunci când personajul  ajunse la Londra  purta cu sine  lăzi  în care aduse pământ din patrie. Pământul aruncat  peste coşciug, atunci când sicriul este coborât în groapă  este de asemenea o invocare a Mamei Pământ de a nu apăsa prea greu peste răposat. În datinile de nuntă ale poporului român există unele formulări  ce ţin de cultul pământului: „ Ia-ţi copilă ziua bună/ De la soare de la lună/ De la cer de la pământ/ De la tot ce e mai sfânt/ De la mamă de la tată/ de la viaţa ta de fată” iar la antipod, în riturile de înmormântare auzim: „ Ia-ţi copilă iertăciune/ de la tot ce e pe lume/ de la bunul nost pământ/ în care vei fi mormânt”. Când fată vaca, nouă zile de la fătarea viţelului vaca se „ răsuceşte” astfel: stăpâna vacii face nouă colaci de făină, nouă feluri de lână, nouă arginţi cu ciocâlteu de corn şi o oală nouă; cheamă doi copii, un băiat şi o fată, pe care îi lua împreună cu lucrurile amitite şi se ducea la locul unde i-a prăşit vaca. Copii sunt puşi să mulgă vaca pe rând până când se umple oala după  care se îngropa oala şi lucrurile de care s-a vorbit ca să nu mai înţarce vaca.

Toate acestea sunt reminiscenţe ale  vechiului cult  pelasgic al Mamei Pământ păstrate de-a lungul timpului, din neolitic şi pană în vremurile actuale, când  se practică din ce în ce mai puţin, de ele  mai având cunoştinţă doar bătrânii satelor. Legendele româneşti au păstrat  şi diferite denumiri sub care poate fi identificată  Mama Pământ. Fie că este vorba de Maica Precista, Maica Domnului, Fecioara Maria, sau de personaje  care au o alură mult mai puţin creştină: Maica Bătrână, Baba Dochia, Dochiana, Deciana, Zâna Zânelor sau altele, toate se reduc la una şi aceeaşi divinitate: Pământul Mumă.

Carcateristicile Maicii Domnului în  tradiţia populară

 Odată cu încreştinarea Daciei şi apariţia poporului român rosturile şi imaginile Pământului Mamă  sunt peluate de către Maica Domnului, tema şi fabulaţia miturilor  vechii divinităţi a pământului  fiind preluate aidoma de  Fecioara Maria. 

Icoana_Maicii_Domnului

Deşi, aceste  legende  despre care discutăm, redau în mare parte o biografie sacră creştină a Maicii Domnului, în textele poporale şi chiar în simbolistica cu care biserica creştină o îmbracă pe Sfânta Maria întâlnim inevitabil  elemente şi aspecte din legendele şi iconografia Mamei Pământ. De altfel, chiar am încercat să demonstrez într-un articol ( https://quadratus.wordpress.com/2008/08/31/iisus-marele-initiat-din-dacia/) că atât Iisus cât şi creştinismul ar fi ultima religie de origine hiperboreană ( dacică).

Isus

După credinţele românilor  pământul este al Maicii Domnului pentru că ne hrăneşte, în vechile credinţe pelasge,  Geea fiind mamă hrănitoare şi educatoare a oamenilor. Deci, identitatea dintre Geea şi Maica Domnului este  mai mult decât străvezie. În această ordine de idei şi oarecum în ordine firească se înscrie şi discursul  Papei  Ioan Paul al II-lea  de pe aeroportul Otopeni din 7 mai 1999 care numeşte România „Grădina Maicii Domnului”  iar profetul indian Sundar Singh plasează şi el, de asemenea, România, sub protecţia Maicii Domnului şi a ierarhiilor  de sfinţi  cereşti

icoana-maicii-domnului-cu-iisus-hristos_733

 Să râmânem puţin la tradiţia religioasă creştină, înrădăcinată şi în mentalul popular, şi să observăm că Maica Domnului îţi menţine şi aici atributele pelasgice ale Mamei Pământ. Vom observa în primul rând  că în  majoritatea icoanelor  Maica Domnului   este  reprezentată  ca purtând un veşmânt roşu. Ori din punct de vedere al simbolicticii cromatice  culoarea roşie este identică cu culoarea neagră, iar atât în limbajul popular ( cei drept, mai rar) cât şi în cel eclesiastic, Maica Domnului poartă supranumele de Fecioară. Sub aspectul său înnoit vechea divinitate a pământului, Geea, se va numi  Artemis/ Diana, Fecioara prin excelenţă în vechea mitologie greco-romană. Culoarea veşmântului  Maicii Domnului o identifică cu Muma Pământ, născătoare a (Dumne)Zeului Om , Isus Christos, întocmai după cum  Geea era considerată născătoarea zeilor şi oamenilor. Însuşi naşterea lui Iisus în peşteră  este o certificare a acestui fapt  pentru că peştera însăşi este situată în/sub pământ.

nasterea

 Pe de altă parte, Fecioara Maria  este reprezentată, mai ales în biserica catolică, portând deasupra  capului şapte stele. Acestea o situază de asemenea  în imediata vecinătate a Mamei Pământ întrucât  cele şapte stele simbolizează Ursa Mare, stelele Polului Getic.

bvmstat

În descântecele  româneşti Maica Domnului  este reprezentată  ca având în mână un bucium de aur din care atunci când sună  se adună toate zânele din cele patru zări şi pământul se leagănă. Este imaginea  iconografică a Geei pomenită de Suidas care spune că  această divinitate era reprezentată ca o femeie ţinând în mână un bucium de aur.

 Lecturând ,şi totodată ascultând  cu multă plăcere, cântecele sacre ale poporului,  colindele, aflăm  pe Maica Domnului identificată cu Măicuţa Bătrână din Mioriţa. O variantă transilvăneană a colindului păstoresc Mioriţa ne spune: „ Plecat-or, plecat-or/Mici colindători/ Tât din casă în casă/ În cale le iasă/ Preasfânta Maria/… Maica tot imblare/ Din grai întrebare/ N-aţi fost voi văzutu fiu mnieu chierdutu…”. Una si aceeaşi imagine  cu cea din balada Mioriţa: „ Iar daca-i zări/Daca-i întâlni/ Maicuţă bătrână/ Cu brâul de lână/ Din ochi lăcrămând/Pe câmp alergând/ şi la toţi zicând:/Cine-a cunoscut/ Cine mi-a văzut/Mândru ciobănel / Tras printr-un inel.”

 Maica Domnului este invocată  şi ca vindecătoare de către medici şi vrăjitori invocaţia: „descântecul de la mine/ şi leacul de la Maica Domnului„ prezentând un iz arhaic, foarte posibil pelasg, păstrat şi după încreştinarea Daciei. Imaginea Maicii Bătrâne şi a Maicii Domnului menţinând vechea divinitate  a pământului de-a lungul întregului Ev Mediu  în mentalul mitic al românilor.

Ceea ce este de-a dreptul interesant este faptul că  ciclul de legende despre peripeţiile Maicii Domnului în căutarea unui loc  pentru a-şi naşte fiul o aflăm aproape integral în imagistica  pelasgo-dacă a  peripeţiilor lui Leto/Latona, o altă imagine a divinităţii pământului care prin hierogamie cu cerul ( Zeus)  l-a născut pe Apollo. Vechea legendă  păstrată pe filieră greacă ne spune că  Latona atunci când a rămas grea cu Zeus a fost perseutată pe toată faţa pământului de către Junona/ Hera ce-a geloasă încât nici o ţară nu voia să o primească pentru a naşte. Respinsă din toate părţile, zeiţa hiperboreană, ajunge în fine la Delos, o insulă mică, neproductivă, care îi oferă adăpost între stâncile sale pentru a naşte pe zeul cel mare al lumii vechi. Această imagine a  căutării unui loc unde să nască apare atât în colindele româneşti cat şi în unele legende româneşti în care Maica Domnului apare şi în ipostaza sa de vindecătoare.

Bunăoară, o colindă ne spune că sosind ora naşterii Fecioara Maria „Umbla-n sus/ şi umbla-n jos/ ca să-l nască pe Christos/ Umbla-n jos/ Şi umbla-n sus/ ca să-l nască pe Iisus”. Identitatea cu Latona este evidentă. Una dintre legendele Naşterii Curate ne arată pe Maica Domnului oprindu-se” la gospodăria a doi bătrâni – Crăciun şi Crăciunoaie, oameni cumsecade de altfel, dar care cu nici un chip nu au vrut s-o primească în casă spre a nu le spurca cuprinsul cu naşterea unui prunc zămislit din greşală. De aceea, închizându-i uşa,Maria Fecioara,simţindu-se cu totul neputincioasă  de a merge înainte, s-a retras într-un şopron de vite, unde s-a culcat în ieslea boilor, în paie. Aici, începând durerile naşterii,Maica Domnului a purces a se văita. Crăciunoaia, auzind-o si ştiind ce însemnează  o naştere de copil, i s-a făcut milă de dânsa, şi fără a vesti pe Crăciun – uncheşul – a ieşit afară şi s-a dus la  Sfânta Fecioară în iesle. Acolo a ajutat-o la naştere, a tăiat buricul pruncului, a culcat lăuza pe paie şi a învelit-o, cu un cuvânt a îndeplinit tot rostul moşitului. După aceea a mers în casă şi  i-a spus lui Crăciun ce a săvârşit, însă uncheaşul nu era om de înţelegere. A apucat-o pe babă de mână, a dus-o la tăietor şi acolo i-a ciuntit mâinile din încheieturi ; apoi înspăimântat de acestea toate care s-au petrecut la casa lui , a plecat şi s-a dus în sat. În urmă, moaşa Crăciunoaie a umplut cum a putut un ceaun cu apă, l-a pus cu gura pe foc şi când a crezut că apa este numai bună pentru scăldătoare i-a spus Maicii Domnului  să încerce apa şi să vadă cum este. Maica Domnului însă i-a răspuns: Încercă dumneata moaşă Crăciunoaie. Crăciunoaia şi-a băgat mâinile în apă şi deodată văzu că  partea tăiată a mâinilor îi creşte la loc, mult mai curată şi mai frumoasă ca la început. De la această întâmplare se crede pretutindeni că moaşele au mâini de aur curat”.

 Această legendă este cu totul interesantă petru noi întrucât Crăciunoaia şi Maica Domnului sunt două ipostasuri ale uneia şi aceleiaşi divinităţi: Mama Pământ. Crăciunoaia este  vechea divinitate a pământului  care împreună cu Crăciun formează cuplul primordial, care prin hierogamia lor, au dat naştere zeilor şi oamenilor totodată. Pe de altă parte, Maica Domnului  prezentată în această legendă,  este identică cu aspectul nou, restructurat şi reformat al Geei anume  Bendis/ Artemis/ Diana, divinitatea naturii în formă feminină, după cum ne spune N. Densuşianu. Observăm de asemenea că cele două culte convieţuiesc paşnic fapt sugerat  de bunăvoinţa pe care o arată Crăciunoaia faţă de Maica Domnului  care la rândul său, regenerează  imaginea vechii divinităţi a pământului.

 Interesant este şi faptul că atât în colindele româneşti cât şi în calendarul sărbătorilor de peste an Maica Domnului ne apare adorată sub ambele variante cunoscute îndeobşte sub denumirea de Sântă Măria Mare ( 15 august) şi Sânta Măria Mică (8 septembrie).  Si pentru a fi mai expliciţim este bine să spuneam că, prima sarbătoarea Sântă Măriei Mari semnifică „moartea” Maicii Domnului iar Sântă Maria mică naşterea ei.

                                                                                      08-Maica%20DomnuluiAdormirea_Maicii_Domnului1

 Este ciudată această rânduială cumva anapoda în decursul anului liturgic, ea putând  arunca o lumină lămuritoare asupra apariţiei imaginii reformate a  vechii divinităţi a pământului sub numele de Maica Domnului.

 Bibliografie:

 1. N. Densuşianu, Dacia Preistorică, Ed Arhetip,2002

 2. R. Vulcănescu, Mitologia Română, Ed. Academiei,1985

 3. Herodot, Istorii,Ed Ştiinţifică,1961

 4. Gh Muşu, Din mitologia tracilor, Ed Cartea Românească,1982

 5. V. Lovineascu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin,1994

 6. E. Delcea,Enigmele Terrei. Istoria începe în Carpaţi, EWd Obiectiv, Craiova

  zamolxe

Anunțuri
Published in: on 26/07/2009 at 12:11  Comments (14)  

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2009/07/26/sacrul-feminin/trackback/

RSS feed for comments on this post.

14 comentariiLasă un comentariu

  1. Maica Domnului e foarte importanta in cultura taranului roman, tarancile isi pun sub perna Visul Maicii Domnului. A se citi de femeile insarcinate, am inteles ca ajuta mult la nastere. Sa o tineti tot
    asa, aveti lucruri foarte interesante expuse pe acest site

  2. Un articol deosebit!Excelente informatiile !
    Sincere felicitari!

  3. Salutari pentru Solomonarul

    • Salutari si tie!
      Solomonarul

  4. […] capitolul al treilea se apleacă asupra “Sacrului Feminin” şi aminteşte diferite aspecte ale acestuia,  Zamolxe feminin, Baba Dochia, Ileana Cosânzeana, […]

  5. Foarte frumos articolul.
    Icoanele-ferestre spre cer.

  6. cand privesc icoanele ma fac sa uit de toate si eu am doar 12 ani mica

  7. Icoana ta străjuieşte la porţile infinitului, ca o floare care nu se poate ofili.

  8. este de la ierusalim

  9. of doamne!!!!!icoana hrana pentru suflet!!!!!!!!!!!!

  10. Salutare, îmi poți spune te rog de la ce mănăstire este icoana cu Maica Domnului și harta României Mari?

  11. De pierdut . . . o sa se piarda , asa cum majoritatea am renuntat la portul popular , asa vom renunta si la traditii , dar cata vreme mai sant oameni care ni le aduc aminte , traditiile mai razbesc , citim si traim ceea ce citim . Totusi am o rugaminte : sa nu l mai pomeniti pe Sundar Singh de Romania , acele profetii nu exista , sa ne multumim cu ” gradina Maicii Domnului ” , stia Papa ce spunea . . .

  12. Foarte frumos, ca de obicei….interesante elemente exista in traditia romanilor…Sa speram ca nu o sa se piarda…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: