Hadrian (II)

 hadrian2

Trupele demoralizate şi moartea lui Traian puteau constitui un nou pericol în acele zile. Imperiul se afla într-o stare de agitaţie destul de gravă, iar duşmanii din afara graniţelor acestuia începuseră să se regrupeze. La foarte scurt timp după aclamarea sa ca împărat, Hadrian a ordonat evacuarea completa a trei regiuni: Mesopotamia, Asiria şi Armenia Mare. O a doua măsură importantă a fost îndepărtarea lui Quietus din Iudeea, măsură care i-a bucurat pe evrei deoarece Quietus fusese cel care, la ordinul lui Traian, masacrase evreii babilonieni. Numind în posturi cheie oameni de încredere, Hadrian părăseşte estul pentru a venera rămăşiţele pământeşti ale ilustrului său predecesor care porniseră în drumul lor spre Roma- o Romă pe care Hadrian nu avea să o vadă încă. În nord, în Dacia, se întrevedeau probleme. Quadratus Bassus (trimis acolo de Traian) murise şi el recent, garnizoanele romane din zonă erau slăbite. Se cereau măsuri urgente, una din ele fiind numirea unui înlocuitor pentru Bassus, şi anume Arvidius Nigrinus.

Hadrian nu uită nici problema succesiunii. Moneda bătută acum la Roma confirmă asta, având pe verso legenda “adagio”, cu Traian şi Hadrian strângându-şi mâinile, astfel legitimitatea succesiunii fiind evidentă. O altă măsură interesantă, dar explicabilă având în vedere firea înclinată spre superstiţii a împaratului a fost blocarea izvorului de la Daphne. Apele acestui izvor considerat profetic îi preziseseră că va domni, iat Hadrian nu voia ca ele să prezică acest lucru şi altcuiva.

Răvaşele au început să sosească de peste tot- unul dintre acestea însă l-a facut sa acţioneze, luând o decizie şocantă pentru Roma la acea data: cuceririle la nord de Dunărea Inferioară au fost abandonate- câmpiile Olteniei şi Munteniei, flancul sud-estic al Carpaţilor şi sudul Moldovei, precum şi demontarea podului de peste Dunăre. Începuse să se împrăştie zvonul că Hadrian intenţiona să abandoneze întreaga Dacie cucerită cu atâtea eforturi, prilej ca duşmanii săi să caute să-l îndepărteze. Foarte probabil este faptul că Hadrian şi-a petrecut iarna lui 118 la nordul Dunării, încercând să restabilească ordinea şi încheind o pace cu roxolanii. În locul lui Avidius Nigrinus la comanda Daciei a fost numit Marcius Turbo care, nefiind senator, stârnise asftel multe nemulţumiri în anumite cercuri de la Roma, nemulţumiri care începuseră să-l îngrijoreze pe Hadrian determinându-l să ia măsuri care nu-l vor face deloc popular. Cu toate acestea se impuneau măsuri dure, un prim complot împotriva împăratului fiind organizat. Nigrinus, indignat de numirea lui Turbo, a complotat spre a-l ucide pe Hadrian, precizează H.A. Fireşte, a avut şi complici: Lusius Quietus, îndepartat din postul său din Iudeea, C. Palma şi P. Celsus, ultimii doi bucurându-se de mari onoruri în vremea lui Traian. Executarea acestora a căzut în sarcina lui Attianus, tutorele său de odinioară. Măsura luată va arunca relaţia împăratului cu senatul într-un con de umbră puţin dorit de ambele părţi.

Spre mijlocul lui iulie al aceluiaşi an 118, Hadrian se afla de-acum în Italia. Va fi primit cu entuziasm pentru că avusese grijă ca înainte de venirea sa să fie împărţiţi bani plebeilor, precum şi pentru că, aşa cum precizează H.A., “în convorbirile cu oamenii de rând era foarte comunicativ, detestând pe cei care, sub motiv că trebuie respectată demnitatea imperială, nu-i priveau cu ochi buni asemenea plăceri în raporturile sociale”. Întâlnirea cu senatorii este descrisă în două feluri diferite: Dio spune că “Hadrian era atât de sensibil la ce se vorbea în popor încât a vorbit el însuşi, spre a se apăra de acuzaţii şi a jurat că nu el poruncise moartea lor” (a celor patru), pe când H.A. precizează: “Înaintea senatorilor el şi-a cerut iertare pentru ceea ce făcuse şi a jurat că niciodată nu va pedepsi un senator, decât atunci când Senatul însuşi, prin vot, va impune asta.”

Interesantă este devoţiunea lui Hadrian faţă de predecesorul său Octavian Augustus- o statuie a acestuia din urmă, realizată în anii tinereţii, reprezentându-l pe Augustus la o vârsta fragedă îşi găseşte locul în dormitorul împăratului, alături de larii (zeităţile) casei. De asemenea, renunţarea lui Hadrian la politica expansionistă (abandonarea teritoriilor din Asia precum şi a celor din sudul provinciei Dacia) avea ca justificare exemplul lui Augustus- care, totuşi, renunţase la politica expansionistă abia în ultimii ani ai domniei sale. Măsuri menite să câştige simpatia plebei au fost: o distribuţie suplimentară de grâne, dovada fiind o emisiune monetară din 118 (şi alta în 119), precum şi organizarea de jocuri şi lupte de gladiatori destul de costisitoare.  Scutirea masivă de datorii a celor care întârziaseră plata acestora către stat este descrisă de Marius Maximus în “Vita Hadriani” (principala sursă de inspiraţie pentru H.A.): “Fără să precupeţească nimic, în încercarea de a câştiga popularitatea, el a iertat pe debitorii din Roma şi din Italia de sume imense de bani, pe care aceştia le datorau fiscului şi a făcut acelaşi lucru în privinţa datornicilor din provincie. Pentru a recâştiga încrederea oamenilor, documentele conţinând sumele datorate (syngrafi) au fost arse în Forul lui Traian”. De asemenea, proprietăţile celor condamnaţi, care erau confiscate, intrau în tezaurul public (aerarium publicum). Aceste măsuri, printre altele, aveau să restabilească bunele relaţii între împărat şi Senat, relaţii devenite destul de subrede în urma executării celor patru complotişti.

Hadrian decide să continue şi programul iniţiat de Traian “alimenta”, programul social venit în spijinul copiilor săraci, care avea dublu scop: pe de o parte cinstirea predecesorului sau (care fusese zeificat), iar pe de altă parte întărirea poziţiei sale în Italia, loc unde s-a desfăşurat programul.

Pe plan militar, zonele “fierbinţi” ale imperiului erau asigurate: Catilius Severus guverna Siria, Ummidius Quadratus preluase conducerea Moesiei Inferior. Cum misiunea lui Turbo în Dacia şi Pannonia Inferior luase sfârşit, Sex. Iulius Severus a primit funcţia de legat precum şi comanda singurei legiuni cantonate pe teritoriul Daciei, XIII Gemina.  Severus va fi considerat, mai târziu, cel mai talentat dintre generalii lui Hadrian.

În altă parte a Imperiului, în Britannia, se duceau încă lupte, iar în Egipt revolta evreilor lăsase numeroase urme cărora trebuia să li se facă faţă. În această perioadă nu foarte stabilă a domniei sale, Hadrian pune la punct planul care-l va face celebru- vizitarea tuturor provinciilor întinsului imperiu, cu scopul de a-şi consolida puterea şi a restabili pacea atât de mult dorită.

Hadrian părăseşte Roma în 111 navigând, cel mai probabil, de la Ostia la Marsilia, monedele bătute câţiva ani mai târziu numindu-l “restaurator” (restitutor) al provinciei Gallia. “De aici- din Gallia- el a trecut în Germania”, ne spune mai departe H.A. Aşadar, scopul călătoriei sale era să vadă atât Germania cât şi Britannia, cu intenţia de a “aranja” personal lucrurile în aceste zone precum şi cu planuri legate de frontiere. Lăsese Roma pe mâini bune, menţinerea ordinii căzând în sarcina lui Turbo- Hadrian îşi va putea astfel continua drumul prin provincii ani buni de acum înainte.  Fireşte, nu singur.  În suita sa îi putem întâlni pe prefectul gărzii, S. Clarus, personaj foarte cult care-i servea şi ca secretar şi partener de discuţii, Sabina, Neratius Priscus şi mulţi alţi apropiaţi ai împăratului.

roman-army

În Germania, cortegiul a poposit la Moguntiacum (Mainz), unde era cantonată Leg. XXII Primigenia şi care constituia un start potrivit pentru derularea inspecţiilor pe frontieră. De acolo, el se putea lesne deplasa în regiunile de la est de Rin pentru a examina lucrările de întărire a graniţelor. Frontiera se proiecta inegal către nord, câmpia Watterau, inţesată de ferme ţărăneşti, suplimentând soldaţii romani. Hadrian dispune marcarea marginii imperiului cu palisade de lemn care, pe lânga scopul pur practic de marcare a frontierei reprezenta şi o metoda de a-i ţine pe soldaţi activi şi ocupaţi pe timp de pace.

A existat o serie largă de măsuri luate de Hadrian pentru restaurarea disciplinei militare. “Deşi mai degrabă dornic de pace decât de război, el şi-a antrenat soldaţii de parcă războiul era pe cale să înceapă”. În loc de ordine, împăratul dă legionarilor exemplu propriu insuflând în ei puterea propriei sale rezistenţe la munca fizică şi “mâncând bucuros sub cerul liber hrana simplă a legionarilor, şuncă şi brânză şi vin aspru”.

Dupa modelul înaintaşilor săi Scipio, Augustus şi Traian, Hadrian încearcă cu succes restabilirea străvechii discipline romane, “disciplina maiorum”. În cartea 69 a lui Dio Cassius se menţionează că Hadrian “a inspectat toate garnizoanele şi castrele, pe unele le-a mutat, în locuri mai potrivite, pe altele le-a închis, înfiinţând în locul lor noi tabere”  precum şi “atenţia deosebită manifestată de împărat nu doar faţă de echipamentul militar, de arme, maşini, tranşee, redute şi palisade, dar şi faţă de comportamentul social al soldaţilor şi ofiţerilor, faţă de traiul şi obiceiurile acestora. Tot ce înseamnă lux şi luxură au fost eliminate. Soldaţii au fost instruiţi pentru orice fel de bătălie, unii au fost decoraţi, alţii pedepsiţi şi Hadrian le-a arătat personal tuturor cum trebuie făcute lucrurile şi le-a oferit propriul exemplu de viaţă austera, renunţând la carul imperial şi preferând sa meargă pretutindeni pe jos sau călare, cu capul descoperit, indiferent că se afla sub soarele Spaniei sau cuprins de gerurile Germaniei”.

Anul 122 îl va găsi pe Hadrian în Britannia, H.A. precizând vizita precum şi contruirea Zidului care avea să “despartă pe barbari de romani”, deoarece “britonii nu puteau fi ţinuţi sub stăpânire romană”. Datorită violentelor mişcări ale britonilor din insulă, Hadrian decide să aducă o altă legiune, şi anume VI Victrix pentru a se alătura garnizoanei britanice. De asemenea, H.A. spune că “Hadrian a reparat multe abuzuri comise în Britannia şi a aşezat lucrurile” în zonă.

La scurt timp după sosirea sa aici, împăratul primeşte o scrisoare din partea proconsulului Asiei, L.S. Granianus, care-i cere să ia o hotărâre în legătură cu creştinii. Răspunsul lui Hadrian este unul surprinzător, cel puţin pentru posteritate, ştiute fiind persecuţiile multor împăraţi romani faţă de creştinii acelor perioade. Răspunsul său se regăseşte în “Istorie ecleziastică”, o traducere făcută de Eusebius după Iustin- Hadrian dă ordin ca creştinii să fie judecaţi în mod normal de crimele de care sunt acuzaţi înainte de a fi pedepsiţi, simpla apartenenţă la creştinism nefiind suficientă pentru a justifica persecuţiile. Totodată, Hadrian ameninţă cu aplicarea de pedepse foarte dure asupra celor care vor face acuzaţii mincinoase la adresa creştinilor.

Un document al unui veteran al armatei din Britannia ne vorbeşte despre ce a făcut împăratul la sosirea pe insulă: “Cavaleriştilor şi infanteriştilor care serveau în cele treisprezece alae şi în cele treizecişişapte de cohorte, aflaţi în Britannia sub conducerea lui Aulus Platorius Nepos, care l-a înlocuit în mod onorabil pe Pompeius Falco… Lor, copiilor şi urmaşilor lor, cetăţenia romană şi dreptul de a se căsători legal; cu soţiile pe care le aveau în momentul când le-a fost acordată cetăţenia sau, dacă sunt necăsătoriţi, cu soţiile pe care şi le vor lua (cu condiţia ca fiecare să aibă o singură soţie).

Vizitează linia de frontieră, moment în care ia decizia construirii zidului de piatră care-i va purta numele şi care există şi astăzi având o lungime de 117 km, 6 metri inalţime şi 3 metri grosime, străbătând de la est la vest Marea Britanie. Lipsa pădurilor este aceea care-l va determina să facă zidul din piatră si nu din lemn, cum s-a întâmplat în Germania. În interiorul zidului de piatră s-a turnat un amestesc de argila şi pietriş, mortarul fiind folosit doar pentru castrele turnate din milă în milă.

wall5

Neastâmpărul lui Hadrian îl mână prin alte şi alte locuri din Britannia pe care doreşte să le viziteze, peste tot având grija restaurării disciplinei care-l va face celebru în istoria Imperiului Roman. Patruzeci de ani mai târziu, tribunul senatorial al Leg. VI Victrix (pe vremea lui Hadrian), P. Laelianus, nu va uita lecţiile împăratului, rupând cu mâna lui podoabele de pe cuirasele legionarilor, total neeficiente şi poruncind ca şi căptuşelile moi ale şeilor să fie aruncate.

Alte măsuri au fost distribuirea de grâne, construirea de drumuri noi şi repararea celor deja existente. Hadrian nu a iernat în Britannia. Înainte de a pleca, ia o decizie oarecum personală: îi înlocuieşte din funcţie atât pe prefectul gărzii sale cât şi pe şeful Cancelariei, bănuindu-i de relaţii mult prea apropiate în raport cu Sabina, care îl însoţea în Britannia şi cu care relaţiile lui Hadrian erau, oricum, deja răcite. H.A. confirmă că “Hadrian obişnuia sa-i spioneze nu doar pe servitorii săi, ci şi pe cei ai prietenilor: prin intermediul unor agenţi el reuşea să afle tainele tuturor şi amicii săi nu aveau habar că le cunoaşte secretele, până când el însuşi nu le vădea acest lucru”- avem aşadar motive să credem că suspiciunile lui erau justificate.

Înainte de căderea iernii, Hadrian trece în Gallia cu gândul de a vizita Spania, traseul său urmând să treacă prin Lugdunum (Lyon), apoi să coboare pe valea Rhonului spre Pirinei- itinerarul i-a fost însă scurtat de o veste proastă. În Alexandria izbucniseră noi revolte provocate de dispute religioase, prefectul Egiptului, Haterius Nepos, solicitând expres şi de urgenţă sosirea împăratului la faţa locului. În iarna lui 123 Hadrian ajunge la Tarraco (Tarragona) în Spania, convocând o mare adunare în vederea luării unor decizii importante- în primul rând a solicitat o nouă recrutare de trupe (dilectus), menită să completeze Leg. VII Gemina, din care o mie de soldaţi fuseseră trimişi în Britannia. Tot în Tarraco are loc un nou atentat la viaţa împăratului- un sclav al gazdei sale “s-a repzit asupra lui cu o sabie, cuprins de furie”, precizează H.A. Hadrian îl dezarmează predându-l slujitorilor şi, pentru că s-a stabilit că omul era nebun, împăratul îl lasă pe mâna unor medici cu porunca să fie îngrijit şi tratat.

Chestiunile din Spania fiind rezolvate într-un timp relativ scurt, Hadrian se va îndrepta spre Răsărit de unde nu încetau să sosească mesaje îngrijorătoare.

(va urma)

 

Solomonar

 

 

 

 

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2009/04/02/hadrian-ii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. multumesc! mai vrem


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: