Vă mai aduceţi aminte de ei?… Şi ei sunt ai noştri!

 

(povestiri adevărate de pe front)

 

Vorbim cu mândrie de marii conducători ai Evului Mediu românesc (Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân, etc) vorbim cu mândrie de Burebista, de Decebal, de Iancu sau de Horea, vorbim cu mândrie despre armata română şi actele ei de bravură din războiul de independenţă şi din cele două războaie mondiale….Da, putem vorbi cu mândrie despre ei, s-au acoperit de glorie în luptele pentru apărarea pământului strămoşesc, dar… De cate ori ne mai aducem aminte de acei copii minunaţi ai neamului, care şi-au pus osul şi curajul la temelia neamului  românesc? Care în loc să se ocupe cu activităţile potrivite vârstei lor fragede s-au jertfit pe altarul patriei? Câţi  mai cunoaştem nume ca Măriuca Zaharia Ion, Steliana Axente, Nicuşor Stârc zis Boabă, Marin Lungu, cel mai tânăr caporal al armatei române şi alţii a căror nume nu se cunosc dar care au luptat pentru libertatea neamului? …Şi s-au transformat în îngeri în pleiada sfinţilor martiri ai neamului!

soldat

 Despre ei vom vorbi în cele ce urmează, despre faptele lor povestite de camarazii lor de front, fapte care nouă ar trebui să ne aducă mândrie în suflete! Mândrie, da! Mândrie pentru că aici si copii ştiu să lupte şi să moară pentru neamul lor! Aşa a hărăzit Dumnezeu acestui neam, ca şi copii să fie eroi…

 

Cel mai tânăr caporal…

Lungu Marin, un copil ca atâţia alţii…Nu, nu era ca atâţia alţii! Era un copil care la 9 ani a ajuns caporal şi nu în urma dragostei pe care i-o purtau superiorii, ci în urma  curajului dovedit pe câmpul de luptă!

Lungu Marin rămăsese orfan la o vârstă foarte fragedă şi s-a apropiat de soldaţii unei unităţi militare. Soldaţii l-au îndrăgit, l-au luat la cazarmă, i-au dat din raţia lor zilnică de mâncare. Aşa că soldaţii au devenit familia, iar cazarma, casa lui. La evenimentele ostăşeşti avea si el partea lui de treburi şi pentru că se achita minunat de ele, comandantul diviziei l-a ridicat la gradul de fruntaş. Avea numai 8 ani!

A început războiul cu fasciştii…. Nici aici tânărul fruntaş nu s-a dezminţit. Când unitatea lui a intrat în foc Lungu Marin s-a prezentat regulamentar în faţa comandantului batalionului din care făcea parte spunând:

         Domnule comandant, vreau să merg si eu pe front!

Comandantul , văzând curajul acestui pui de om, a zâmbit împăciutor spunându-i că e prea mic pentru un război aşa de mare. Lungu Marin a perseverat însă. La prima inspecţie a generalului de divizie a ieşit  la raport.

  Să trăiţi domnule general! Sunt fruntaşul Lungu Marin în vârstă de opt ani! Am ieşit la raportul Domniei Voastre să vă rog a ordona să fiu si eu trimis pe front

Generalul a încuviinţat zâmbind

         Bine fruntaş, dacă aceasta ţi-e dorinţa mergi cu batalionul pe câmpul de lupta!

În focul luptelor fruntaşul Lungu Marin a fost de mare ajutor trupelor româneşti. Înainte de a se da bătăliile, el se îmbrăca în straie civile şi un soldat îl conducea până în „ţara nimănui”, în spaţiul care despărţea liniile combatante. De aici el intra în liniile duşmane, observând mişcările inamicului. Nu avea nici o armă la el afară de nişte pietricele, unele albe, altele negre şi chibrituri. Când vedea un tanc german punea o pietricică albă în celălalt buzunar, când vedea un tun punea un chibrit în celălalt buzunar, pentru camioane si motorizate erau pietricelele negre

 Aşa a procedat de mai multe ori aducând informaţii despre forţele inamicului ostaşilor români. Când era prins, făcea pe mutul si naziştii negăsind nimic compromiţător asupra lui afară de pietricele şi chibrituri îi  dădeau drumul. Dar s-a întâmplat odată să pătrundă prea adânc în liniile inamice şi a fost luat prizonier şi aruncat într-un lagăr de prizonieri. Aici a stat  până la terminarea războiului când naziştii au fost înfrânţi şi prizonierii eliberaţi. Drept răsplată pentru curajul şi vitejia sa comandantul batalionului l-a avansat la gradul de caporal şi i-a prins în piept trei decoraţii de război. Lungu Marin era cel mai tânăr caporal al armatei române… Avea doar nouă ani!

 

Boabă, copilul regimentului de vânători

Nicolae Stârc, zis şi Boabă, era fiul unui miner din Petrila. Avea doar 13 ani. A plecat pe front cu batalionul atât de drag lui. Voia să fie el ostaş. Voia să lupte alături de cei pe care îi îndrăgea atât. În vânzoleala îmbarcării în vagoanele ce duceau soldaţii pe front, Boabă s-a pierdut de batalionul de vânători. I-a tot căutat şi într-un târziu i-a găsit cantonaţi undeva în Transilvania. S-a prezentat la raport:

-Sunt Stârc Nicolae , zis Boabă. Sunt din Petrila şi am treisprezece ani. Vreau să merg voluntar pe front

Cerea i-a fost acceptată şi astfel Boabă a ajuns agent de legătură al batalionului de vânători. Se strecura în liniile duşmane aducând informaţii, căra muniţie combatanţilor din linia întâi, le ducea apă si mâncare, ajuta la strângerea răniţilor

 Într-o seară  pe când participa la recuperarea răniţilor dintre linii Boabă dădu, din întâmplare, peste un fir ce se pierdea prin iarbă. Băiatul se gândi:

„Prin firu’ asta  comandanţii nemţi dau ordinul de foc asupra românilor noştri. Cum să-l rup? N-am nici foarfece, nici cuţit”

Auzise el de un anume soldat care  păţise la fel şi rupse firul cu dinţii. Copilul îşi zise: ”am să fac la fel” .Duse firul la gură şi începu să roadă. Nu-i păsa că gingiile îi sângerau, că buzele îl usturau. În sfârşit a reuşit să rupă izolaţia de pe fir, apoi a îndoit firul în sus şi-n jos, de zeci de ori, până când acesta s-a rupt. Era mulţumit de fapta lui. Deodată, se auziră motoarele tancurilor. Târându-se pe burtă mai aproape îşi văzu vânătorii lui. Se ridică în picioare:

-Nu trageţi fraţilor! Sunt român! Sunt Boabă!

Două braţe l-au cuprins ridicându-l în sus:

-Tu esti mă Boabă? Era ostaşul Stan Vasile. Se bucura să vadă tânărul ostaş în viaţă. Soldatul întrebă:

-Ce-i cu tine Boabă p-aici? Eşti rănit?

-Nu, am ajutat la strângerea răniţilor şi… am dat peste un fir telefonic al duşmanului

-Şi? Întrebă cu sufletul gură soldatul

-L-am rupt… cu dinţii!

Soldatul zâmbi  afectuos impresionat de actul de dăruire al copilului:

-Bravo, Boabă, eşti un soldat viteaz şi isteţ!

 Bătălia care s-a dat apoi a fost câştigată tocmai datorită gestului lui Boabă care întrerupse legătura între liniile combatante ale nemţilor şi comandamentul lor. În această bătălie Boabă a fost rănit de o schijă. Când s-a înzdrăvenit pentru actul săvârşit şi pentru încă altele pe care nu le-am pomenit aici, a fost decorat cu „Virtutea Militară”

 

Telefonista din comuna Mislea

Comuna Mislea se află  în apropiere de Ploieşti. Aici îşi avea sediul o unitate  de artilerie antiaeriană românească. În seara de 23 august 1944 la centrala telefonică din localitate lucra o tânără telefonistă pe nume Steliana Axente. Avea doar şaptesprezece ani!

În acea seară, Steliana, auzise în telefon că românii au întors armele împotriva Germaniei naziste. Se bucura şi se gândea în acelaşi timp: „Oare cum aş putea fi eu de folos în acest moment cu meseria mea de telefonistă?”

La scurt timp, un ofiţer român de la unitatea antiaeriană o sună şi spuse:

-Steliana! Două lucruri trebuie să faci cu orice preţ. Să nu dai nici o legătură telefonică fasciştilor şi să nu părăseşti centrala nici o clipă. Ştiu că ai suflet dârz de român şi că-ţi iubeşti ţara. Curaj si om birui

Din acel moment fata noastră nu mai făcu nici o legătură telefonică nemţilor. Deşi comandanţii nemţi, care doreau să atace zona petrolieră şi capitala cereau mânioşi legăturile telefonice cu alte unităţi din zonă sau cu superiorii lor, Steliana răspundea invariabil:

-Imposibil…Deranjament!

Un ofiţer nazist ce locuia în vecinătatea centralei ceruse de zeci de ori legătura cu Bucureştiul şi de fiecare dată a fost refuzat politicos. Exasperat a ameninţat-o pe fată cu împuşcarea. Bănuind că este înşelat a luat o trupă de soldaţi  si a plecat  la centrală. Şi-a împărţit soldaţii în două: unii o căutau pe fată, alţii căutau să refacă legătura telefonică cu capitala.

 Telefonul începu să sune. Fata deşi speriată se târâ de-a buşilea până la aparat şi răspunse ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Recunoscu în receptor vocea  comandantului unităţii:

-Centrala e atacată de fascişti domule maior!…Veniţi-mi în ajutor!…. Repede!

În scurt timp centrala a fost încercuită de soldaţii români iar fasciştii s-au retras fiindu-le frică să nu cadă prizonieri. Telefonista noastră şi-a reluat locul la panoul de control refuzând toate convorbirile nemţilor şi facilitând circulaţia ordinelor româneşti.

 O fată de şaptesprezece ani fără alte decât curajul şi îndemânarea ei de operatoare telefonistă a contribuit la salvarea zonei petroliere şi a capitalei. Cinste ei!

 

Observator la 12 ani

La Mărăşeşti s-au dat cele mai grele şi mai crâncene bătălii ale Primului Război Mondial. Au căzut aici mii de fii ai patriei în încercarea disperată de a opri înaintarea armatelor germane spre Moldova. Întru cinstirea lor,  la Mărăşeşti, s-a ridicat un mausoleu unde eroii căzuţi pe altarul patriei îşi dorm somnul de veci. Aici vom găsi la loc de cinste osemintele  fetiţei erou Măriuca Ion Zaharia. Să ascultăm povestea ei!

00003432_560_459

În vecinătatea localităţii Mărăşeşti se afla satul Răzoare. Urmând  ca prin sat să treacă linia frontului populaţia a fost evacuată. Doar bătrânul Ioan Zaharia nu şi-a părăsit casa şi avutul. Şi-a săpat un şanţ adânc în fundul grădinii în care se refugia împreună cu nepoata sa, Măriuca, ori de câte ori satul era bombardat de nemţi.

 Se întâmplă însă ca în fundul grădinii, în frunzişul unui nuc uriaş, ostaşii români să-şi stabilească un post de observaţie. Fetiţa se aciuase pe lângă ei şi de la o vreme cam învăţase  ce făceau ei.  De multe ori urcase în copac lângă observator , în alte dăţi îl auzea pe soldatul transmisionist cum regla  tirul tunurilor româneşti.

 Într-una dintre încleştările sângeroase, postul de observaţia a fost descoperit iar gloanţele şi tirul nemţilor s-a îndreptat asupra nucului. Soldatul transmise:

 -Am fost descoperiţi! Nemţii trag în noi! Tirul lor distruge nucul!

Ordinul a fost scurt şi tăios:

-Nu părăsiţi postul sub nici un chip! Curând pornim la atac!

Cei doi soldaţi nu şi-au părăsit postul deşi nucul era tot mai rău zdrelit de obuzele inamicului. O schijă curmă viaţa soldatului din nuc. Atunci Măriuca, micuţa eroină de la Mărăşeşti, s-a urcat în nuc în locul soldatului ucis şi a început să spună soldatului transmisionist:

-Să tragă la şase sute de metri….mai la dreapta…aşa, acum e bine!

Deodată auzi de jos:

-Măriuca… sunt rănit.

Unul dintre gloanţele inamicului lovi soldatul transmisionist. Fetiţa a coborât repede  din copac. Transmisionistul i-a întins receptorul:

-Telefonează! ….Raportează tu!

Măriuca a apucat receptorul:

 -Sunt Măriuca! Nenea soldatu’ e rănit! Cel din copac e mort!

De la celălalt capăt al firului se auzi vocea înduioşată a ofiţerului:

-Măriuca continuă să ne informezi tu!

Fata urca în copac, vedea mişcările inamicului cobora şi transmitea:

  Trageţi la 300 de metri…aşa, i-aţi oprit.. Staţi să mai urc în copac să mai văd ce  fac

Şi tot aşa până când trupele nemţeşti au fost oprite. Urcată în postul ei de observaţie ea putea vedea cum nemţii se retrag. Striga cuprinsă de bucurie:

-Fug!…Fug!.. Se retrag!

Un soldat neamţ care o observase, trase. Glonţul străpunse pieptul fetiţei. Căzu din înaltul nucului. În urechi îi răsunau încă uralele românilor porniţi la atac. Zâmbea. Soldatul rănit plângea ca un prunc. Îi era dragă fetiţa.

Datorită curajului acestei fetite, care străluceşte între sorii neamului, nemţii nu au putut pătrunde în Moldova pe la Răzoare. Îşi merită cu prisosinţă locul între eroii neamului românesc. Dacă veţi ajunge vreodată la Mărăşeşti aprindeţi o lumânare în memoria ei şi a miilor de români care şi-au dat viaţa pentru libertatea neamului şi neatârnarea pământului strămoşesc!

lumanare20putna1

Să fim mândri de aceşti copii care au învăţat să lupte înainte de a cunoaşte bucuriile vieţii! Să ne aducem, în veci, aminte de curajul şi jertfa lor!

 

zamolxe

 

 

 

 

 

 

 

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2008/12/28/va-mai-aduceti-aminte-de-ei%e2%80%a6-si-ei-sunt-ai-nostri/trackback/

RSS feed for comments on this post.

9 comentariiLasă un comentariu

  1. DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA PE TOTI EROII ROMANIEI CUNOSCUTI SAU NU! SA NE IERTE SI PE NOI CA UITAM CEEA CE NU AR TREBUI UITAT!!! ”UN POPOR CARE NU-SI CUNOASTE ISTORIA RISCA SA REPETE GRESELILE TRECUTULUI” NICOLAE IORGA. MULTUMESC CELUI CARE NE-A ADUS AMINTE DE EROII ROMANIEI CU ACEST BLOG!

  2. Extraordinar! Cuvintele sunt de prisos.

    Numai bine.

  3. @Cristi, asta cam asa e. Insa, iata, mai sunt si oameni pe care-i intereseaza istoria, eroii si soarta Romaniei. Si eu cred ca, atata timp cat astfel de oameni exista, mai exista si sanse. Un sfarsit de saptamana frumos iti doresc!
    Solomonar

  4. Pe frontul de la Marasesti au murit in aproape o luna 22000 de soldati. Asta inseamna in jur de 700 de vieti pe zi.Ei se numesc EROI. S-au jertfit pentru ca sa faca Romania Mare, pentru ca acest popor sa fie liber , sa se bucure de frumusetile si bogatiile acestei tari, sa nu stea sub cizma straina. Daca ne uitam in urma si mai cu seama la ultimii 20 de ani, constatam ca au murit degeaba.Guvernanti acestei tari, de doua decenii scuipa pe mormintele EROILOR. Au jefuit si vandut aceasta tara bucata cu bucata si nimeni nu a fost tras la raspundere pentru acest lucru.Au vandut industria si bogatiile solului si subsolului puterilor straine.Romanii au ajuns sclavi in propria tara.Cum se numesc aceste personaje? TRADATORI de neam si de patrie. Care este pedeapsa pentru tradare? Va las pe voi s-o numiti.

  5. Foarte adevărat ce ai scris aici Zamolse!
    Trebuie să credem că va veni vremea când România va străluci ca soarele de pe cer, când meritelele strămoşilor noştri dătători de Civilizaţie şi de Lumină, vor fi recunoscute!

  6. Felicitări !!!
    La Mulţi Ani cu sănătate, tărie, Lumină, bucurii, împliniri !!!

    Sibilla

  7. Frumos, zamolxe. Multumim. Solomonar

  8. Sa nu mai fie razboi niciodata!

  9. bietii copii, chinuiti si ucisi de orgoliile adultilor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: