Când copacii prind viaţă…

 

Iarna a trecut şi primăvara aduse cu sine noi primejdii pentru Dacia. O nouă armată romană , condusă de renumitul general Tettius Iulianus înainta dinspre Panonnia cu intenţia de a pătrunde spre Sarmisegetusa. Erau mulţi, câtă frunză şi iarbă şi conduşi de un general  iscusit….

La Sarmisegetusa, Decebal tine sfat cu generalii săi. Erau acolo Diegis, Deleos, Gerula, Tzinto, Comosicus, Argepor, luptători încercaţi dornici sa-şi apere ţara ameninţată din nou de primejdia romană. Decebal, după ce sfatul luă sfârşit începu să de-a porunci şi toate la modul imperativ, fără drept de apel:

         Pârjoliţi totul în calea romanilor!

         Otrăviţi fântânile!

         Bătrânii şi femeile să ia copii şi avutul  şi să meargă în munţi şi-n păduri!

                    Aprindeţi focurile pe înălţimi şi să sune buciumele, să ştie bărbaţii  să se adune sub arme!

Poruncile erau respectate întocmai. Focurile s-au aprins pe înălţimi vestind primejdie mare pentru Dacia. Buciumele transmit din sat în sat chemarea la oaste. În faţa armatelor romane pământul e pustiit în întregime. Călăreţii romani desprinşi de grosul trupelor pentru pradă se întorc mai flămânzi decât au plecat şi mai istoviţi căci nu mai rămăsese nimic de luat. Asta în cazul în care se mai întorceau şi nu cădeau sub ascuţişul sabiei sau loviţi de săgeţile luptătorilor daci. Uriaşa armată romană se îndreaptă spre trecătorile munţilor unde încercatul general Tettius Iulianus ştia că e aşteptat de Decebal.

decebal_11

Se crăpa de ziua şi Decebal deja era pe înălţimea unde şi-a stabilit centrul de comandă ce domina întregul peisaj. Decebal dădea acum ultimele ordine:

         Diegis, tu îi împingi sub munte!

         Tzinto, le tai retragerea!

         Gerula, să ţii de poziţiile tale cu dinţii!

În depărtare se auzeau deja semnalele de atac ale legiunilor romane. Zidul de scuturi şi suliţe se puse în mişcare revărsându-se pe vale pe versanţi şi pe culmile munţilor. La centrul de comandă al lui încordarea era maximă. Mâinile luptătorilor din spatele întăriturilor dace se crispară pe mânerele săbiilor. Decebal trimitea mereu după veşti şi primea acelaşi răspuns afirmativ: ”Îi batem!”. Moralul era bun în faţa înspăimântătorului  zid de scuturi şi suliţe.

Cetele lui Diegis ataca  legiunile romane  şi le împing sub munte. O ploaie de bolovani începu a se prăbuşi peste nefericiţii romani. Generalul roman sesizând pericolul şi încercând să salveze resturile formaţiunii decimate  trimite în ajutorul lor cavaleria. Numai că Tzinto acţionă repede dimpreună cu arcaşii bastarni şi le tăie retragerea. Atunci,  la un semn al lui Tzinto, parcă întreg muntele se prăbuşi. Cele două formaţiuni de luptă romane erau decimate aproape complet. Numai că romanii mereu aruncau în luptă forţe proaspete. Ale dacilor se epuizau încetul cu încetul…

Gerula deja intrase în luptă. Cetele lui Tzinto şi Diegis se împuţinau văzând cu ochii şi le trebuia ajutor. Luptau cu curajul disperatului. Diegis şi Gerula făceau minuni. Nu le stătea nimic în cale. Păreau nişte demoni smulşi din adâncurile Iadului, aşa, stropiţi de sânge, cu fălcile încleştate şi cu ochii arzând de febra luptei. Încleştarea era crâncenă. Daci erau copleşiţi numeric, dar nu dădeau un pas înapoi…Parcă prinseseră rădăcini în pământul pe care-l apărau.

Generalul roman auzise despre curajul şi vitejia  dacilor în lupte dar era nedumerit:

         Ăştia se distrează când se bat.. mor zâmbind!

Consilierul său pentru problemele dace îi spune:

         Mor fericiţi apărându-şi pământul!

Generalul roman zise rece:

         Să moară atunci!

Trupul uriaş a lui Diegis era acoperit în întregime de răni. Nu le lua în seamă. Nu-l mai dureau. Ştia un singur lucru: „Romanii nu trebuie să câştige teren”. Izbea, în dreapta şi în stânga, cu sabia-i grea despicând duşmanii ce-i ieşeau înainte, lovea cu picioarele, cu pumnii, muşca. Era conştient însă că nu mai putea rezista mult în faţa mereu înnoitelor forţe romane. Lângă el lupta un tânăr dac…Se întoarse, îl prinse cu un pumn uriaş de piept şi răcni:

– Să mergi să-i spui lui Decebal să trimită întăriri! Te acopăr până ieşi din vălmăşag! Şi Diegis porni înainte făcând uliţă prin rândurile romanilor. Orice era viu şi era roman şi-i ieşea în cale pica ca secerat!

Gerula era atacat de trupele auxiliare. Tzinto abia mai făcea faţă.

Pe colina unde se afla punctul de comandă al  lui Decebal veneau veşti din ce în ce mai proaste. Şi fiecare îl lovea pe Decebal în inimă ca tăişul unei săbii. De-l vedeai ziceai că în cele câteva ceasuri de când a început bătălia îmbătrânise cu zece ani.

Tânărul trimis cu veste de Diegis ajunse pe colină:

         Diegis are nevoie de întăriri! şi căzu mort într-o baltă de sânge

         Gerula cere ajutor! veni altă veste

         Tzinto e pe cale să cedeze! altă veste proastă

Decebal ordonă scurt:

         Comosicus, menţii poziţia lui Diegis cu preţul vieţii!

         Argepor, ajuţi pe Gerula!

Amândoi porniră ca din coarda arcului. Pentru o vreme  balanţa bătăliei se mai echilibră. Dar începeau din nou să vină vesti proaste. Dacii deşi rezistau eroic nu mai puteau face faţă forţelor proaspete pe care le arunca în luptă generalul roman.

         Poziţiile bastarnilor au căzut. Sussagus e mort!

Vestea căzu ca un trăsnet peste Decebal. Era neputincios nu mai avea ce să arunce în luptă. Afară de garda sa Marele Preot Vezina şi generalul Deleos care conducea garda regala.

Decebal porunci plin de furie stăpânită cu greu:

         Vezina! Dă-mi steagul!

         Nu Decebal, eu trebuie să duc Marele Steag în faţa luptătorilor!

Decebal stătu puţin pe gânduri:

         Vezina! Ridică Marele Steag în faţa luptătorilor!

– Deleos, conduci garda mea şi ridicaţi toate steagurile căzute! Să se ştie că încă n-am capitulat şi n-am murit cu toţii! Să se ştie că atâta timp cât un dac mai mişcă în valea asta, romanii nu pot trece mai departe. Mai bine ne aflăm mormântul aici  decât să ne retragem fie măcar un pas înapoi!

decebal_statue_in_deva

Vezina urcă pe calul alb al regelui şi urmat de garda regală condusă de generalul Deleos dădu năvală în vâltoarea luptei care  continuă aprigă. O încleştare în care dacii ţineau cu dinţii de pământul şi libertatea lor deşi forţele erau  inegale. Ajutoarele, oricât de puţine erau ele, au dat luptătorilor daci epuizaţi un nou elan. Vederea steagului le-a dat aripi. Ştiau, acum, că Zamolxe încă nu i-a părăsit, deci mai era speranţă dacă continuau să reziste.

 Vezina  pătrunse adânc în rândurile romanilor iar decurionul roman se prăbuşi sub izbitura suliţei sale. Apoi Vezina dispăru cu steag cu tot. La scut timp steagul se ridică din nou falnic. Era Deleos! Garda regală reuşi în scurt timp să ridice steagurile căzute. Se amestecau în aer răgnete, sudalme, în latină şi în dacă, zăngănit de arme, şi gemetele răniţilor şi muribunzilor.

 Se lăsa seara. Trompetele romane sunau încetarea bătăliei. O pace aparentă se lăsă peste câmpul de bătălie. La cortul  lui Decebal se adunau căpeteniile de cete. Decebal era tras la faţă, palid, disperat, conştient fiind că nu mai are cu ce face faţă romanilor. Statura lui falnică era gârbovită de povara ce o purta pe umeri. Soarta neamului dac…depindea de ceva ce putea face doar el. Spuse parcă cu frică:

         Diegis!

         La poruncă mărite rege!

Faţa lui Decebal se însenină puţin

         Gerula?

          Aici-s Mărite!

Privi spre Gerula. Acesta avea un braţ bandajat şi atârnat în gât şi alte câteva tăieturi adânci care încă nu apucaseră să fie oblojite. Mută privirea spre Diegis, nici acesta nu arata prea strălucit. Un bandaj roşu  de sânge îi înfăşura fruntea şi rănile căpătate în timpul luptei încă sângerau. Privi spre ceilalţi, toţi obosiţi, epuizaţi, palizi. Aşa nu vor putea lupta a doua zi! Fără un plan salvator  nu vor mai putea face faţă romanilor!

Vezina apăru în cort dintr-o dată. Aceasta  învioră situaţia. El era Marele preot , mesagerul lui Zamolxe! Aceasta chiar aduse e feţele obosite ale generalilor un zâmbet şi apoi vestea făcu înconjurul taberei din om în om:” Vezina trăieşte!”

În depărtare se vedeau luminile rugurilor aprinse. Bastarnii îşi ardeau morţii! În faţa cortului lui Decebal un tânăr spătos, atletic fu oprit de garda regală:

         Cine eşti?

         Spargapises, noul conducător al cetelor de bastarni!

Văzându-l pe rege se plecă şi zise:

         Aştept poruncile tale Decebal!

Măcar o veste bună pe ziua de azi…. Bastarnii nu s-au retras.. vor lupta mai departe.

Decebal se întoarse spre generali şi întrebă pe un ton aproape părintesc:

         Mai puteţi feciorii mei?

Gerula zise :

– Eu, mărite rege, mai am o mana si pana pot ţine sabia în ea o să ma lupt pentru libertatea neamului meu şi pentru pământul bun şi frumos al Daciei noastre!

Diegis  zise simplu:

         Braţul meu încă mai poate curma vieţile  romanilor ! Eu lupt!

Decebal era mulţumit. Toţi generalii săi doreau să lupte  până la ultimul strop de sânge pentru libertatea tării şi a neamului dac. E era mândru ca are astfel de oameni pentru care viaţa nu era mai presus de interesele Daciei. Pentru care Dacia însemna totul.

         Deleos!

          Poruncă!

  Mâine vei conduce atacul oamenilor vii! Eu şi Vezina, împreună cu ceilalţi generali vom conduce oastea… de copaci!

         Diegis! Dezbracă morţii şi răniţii!

                    Gerula! Ia oameni care mai pot lucra şi tăiaţi pădurea de la capătul văii la un stat de om! Până în zori trebuie să fii gata!

Oameni se uitau la Decebal ca la unul venit din altă lume. Cine a mai auzit să câştigi o bătălie cu trunchiuri de copaci?

Gerula se încumetă:

         Mărite, înviem morţii, că nu pricep?

                    Dacă nu mai avem armată destulă să-i înfruntăm pe romani, atunci ne-om face una! Zise Decebal cu voce fermă şi fără drept de apel.

Tzinto, ia-ti oameni, şi faceţi larmă, cântaţi chefuiţi, înţeles-ai?

În tabăra romană era linişte, se auzeau doar zvonurile „chefului” din tabăra dacilor. Hărmălaia era menită să acopere zgomotul topoarelor care va deveni  pe dimineaţă oşteni. Dacii în loc să se odihnească după bătălia crâncenă de pe te zi, lucrau. Lucrau cu sârg pentru ţara lor, pentru libertatea lor, sub conducerea atentă a lui Decebal.

Dimineaţă pe colina din faţa taberei romane se înşiruia o nouă armată , numeroasă, mută, ameninţătoare. În ochii generalilor romani se citea teama. Tettius Iulianus dete ordinul de retragere unei armate  care timorată, bătea de mult în retragere.

Vezina şi Decebal se aflau în faţa oştirii. Regele ridică sabia dând semnul de atac. O armată construită din arbori şi o mană de oameni care se mişcau astfel încât să pară cât mai mulţi, sub atenta conducere a lui Deleos, puneau pe fugă o armată romană, debusolată, cu frica morţii intrată în oase,  condusă de un general nedumerit.

decebal4

Tettius Iulianus avea şi de ce să fie nedumerit. El se întreba continuu, în fuga sa spre  graniţa Daciei:” De unde au primit  dacii ajutor tocmai atunci când era să fie înfrânţi. Tocmai atunci când trebuia să aibă loc confruntarea finală care ar fi dus la robirea Daciei şi a Dacilor?”

Era si firesc ca romanii să nu înţeleagă. Ei nu puteau pricepe că într-o ţară de oameni liberi, pentru care libertatea valora mai mult decât însuşi aerul pe care îl respirau, morţii se transformă în arbori pentru a reveni la luptă. Ei nu ştiau că aici, în Dacia,  cei ce-au murit pentru neamul lor întotdeauna revin: în ape, în fum, în holde şi în stânci, în oameni şi … în arbori!

zamoxe

 

Published in: on 20/11/2008 at 21:27  Comments (8)  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2008/11/20/cand-copacii-prind-viata/trackback/

RSS feed for comments on this post.

8 comentariiLasă un comentariu

  1. O regizare extraordinara…felicitari!!!
    Am citit cu atentie si celelalte raspunsuri si am dedus ca sunteti niste cunoscatori si niste pasionati de istorie…eu sunt la Roma si as avea nevoie de oameni ca si voi atat aici cat si in tara.
    Fac parte din Gruppo Storico Romano care ar dori sa realizeze in colaborare cu Romania , reconstituirea istorica a luptelor de la Sarmizegetusa…ce spuneti , sunteti interesati???
    Intrati va rog pe YouTube si cautati SILVIU CIUBOTARU-LVDVS DACICVS…poate putem dezvolta un proiect.

    Zamolxe sa fie cu voi cu toti!!!

    Dacivs

  2. Altceva.In 105-106 acest conducator al dacilor nu a primit aprobarea sfatului pentru a proni razboiul.Motiv pentru care a fost tradat de majoritatea tarabostilor si aliatilor.Marele sfat al tarii a decis sa le dea romanilor aurul pe care il vroiau atat de mult si zonele de interes in schimbul acelei Pax romana.Desi se crede ca ‘Decebal’ s-a sinucis,nu este nici pe departe adevarat.In acele vremuri propaganda romana era fantastica.Oricum, condus multa vreme rascoalele acelor ‘daci liberi’,asta dupa ce s-a razbunat pe unii dintre tarabostii tradatori.Dar nu a mai avut niciodata puterea pe care o avea la inceputul domniei.Nici financiar,nici ca resurse umane.Chestiile astea nu le stiu de pe tablite,ci din alte surse de incredere zic eu.:)

  3. 1.Ai folosit multe replici din filmul ‘Columna’.:)
    2.Numele folosite au rezonanta greceasca.
    3.Armata de copaci intradevar a existat,dar doar ca o diversiune.Nu iti inchipui ca oastea de profesionisti ai romanilor ar fi plecat din Dacia doar asa,de frica.
    4.Razboiul cu Tettius Iulianus a continuat pana aproape de Sarmiszegetusa,pe valea raului Sargetia,unde oastea regelui a deviat raul,lasandu-i pe romani fara apa si inconjurandu-i,taindu-le astfel aprovizionarea.Atunci s-a incheiat pacea cu Domitian,acea pace rusinoasa pentru ei.exista izvoare mai putin cunoscute in acest sens.

    5.La Tapae Decebal s-a batut ‘chibzuit’,a aruncat in lupta cateva cete doar ca sa vada cu ce fel de general are de a face.Pregatise capcana cea mare pe apa Sargetiei.De aia a fost considerat de Dio Cassius ”Mester mare in a intinde capcane’.Razboiul a fost mult mai complex si a avut mai multe fronturi,inclusiv in Moesia si Pannonia.Din nou spun,exista izvoare mai putin cunoscute care atesta aceste lucruri.
    6.Se pare ca de fapt Diegis e chiar Decebal.’Deci Balo’ fiind cei 10 barbati ai tarii,Sfatul cel Mare.Comandantul ales de acesti ‘Deci Balo’ ca sa ii carmuiasca a fost acest Diegis.Stii ca la tratativele cu Domitian spune acelasi Dio Cassius ca ‘Decibalo a trimis pe Diegis,fratele sau ca sa incheie pacea’.Dupa urechea romanilor Deci balo era o persoana.Adica deci ‘balo/zece barbati’ a trimis pe Diegis(cum era si normal ca sfatul tarii sa trimita pe Comandantul Ostirii sa incheie pacea).Sarmiszegetusa e de fapt Sarmizo.iar Vezina e Vezino.Daca vrei sa afli mai multa istorie adevarata,arunca o privire pe interpretarea tablitelor de la Sinaia.

    Bafta si apreciez ca prin ce faci tu starnesti interesul oamenilor pentru istoria noastra adevarata.

  4. Mulţumesc.

  5. Multumesc nea costache! şi mie mi-a placut „Răzoiul…” dvs! 🙂
    zamolxe

  6. Frumoasa povestire! In mod cert, asa trebuie ca s-au intamplat toate aceste evenimente. Felicitari! O saptamana frumoasa, cu realizari!

  7. Da…inca un articol super fain marca zamolxe 🙂 E ca o poveste…patriotica…ma face sa ma gandesc la….

  8. destul de interesante si captivante articolele tale. imi place stilul. tine`o tot asa! bafta!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: