Capat de drum (III)

Era o cetate veche, cel mai probabil dacica preromana, dupa structura solida a zidurilor. Nu ramasese mare lucru din ea- ruine. Pe sub pietre se strecurau soparle verzi si cenusii, mascandu-si caraghios corpurile lunguiete. In jurul florilor imprastiate peste tot zburau fluturi si bondari. Jos se vedea Crisul Pietrelor serpuin ca o panglica sclipitoare si cateva case, cele de la intrarea in sat. In rest, doar muntii impaduriti si cerul.

-Vino sa vedem Rapa Dracului! a spus Andrei, tragandu-ma de brat.

Am strabatut ruinele, cocotandu-ne pe pietre mari si ziduri, ocolind, catarandu-ne si coborand, ca sa ne cataram din nou. Am ajuns sus, pe zidul exterior. La picioarele noastre se casca un hau inspaimantator- Rapa Dracului. Era, fara indoiala, imposibil sa ajungi acolo. Am lasat bocceluta jos si ne-am asezat pe marginea zidului, cu picioarele deasupra rapii. Andrei a scos damigeana cu vin si mi-a cerut un foc la tigara. Ne uitam in jos, band si fumand, tragandu-ne sufletul, fara sa spunem nimic. Vedeam stanci albe si ascutite rasarind din pamant, pe care cresteau licheni si smocuri de iarba aspra. Mai incolo, unde batea soarele, flori de piatra multicolore. Tufe spinoase inconjurau locul ca un zid protector. Printre doua stanci sclipea un izvoras ca un fir de ata. Era o priveliste pe cat de infioratoare, pe atat de magnifica.

Drumul ne obosise si foamea incepea sa ne ameninte, asa ca am mancat putin, apoi ne-am asezat spate-n spate, band vin din belsug si sporovaind verzi si uscate. Andrei a intrerupt conversatia, atragandu-mi atentia:

-Bogdane, a apus soarele…

El, care era cu fata spre apus isi dadea mai bine seama de asta. Mi-am amintit de ceea ce-mi spusese tanti Marisica in legatura cu acel loc: Valva Cetatii, celelate valve care se adunau la taifas in rapa, maiestrele, moroii si alte grozavii.

-Acu-i acu`… ce facem, coboram? am intrebat cu jumatate de gura. Andrei m-a privit peste umar:

-Ne prinde noaptea-n padure!

-Aici sau in padure, nu-i tot un drac? Macar nu ne prinde la cetate!

A ras:

-Ei, cui ii e teama acum? Daca vor sa ne faca ceva, or sa ne gaseasca, de asta sa n-ai nici o grija! Aici, in padure, in sat, ori chiar la Bucuresti! Eu zic sa ramanem… oricum, probabil stiu deja cu toii ca ne aflam aici. Daca vrei, insa, putem pleca.

M-am socotit: nu avea rost. Noaptea era periculos in padure, am fi orbecait ca niste cartite, ne-am fi rupt picioarele. Apoi exista pericolul sa ne ratacim.

-Bine, mai Andrei, ramanem. Si intample-se ce s-o intampla!

O rafala de vant ne-a lovit in obraz. Apoi alta, si alta… Parca ne-ar fi palmuit vantul. Andrei a ras scurt, sarind de pe marginea zidului pe un bolovan mare, mai jos. Am sarit langa el:

-Ce e, Andrei?

-Stiu si eu?! M-a gadilit ceva!

M-am saltat inapoi, pe marginea zidului, facandu-i semn sa ramana jos. Nu se vedea nimic. M-am ridicat usor in picioare, uitandu-ma tinta-n fundul rapii. Parca se zarea ceva acolo, niste siluete cetoase, usoare ca o parere.

-Ce e acolo, Bogdane?

N-am apucat sa raspund, maini nevazute m-au insfacat si m-am trezit deasupra rapii, suspendat in aer. Auzeam chicoteli la ureceha mea si nu vedeam pe nimeni. Am simtit ca sunt lasat sa cad sub haul ce se casca sub mine si am inchis ochii. O mana ca de fier m-a prins de gulerul hainei, tragandu-ma inapoi pe zid. Chicotelile au incetat. Nu vedeam decat niste vartejuri de aer coborand in jos. Am auzit o voce puternica de femeie in spate:

-Cine va da dreptul, netrebnicelor, sa va atingeti de oaspetele tatalui meu?! Inapoi! Inapoi cu toatele!

Priveam nauc in spate. Nimeni! O voce din vazduh i-a strigat:

-Nu esti tu stapana peste ei!

Vocea a tunat:

-Ba is! Tocmai m-am pus stapana peste ei!

Vartejurile s-au rotit pe fundul haului, intr-o invalmaseala nervoasa, apoi au disparut. Totul era calm. Am sarit langa Andrei, care se ghemuise speriat la poalele zidului:

-Ai vazut-o, Andrei?!

-Nu… N-am vazut nimic! Ea doar o voce… tu?

-Nici eu n-am vazut nimic! Cine sa fi fost?

Andrei a murmurat:

-Elisabeta…

M-am infiorat. Nu i-am raspuns. Departe, in padure, auzeam voci de fete tinere, tipand si razand. Apoi nu s-a mai auzit nimic, decat zgomotul subtire al vantului. Andrei privea in jur, nelinistit.

-Cine sa fi fost fetele alea?

-Nu stiu… Poate maiestrele?

Ne simteam straniu, toate pareau rupte dintr-un basm. Nu ne venea a crede ca se intamplau aievea. Se intuneca. Rasarise luna, rotunda si incandescenta. In jur, pustiu. Chiar si vantul plecase de pe cetate. Eram doar noi, singuri, lipiti unul de altul, cu gandurile aiurea, intr-o asteptare apasatoare.

-Mi-e frig, a scancit Andrei, ghemuindu-se in bratele mele.

-Sa coboram mai jos, intre ziduri suntem mai protejati.

L-am luat de brat si l-am tras dupa mine, ca pe-o papusa. Ne-am gasit culcus in iarba, intre doua pietre mari, desprinse din ceea ce fusese odata cetatea. Ne-am asezat incordati, cu urechile ciulite si ochii in patru directii. Era bine, cel putin, ca scapasem din mainile acelor femei nevazute. Cine stie ce s-ar fi putut intampla?

-Acum ce facem? a intrebat Andrei nelinistit.

-Asteptam. Ti-e somn?

-Nu… oricum, nu as putea sa dorm. Vrei sa dormi?

-Nu, i-am raspuns. Nu trebuie sa adormim! O sa ne prefacem ca pazim cetatea. Cand ne biruie somnul, ne ridicam si patrulam pe aici. O s-o pazim de talhari si navalitori.

Transformasem totul in joc pentru Andrei, sa-i distrag atentia. Nu prea era-n apele lui. A acceptat, si asa am ramas gardienii cetatii, cu simturile treze. Umblam printre bolovani, impiedicandu-ne. Andrei se inveselise de-a binelea, ascunzandu-se si rasarindu-mi in fata de unde nici nu ma asteptam. S-a ascuns. Il cautam si nu aparea de nicaieri. La inceput am ras:

-Unde te-ai pitit? Doar nu esti ac, sa nu te gasesc. Hai, iesi!

Nimic. Inima incepu sa-mi bata repede, asteptam sa-l vad iesind de pe undeva, cu rasul lui copilaresc. Nu era, parca intrase in pamant.

-Andrei iesi, te rog! Termina cu joaca, ma sperii!

Degeaba. M-au trecut transpiratii reci. Am inceput sa urlu:

-Andrei!

M-am impiedicat, cazand peste ceea ce credeam a fi Andrei. Am izbucnit in ras:

-Bravo! De ce nu-mi raspunzi?

Mi-a pierit rasul brusc. Sub mine nu era el. Corpul inert era rece- recele cadaveric al lui Alexa. Am sarit in picioare, icnind speriat. Creatura s-a ridicat in picioare. Zdrentele ii acopereau corpul solid si span. Nu avea nici un fir de par pe corp sau pe fata. Ochii ii sclipeau, fixandu-ma curiosi. Era un barbat matur de o frumusete neobisnuita, exotica. Desi trentaros, nu era murdar. Era cu un cap mai inalt decat mine, cu umeri lati si pieptul solid, scos in fata cu mandrie. Bratele puternice ii atarnau pe langa corp, relaxate. Picioarele lungi, cu muschi reliefati, le tinea drepte, paralele. Pantecele plat ii sclipea in lumina lunii. Mi-am ridicat din nou ochii spre chipul lui. Buzele pline, puternic conturate, imi zambeau vag, fara pic de rautate. Era cu adevarat frumos, nu avea o figura comuna. Frmusetea lui aparte, puternic masculina, nu ma lasa sa-mi dezlipesc ochii de la el. Contrasta izbitor cu frumusetea de copil, fina si dulce a lui Alexa. Arata mai degraba a gladiator roman. Nu-mi inspira teama, nu ma simteam in pericol. Stiam ca nu e om obisnuit, dar nu stiam ce e. A facut un pas spre mine, sprijinindu-si piciorul drept pe o piatra. Si-a rezemat cotul de genunchi, masurandu-ma lenes din cap pana-n picioare.

-Unde e Andrei? l-am intrebat.

Mi-a raspuns cu o voce groasa, usor ragusita, prea putin umana:

-Pe`aci. Las`, n-are nimic.

-Tu l-ai luat?

A dat din cap ca nu, dar privirea lui imi spunea ca stie unde este si ca n-a patit nimic. L-am privit dintr-o parte:

-Tu cine esti?

A zambit, dezvelindu-si dintii albi si ascutiti. Mi-a raspuns scurt:

-Iacob.

Numele i se potrivea: un nume sonor, puternic, viril. Un gand mi-a fulgerat prin minte, izbitor. M-am lipit de zidul de piatra, ingrozit. Nici nu stiu cum am reusit sa rostesc:

-Tu… Tu l-ai ucis pe Alexa… Tu!

A hohotit scurt, aruncandu-si capul pe spate, intr-un gest teatral. Daca as fi putut, as fi intrat in zid, m-as fi contopit cu piatra, numai sa dispar de acolo. Spaima pusese stapanire pe mine, nici nu stiam cum mi-a venit gandul ca el era ucigasul lui Alexa, dar nici nu stateam sa-mi bat capul cu asta. Mintea mea cauta o portita de scapare, nu exista nici una. O speranta mi-a incoltit in inima cand am auzit copite de cal. La lumina lunii am vazut calare pe un cal negru un calaret in zale. Nu era Stefan. De sub coiful care-i acoperea capul si fata ieseau bucle de par castaniu, cazandu-i pe umeri, pe spate si pe piept. Iacob a privit si el noul sosit si si-a indreptat corpul in semn de respect. Calaretul si-a scos coiful, tinandu-l in fata pe gatul calului. A rasarit chipul unei femei tinere. Era frumoasa. A inclinat capul in semn de salut:

-Iacob…

El i-a intins mana:

-Elisabeta!

Era vocea femeii care ma salvase de maiestre, era Elisabeta, asa cum banuise Andrei. Ea i-a oferit mana, iar el a sprijinit-o, ajutand-o sa descalece. Parea o Ioana D`Arc ratacita in acele pustietati. Fata a descalecat cu usurinta, zalele i-au zanganit cand a atins pamantul, topaind. Era aproape la fel de inalta ca si el, subtire si mladioasa. Femeia si-a desprins mana dintr-a lui, apropiindu-se de mine.

-Nu trebuia sa veniti aici, mi-a spus. Marisica Oanii…

-Am venit sa vedem cetatea! am intrerupt-o eu, tremurand.

-Nu! Ati vint sa vedeti ce-i noaptea la cetate!

Il cautam din priviri pe Iacob. Se retrasese in umbra zidurilor.

-V-o chemat cineva aci? Asta-i cetatea noastra! A noastra si-a tatalui nostru. Noi suntem stapani aci, pe locul ista si pe tot ce-i aci. Suntem stapani pe tot ce intra-n cetate, om sau lighioana, maiastra sau moroi! Oricare intra aci in puterea noptii, nu mai iasa!

Am protestat:

-Dar tanti Marisica a intrat aici!

Fata a izbit cu piciorul in pamant:

-Marisica o avut noroc cu Stefan! Marisica n-o stiut! Voi ati stiut!

Cu alte cuvinte, noi n-aveam nici o scuza. Si, pare-se, nu aveam nici norocul Marisicai. Elisabeta m-a luat din nou de guler si a zburat cu mine deasupra Rapii Dracului. Credeam ca o sa-mi dea drumul. In schimb m-a aruncat de acolo drept in bratele lui Iacob, care m-a prins cu usurinta, fara sa se clatine cel putin. Femeia a incalecat repede, si-a pus coiful si-a disparut peste ziduri. Calul galopa in aer ca pe pamant. Atunci am inteles- ma daduse prada moroiului. Daca era pe-asa, de ce ne scosese din mainile maiestrelor? Crezuse, poate, ca vom pleca inainte sa rasara luna? Blestemam in gand: de ce ramasesem?! Lipsit de orice nadejde, am izbucnit in plans. „Asta sa-mi fie sfarsitul?”, ma intrebam. „Sa putrezesc aici, intre zidurile astea vechi de doua mii de ani? Nu, n-am sa mor, nu aici, nu asa!”

Iacob a ras, rasucindu-ma pe bratele puternice. Pe ziduri au rasarit capete. Au asteptat un semn al lui ca sa coboare, tarandu-se pe peretii de piatra, ca niste soparle, fara cel mai mic zgomot. Am lesinat. Cand m-am trezit, eram intins pe iarba, cu capul sprijinit de-un bolovan. Imi era un rau grozav si ma dureau toate, eram amortit. In jurul meu, strigoi trentarosi ranjeau lingandu-si buzele inrosite de sange. L-am vazut pe Andrei in bratele lui Iacob, era gol de la brau in sus. Capul ii picau pe spate, iar ochii ii erau pe jumatate inchisi, privindu-ma pierduti. Cu o sfortare supraomeneasca, am intins mana spre el sa-l ating, cu toate ca era la cativa metri distanta. Mi-am vazut mana, cateva muscaturi in jurul incheieturii din care picura sange. Am ridicat si cealalta mana– la fel. Am inceput sa tremur si sa gem. Imi simteam ochii iesind din orbite. Gafaiam, ma sufocam. Gafaielile mele s-au tranformat in horcaieli, apoi in urlete de spaima. Simteam moartea. O simteam in mine, era infiorator. Nu mai trecusem niciodata prin asa ceva. Era panica. Era delir.

Iacob si-a ridicat capul dintre buclele parului lui Andrei. Cu un gest rapid l-a aruncat in mijlocul multimii de strigoi si s-a apropiat de mine. M-am pomenit luat pe sus. Si-a lipit buzele fierbinti de gatul meu. O durere puternica m-a paralizat, eram insa prea obosit ca sa mai lupt, aveam ameteli. Sangele mi se scurgea in gura lui lacoma si viata mea o data cu sangele. Prin intuneric l-am vazut pe Alexa. Sta sus pe zid privind grotescul ospat cu ochii mari. Privirile mi s-au inpaienjenit. Nu mai simteam nimic si, spre mare mea mirare, eram calm cum nu fusesem niciodata. O pace totala pusese stapanire pe mine, nu mai vedeam si nu mai auzeam. M-am gandit: ”Am murit”. Gandul nu m-a inspaimantat , nu era nimic inspaimantator. Era pace. Nu murisem Mi-am auzit bataile slabe ale inimii. Respiram- inima imi zvacnea din ce in ce mai tare. A incetat sa bata brusc. Muschii mi s-au contorsionat, am simtit pamantul sub mine. Iacob ma lasase sa cad. Temperatura imi crescuse cu multe grade, ardeam. Pravalit la pamant, cu fata in sus si ochii inchisi, ma concentram sa imi aud bataile inimii. Inauntrul meu era liniste totala, in jur tacere, apoi vantul suierand, lovindu-se de ziduri, mainile mele cu degete rasfirate cautand in aerul de deasupra. Am deschis ochii si-n prima clipa mi-a parut ca ma aflu in alt loc. Luna argintie sclipea deasupra mea, razele ei ma incalzeau precum cele ale soarelui. Eram in acelasi loc. Zidurile straluceau asa cum nu le vazusem stralucind. Mirosea a piatra, a flori si-a pamant reavan. Cantec de fluier, o muzica trista, o doina straveche ciobaneasca imi rasuna-n urechi. Dar cine canta? M-am saltat pe coate cu usurinta. Privirile mi s-au oprit asupra lui Andrei, la doar cativa pasi de mine, stand jos, cu spatele rezemat de zidul cetatii. Primul lucru pe care l-am observat a fost parul lui- sclipea de o mie de ori mai frumos, incadrandu-i chipul ca o rama de aur, mangaindu-i umerii in bataia vantului. Ochii lui imi scutau obrazul cu interes, de parca atunci m-ar fi vazut pentru intaia oara. Mi-am vazut propria privire in ochii lui negri. Ceva se schimbase, in el si in mine. M-am ridicat, cuprinzandu-mi genunchii cu bratele- muscaturile de pe incheieturi disparusera. Departe de-a ma mira acest lucru, m-am uitat in jur. Toti ceilalti stateau lipiti de ziduri intr-o nemiscare picturala. Alexa nu coborase de pe zid. Vantul ii zbura parul in toate directiile, trentele ii fluturau. Nu schita nici un gest si parea ca nu se clintise de veacuri din acel loc. I-am vorbit fara sa-mi misc buzele:

-Mama ta traieste. Se gandeste la tine si-ti multumeste.

Tot fara glas, mi-a raspuns:

-Atunci ii bine.

-Bogdan…?

-Andrei! Unde te-ai ascuns, Andrei?


Solomonar

Anunțuri
Published in: on 19/08/2008 at 11:25  Comments (4)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2008/08/19/capat-de-drum-iii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. La asta mă refeream… Dealtfel creierul nu face diferenta intre imaginatie si realitate. 🙂 În altă ordine de ide, imaginaţia e la fel de reală ca şi realitatea, ba chiar poate mai mult decât atât.

    Să îţi ajute Dumnezeu să le tipăreşti şi orice altceva oi dori să faci.

    Numai bine.

  2. @Andrei, nu tot ce scriu eu e fictiune. O mare parte este, da, intr-adevar, insa strecor si elemente reale, iar celor fictive incerc sa le „impun” o aura cat mai realista. Altfel ar iesi ceva gen „Scufita Rosie” 😀
    Ma bucur ca va place ce scriu- curand sper sa reusesc a le tipari. Oricum, daca se va intampla asta, am sa va anunt. Weekend placut! Eu ma intorc la invatat ca-s in buricu` sesiunii.
    Solomonar

  3. Nu ştiu de ce… dar mă atrag foarte mult povestirile tale. Ştiu că sunt ficţiuni… dar le citesc ca şi cum ar fi poveşti reale. E foarte straniu.

    Mulţumesc…

  4. Mai Solomonarule…. multumiri lui Dumnezeu ca te avem, noi, neamul de daci liberi 🙂
    Nimic nu e intamplator, poate ca si tie ti-a fost harazit harul acesta nu intamplator ! Sa te gandesti la asta !
    FELICITARI !
    Sibilla


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: