Octavian

Am avut privilegiul sa imi cunosc strabunicii si, mai mult, norocul ca ei sa fie genul de oameni pe care nu-i intalnesti la fiece pas. Ea radea mult, la 90 de ani era mai plina de viata si mai vesela decat multi dintre cei tineri. Avea un fel de a comunica cu Dumnezeu aparte- da, isi spunea constiincioasa rugaciunile seara de seara, sa nu i se poata reprosa nimic insa, la cel mai mic pas in strachini al Divinitatii, reactiona. Zeul care gresea era tras la raspundere fara drept de apel, scurt, sec si mustrator. Imi amintesc ca era intr-o vara, prin iulie- ploua cu galeata de vreo 3 zile, norii se rareau din cand in cand, atat ca sa poti sa dai o fuga scurta in gradina sau aiurea- nu apucai sa intri bine-n casa ca iar turna. Maria, caci asa o chema, incepuse sa strambe din nas, bombanind proptita-n fereastra. Dupa vreo doua ceasuri, o noua pauza de plouat: “Ma duc sa inchid pui!” Am vazut-o in curte, agitandu-si mainile, ocarand un pui care pierdea vremea ciugulind prin noroi, in loc sa se alture fratilor lui, la culcare. Am iesit dupa ea, sa-i sar in ajutor. Puiul buclucas s-a conformat, iar noi am dat sa intram in casa cand o rafala de picaturi de apa ne-a lovit. Ea s-a oprit in mijlocul unei balti- ceva in privirea ei mi-a atras atentia. Si-a intors ochii mici spre cer, consternata, apoi a dat din mana a lehamite, aruncandu-si capul pe spate intr-un gest teatral: “Asa, ploi, ploi Doamne… Ca de mult n-ai mai plouat!”- si-a intrat in casa, trantind usa.

El, Octavian, era facut, pe undeva, din alt aluat. Avea un umor sec, acid, si un calm care pe buna, caracter vulcanic, o scotea uneori din rabdari. Cand nu-i mai suporta tacerile, se urca pe tren si pleca in celalalt capat al tarii, la rude, in Constanta. El ramanea doar cu mine- amandoi scumpi la vorba, ne cotam de treaba. Pleca- il gaseam pe malul Muresului, privind curgerea apei. Ma asezam langa el si ramaneam unul langa altul o vreme- imi placea sa tac cu el. Uneori imi vorbea- despre el, despre lume si locuri, crampeie dintr-o viata lunga si nu tocmai obisnuita. Sau, oricum, neobisnuita pentru cei din jur. Pentru Octavian, tot ce i se intamplase era luat ca atare- niciodata nu se mira si nu justifica nimic.

“Eram catana, mi-a spus el din senin intr-una din sederile noastre pe tarmul Muresului. Era inainte de razboi, o lasasem pe Maria acasa cu mosu-to, era pruncut, nu incepuse a umbla… Pe mine m-or dus la Balgrad. Eram la cazarma, dincolo de Ampoi, ca mereai pe sosea si-apoi pe camp sa ajungi din oras, nu era ca acuma. Cum treceai podu`, mai mereai o bucata buna. Era bine acolo si liniste ca-l aveam pe capitanu` B., om tare bun, de statea acolo cu muierea si copiii. Pe noi, pe catane, ne pusesera cate 6-7 intr-o camera si ne-aveam tare bine, noi intre noi, si noi cu capitanu`. Tin minte ca era prin februar, sa-ntuneca iute, afara zapada, n-aveai ce lucra tata zua. Sara devreme meream fiecare in camera noastra, da` nu puteam dormi. Apoi facea fiecare ce-l durea- mai jucau carti, mai beau, ca aveau ascunse damigene de jin. Io nu beam, nici carti nu stiam sa joc, asa ca astia ma puneau sa le cant cu fluiera, ma-nvatase mosu. Si-apoi le cantam tata sara! Numa` ca intr-o sara, cum stateam noi acolo, iaca vad in dreptu` usii, ca statem in pat cu fata catra usa, o aratare. Nu stiem ca-i muiere ori barbat, da` ce stiu ii ca era tare inalta si avea haine negre, par negru si ochii mari- sa uita la mine. Io cantam din fluiera, ma gandeam la ce-o zas tata catra mine cand eram copil: <Sa nu-ti fie frica de ce vezi, si ce-o fi, ce n-o fi, sa n-arati ca ti-i frica!>. Nu mi-o fost. Astia jucau carti, nici nu s-or uitat catra usa. Pe unde intrase aratarea, io nu stiu, ca doara usa era incuiata pe dinauntru, da` o intrat. O vast-o unu cu coada ochiului- o sarit ca ars <Maaa!!!>. Or sarit tati, ca tati vedeau, nu numa` io. S-or bagat care sub pat, care dupa dulap, urlau de ziceai ca i-o oparit careva. Io cantam, ca incepuse sa-mi fie si mie frica. Da` nu-mi iesea din cap ce mi-o spus tata. S-o apropiat de mine- bag sama m-o vast ca nu am sarit de la loc. S-o aplecat si-o dat sa-mi ie fluiera. Cand o pus mana pe mana me, tat m-am scuturat- rece ca mortu` era. Am tras mana, sa nu-mi ie fluiera si m-am crucit: <Sa te bata Dumnezeu…>, zac. O intrat in pamant. Astia urlau, la usa bubuiau aia din alte camere: <Ma, deschideti, ma, ce-i acolo?!>. Unu` o descuiat usa, o intrat altii, o intrat si capitanu`, ca auzasera urletele. Cand o auzat capitanu` ca ce-o fost, ne-o dat pusca: <De mai vine, trageti!>. Am pus pusca bine. O vint iara, dupa ceva zale- Gheorghe, unu` de pe la Stremt, o luat pusca si-o tras, nici ca s-o miscat aratarea. Da` o intrat in pamant. Cand ne uitam, glontu` implantat in usa. O trecut prin ea. Mai mult n-o mai vint. Da` sa vezi ce patasc… O vint Pastile. Doamna lu` capitanu` avea o verisoara in oras si ce-o gandit? Sa sa duca la ea sa faca colacii si pita, ca aia avea cuptor bun. Dusa o fost. <viu pe la opt>, i-o zas la barbatu-so. Sa face opt, sa face noua, intunerec. Vine domnu` capitan la mine. <Hai du-te tu in calea ei la pod, sa nu-i fie urat sangura, ca ui ca-i noapte.> Ma duc, stau, pip doua tzagari, iaca vad ca vine pe drum doamna. O intarziat in povesti. I-am luat cosurile si-am pornit amandoi catra cazarma. Sa tat fi mers cam la o suta de metri de pod cand s-aude un vajait de ziceai ca cine stie ce! Noi ne-am intors pe loc, sa vedem ca ce-o fi. Sub podul pe Ampoi, ardeau focuri-focuri, si-apoi chiote- si din apa, o coloana `nalta tare, iesise apa din albie! O cazut inapoi dupa aia, peste pod. Si sub pod, urlete si muzica, zici ca era ospat. O iesit pe damb cineva si-o strigat catra noi, un ficior: “Haidati la noi, ca avem muzica si-avem mancare!” Doamna o urlat de frica si m-o prins de mana. Am luat-o amandoi la fuga- tat un colac si-o pita am facut pe camp pana la cazarma. Cand am ajuns si ne-am uitat inapoi, nu mai era nimica. Nici focuri, nici nimica, liniste. Doamna tare s-o spariet, plangea acolo de nu stia barbatu-so ce sa-i faca. A doua zi, ne-o luat capitanu pe amandoi si ne-o dus in oras la un popa batran, sa ii povestim ce si cum. Ne-o ascultat parintele si-o zis ase: <Apoi au mai vint oameni la mine… Ca acolo sub pod la Ampoi ii lucru necurat, or mai vazut si altii. Voi noaptea sa nu mai treceti pe acolo!>. Apoi n-am trecut mai mult, ne-o adnat pe tati capitanu` si ne-o spus. Da` nici aratarea n-o mai vint. O descantat popa al` batran bag sama.”

A tacut apoi o vreme. S-a ridicat, sprijinindu-se de umarul meu: “Hai sa merem acas`, sa-ncui gainile, sa nu deie vulpea aia din Berc…”

Solomonar

Published in: on 04/08/2008 at 13:18  Comments (4)  

The URI to TrackBack this entry is: https://quadratus.wordpress.com/2008/08/04/octavian/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. O poveste foarte interesantă. Mulţumesc.

    Îmi place şi portretul de la sfîrşit.

    Numai bine.

  2. Eu iti multumesc, pentru multe🙂
    As vrea eu sa fiu :))
    respecte si pretuire🙂
    Sibilla

  3. Sfinxule iti multumesc pentru aprecieri- si, in genere, pentru tot ajutorul. Sa fii iubita! (si stiu ca esti!). Respecte. Solomonar

  4. Esti un povestitor innascut🙂
    Se pare ca Octavian, ti-a lasat tie mostenire harul, asa cum mi-au lasat si mie deda Marcu si majka Darinka dragostea pentru locurile natale, pentru zambetul copilariei, pentru basmele si legendele romanesti dar si ale sarbilor, fratii nostri… pildele si invataturile lor le vom avea sapate adanc in inima si suflet, noi, la fel cei ca noi, suntem pastratori ai acestor ” taine „, ai frumusetilor de dincolo de cuvinte rostite si nerostite…🙂
    Mi-e atat de dor de deda si majka mea, atat de dor… stii, uneori ii intalnesc, in vise sau, il aud pe Zoran rostind expresiile bunicii mele materne si, tresar si raman uimita … ” mi-e dor de muma, mami, mai tii minte ce radeam cand ne povestea ? „…
    Sigur ca mai tin minte, mereu voi tine minte ! E coltisorul meu de rai, taramul cu povesti cu haiduci, partizani, razboiul si valevele si atat de multe altele🙂
    Multumesc frumos, pentru… multe🙂
    recunostinta,
    Sibilla


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: