“- Te-ai gândit vreodată, contessina Rosanna,că sunt oameni care aşteaptă clipa în care vor putea privi soarele de aproape? Poate că această clipă nu va veni niciodată şi ei totuşi încearcă…” ( dialog din filmul MIhai Viteazu)
Aşa vad eu demnitatea personală. Poate fi ea ridicată la rang de demnitate naţională? Da! E aplicabilă şi la nivel de naţiune. Asta cu condiţia ca cei care conduc să aibă demnitate personală şi conştiinţa că in fapt nu conduc nişte instituţii sterile ci oameni care , la randul lor, au demnitate şi formează statul indiferent ce caracter are el! ” Căci patria este poporul şi nu tagma jefuitorilor” după cum spunea T Vladimirescu
Capul plecat … poate aduce funcţii, avansări în funcţii, diferite beneficii şi….sclavie. Ce cuvânt ar putea fi echivalent cu demnitatea? Cred că cel mai potrivit cuvânt ar fi… verticalitatea! Să luăm pildă de la firul iarbă. Indiferent câţi îl calcă în picioare el va reveni la verticalitatea iniţială! Un popor poate asta? Da poate!
zamolxe
Most of what you mention happens to be supprisingly precise and it makes me wonder why I hadn’t looked at this with this light before. Your article truly did switch the light on for me as far as this topic goes. Nevertheless at this time there is actually one particular point I am not necessarily too comfy with so whilst I attempt to reconcile that with the actual main theme of your point, permit me see just what the rest of your subscribers have to point out.Well done.
Patria nu mai primeste din partea noastra jertfe din roadele pamantului, i s-a urat de ele din cauza tradarii legamantului, ea nu poate vedea sarbatoarea unita cu neleguirea si nu primeste ca jertfe animale necurate, oarbe sau schioape.
Nu putem fi ca femeia prefacatoare care mananca se sterge la gura si apoi zice: „N-am făcut nimic rău.”
Tot aşa este şi calea femeii preacurve:
ea mănâncă şi se şterge la gură,
şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.”-
Prov 30:20
si cam care-i legamantu ala de zici ca l-am calcat?
Trebuia sa nu tradam patria niciodata, trebuia sa o iubim cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata puterea noastra.
Patria peste care este chemat numele lui Dumnezeu, in care locuieste Dumnezeu, ea nu accepta jumatati de masura. A avea inima impartita fata de ea, este un pacat, ea pretinde devotiune exclusiva, ea este geloasa.
Trebuia ca focul,sarea si sangele sa nu lipseasca de pe altarul ei niciodata caci in ziua in care acestea ar fi lipsit, in zia aceea am fi ajuns pe mana paganilor ca sa fim calcati in picioare pentru sapte timpuri.
Si asa s-a si intamplat, caci in ziua in care sarea si-a pierdut gustul am si fost dati pe mana neamurilor(asta a insemnat pentru noi 70 de ani de comunism sau mai bine zis 62 de saptamani de ani- sapte timpuri).
”Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.” – Mat 5:13
”O, dacă ai fi rece sau în clocot!
Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.”-Apoc 3:15,16
Patria Christica are un rau de la noi, cei care o locuim. Judecata incepe cu cei din casa lui din cauza ca am ajuns sa fim in majoritate aproape de ea doar cu gura dar cu inima departe de ea.
Am ajuns in majoritate o populatie si nu un popor.
Noi ne numim Romani dar atunci de ce esenta Romanismului sta rastignita, marginalizata in afara zidurilor cetatii? De ce nu ne cinstim sfintii martiri care au murit pe altarul patriei?
Cinstim valori straine mai mult decat pe cele ale noastre si aceasta e un sacrilegiu.
Toata lumea e pe nemtie cum zice un cantec romanesc, iar aceasta e prostitutie. Uitam ca noi am apartinem de cei care ne-au castigat pentru ei prin sangele si trupurile lor prin care a stralucit/oglindit Christos.
Inseamna ca : ”Zadarnic Horea a murit pe roata
si a purtat Hristos pe frunte spini.”
Adrian Paunescu
Zadarnic a murit Consantin Brancoveanu?
Nu mai e vorba de oameni, este vorba de Dumnezeu.
Cat timp Dumnezeu era de partea noastra, trebuia sa fim fara frica.
Acum insa lucrurile s-au schimbat, Dumnezeu a ajuns sa lupte impotriva noastra din cauza calcarii legamantului. Se intampla cu noi ca si cu Israel. Am ajuns sub blestemul legamantului si nu sub binecuvantarea acestuia, dar noi daca vom da lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu si anume ascultarea, vom transforma acest blestem in binecuvantare.
Asa este! Comparatia cu firul ierbii este excelenta!
Adevarat ca au folosit-o si altii;vezi versurile:”Iarba verde de acasa!…”;dar cred ca e cel mai bun exemplu!
Felicitari!