Taina

În ceruri este pace,

Şi pe pământ e tihnă

Şi-n taina nopţii negre, plouă stele

Şi-un vis frumos începe să se lege.

În norii cei pufoşi, Potirul străluceşte

Şi irizează-o lume nefirească,

Că-n el e-amestecată miere,

Cu sânge de balaur şi cu fiere,

Din care-om bea la Cina cea Divină.

În jurul său, oştiri de îngeri, roată,

Şi toaca-anunţă ceas de rugăciune,

În Sfânta Cupă se adună toate

Şi bucurii şi patimi şi suspine.

Dar ca să se prefacă-n nemurire,

Mixtura încă mai aşteaptă

Să cadă-n ea, o lacrimă arzândă

Ce picură din ochi de Maică Sfântă.

Pământul stă-n tăcere, cerul în aşteptare.

Măicuţa-şi varsă lacrima-n Potir,

Cutremură-se Raiul şi îşi deschide poarta

Oştirea cea de îngeri stă straja la hotar.

De-acuma cei curaţi se-ndraptă-n cete,

Să bea din nemurirea Cupei Sfinte,

Că le e foarte dor şi foarte sete

Mărire ţie aduc Fecioară Sfântă,

Măicuţa noastră cea din totdeauna,

Căci tu-i primeşti în oştile cereşti.

Ei nu mai au nici carne şi nici oase

Ci numai suflet şi lumină poartă-n ei,

Si-or devenit pe Cer lumini frumoase.

zamolxe